Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu

Iată, stau din nou în sfat cu tine. Eşti ca un pui abia ieşit din găoace. Şi ce dacă eşti aşa? Mie-Mi place de tine, Îmi place aşa cum eşti, că dacă ai fi altfel, dacă ai fi mai dârz, mai voinic cu inima, ai fi şi tu, dar aşa, sunt numai Eu, când trebuie să fiu în tine. Aşa încap Eu, aşa, în neputinţa ta, în slăbiciunea ta. Aşa trebuie, aşa Mă desăvârşesc Eu, în slăbiciunea ta Mă desăvârşesc Eu cu tărie de duh. Tu nu vezi? Nu vezi cum este cuvântul Meu prin graiul gurii tale de care Eu Mă servesc când aşezi mulţimile şi le hrăneşti cu cuvântul vieţii şi al învierii, care iată cum se coboară peste cei mulţi?! O, tu nu vezi cât sunt Eu de mare în slăbiciunile tale? Şi dacă vezi, ce-ţi trebuie să mai fii tare? Nu te teme; aşa voiesc Eu să fii. Şi dacă simţi duh de tristeţe sau de durere, dacă simţi cu inimioara această greutate, aceea este tristeţea Mea şi durerea Mea pe care o port tot cu ai Mei, pe care o împart cu ai Mei. Aşa sunt şi copiii Mei de aici, copiii de care Eu Mă servesc ca să dau trup cuvântului Meu. Aşa şi ei sunt, sub duh de tristeţe, de greutate, de durere, căci Eu cu ai Mei port totul, şi port întru ai Mei, şi port în duh şi în trup durerea acestei vremi, căci vremea aceasta suspină sub piatra ei. Nu te lăsa sub îngrijorare, nu te teme. Lasă aşa, îţi este de ajuns harul Meu, căci Eu în slăbiciuni pot fi desăvârşit. Ce aş face Eu întru tine dacă ai fi tu tare? Cei tari se simt tari şi nu Mă vor pe Mine, şi nu pot peste ei.

Iată, taină nouă îţi spun, căci cei care au crezut în Mine până acum, cei care M-au mărturisit în faţa împăraţilor şi a stăpânilor lumii, care slujeau la dumnezei străini, aceia au suferit mucenicie cu trupul şi au ajuns de-a dreapta Mirelui ceresc. Dar aceştia de acum, care sunt ai lucrului cel pentru sfârşitul răutăţii şi cel pentru începutul cel nou, aceştia sunt mucenici cu duhul, şi suspină aceştia cu duhul şi suferă pentru toată făptura. Iată, acum lumea se bucură în duhul ei, iar copiii cei purtători de Dumnezeu suspină în Duhul lui Dumnezeu, dar mai este scrisă şi Scriptura aceea care spune că «Toate neamurile se vor boci, iar voi vă veţi bucura atunci» şi «Când veţi vedea cele ce vor veni peste lume, voi bucuraţi-vă, că se apropie izbăvirea voastră».

Copilul Meu, tristeţea ta să nu te îngrijoreze. Nu te speria nici dacă duhul lumii apasă peste tine, căci apasă, să ştii că apasă. Poartă greutatea aceasta şi poart-o cu iubire şi cu răbdare, căci mai e un picuţ ca să ne facem asemenea lor, şi apoi să-i câştigăm de partea lui Iisus Hristos, Care voieşte să-Şi întregească trupul cel desfăcut al făpturii Sale, şi iată, vă foloseşte Domnul, căci fără trup Domnul nu poate lucra văzut acum. Nu te întrista peste puterea ta, nu te lăsa sub întristare peste puterea inimii tale, căci nici o ispită nu vine ca să depăşească puterea ta, şi dacă vine, vine Domnul spre tine şi îţi dă mâna şi te scoate din ea. Este vremea muceniciei cu duhul, şi este mult mai de preţ la Dumnezeu această mucenicie. Iată, tu ştii că este scris: «Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu pot să mai facă nimic, ci temeţi-vă de cei ce pot ucide duhul, căci aceasta ar fi o a doua moarte». Iată de ce este mai mare plata celor ce mucenicesc cu duhul. Mare este, şi plata lor vine de la Dumnezeu, şi Domnul va răscumpăra prin aceştia şi sângele celor tăiaţi şi ucişi pentru mărturia lui Iisus Hristos, căci prin aceştia care mucenicesc cu duhul, vor învia şi cei muceniciţi cu trupul şi vor lua plata credinţei lor. Aşa este scris: «La trâmbiţa cea de acum, morţii vor învia nestricăcioşi, şi cei vii, care vor fi, se vor schimba» şi vor intra întru odihna slavei văzute de toată făptura lui Dumnezeu, şi atunci va fi bucuria întreagă. Un picuţ, copil iubit, copil plăpând, un pic, şi va fi stare dulce şi veşnică, şi aceasta va fi plata fiilor Ierusalimului cel nou, şi vor cânta împreună, cei din cer şi cei de pe pământ, cântarea cea de biruinţă.

