Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți



Mare bucurie Îmi este venirea Mea cuvânt pe pământ, mare bucurie că am la cine să vin, că am cui să-i grăiesc și să Mă fac carte pe pământ și să fie scris pe ea numele Meu cel de azi: Cuvântul lui Dumnezeu!

Mare mângâiere și bucurie am cu tot cerul pentru credința cu care-Mi deschide și Mă primește un popor creștin în vremea aceasta de necredință, de întuneric mare pe pământ!

Nu este un mai mare întuneric pe pământ ca și necredința și ca și lepădarea de credință, ca și despărțirea de Dumnezeu a celor ce stau în numele lui Dumnezeu pe scaune de biserică a lui Iisus Hristos, și care nu păstoresc pe cei ce cred și așteaptă de la Dumnezeu ajutor cu nădejde în vremi de strâmtorare, și care-și iau plata neiubirii lor de Dumnezeu, pentru care turma creștină e lăsată pradă tâlharilor de suflet.

Cu mare bucurie Mă hrăniți voi, cei ce-Mi deschideți când grăiesc de deasupra și-Mi scrieți și-Mi împărțiți cuvântul și-Mi dați putere și cale ca să vin pe pământ cuvânt ca să împlinesc Scripturile venirii Mele cu sfinții în zeci de mii și să-Mi fac cale zilei slavei Mele, căci trebuie pregătită această zi, și nu pot nimic să împlinesc până ce mai întâi nu vestesc prin cuvânt, și niciodată n-am lucrat altfel pentru împlinirile cele de la Dumnezeu între cer și pământ, și iată, mai întâi vestesc, și numai apoi împlinesc.

Se cutremură cei din cer de necredința de pe pământ, de prigonirea Mea și a împărăției Mele între oameni, o, dar n-a fost să fie prigoană pentru credință și să nu crească și mai mult credința și căutarea după Dumnezeu a oamenilor, căci duhul din om tânjește după ajutor de la Dumnezeu, chiar dacă omul nu pricepe aceasta cu mintea sa, dar duhul îi suspină și așteaptă cu nădejde și ține aproape cerul de pământ și cheamă pe Domnul să vină cu izbăvirea și cu judecata celor ce Îl prigonesc pe El pentru ca să stea ei mari peste oameni, peste pământ, ba și peste cer să stea mari. O, dar Eu, Domnul, sunt Cel ce am cuvânt, nu omul este, nu necredința, nu satana cel fără de astâmpăr prin slugile lui ca să-și țină stăpânirea cu dinții, cu toată puterea cea vrăjmașă puterii lui Dumnezeu Biruitorul, și iată, Eu sunt Cel ce biruiește și vine cuvânt pe pământ și-Și întărește împărăția și scaunul judecății faptelor, și voi da fiecăruia după cum este fapta sa, precum este scris.

Acum, pace vouă, celor ce-Mi dați cale și putere să vin pe pământ cuvânt, fiilor! Vă întăresc credința Eu Însumi. Vă dau din Mine ca să aveți, ca să Mă aveți și ca să lucrați înviere, așa cum Eu am lucrat pe pământ, fiilor.

V-am pregătit pentru lucrarea învierii morților, și mai ales pentru învierea celor adormiți, măi fiilor, căci ei sunt cei ce așteaptă pe Domnul, iar cei morți prin păcatele lor și treji cu trupul, aceia nu așteaptă pe Domnul și nu-L doresc, decât dacă le-ar face după plăcerea lor, și trebuie să le împărțim și lor cuvântul lui Dumnezeu, că poate, poate și din ei ar prinde frică de Domnul și de judecata faptelor lor și s-ar trezi să-și lucreze pocăința și iertarea cea de la Dumnezeu și calea crucii apoi.

