Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Întâmpinării Domnului



Vin să Mă încălzesc cu voi și lângă voi, fii ai cuvântului Meu. E frig pe pământ, și frigul acesta ajunge în cer la Noi și se simte mai mult decât pe pământ, căci simțirea celor din cer e mare, fiilor, e tot un duh, chiar dacă-i tot un foc Duhul Sfânt Hrănitorul și Mângâietorul, dar suferă El din pricina frigului de pe pământ, care se strânge mult, mult la Noi, căci cei de pe pământ așteaptă de la Noi, dar Noi așteptăm mai mult de la cei de pe pământ să Ne vină binele și căldura și iubirea pentru Noi. Omul pe pământ când îi este frig își face haine groase și călduroase și se îmbracă cu ele pe vreme de frig, dar Noi avem doar o cămășuță toți la fel, și de pe pământ nu Ne trimite nimeni cămășuțe din care purtăm Noi, căci oamenii nu știu ce să trimită. Ei trimit haine ca pe pământ la cei plecați, dar în cer avem doar cămășuțe albe de in, și nu dau oamenii așa ceva pentru cei din cer, o, și nu se pot acoperi cei din cer în vreme de frig pe pământ, și suferă ei.

Oamenii când aud ce spun Eu, zic că Eu sunt Dumnezeu, și cum de grăiesc Eu așa ca pentru om? O, dar să nu uite oamenii că și Eu am luat trup ca și omul și că e la fel ca al omului, tocmai ca să port cu el toate câte face omul asupra Mea împotriva poruncilor vieții, iar Eu sunt Domnul vieții, și dacă sunt, suferă viața Mea și trupul Meu cât toți oamenii de pe pământ, dacă ei nu lucrează în ei legea împărăției cerurilor, căci pe pământ nu este împărăție, și este vremelnicie, iar împărăția este în cer, și vine din cer cu Mine pe pământ, căci Eu sunt Împăratul Cel de la Tatăl pentru om pe pământ și în cer, iar omul are iubirea împărțită și este împărțit.

O, cum să pot fi Eu Stăpânul și Împăratul omului, când el este împărțit? Fiilor, fiilor, de ce se duce de la Mine omul pe care Eu îl primesc să vină și să-i dau viață din viața Mea? Se duce pentru că este împărțit, ar vrea și cu Mine, dar și cu el, cu ale lui doriri și plăceri și simțiri, o, și nu pot Eu așa cu omul, fiilor, și iată de ce Îi este frig lui Dumnezeu, Cel ce a făcut pe om de odihnă a Sa și a împărăției Sale cu omul!

O, fiilor, e zi de praznic sfânt în ziua aceasta pentru Mine, și Mă adun cu voi și cu amintirea cea de atunci, când după patruzeci de zile de la nașterea Mea pe pământ între oameni M-au luat părinții și M-au dus la templu și M-au închinat Domnului. M-a luat în brațe bătrânul Simeon, care aștepta mângâierea lui Israel prin nașterea Mea, căci lui i-a spus Duhul Sfânt că nu va trece cu trupul până mai întâi nu va vedea pe Hristosul Domnului, o, și M-a binecuvântat el, M-a luat în brațe, și a cerut Domnului slobozirea sa, dacă a văzut el cu ochii mântuirea promisă peste popoare, spre luminarea lui Israel și a neamurilor toate apoi, și a zis el Fecioarei mama Mea: «Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel, și va fi El semn, care va stârni împotriviri».

Am venit copil când am venit, așa cum vine tot omul pe pământ prin naștere, o, și vine în cer suferință mare pentru toți cei care se nasc pe pământ, căci oamenii care aduc copii pe pământ nu știu, o, nu aud și nu știu taina nașterii omului, și cad ei în desfrânare, bieții de ei.

Aduc vouă aici lucrare nouă de lucrat, că am spus, fiilor, la începutul coborârii Mele de după anul 1955 și am deslușit că prin acest fir și lucrare se vor ierta multe păcate și multe suflete care așteaptă salvarea lor.

O, fiilor, moștenesc copiii de la părinți bune și rele, dar cel mai dureros de purtat este pedeapsa necurățeniei părinților din care se nasc copii slabi cu firea și cu trupul, de vreme ce părinții lor nu păstrează curată vremea sarcinii pentru nașterea copiilor. În vremurile de demult mai erau oameni pe pământ care țineau rânduiala curățeniei nașterii de fii, dar iată, părinții nu stau cuminți cu desfrânarea lor în vremea formării pruncului în pântece, și cad peste copii patimi urâte și ies copii desfrânați, și iată, fiilor, trebuie ridicate la cer rugăciuni pentru părinții din toate vremile, și care n-au știut legile și tainele nașterii de prunci.

Voi, cei rugători pentru cei ce nu iubesc cerul pe pământ și legile lui, voi să ridicați la cer acum rugăciuni așa cum Eu vă voi învăța, ca să fie dezlegați și iertați părinții pentru vina copiilor lor și să se bucure de salvare și părinții și copiii, care și ei au ajuns părinți apoi unii după alții, unii prin alții, o, și n-au aceștia urmași care să le poarte îngrijire lor spre cer, căci nu știu oamenii tainele și legile cerului pe pământ, iar desfrânarea cea cu trupul este lege din iad, aceasta spun Eu, ca să știe oamenii cei cu iubirea împărțită, și care ar căuta și cu Dumnezeu, și cu diavolul, iar Mie Îmi este frig în cer pentru recele oamenilor de pe pământ, care nu iubesc pentru ei taina cerului.