Cum să te temi? Tu nu vezi cum este acum? Nu vezi că împărăţia lumii a trecut în mâna sfinţilor lui Dumnezeu? Dar ştii de ce-ţi spun asta? Ca să înţelegi că duhul cel rău a intrat sub puterea şi sub supunerea Domnului, şi a început duhul rău să profeţească pe Dumnezeu şi lucrurile lui Dumnezeu, căci Domnul porunceşte duhului rău şi duhul rău şi-a pierdut stăpânirea sa. Este scris că «voi turna din Duhul Meu peste robi şi roabe în vremea aceasta, şi aceia vor profeţi şi ei». A primit duhul rău poruncă de la Dumnezeu, şi vorbeşte şi mărturiseşte lucrul lui Dumnezeu, şi face voia lui Dumnezeu duhul cel potrivnic, şi din zi în zi va ieşi la iveală lucrul lui Dumnezeu, căci Domnul grăieşte şi prin pietre. Aminteşte-ţi de Valaam, care era cumpărat cu preţul duhului rău ca să meargă să blesteme pe Israel şi să cadă Israel în mâna celor ce voiau să-l ia rob, şi era văzător Valaam, şi era prooroc. Şi dacă era văzător, a lucrat Valaam în slujba duhului rău, dar când s-a sculat să blesteme pe Israel, Duhul Domnului i-a ieşit în cale şi l-a oprit prin arătare de înger şi n-a putut merge Valaam înainte, căci măgăriţa pe care călărea a binecuvântat cu grai şi a spus: «Stăpâne, îngerul Domnului este în faţă şi nu putem trece înainte!», şi a fost apoi ca Domnul să binecuvinteze prin Valaam pe Israel şi nu să-l blesteme. Iată, duhul rău nu poate lucra nici el fără de trup, şi nu te teme când îţi iese în cale ca să-şi facă lucrarea, căci lucrul duhului rău este supus acum şi profeţeşte lucrul lui Dumnezeu, şi Domnul va fi crezut de mulţi prin împlinirea proorociilor, căci de acum încolo nici o grăire de duh nu va mai rămâne mincinoasă. Duhul cel potrivnic este sub Duhul Domnului supus, şi iată, îţi iese în cale şi te prooroceşte, aşa cum are Domnul proorocia peste tine. Lasă aşa, să facă acum voia lui Dumnezeu şi să vestească venirea celor de la Dumnezeu, să vestească şi robii duhului rău, şi apoi Domnul va lucra dezrobire pentru mulţi care au fost ţinuţi robi duhului rău.

Fii tare, căci aceasta este tărie cu Dumnezeu: neputinţa şi greul şi lipsa bucuriilor inimii, aceasta este tărie, căci aşa este Domnul mărit, prin cei slabi este mărit, prin cei plăpânzi ruşinează pe cei tari, şi iată care este tăria, iubitul Meu. Eu sunt cu tine şi niciodată nu te las peste puterea ta, dar acum fii dârz, căci te trimit, şi vei fi Mie martor şi vei fi primit cu mărturia Mea.

Eu sunt cu tine şi îţi simt greul tău, că este şi al Meu. Aşa eram şi Eu. Mergeam şi lucram şi făceam bine tuturor, şi vindecam şi alinam durerile şi lucram lucrarea pentru care Mă trimisese Tatăl Meu, şi treceam prin mijlocul mulţimilor care Mă îmbulzeau, care căutau pâine şi peşte, că ştiau mulţimile că sunt prooroc şi că lucrez minuni, şi era greu peste Mine duhul lumii; şi când oboseam, Mă duceam în munte şi vorbeam cu Tatăl Meu şi Îmi odihneam Duhul, şi apoi iar Mă întorceam la ai Mei, căci ai Mei erau aceia care făceau voia Tatălui Meu.

Un picuţ, şi vom lucra şi văzut cu minunile, spre mărturie, dar noi lucrăm minuni mari, copilul Meu, minuni cu anevoie de înţeles de duhul lumii de azi. Şi câte minuni n-am lucrat Eu peste tine, şi câtă minune lucrezi tu când vesteşti lucrul Meu peste mulţimi! Dar Domnul n-a lucrat minuni decât cu cei credincioşi, şi cu cei ce aveau să fie credincioşi. Când i-am ales pe cei doisprezece ai Mei, am lucrat pentru fiecare câte o minune, ca să-i pecetluiesc cu putere şi cu credinţă şi să-i am pe lume însoţitori şi martori ai Evangheliei Mele pentru care venisem.

Vom lucra lucruri mari şi vom fi mari, şi va fi Domnul mare peste cei mici, căci cei mai mici vor fi cei mai mari întru împărăţia care vine de la Dumnezeu.

Pacea Mea peste inimioara ta! Pace şi mângâiere sfântă, căci Eu sunt şi în bucurii şi în tristeţi cu tine! Eu sunt, şi nu te las, copil iubit. Aşa cum eşti, Eu te iubesc şi n-am altul ca şi pe tine, şi eşti al Meu. Cheamă-Mă şi spune-Mi neputinţa ta, şi Eu voi întări pe cel ce se bizuie pe Mine! Pace şi alin de la Dumnezeu, de câte ori voi vedea greu pe inimioara ta, căci porţi cu Mine şi port cu tine totul. Amin. Hai, că sunt pe cale cu tine şi nici o clipă nu te las. Amin, amin, amin.

21-07-1991