O, fiilor, în ziua ce a trecut v-am șoptit din zori și v-am rostit povață proaspătă, căci voi v-ați gătit și v-ați pregătit pentru masa de pomenire a celor adormiți, pomeniți la voi, și pentru împărțirea pomenii pe la casele creștinilor credincioși cuvântului Meu sosit la voi de hrană pentru sufletul creștin, o, și v-am învățat cum să faceți împărțirea pomenii pentru ei, și v-am spus că dragă Mi-a fost și-Mi este vatra Moldovei, unde s-au păstrat rânduielile creștinești pentru vii și pentru adormiți, și unde s-au scris povestiri sfinte și pilde de urmat și de povestit, și că pe acest meleag gospodarii își spală de cu seară podelele și-și mătură prispele și ogrăzile pentru ca să fie dimineața pregătiți să primească pe cei ce le aduc pomeni pentru cei adormiți, că vin creștinii vecini cu hrană caldă, cu mămăliguță, cu pilaf, cu varză, cu colăcei rumeniți, cu bucate pline de dragoste pentru cei adormiți ai neamului lor, și pun ștergar de in pe podea sau pe prispă sau pe pământul mai curat al ogrăzii, și pe ștergar așează pomana și cănuța cu apă sau cu vin, aplecându-se ca la închinăciune până la pământul care se face masă de împărțit bucate și, tămâind pomana și stropind-o cu aghiasmă, cheamă gazda să se aplece în genunchi și să primească și să spună bogdaproste. Dacă e vreme cu ploaie se pune ștergarul pe podea în casă, iar dacă e uscat și soare așează pe prispă ștergarul sau pe pământ curat și se împarte pentru cei adormiți și se dă lumânare aprinsă la toți cei din casă.

După ce casele primesc pomana se pleacă la biserică cu coșuri de colăcei, cu colivă și cu mere, cu grijă mare pentru pregătirea aceasta, o, și se face bucurie și înviere în lumea celor adormiți, care așteaptă, iar această așteptare o știu cei ce sunt în viață și se pregătesc să-i întâmpine pe cei dragi ai lor, care așteaptă.

Satele povețelor sfinte ale Moldovei, limba cea sfântă a lor, obiceiurile frumoase pentru cer, pioșenia cu care se lucrează acestea aduc înaintea Mea acest meleag drag, și lucrul Meu cu voi e frumos, fiilor, iar voi trebuie să fiți frumoșii cei pentru lucrul cel frumos.

O, cât de pașnici, cât de blajini și de plini de iubire și de blândețe din cer trebuie să fie cei ce gătesc masă și pomană pentru cei adormiți, care așteaptă tot timpul pentru ei! O, cât de calzi la inimă și la cuvânt tot timpul trebuie să fie cei ce gătesc bucatele și bucuria și pomenirea celor care trec treaptă cu treaptă până la sala de nuntă a Mirelui Hristos, în cereștile locașuri ale Tatălui! Iată de ce trebuie în toată vremea să fiți ca îngerii, ca sfinții, cu purtare dulce și sfântă, ca să puteți trimite spre ei bucurii și pomeni, fiilor! Iată de ce te îndemn să fii ceresc mereu și cald mereu, măi creștine, măi!

O, fiilor, v-am povățuit, iar voi ați împlinit așa, și a avut între voi cine să-și amintească datina cea din Moldova și să împărțiți așa pentru cei adormiți, o, și s-a făcut bucurie cu trăire și au fost uimiți creștinii care au primit de aici de la voi pomană pentru cei adormiți, care așteaptă de la voi de aici, de unde Eu lucrez cu voi pomenirea lor, și apoi înviere, măi fiilor.

E zi de duminică, fiilor, și se citește în biserici evanghelia Mea cea despre ziua venirii Mele cu judecata făpturii și a faptelor. Lucrarea Mea cu voi este slava Mea, venirea Mea cu sfinții și cu îngerii, și e scaunul Meu de domnie, în fața căruia stau vrând-nevrând, știind sau neștiind stau toate neamurile adunate, iar Eu despart pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre ca să pun oile la dreapta, iar caprele la stânga Mea, precum este scris, și să le dăruiesc moștenirea împărăției gătită de la întemeierea lumii pentru oile Mele, iar caprelor să le dau după faptă ceea ce și-au lucrat spre pedeapsa lor cea veșnică.

O, fiilor, caprele sunt neastâmpărate, se cațără și rup frunzele și lăstarii copăceilor și sar și țopăie, caută peste tot și ascultă cu greu de păzitor, umblă cu capul pe sus și n-au blândețe. Oile însă, sunt blajine, privesc spre pământ și pasc cuminți, ascultă de ciobani, nu se răzvrătesc, rabdă îndelung când sunt neputincioase, se lasă spre jertfă fără de împotrivire și seamănă cu Păstorul Care-Și pune viața pentru ele. Iată, faptele vorbesc, și de aceea învăț Eu mereu pe cei ce și-au ales să facă parte din fiii poporului cuvântului Meu cel de azi și să asculte de el ca de un păstor care-și pune viața pentru oi, și să învețe că oile sunt oi, iar caprele sunt capre, și să aibă grijă ce fac cu mersul lor pe calea lor cu Domnul.