Fiilor, fiilor, Mă încălzesc cu voi și-Mi spun vouă frigul Meu. Grăiesc cu voi cu dulce, dar și îndurerat, când Duhul Meu plânge și țipă de jale pentru toți cei de pe pământ. Când în grupul de instrumente cântă cei mulți din ele, cu unele se cântă mai blând, cu altele mai răsunător, cu unele mai subțire, cu altele mai grav, dar melodia se formează din toate, și înseamnă ea ceva care grăiește despre o stare fie de bucurie, fie de durere, fie de așteptare sau de iubire, sau de nădejde, numai să ne placă melodia și s-o înțelegem, așa cum înțelegem vântul blând sau iute, apa curgând blând sau cu zgomot mare, graiul cald sau aspru al aproapelui, totul o melodie să ni se pară, toate o lucrare la care să lucrăm, și pe care Dumnezeu ne-o pune înainte spre formarea omului lăuntric, și care se vede afară: omul cel nou.

Dar pentru cântare, o, fiilor, mai trebuie să știți de la Mine ce-Mi place Mie, și tot așa să vă placă și vouă, numai să iubiți să cântați mult Domnului și tot mai mult. O, nu iubiți, nu vă mângâiați să vă cânte lumea, să ascultați pe cei din lume când cântă chiar și pentru Dumnezeu, căci aceia nu fac voia lui Dumnezeu, o, și nu Mă pot alina de la ei. Dar cântați voi, măi fiilor, că iată, nu orice fel de om și de cântare ajunge la Dumnezeu. O, nu Mă bucură dacă lumea cântă de Dumnezeu, căci lumea are dulce păcatul, nu pe Dumnezeu, chiar dacă omul are nevoie de Domnul la necaz. O, cântați, cântați-Mi voi, fiilor, că Mi-e dorul după voi. Cântați cuminți ca lui Dumnezeu, cântați cu umilință și cu duioșie. Cântați la lucru și la rugăciune, cântați, fiilor. Cântați pe cale ca să fiu cu voi pe cale. Cântați în culcare, în sculare, cântați în așternut până ce adormiți. Cântați în duh de rugăciune și de grăire cu Mine, ca să vă fie dulce inima și tot ce este în ea în toată clipa, o, că numai pe voi vă mai am să Mă iubiți, să Mă mângâiați cu iubirea voastră neîmpărțită și întreagă Mie, fiilor scumpi ai Mei.

O, și mai am, fiilor, să vă învăț în ziua aceasta, ca să vă deprindeți mintea și inima de cunoștință de la Mine și să nu uitați apoi învățătura Mea. O, fiilor, deprindeți-vă să nu ziceți despre nimeni că este bun, sau că voi sunteți buni și că alții sunt răi, sau că un om e bun și că altul e rău, căci Eu am spus că bun este numai Dumnezeu, și n-am dat voie să-Mi spună nimeni că sunt bun. Nu-i face bine omului să fie bun cu el Dumnezeu, sau cei care-l înconjoară, că mai bună decât toate este dreptatea lucrurilor, iar aceasta este la Domnul spre cântărire, și nu este după mintea omului. O, nu vă încântați, cum că vi s-ar părea cineva bun prin grai sau prin purtare, căci omul este necunoscutul unul pentru altul, și de aceea este de vegheat din partea voastră în toată vremea, ca să nu greșiți cumva față de adevărul cel despre om, și pe care numai Domnul îl știe, iar Eu am spus omului: «Să nu-Mi zici bun, că numai Dumnezeu este bun».

O, nu vă întristați când nu sunteți înțeleși, ci fiți umiliți și cuminți, căci numai Dumnezeu este bun, fiilor, și iată câte sunt de pus în ordine cu privire la înțelepciunea pe care trebuie s-o folosiți clipă de clipă cu mintea și cu grăirea, prin inimă acestea, și apoi toate gândirile și vorbirile spumoase se vor da în lături din lucrarea duhului vostru, și va rămâne fructul înțelepciunii gândirii și al grăirii, că Eu, Domnul, de șapte mii de ani aștept omul să semene cu Dumnezeu întru acestea.

O, ce folosește omului vorbirile umflate, cuvintele netrecute prin sită și îngrămădite spre gură pentru vorbire? Acestea toate fac parte din duhul fățărniciei, de care fiii lui Dumnezeu să se ferească am spus. O, și nu va fi ușor aceasta, dar va fi frumos prin greu, nu prin ușor, căci ușorul prin toate nu-l crește pe om, nu-l formează bogat cu înțelepciunea apoi.

O, să cunoști, creștine, pe cel ce dă să te cadă în păcat prin vorbirea lui spumoasă și plină de venin și de om fără Dumnezeu în el, că iată, a venit secerișul, fiule, iar cine a rămas neghină prin toate câte face și vorbește, acela se dă deoparte ca să-Mi pot Eu curăța grâul și să-l pregătesc al Meu.

Iar de neghina din grâu este de grăit între Mine și voi, fiilor, căci învățătura Mea din mijlocul vostru este ea spre prăbușirea și spre ridicarea multora, că Eu sunt această grăire, iar despre Mine a fost rostită proorocie prin gura dreptului Simeon, care a spus: «Acesta este rânduit spre prăbușirea și spre ridicarea multora, și va fi semn care va stârni împotriviri».

O, Mă doare și Mă doare pentru cei care au avut prilejul să cunoască și să creadă cuvântul Meu de azi cu voi și s-au clătinat apoi, rămânând peste ei semnul acesta: Cuvântul lui Dumnezeu Care le-a grăit și lor, și pentru Care ei n-au rămas statornici, și aceasta din lipsă de minte, fiilor, ogor nelucrat fiind mintea lor.

O, Eu vin la voi iarăși și lucrăm iarăși ridicarea spre înțelepciunea cea de sus în fiii cuvântului Meu, iar voi să Mă purtați spre ei, spre zidirea lor în Dumnezeu, fiilor care Mă așezați în carte.

Și acum vă las pe voi sub slava păcii Mele și pace vouă, fiilor! Nu vă obosesc mult, ci câte un picuț de fiecare dată când vin cuvânt în carte, căci trebuie hrănit de sus și trebuie călăuzit acest popor, care voiește să rămână neîmpărțit, ci doar cu Mine, fiilor, cu Mine și cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

15-02-2019

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan



Cu dor și cu arsură de duh Mă așez în cartea cuvântului Meu cu zi sfântă pentru sfinții Mei Vasile, Grigorie și Ioan, purtați ei cu sărbătoarea lor de ceata ierarhilor din cer, iar Eu, Domnul, în mijlocul lor, că pe Mine M-au avut ei drag pe pământ cât au slujit între oamenii care căutau calea, drumul spre Dumnezeu, spre acasă.

Iar voi, fii ai cuvântului Meu, ridicați-vă întru întâmpinarea Mea, cu masă de cuvânt venit la voi, cu aripile Mele ocrotitoare întinse peste voi, căci voi aveți nevoie de ocrotire de sus, fiilor, mereu, mereu dacă Eu Mă port prin voi între cer și pământ ca să strâng sub aripile Mele pe cei ce iubesc peste ei învățătura Mea și caută calea, căci Eu sunt Calea, așa am spus, Eu sunt Cel ce îl conduc pe om la Tatăl.

O, pace vouă, fiilor! Deschidem cartea, că Eu vă adun de fiecare dată sub aripile Mele ca pasărea care-și întinde aripile ei spre puii ei să-i ocrotească și să-i hrănească din gura ei ca să-i aibă, ca să nu se piardă ei, căci iubirea de mamă nu doarme, ci veghează, fiilor, iar voi învățați-vă cu Mine și cu ocrotirea Mea de peste voi, căci învățătura Mea mereu peste voi vă adună, vă cheamă, și este ea aripile Mele, care-Mi strâng pui aproape mereu și îi învață să stea sub veghe, căci cei răzleți sunt cei ce fac de la ei destule, și fac fără sprijinul Meu și se ascund să facă după îndemnul din ei, căci se simt mari, și nu stau cuminți, și se depărtează apoi să-și facă voile și rămân fără nici o ocrotire peste ei și pierd drumul spre acasă, și pățesc aceștia ca Ierusalimul din vremea Mea, care n-a învățat de la Mine calea, n-a ascultat învățătura Mea, care l-ar fi adunat sub aripile Mele, dar n-a voit Ierusalimul, chiar dacă i-am spus lui că Eu sunt Calea. El însă n-a înțeles nimic, s-a simțit împlinit și destul de mare, și iată, fiilor, nu pătrunde omul taina cuvintelor care făgăduiesc și au putere prin taina făgăduinței. O, ce mai e de spus de cei cărora Eu le-am ieșit în cale și i-am așezat pe drumul spre acasă, iar ei apoi n-au ascultat de ocrotirea Mea și au plecat apoi iarăși pribegi și fără de cale, și toate căile duc spre nicăieri, dar calea Mea cu omul duce spre acasă, spre Tatăl, spre mângâierea cea pierdută de om, căci omul n-a ascultat, și a lucrat ascundere și nemulțumire și a părăsit iubirea și ocrotirea ei.

O, nu merge omul cu dor spre casa lui pierdută dacă Eu îi ies în cale ca să-i fiu cale spre casă, căci el se tot oprește pe calea oamenilor rătăciți de cale, și care nu se simt datori lui Dumnezeu cu viața lor.

Voi, cei care vă alegeți să ascultați de învățătura Mea, care vă ocrotește sub ea, Eu, iar vă spun, și apăsat vă spun, ca să rămână pecete peste voi cuvântul Meu de ocrotire: Fiilor, fiilor, staţi departe, ţineţi-vă departe de cei ce s-au răzvrătit nemulţumiţi şi neascultători de cuvântul Meu, şi care au tot făcut nelinişte pe calea Mea cu voi şi s-au tras apoi de pe cale. Să stea liniştiţi aşa cum şi-au ales să facă şi să vrea, iar dacă vor să stea și cuminți pentru căința și pentru mila cea de la sfârșit pentru cei ce-și recunosc neascultarea și îndărătnicia, aceasta vor alege ei, căci sunt liberi să aleagă, de vreme ce au ieșit de sub ocrotirea Mea ca să umble în voile lor răzlețe, după ce au supărat adânc Duhul și fața Mea. O, nu deschideți vorbă cu ei, că au venin pe limbă, că nu numai că nu Mi-au adus rod, dar Mi-au și stricat răsadul Meu și M-au lăsat sărac de fii, și au nevoie de căință.