Când creștinul crește mare nu mai este mic, e mare apoi, e mare mereu, nu mai poate să fie mic cel ce se face mare, căci ca să fii mic îți trebuie înțelepciune înaltă, nu ca a unui om de rând, care înțelege puțin și puține, o, și urât se face cel ce se dă mare și se crede mai mare! Iată, voi sunteți și stați micuți, și nu puteți nimic înaintea omului care stă mare, nu puteți nici din partea Mea să stați și să fiți primiți de la Mine în mintea omului care s-a învățat să stea și să fie mare, mare peste el, o, și nu oricum mare, ci și obraznic de mare, fiilor. Dar voi să stați mici și să vă trageți din fața celor ce nu știu de unde să vă ia pe voi când vă dau Eu să lucrați, căci Dumnezeu măsoară totul și tot timpul, iar omului nu-i ies tot la fel socotelile, căci omul este om și atât, și așa s-a învățat să fie, să măsoare el, să măsoare și el, să se lupte apoi cu oricine ar vedea lucrările lui din afară, fiindcă omul însuși își este partinic, îşi ține parte sieși, și de aceea nu-l poate face Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea Sa, după măsura cu care măsoară Dumnezeu, fiilor.

Omul face mereu păcate pentru că nu-I încredințează lui Dumnezeu mintea sa și și-o ține el sub stăpânirea lui, iar el este om și atât. Iar acum, iată, vine vremea postului mare, și e mereu de învățat pentru această lucrare a postului de cele rele și de cele pentru trup, şi ca să aibă și sufletul parte de cele pentru el în om.

O, fiilor, dacă straja nu face lucrarea veghii, dacă nu priveghează în cetate, dacă nu poate să facă lucrarea ei de strajă, aduce satana de-ale lui, și apoi aduce muțenie, iar cel mut nu mai este cel curat, e ascuns cel mut de cel ce veghează cetatea, se dezvinovățește, se nemulțumește, se îndreptățește, caută vină celor ce îi arată neveghea pentru cel veghetor și pentru cetate.

O, dacă cei dintr-o cetate nu grăiesc tot timpul între ei toate ale cetății, bune și rele, e pentru că nu vor aceasta, și dacă nu vor, o, nu sunt ei de partea celor ce veghează cetatea, ci sunt potrivnici, mai ales când dovedesc aceasta prin purtare. Cine este împotriva strajei nu este cu straja, o, și așa a fost mereu în turma bisericii Mele, și este suferință în turmă prin cei nu stau sub veghe și nu veghează straja cetății și nu veghează cu straja cetatea.

Dezvinovățirea este păcat, este duhul trufiei, căci cel ce se îndreptățește prin cuvinte împinge sub vină pe aproapele său și crede că el scapă de vină și iese deasupra, o, dar n-a fost niciodată să-și capete biruința cei care fac aceasta înaintea lui Dumnezeu, și, din contra, rămân rușinați, căci Domnul lucrează iubire, iertare, mângâiere, duhul frăției, cuvânt dulce, duh blând, fiilor.

Toate medicamentele pentru mântuire sunt de mare preț dacă omul știe să asculte și să le primească la vreme, că ele merg și răspund greu, pentru că omul înăuntrul lui nu este umilit, e tot nemulțumit, chiar dacă în afara lui dă să arate că e altfel şi că e tot așa și înăuntrul lui. Dar dacă tu nu veghezi cu străjerul de peste cetate, şi de peste tine pentru viața ta și a cetății, tu nu ai inima curată, tu faci de capul tău multe și de toate și n-ai grijă împotriva lui satana ca să nu-și aibă el loc peste cetate, ba faci și pe placul lui și te ascunzi ca și el, faci ca tine, nu asculți de Dumnezeu, lucrezi fără sfat obștesc, nu-ți place unitatea duhului pentru că ai părerile tale, iar dacă faci așa nu ești de ajutor lui Dumnezeu, ci primejdie ești, și faci încordări în cer și pe pământ cu firea ta.

Dacă în cetățile în care sunt creștini ai cuvântului Meu fac greșeli cei ce iau de la Mine cuvânt de viață, o, aceștia nu greșesc unii față de alții, ci față de Dumnezeu și de această lucrare de cuvânt călcat peste el.

Așadar, lucrăm îndreptare pentru purtarea cea creștinească, și așa să se înceapă vremea postului mare, cu veghe și cu strajă peste tine și peste cetate, fiule creștin al lucrării cuvântului Meu, o, și să înveți mereu ce este postul cel cu putere și cu biruință, căci se postește de toate cele rele, necreștinești, și se înmulțește dragostea de Domnul, de poruncile vieții, și iată, aveți izvor de învățătură pentru faptele cele de-a dreapta Mea, fiilor, iar firea caprelor să nu se pomenească la cei care se dau lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, și bine este să strălucească tot timpul învățătura și lucrarea mântuirii și să fiți voi mici ca să învățați mereu, căci cei ce cresc mari nu mai învață, iar voi sunteţi toți pomeniţi înaintea Domnului în fiecare zi aici, în cetatea cuvântului Meu, pentru iertare și pentru mântuire, fiilor.