Iată, fiilor, vă trebuie mereu cuvântul Meu proaspăt peste voi, numai să ascultați de el ca puii care stau sub aripile păsării mamă și au grijă să nu-și piardă ocrotirea. Iată cuvântul Meu care spune că toți cei care dau să-și câștige sufletul lor și-l vor pierde, și numai cei ce pierd sufletul pentru vestirea Evangheliei cu care am venit după om ca să Mă fac cale a lui spre acasă, numai aceia vor câștiga sufletul lor.

O, nu mai are ocrotire cel care se trage de sub ocrotirea Mea, de sub ascultarea Mea, zicând că-și câștigă sufletul său, căci acela rămâne cu sufletul pustiu, așa cum i-am spus Eu Ierusalimului, care nu M-a primit să-l adun și să-l am al Meu, căci Eu am venit la el, dar el nu M-a ales.

O, fiilor, fiilor, e vremea să credeți și să lucrați tot mai mult pentru ascultare, că iată unde duce neascultarea! Ea duce la despărțirea de Dumnezeu, dar luați pecete peste voi grăirea lui David împăratul, căci el Îmi spunea: «Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe cel mândru și poftitor cu inima, pe acela l-am izgonit și n-am mâncat alături cu el». O, dacă până acum n-ați ascultat îndeajuns să lucrați așa, faceți saltul deodată și priviți numai la cer, numai la Mine, numai la iubirea de Dumnezeu ca îndeletnicire a minții, a inimii și a duhului vostru, și veți scăpa de acest păcat urât al clevetirii, al învinuirii, dar feriți-vă să fiți curioși sau iscoditori, că nu sunt acestea lucrarea fiilor lui Dumnezeu. Cei care au fost și sunt pe calea cu Mine, dacă au greșit voit față de împlinirea cuvântului Meu de peste ei, aceasta înseamnă că Eu nu le-am fost lor Dumnezeu și că au stat răzleți de Mine cu pașii lor.

O, fiilor, neascultarea îl face pe creștin să nu poată ceea ce aștept Eu de la el să poată, iar neascultarea și faptele ei înseamnă necredință, căci credința are iubirea și ascultarea, iar pe cei necredincioși cuvântului Meu îi ia diavolul sub facerea sa, sub neascultare de Dumnezeu îi ia pe ei. O, e zi cu sfinți în sărbătoarea lor, dar Mie Îmi este dor și milă de tine, poporul Meu. Și te rog să iubești ascultarea, și dacă greșești, dar apoi te umilești, sufletul tău este în siguranță, nu se întâmplă nici un rău peste viața ta. Dar dacă, greșind, nu te poți umili cu lacrimi adânci de fiecare dată când greșești, ci din contra, dai să te dezvinovățești ca și Adam în rai, atunci viața ta este în primejdia despărțirii de Dumnezeu, dar Eu te povățuiesc spre veghe și te îndemn să spui ca David: «Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele ca să nu abat inima mea spre cuvinte de vicleșug și să-mi dezvinovățesc cu ele păcatele mele și să le ascund».

Fiilor, fiilor, când un om simte și caută să fie singur, el are ceva de făcut după voia sa și nu vrea să fie știut sau văzut de ceilalți. Aceasta este voia celui ce îl îndeamnă pe el să facă așa, și iată, un stăpân el tot are de care ascultă, un duh care-l lucrează pe el. Iată, când vrei să fii mare, să fii tu, nu poți să faci lucruri mărețe, că iată ce faci! Faci întuneric voit peste pașii tăi, și apoi cazi din lumină, cazi de partea întunericului, pe care-l lucrezi.

O, fiule învățat de Dumnezeu, știi tu cum poți sluji pe Dumnezeu? Îți voi spune Eu, iar tu să arăți apoi că știi. Cu faptele lui Dumnezeu poți să-I slujești lui Dumnezeu și cu Dumnezeu, nu cu propriile tale fapte pentru Dumnezeu, căci acestea din urmă pot fi cu interes ca să-L prinzi pe Dumnezeu dator ție, dar una este să-ți iasă în cale un sărac, sau Dumnezeu sub chipul unui sărac, și alta este să-l cauți tu ca să te pui bine cu Dumnezeu. Una a fost jertfa iubirii lui Abel, și alta a fost jertfa lui Cain. Una a fost jertfa râvnei lui Ilie și alta jertfa celor fără Dumnezeul Cel adevărat. Când fugi pe furiș de la Domnul, o, nu-I mai întinde apoi Domnului bucățica ta, nu-I mai da Lui, căci Domnul e Domnul, și nu deschide oricui, sau celui trufaș, care nu umblă în lumină cu cele dinăuntru și cu cele din afara lui.

O, fericit e cel ce știe și înțelege pe Domnul și binele Lui și lucrările Lui, și pe ale omului purtător de Dumnezeu spre oameni! Omul îl vede pe deasupra pe om, iar Eu, Domnul, nu las să știe omul de așezarea Mea în cel din fața lui, căci omul lui Dumnezeu trebuie să fie defăimat, disprețuit, ca și Dumnezeu, ca să se cunoască el al lui Dumnezeu prin aceasta.

O, fiilor, câte păcate face omul povestind în jur de la el poveste nemulțumirile lui, cărările lui pe calea cu creștini pe ea! O, câte păcate face un așa povestitor în cei cărora el le povestește ca el ceea ce vrea el să știe ceilalți! Iată, așa se fac căderi din căderi peste cei slabi, care se smintesc din lipsă de povățuitor, de veghetor, de sfătuitor peste sufletul lor, peste mintea lor atât de necunoscătoare ale cunoștințelor de sus, și care cade pradă atâta de ușor.

Am multe să vă povățuiesc, fiilor, ca să nu am remușcări că nu v-am povățuit. Voi grăi iar și iar cu voi în zilele care vin cu sărbătoarea lor, dar acum vă mai spun ca să știți că necontenit diavolul așteaptă să te vadă umblând singur, fiule, greșit deja fiind cel ce umblă așa, ca apoi să-ți facă rost de vina cu care să te învețe să te ascunzi, iar când apoi te simți vinovat, să dai să te tragi dinaintea lui Dumnezeu ca și Adam în rai.

O, nu umblați răzleți, adică singuri, căci sunt pilde de cădere, din care puteți învăța, sunt destule și în trecut, și mai încoace, iar dacă vreți să fiți liberi de veghe, e pentru că nu sunteți hotărâți pentru statul pe cale cu Mine. Vine remușcarea apoi, dar timp de căință de unde veți mai lua atunci?

O, strângeți-vă multă, multă iubire de Dumnezeu, măi fiilor, ca să vă întâmpine ea ori de câte ori vă încearcă vreo clătinare, și ca să aveți în cer bogăție, fiilor, ca să nu vă doară în cer de lipsa iubirii neștiută de voi pe pământ. Ceea ce se potrivește pentru cer se strânge în cer, dar unde se strânge, oare, ceea ce nu se aseamănă cu cerul și cu Domnul?

O, fiți roditori pe pământ, fiilor, pentru cele ce se strâng în cer, căci acolo vă trebuie rod mult și frumos, iar voi să credeți ce vă spun. Nu bucurii să vă strângeți, ci duhul umilinței, fiilor, și fiți aplecați pe pământ, ca să fiți înălțați în cer.

Iar acum sfinții sărbătoriți vă îndeamnă pe voi de lângă Mine cu cuvântul lor, iar Eu fac să se audă povața lor vouă.

— Noi, Doamne, am suferit pe pământ pentru Tine de la cei necredincioși și lacomi de slavă de la oameni, și tot așa este și azi pe pământ.

Îi îndemnăm pe creștinii care caută calea și-i povățuim spre multă rugăciune între ei și Tine și spre multă pocăință pentru păcatele lor vechi, și apoi spre stăruința pentru sfințenie, că iată, preoții sunt forțați să tot ducă spovedania omului la cei cumpărați de ei, că nu i se dă slujbă la altar dacă nu face aceasta cel ce vrea altar de slujire, și totul se cumpără pe bani. Iată, preotul de la altar este scula cea mai potrivită și nebănuită de aceste rele, de dusul lui spre pânditorii de oameni, și omul nu știe, săracul, pe ce mâini își pune sufletul său când merge pentru curățire la preot. De aceea noi, cei trei ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, să fim chemați cu rugăciuni de către toți creștinii, că mult lucrăm noi din cer pentru cei loviți de dureri și de păcat pe pământ. O, și dacă au creștinii parte să afle venirea Ta cuvânt în mijlocul poporului Tău de azi în neamul român, să strige el la Tine și să-Ți spună: Doamne, pentru rugăciunile din cetatea cuvântului Tău ridicate spre Tine pentru cei ce au fost, pentru cei ce sunt încă, și pentru toți cei care se vor naște, o, ai milă și de noi, ai milă, Doamne, prin lucrarea cu care vii să ne scapi, dar să voim noi să ne sfințim pentru Tine, o, ajută-ne!

O, nu mai plângeți sub nevoi și sub apăsări ale vieții, fii creștini, și plângeți-vă păcatele, fiilor, și strigați și la noi, căci suntem arhierei în lucru cu Domnul aici, în coborârea Sa cuvânt pe pământ, și lucrăm în cetate împliniri de Scripturi și mântuire pentru mulți, adică trezire la viață sfântă, viață care mântuiește.

Iar voi, copii străjeri și sprijinitori în cetatea coborârii Domnului la voi, și care lucrați ale Domnului după cuvântul Său, după harta Sa, voi sunteți cei mai mici ai Domnului, iar pentru voi a spus Domnul acum două mii de ani că toți cei care vor face bine și iubire celor mai mici ai Săi, aceia Domnului vor face acestea și nu-și vor pierde plata. Numai că Domnul nu Se poate sprijini cu oricare pe calea Lui cu voi, ci numai cu cei care iubesc ca și voi calea Lui între cer și pământ în zilele Lui cu voi, o, și multă este truda voastră cu El și pentru El, dar El vă sprijinește mereu cu sfinții Săi și vă ocrotește din toate laturile, căci taina în care sunteți învăluiți e mare, fiilor, și putere mare poartă peste el locul cetății Domnului cu voi, și fericiți sunt cei care vă iubesc și vă înțeleg pe voi cu credință, chiar dacă nu pot ca Dumnezeu cu purtarea și cu mintea lor, și mai greu este de cei ce au fost pe calea aceasta și s-au răzvrătit apoi și au dat cu piciorul iubirii lui Dumnezeu pentru ei. O, de ar sta ei cuminți măcar de acum încolo, dacă n-au dat să fie ascultători și umiliți sub slava Domnului cu voi!