O, fiți cei mici, și învățați, fiilor! Luați din povața Mea și stați sub ea cu ascultare, măi fiilor! Fiți blânzi și smeriți cu inima ca și Păstorul vostru! Fiți fiii zilei Mele, ai venirii Mele, și să vadă satana și să se rușineze și să nu mai aibă ce să ia și pentru el!

Și pace vouă acum! Am povățuit poporul ca Păstor al lor. Toți să ia și să împlinească așa.

Pace vouă în zi de duminică, fiilor! Voiesc în fiecare zi de la voi, voiesc să fiți voi odihna Mea, ziua Mea de odihnă să-Mi fiți voi, o, fiilor, mângâiere să-Mi fiți voi, iar Eu să vă dau vouă mângâierea Mea, mereu, mereu să vă dau, o, fiilor! Amin, amin, amin.

07-03-2021

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor



Mi-e dor, mereu Mi-e dor să deschid cerurile deasupra cetății cuvântului Meu și să-Mi deschid gura și să-Mi las cuvântul să curgă peste cetate ca să fie așezat în cartea sa și să mărturisească el lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ în acest timp, o, că Mi-am făcut cetate pe pământ și Mi-am așezat în ea străjeri de veghe să-Mi primească ei glasul venirii Mele cuvânt peste pământ și să-l pună pe cale și să meargă cuvântul Meu de la margini la margini și să poată afla cei de pe pământ cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta, că Eu, Domnul, în toată vremea am lucrat pe pământ cu cei ridicați de Mine la lucrul Meu din fiecare vreme, dar ca și azi, ca și acum cu o mânuță de popor n-am mai lucrat alte dăți, fiindcă acum se împlinește venirea Mea cu sfinții, și cu glasul Meu grăiesc de deasupra, că am de înnoit totul, totul, precum este scris de înnoirea lumii, și toate se lucrează prin cuvânt ca la facerea pe care am încheiat-o cu facerea omului, după care am dat să Mă odihnesc și să pecetluiesc ceea ce am lucrat și am așezat să fie.

Pace vouă, străjeri din cetate pentru venirea Mea cuvânt pe pământ și pentru mersul cetății și al lucrului din ea! O, fiilor, cei ce se hrănesc cu slava cuvântului Meu de peste această cetate nu tresar înaintea acestei taine mari când li se împarte de aici cuvântul Meu de hrană a lor, de pus în lucru peste viața lor cu Dumnezeu. Ar fi să-i cuprindă pe ei fiorul iubirii de Dumnezeu și al slavei lui Dumnezeu, ascunse în cuvântul Meu de peste cetate, fiilor. Plata credinței lor ar fi să fie mai mare, mai multă decât a acelora din vremea Mea pe pământ cât am stat între oameni cu trupul Meu cel luat din pântecele cel fecioresc al mamei Mele Fecioara, și ar fi să nu mai fie ei pământești, ci să fie duhovnicești și cerești apoi toți cei care iau din gura Mea cuvântul Meu cel de azi cu voi, o, dar pământul apasă peste ei, căci trupul cere prea mult, prea multe, la fel și firea cea omenească, mult căzută ea din vrednicia pe care o pusese Dumnezeu peste om la zidirea lui, căci omul s-a priceput să se îngâmfe, să se creadă în stare el, să treacă peste Dumnezeu, Făcătorul a toate și al omului apoi, iar îngâmfarea omului s-a făcut apoi căderea lui din Dumnezeu și din casa raiului, și iată, are omul de ce să stea tot timpul îndurerat de pocăință, că are el nevoie de iertare în toată vremea zilelor lui pe pământ, căci firea și trupul firii îl trag mereu în jos, iar în sus nu mai are ce trimite ca să aibă strânsură la Dumnezeu, o, și măcar pocăință cu umilință multă ar fi să aducă omul înaintea Mea, și de la duhul umilinței să simtă el nevoia de Dumnezeu, să aibă Dumnezeu omul, să nu stea fără Dumnezeu peste viața lui, o, dar știe el cum vine aceasta, știe cum să nu stea omul fără Dumnezeu pe pământ?