Iar acum, Doamne, Îți împărtășim fericirea pe care o avem că ne-ai așezat cu Tine în cartea cea mărturisitoare venirii Tale cu sfinții, și duhul rugăciunilor de foc îl coborâm peste fiii cetății, și să se urce acest foc sfânt spre tronul milei Tale, căci credința și rugăciunea vor împlini în lucrare împreună ceea ce ai Tu de împlinit acum, la sfârșit de timp. Amin.

— O, iarăși voi coborî cuvânt în cetate și iarăși voi așeza sub aripile Mele pe fiii cetății Mele, o, sfinți iubiți cu care vin și tot vin în zilele acestea la oameni pe pământ.

Fiilor, fiilor, voi veni iar cuvânt și iarăși voi da vouă lucrare spre povață. Sunteți mici ca să purtați pe cele grele ale Mele, și împărțim greul, și iarăși vom așeza în carte cuvântul gurii Mele. Acum, binecuvântată să fie ziua aceasta de serbare cu voi și cu sfinții cu care vin când vin la voi, și pace vouă, fiilor! O, vă știu, vă port durerile și zbuciumul tot când vine peste voi, și vă am în grija Mea mereu, căci nu puteți singuri prin suferințele care vă cresc mari, căci altfel ați fi fără de cruce și voi.

O, pace vouă! Îmi desfac aripile ocrotitoare și vă țin sub ele, sub aripi de cuvânt vă țin, o, fiilor. Amin, amin, amin.

12-02-2019

Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul



În duh de Bobotează e cerul tot, și așa Mă așez cu sfinții și cu îngerii deasupra cetății cuvântului Meu, și așa Mă așez în carte cu Ioan Botezătorul în ziua lui de sobor între sfinți, fiilor străjeri, căci cum să stăm deoparte dacă e sărbătoare de Bobotează în cer și la voi?

O, e sărbătoare sfântă, și o așezăm în carte. Hai, Botezătorule al Meu, deschidem cartea și Ne așezăm în ea și mărturisim că suntem în mijlocul poporului cuvântului Meu cu praznic de Bobotează pe vatra neamului român.

Fiilor, fiilor, facem aplecare ca să coborâm, ca să fim cu cei ce se apleacă. Ne aplecăm, căci aplecarea înseamnă dragoste, o, și multă lucrare îi trebuie dragostei ca să se învețe creștinul cu ea și ca s-o aibă de lucrare apoi. Când cineva de pe pământ vrea să iasă întâiul la o întrecere între mai mulți, el trudește mult, el are povățuitor și veghetor pentru lucrul lui cel pentru întrecerea la care se înscrie. O, mult, mult de tot îi trebuie și unui creștin lucrare și povață și veghe, ca apoi să atingă el lucrarea puterii dragostei.

Se întreabă de pe margini cei rămași cu Mine pe calea dragostei aici, se întreabă de ce acei plecați din bărcuța Mea au căzut din ea? Eu le răspund de ce, și le spun că din pricina necredinței au făcut aceasta, iar nepăsarea la care ajunge cel desprins din brațul Meu cu voi, este aceasta rodul necredinței, al nedragostei, căci dragostea nu cade, fiilor, și este ea mereu, mereu, și trece în cer cu ea cel care o are veghetoare peste viața lui cu Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, cel ce voiește să fie al dragostei mereu, el caută mereu și tot mereu învățătura dragostei, și caută cu dor, și am spus acum două mii de ani despre acest dor, că foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să se aprindă el! Și iată, inima celui ce are dragostea Mea în ea e tot un foc, iar focul acesta ține curat, curat omul și locul din el pentru Dumnezeu și pentru frați. Cel ce nu are acest foc în el, și nestins acest foc, o, acela se răcește, se stinge focul, iar focul care se stinge prin neveghe, acela nu se mai aprinde, fiilor, iar când se apropie iarna încercărilor, o, ce să mai facă în fața ei cel ce n-a păstrat aprins focul și caldul cel pentru Dumnezeu și pentru frați în el?

O, fiilor, nu poate înțelege îndeajuns omul creștin cât de anevoios este să se păstreze el creștin folositor mântuirii lui. Mă uit peste creștini și văd ce fac ei. Ei se iau unii după alții numai la ceea ce nu face parte din curatul inimii față de Dumnezeu și de frați și de sine, dar ca să se ia după cele plăcute lui Dumnezeu în ceilalți, care cu frică merg cu Domnul, sculându-se mereu din greșeli, o, nu se vede aceasta la lucrarea veghii, măcar din părți veghe unul pentru altul, și de aceea nu pot Eu să-Mi formez un popor mai mare, mai curat cu inima, mai sprijinitor lui Dumnezeu pe pământ.

O, atâta botez îi trebuie omului mereu, mereu, atâta ridicare, atâta cunoaștere a mântuirii sufletului său, atât de mult acestea, și altele lângă acestea, fiilor, și mare bogăție a lor din zi în zi mai mult! Toate se pot lucra prin aplecare, măi fiilor.