O, știu Eu aceasta, am Eu această lucrare peste pământ cu omul și pentru om, și de șapte mii de ani lucrez și veghez viața cea căzută din rai a omului neiubitor de Dumnezeu și neascultător de cuvântul lui Dumnezeu de peste el, căci omul își ia viața de sub ocrotirea lui Dumnezeu și și-o face el după cum îl îndeamnă duhul satanei, duhul cel pătruns în rai ca să-l îndemne pe om să nu asculte de Dumnezeu, ba să și iasă pentru voia de sine de sub voia lui Dumnezeu și să-și ducă așa zilele vieții lui pe pământ, iar aceasta se întâmplă pentru că așa a pățit omul prin neascultarea lui de Dumnezeu, de Făcătorul a toate și a omului apoi.

Se citește în duminica aceasta în biserici învățătura Mea cea despre tatăl cel cu doi fii, părăsit fiind el de fiul cel mai mic, care și-a împins tatăl să socotească și să facă împărțirea moștenirii și să-i dea partea lui de moștenire, căci el nu mai voia să stea cu tatăl său, și voia departe să se ducă și să-și poarte viața spre plăceri păcătoase, ieșite din iad în calea oamenilor pe pământ ca să-i ademenească pe ei spre despărțirea de Dumnezeu ca și pe Adam în rai, care a primit din partea satanei îndemn să nu stea supus lui Dumnezeu și să-și facă voia sa și să se unească cu femeia sa, spre despărțirea lor de Dumnezeu.

O, așa e cu omul, se desparte de Dumnezeu pentru voia sa însăși. El nu știe altfel pentru viața sa, decât ceea ce a făcut omul de la începutul lui, și am lăsat scris acum două mii de ani cărarea lui înapoi spre Domnul.

Un om avea doi fii, iar cel mai mic și-a cerut partea lui de moștenire și s-a dus departe, dar Domnul a vegheat și a adus lipsă mare peste cel pribeag și a trimis foamete mare peste ținutul în care el și-a irosit în plăceri zilele vieții, iar străinii ținutului n-au întins mâna să-l ajute, să-i ostoaie foamea și lipsurile de toate cele spre îngrijirea vieții, o, și s-a umilit și s-a gândit el la tatăl său și a hotărât să meargă înapoi și să-i ceară tatălui lucrul de argat pentru pâinea cea spre ființă și atunci tatăl a simțit inima și întoarcerea fiului risipit în plăceri și s-a umplut de duioșie și de dorul lui și a stat în așteptarea lui, ținându-i calea ca să-i iasă în întâmpinare și să-i dea curaj să se apropie spre mila tatălui său, care simțise durerea și pocăința fiului său pribeag și îndurerat de fapta lui, de despărțirea lui de tatăl său, care la venirea lui de prin străini i-a făcut primirea și îmbrățișarea și i-a dat veșmântul cel de fiu și încălțămintea, și apoi masă pusă cu vițelul cel îngrășat și petrecerea cea de bucurie și de joc în cinstea întoarcerii lui la tatăl său.

Fiul cel mare, însă, nu s-a bucurat de fratele lui că s-a întors, ba, mai rău, s-a ridicat cu judecată asupra tatălui său și s-a umplut de răutate, de cuvinte cu pretenție și cu cârtire în ele și a spus când tatăl a dat să-l îmbie să intre în sala bucuriei întoarcerii fratelui său mort și înviat prin pocăință la tatăl său pentru iertare și pentru slujire de argat, și a spus el tatălui său cu mânie: «Eu îți slujesc ca rob de atâția ani stând sub ascultare, dar mie nu mi-ai dat un ied măcar ca să mă veselesc cu prietenii mei. Când însă a venit acesta, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, iată, ai tăiat vițelul cel îngrășat».

O, n-a ascultat fiul cel mare pe tatăl său, care îl ruga să intre la petrecere, chiar dacă tatăl său i-a spus că toate sunt ale lui din averea tatălui, și că trebuia bucuria făcută la întoarcerea celui pribeag, și care s-a apropiat cu pocăință la Dumnezeu și la tatăl său pentru slujire de argat.

O, fiilor, se face bucurie mare în cer pentru cel ce se pocăiește și se întoarce de la păcat spre Dumnezeu. Dar pentru cel ce cârtește la întoarcerea celui greșit, o, ce este cârtirea aceasta? Ce este acest păcat al cârtirii? Este scris în Scripturi pedeapsa cea pentru cârtire a poporului, și trebuie cunoștința cea din Scripturi s-o aibă cei ce vor să-L cunoască pe Dumnezeu și lucrările Sale, căci scris este: «Mă îndur de cine voiesc». O, aceasta este dreptatea lui Dumnezeu, nu cum o înțelege omul de rând, care vrea dreptate și care nu știe că n-are merite și că este greșit pentru toate cele urâte ale vieții sale.

O, nu dreptatea pe care o cauți, ci pocăință îți trebuie, omule, și nu cârtire să ridici, căci Eu, Domnul, Mă îndur de cine voiesc, de cine se pocăiește de păcatele sale Mă îndur.

Să se cerceteze pe sine tot sufletul care ia cuvântul Meu de la izvorul de aici, o, să se cerceteze dacă nu cumva dă să facă păcatul cârtirii, al nemulțumirii, al neascultării, al îngâmfării, căci fiul cel mare muncea cu mâna sa la curtea tatălui său cel cu doi fii și tot muncea mereu, dar apropiere de tatăl său și dragoste și grăire între ei nu avea, nu căuta, nu grăia cu tatăl său sufletește, și căuta doar cu munca mâinilor, cu cele pământești ale cetății lor, o, și era rece, era aspru, era fără dragoste de tatăl său, chiar dacă muncea și purta grijile cetății.

Nu s-a mai scris despre acest fiu mai mult, dar păcatul cârtirii, este scris în Scripturi despre acest păcat, o, și să se ferească de acest păcat toți fiii și fiicele poporului cuvântului Meu, să se ferească și cu inima și cu mintea și cu gura, căci judecata cea pentru toate este la Dumnezeu și la veghea Lui peste toate și peste toți, și nu este a omului judecata lucrurilor, ci este la Dumnezeu aceasta.

O, e bună pocăința, nu îndreptățirea, nu dezvinovățirea, nu răceala de suflet prin acestea, nu nemulțumirea, nu neascultarea, o, nu, că iată, pocăința le biruie pe toate cele rele, și are trecere spre Domnul cel ce se pocăiește, dar duhul pocăinței și lucrările lui trebuie bine pătrunse, trebuie umilință mare și multă să stea peste creștin pentru această lucrare care sfințește omul, și trebuie apoi lepădarea de faptele moarte, ca să se cheme pocăință pocăința omului pătruns de acest duh al iubirii de Dumnezeu în om, și cu el, cu iubirea aceasta să-și lucreze omul pocăința sa, căci tot omul este păcătos și este departe, departe de vederea celor nevăzute ale Domnului și ale omului, o, și mult mai mult au animalele și păsările, căci Valaam era văzător al celor nevăzute și era prooroc, dar n-a văzut cum vedea asina cu care el se purta, căci ea vedea pe îngerul Domnului stând în față ca să nu meargă Valaam să blesteme poporul Israel, și iată, omul nu vede îngerii, dar animalele și păsările îi văd, că așa le-a fost dat, fiindcă ele nu se îngâmfă ca omul, care dacă ar vedea pe cele ce nu se văd ale lui Dumnezeu și ale omului ar face ca Adam, care s-a trufit în rai, și n-a mai făcut el apoi pocăință pentru acest păcat, și a căzut apoi de la Dumnezeu pentru păcatul acesta, din care au ieșit alte păcate tot mereu apoi.

O, fiilor, numai Dumnezeu are a judeca lucrurile și stările toate, căci Domnul este Cel ce vede, și nimic nu-I este Lui ascuns. Iar omul trebuie să se umilească tot mereu și să iubească fără de fățărnicie și fără de cârtire, și numai atât e partea lui cea pentru iubirea de Dumnezeu și de frați, dacă se alege el de bunăvoie pentru Dumnezeu cu viața lui, și apoi să dovedească el aceasta.

Iubirea Mea pentru mersul Meu cu voi Mă ține mereu la veghe peste voi și peste purtarea voastră, fiilor care aveți peste voi cuvântul Meu de învățătură și de hrană, o, și Mă uit cât sfat primiți mereu, cât de amănunțit se desfac toate cele care s-ar vrea încurcate ca să-și facă satana stat cu lucrul său peste lucrul Meu cu voi. Iar voi să prețuiți să stați sub veghe, fiilor, căci un ochi duhovnicesc surprinde totul, și nu rămâne nimic prea mic și neobservat, căci ochiul duhovnicesc mărește și se uită bine la fapta care se vrea trecută cu vederea ca să pară că nu este nici o primejdie, dar toate par neînsemnate omului care nu are lucrarea veghii sfinte, numai că duhul lui satana face din mic mare apoi, iar pedeapsa cârtirii e dureroasă, fiindcă lucrarea cârtirii lucrează prin ea durerea ei, și altceva mai bun nu aduce cârtirea, o, dar cine este cel ce înțelege cu adâncime rodul bun sau rău al vieții omului și al faptelor lui?