O, dacă Ioan Botezătorul atât de mult s-a aplecat, întreabă-te, creștine, cât trebuie să te apleci tu ca să nu-L pierzi pe Domnul de peste tine așa cum L-a pierdut Adam, care nu s-a aplecat înțelepciunii vieții. Eu am venit și atunci, și vin și acum și arunc pe pământ foc, și tot arunc din focul Duhului Meu ca să aprindă el pe mulți, dar nepăsarea de Dumnezeu este prea mare în om, și este ea și în creștinul care ia din focul cuvântului Meu, dar ia și tot ia, și stă Domnul și așteaptă rod viu de dragoste de Dumnezeu în cel ce are cuvântul cel de sus de hrană a vieții, și iată neasemănarea cu sfinții, care aveau care de grâu strânse, față de cei ce abia își agonisesc o mânuță de boabe, fiilor!

O, despre botezul credinței și al rodului ei, e mult de grăit, și de rumegat apoi învățătura Mea pentru creștin. Eu grăiesc și dau din destul, ca să fie focul Meu în inimile care Mă iau de aici, dar dacă rumegarea cuvântului Meu nu-și are loc mai mult în lucrarea dintre frați, aceasta este nepăsarea de suflet, iar focul Meu nu se aprinde în inima celor ce aud cuvântul Meu.

Ieri am grăit apelor, și M-au ascultat apele și au primit cuvântul Meu și lucrarea lui, și s-au aplecat apele și au lucrat, iar azi grăiesc peste inimi ca să le învăț aplecarea și lucrarea cuvântului Meu peste ele, iar cel ce nu se apleacă este cel ce iese de sub lucrarea cuvântului Meu ca să n-o împlinească, pe când cel ce se apleacă nu se uită în părți dacă altcineva împlinește sau nu pe Domnul, ci se uită la Mine cu milă ca să facă voia Mea, și să-l scriu Eu pe el vas al inimii curate față de sine, față de aproapele și față de Dumnezeu, iar această mare lucrare nu se mai vede în creștin, și toți zic că merge și așa, dar altceva este să zică Domnul de mersul creștinului, căci sunt unii care cad, dar se ridică cu veghe și pentru veghe apoi, și sunt alții care stau numai sub lucrarea necumințeniei de inimă față de sine, față de frați și față de Dumnezeu, o, și am spus că nu se poate umbla nici din cer, nici de pe pământ la ascunsul inimii și al faptelor omului, de vreme ce nu stă în lumină cel care alege ascunsul. Iar Eu lucrez numai cu cei ce umblă în lumină, și care-Mi dau dreptul să-i încerc, să-i învăț, să-i mustru, să-i ridic din greșeli și să nu stea în întuneric, dar cu cei ce umblă în întuneric nu pot să lucrez, și nu-i pot nici pe ei lucra, căci Eu sunt Cel ce fac lumina, și nu întunericul.

O, dar ce este întunericul? Cum îl lucrează creștinul? O, fiilor, fiecare știe cât întuneric lucrează. Nu mai este să spun Eu ce este întunericul. I-aș spune la cerere celui ce M-ar întreba de întunericul din el, dar nu altfel aș putea să spun, fiindcă Eu nu lucrez întunericul, și nici pe cel ce îl lucrează. Așadar, învățătura Mea este pusă pe masă, și poate să ia sau să nu ia din ea lucrarea ei cei ce aud de la Domnul, și se aleg ei la dreapta și la stânga cu împlinirea sau neîmplinirea cuvântului Meu.

O, fiilor, numai cei ce lucrează cuvântul Meu peste ei, numai aceia trăiesc, și dovedesc aceasta, iar cei ce nu-l lucrează se plictisesc și dă să-i prindă duhul morții, duhul cel străin de Dumnezeu în inima și în fapta vieții omului. Ioan Botezătorul a adus peste pământ vestea pocăinței și a strigat pentru ea peste mulți. O, tot așa este și acum lucrarea lui pentru calea omului cu Dumnezeu. El îi învăța pe toți să nu vină la botez pentru ca să scape de mânia lui Dumnezeu, ci să vină pentru pocăință, pentru ridicare din păcat. O, și cel mai greu pentru om este să se așeze în pocăință și să rămână în ea apoi, și toate le mai face omul, dar pocăinței nu-i știe lucrarea și rodul și frumusețea ei pe fața și pe duhul lui, al celui ce o lucrează pe ea între el și Dumnezeu.

Strigă Ioan și azi, căci calea cuvântului Meu dă sfinților Mei prilejul să strige pe pământ dorul duhului lor. E dorul Meu după om în sfinții Mei așezat, și îi învață ei pe creștini prin cartea venirii Mele cu sfinții. Amin.

— Da, Doamne, ne-ai făcut cărare ca să grăim creștinilor de pe pământ și să le spunem lor din cer că au de lucrat și de luptat pentru patria cea de sus a sfinților Tăi, și le spunem lor că-s mari și ascunse cursele care îl răcesc pe creștin de focul care l-ai dorit și îl dorești aprins pe pământ în inimile creștinilor, căci cei de pe pământ se încântă cu inima și cad în strâmtorare de înțelepciune și de veghe, așa cum era și pe vremea noastră pe pământ, și când strigam peste toți să facă roade de pocăință, nu să se bizuie pe alegerea lor ca popor ales între neamuri.

O, tot așa lucrăm și azi, căci este un soi de amețeală cu față de creștin, atâta vreme cât nu înțelege bine creștinul cum Se alege Dumnezeu ca viață pentru om, pentru cei ce dau să vină să se aleagă Domnului prin cuvântul Tău cel de azi.