Acum, fiilor, trimiteți spre lecție sfântă cuvântul Meu cel de azi spre cei ce caută la voi venirea Mea cuvânt pe pământ pentru lucrarea omului cel nou al celor ce se nasc din cer, de sus, la glasul acestui cuvânt, care cheamă omul la înviere, la înnoire, la pocăință, fiilor.

Lucrați și voi, o, lucrați și voi mereu, și nimic să nu rămână necercetat, ca nu cumva satana să poată și el, ci numai Duhul Meu Cel ascuțit și viu mereu, numai El să stea între voi și să țină pe masă duhul pocăinței și al roadelor ei, căci fără roade de pocăință nu este înviere, fiilor, nu este mântuire, nu este biruința lui Dumnezeu, o, fiilor. Amin, amin, amin.

28-02-2021

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului



Sunt îmbrăcat în cuvânt, și așa Îmi este lucrarea și statul la lucru în așternutul acesta, din care ies cuvânt și Mă port peste pământ și-Mi las cuvântul din loc în loc ca un semănător care-și lucrează dis-de-dimineață ogorul și așteaptă rodirea seminței, hrănind-o și udând-o și încălzind-o și luminând viața ei, ca să-I aduc Tatălui Meu lucrul cel împărțit să-l lucrez și rodul lui, căci Tatăl așa închinători voiește să aibă, iar Eu Îi sunt credincios în lucrul cel dat să-l lucrez și nu stau din lucru, o, și lucrarea Mea este cuvântul și este el iubirea lui Dumnezeu.

Pace ție, popor învățat de Dumnezeu! O, ce face omul care nu se face cuvânt între el și semenul său, fiilor? Cuvântul Meu este iubirea Mea și împărțirea ei și rodul ei apoi. Ce lucrare de iubire are cel ce nu se face cuvânt ca al lui Dumnezeu între el și fratele său? Ce rod își are seara agonisit în vistieriile cerești cel ce nu-și adună în cer pentru veșnicia lui apoi? Pe pământ își face și își strânge omul de toate în toată viața trupului său, o, și rămâne fără agoniseala lui apoi, că nu-i pentru cer și pentru viața lui în cer apoi. Cuvântul cel din cer și cel pentru cer, atâta lucrare ar fi să-și strângă omul și să rămână cu rodul ei, cu agoniseala ei în cer, cu partea cea bună, care nu se va lua de la el dacă o lucrează pe ea.

O, fiilor, toate cuvintele gurii voastre sunt sau nu sunt rodul cel pentru strânsura care vă așteaptă în cer, și de aceea vin și vă dau ca să vă dați unul altuia din cer, lucrare cerească să vă dăruiți unul altuia, fiilor, că Mie nu-Mi puteți dărui altceva ca să am de la voi și să vă strâng în cer pentru voi, fiindcă nici Eu nu am altă lucrare între voi, ci am cuvântul, fiilor, iar el este iubirea Mea, adevărata iubire cu care Mă dăruiesc, fiilor, și pe care o dau vouă ca între frați, ca între cei din cer, o, și așa țin Eu cerul aproape de pământ, și tot așa v-am învățat și pe voi și v-am spus: țineți cerul aproape de pământ, fiilor, și feriți-vă tot timpul de asemănarea voastră cu omul, dar dați-vă viața și silința pentru asemănarea voastră cu Mine, măi fiilor. Pe cei dintre voi care se fac cuvântul Meu între voi, o, țineți-i în cinste și în dragoste în inimile voastre, căci aceștia sunt cununi de slavă la mesele voastre de dragoste și împart ei ca și Mine iubirea Mea între frați, că altfel cine ar mai putea vedea lucrarea iubirii Mele împărțindu-se între frați?

În ziua aceasta de lucru sfânt și de cuvânt sfânt așez pe masă între voi lucrul Meu cel ceresc așa cum îl așezam între ucenicii Mei acum două mii de ani ca să-i învăț pe ei și să-și ia ei de la Mine felul lor de lucru și înțelesul cel bun de lucrat, și am spus despre doi oameni care s-au dus să se roage înaintea Domnului, un fariseu și un vameș. Înaintea Domnului s-au înfățișat și unul și altul, dar nici unul nu știa despre lucrarea iubirii între cei ce se adună la loc de rugăciune, și fiecare își zicea în sine că se roagă, și zicea fariseul: «Mulțumesc Ție, Doamne, că nu sunt ca și ceilalți oameni care nu Te iubesc, sau ca și acest vameș, căci eu Îți aduc două zile de post în fiecare săptămână și zeciuială din tot ce câștig». Vameșul însă își vedea păcatele și se umilea uitându-se în pământ și lovindu-și pieptul, și cu jale zicea și cerea: «Ai milă, Doamne, de păcătosul de mine!», și era fără de prihană strigarea lui către cer și se înălța prin smerenia lui către mila lui Dumnezeu.