S-a văzut și se vede un soi de amețeală cu care se încântă cei ce nu știu bine ce înseamnă Dumnezeu în om, Doamne, iar noi suferim afară de inima omului creștin, care nu știe să se despartă de ceea ce îl desparte pe el de Dumnezeu. Tu ai spus iubire între om și Tine dacă vrea el cu Tine. El însă e departe să înțeleagă aceasta când vine la Tine, și să nu mai cadă el apoi din iubirea cea pentru Tine.

Durere mare ai avut, Doamne, când vedeai cum cade omul prin femeie, dacă vorbim de Adam, de David, de Solomon, de toți cei amețiți de acest duh străin de Dumnezeu. O, ce bine Ți-ar fi Ție și lucrului Tău peste pământ și peste om, dacă n-ar mai fi atâta duh de femeie între oameni, Doamne! Peste tot pe pământ cade omul prin femeie, și nu se ferește el de această cădere și mor unul prin altul. Dacă omul și-ar da seama de aceasta, cum că femeia se simte bine înăuntrul ei când află că o place cineva, și așa mor unul prin altul apoi, dar dacă omul și-ar da seama de aceasta, mare minune s-ar ivi pe pământ, mare înviere s-ar zidi peste oamenii care cad prin femeie, prin trup de femeie.

O, să te înspăimânți, tu, femeie, când vezi pe un bărbat că-i cade inima spre tine, iar pe tine vinovată pentru căderea lui. O, unde se mai găsește femeie plină de grija să nu cadă prin ea cineva din cinstea de a-și păstra curată viața, curată firea, care lesne cade spre păcatul despărțirii de Dumnezeu a omului?

O, să nu te bucuri, să nu te mângâi, să nu-ți ia foc inima după cel ce cade spre tine cu dorirea, tu, femeie, și să te temi că moare acela ca și Adam apoi. O, cine-l mai învață așa pe om, așa sfânt, așa măreț pentru viață curată în om, ca să-și păstreze omul viața fără de moarte peste ea, fără de păcatul care face moarte Domnului vieții în om?

Omul greșește cu inima, și se desparte de Dumnezeu pentru păcat și alege păcatul, săracul, o, și numai asta se vede pe pământ, Doamne. M-a durut mult, m-a rănit mult când vedeam în om păcatul și căderea lui prin păcat, Doamne. Nu poate să fie al Tău cel ce-și apleacă inima și simțirea ei spre petrecerea și căderea spre femeie. Am dat să dojenesc aceste slăbiciuni, am dat să strig pe oameni spre pocăință, că Te vedeam părăsit de oameni, Doamne. O, iată cum Te părăsesc și azi cei ce se apleacă spre petrecerea în ei cu ceea ce îi rupe de lângă Tine!

Voi, creștini ai hranei de sus a gurii Domnului între voi, o, vă îndemn spre lucrarea inimii curate, care nu are nimic, nimic de ascuns. O, umblați în lumină, fiilor! Aveți grijă de Domnul și de lumina Lui în voi și în afara voastră. Nu știe lumea ce înseamnă creștin botezat, și păstrarea lui apoi în legământ cu Domnul, ca să nu cadă în păgânie iarăși cel ce s-a pecetluit lui Dumnezeu. Voi însă sunteți învățați de Dumnezeu și știți toate și n-aveți trebuință să vă învețe cineva. E Domnul cu voi mereu în cuvânt, și aveți marea datorie să împliniți cuvântul Lui.

O, Doamne, focul promis de Tine pune-l în ei, iar ei să-l țină aprins, ca nu cumva foc străin să aprindă inima lor, așa cum sunt cei care se însoară și se mărită pentru că ard. Cine se alege pentru Tine, să știe aceia ce aleg, că aleg pe Dumnezeu de viață a lor, și se făgăduiesc Lui aici și pe vecii, numai să nu uite ei aplecarea, o, aplecarea, Doamne. Și strig acum la ei: O, aplecați-vă, că eu m-am aplecat, și am rămas în cer pe pământ, și numai în cer am stat cât am stat pe pământ, și așa să stați și voi, în cer să stați pe pământ, voi, cei care v-ați ales să rămâneți ai Domnului.

Iar tu, duh viclean, care încânți spre cădere inima din om, o, du-te! Du-te, și să nu mai lucrezi între cei ce se aleg rod pentru Domnul! Și du-te, că e vremea să dai loc puterii lui Dumnezeu, și să te duci tu! Du-te, dar! Amin.

— O, Botezătorule al Meu, numele Meu este Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care biruiește.

Întăresc în sfințenie și în lumină pe fiii cuvântului Meu și le spun lor așa:

Umblați în lumină, fiilor! Dacă voiți să știți cum umblați, întrebați, și vi se va răspunde. O, nu vă dați singuri răspunsul. Eu sunt Cel ce vă știu, nu voi vă știți. Iar voi rămâneți în iubirea Mea, în Tatăl rămâneți, fiilor, și Eu voi ruga pe Tatăl pentru voi.

O, nu uitați, e vremea să știți de voi, să știți de la Mine, nu de la voi. Întrebați-Mă, fiilor!

Și fiți plini de dor să lucrați chipul Meu în voi, ca nu cumva cineva dintre voi să rămână cu chipul său, cu cele ale firii lui.

O, înființați între voi și Mine lumina, căci Eu las peste voi îndemnul cel mântuitor și vă spun: Umblați, o, umblați în lumină, în mare de lumină, fiilor! Aceasta vă îndemn Eu pe voi, pentru Mine în voi și între voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

20-01-2019