O, fiilor, cei doi veniți înaintea Domnului nu cunoșteau lucrarea iubirii dintre frați, și așa au venit ei la casa lui Dumnezeu, unul mulțumit de el însuși, iar celălalt cerând mila Mea pentru nevrednicia lui. Să se fi arătat cei doi ca niște frați ai duhului iubirii nu puteau, nu știau ei lucrarea aceasta a iubirii și știau în felul lor să vină înaintea lui Dumnezeu. O, și de aceea am venit la voi cuvânt și am pus veghe și am spus să fie frații deopotrivă unii cu alții când se adună Domnului pentru lucrarea iubirii frățești, pentru cuvântul iubirii, pentru cuvântul rugăciunii, pentru gândire la fel, ca să poată lucra ei iubirea, fiilor.

Stau cu cei din cer și privim lucrul vostru laolaltă și se așează între voi atâtea pilde mari, de la care să învățați voi lucrarea și iubirea dintre frați, fiilor, căci duhul iubirii se scutură de sus în vremea statului vostru împreună și strecoară pe masă tot ce aveți voi de învățat și de lucrat, tot ce trebuie să știți și să lucrați în toată clipa, iar iubirea aceasta trebuie să se facă ea cuvânt de la frate la frate înaintea Domnului, și nici un fel de lucrare să nu întreacă între voi împărțirea cuvântului gurii Mele între frați, căci v-ați unit cu Mine prin acest cuvânt, fiilor, și tot așa și unul lângă altul v-ați unit când M-ați găsit, o, și pe el, cuvântul Meu să-l împărțiți la masa frățească mai mult decât pâinea de pe masă când vă adunați să vă hrăniți cu ea trupurile, iar trupurile voastre să slujească iubirii de Dumnezeu și de frați, o, fiilor.

Se ruga vameșul pentru iertarea multelor lui păcate, și aceasta este o mare învățătură pentru cei ce se dau lui Dumnezeu cu pașii vieții lor, că dacă nu-I spui Domnului cu lacrimi să-ți ierte păcatele care te despart de Domnul faci mai departe păcat, dar iubirea ta de Domnul te scapă de păcat, iar prin păzirea poruncilor îți vei îndrepta calea ta cu Domnul, precum este scris.

Omului îi este mai ușor să biruiască o cetate, mai ușor decât un păcat, o, și de aceea e greu de cel ce se lasă spre păcat, căci păcatul îl biruiește apoi și nu mai vrea și nu mai poate, nu mai vrea fără de păcat, iar Eu, Domnul, în zadar am murit pentru un așa om, și păcatul îl doboară pe om prin neascultare ca și pe Adam în rai, și care nu s-a mai despărțit de păcatul care l-a despărțit pe el de rai, iar durerea Mea e lungă de atunci și până azi și nu-Mi mai trece ea și doare mereu, căci omul alege femeia spre păcat, iar păcatul îi taie frica de Dumnezeu, de Cel ce a zidit omul.

Fiilor, fiilor, îndeletniciți-vă cu lucrarea credinței mărturisitoare, credeți și mărturisiți-Mă, măi fiilor, iar Eu să simt că vă sunt Dumnezeu, să simt de la voi aceasta. O, așa s-a mântuit tâlharul, mărturisindu-Mă s-a mântuit, și a rămas scris ceea ce s-a auzit din gura lui sub poala crucii, că a vorbit și el, și am vorbit și Eu și a rămas vorbirea dintre noi, și mult Mi-a mângâiat el durerea iubirii de pe cruce, căci a vorbit el tâlharului cel batjocoritor de pe cruce și i-a spus: «Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești în aceeași osândă cu El? El n-a făcut nici un rău, dar nouă ne este meritată răsplata fărădelegilor noastre», iar apoi a spus: «Doamne, amintește-Ți de mine când vei veni întru împărăția Ta!», și i-am spus lui apoi: «Azi, chiar azi tu vei fi cu Mine în rai».

Fiilor, fiilor, acest tâlhar și-a mărturisit credința și s-a mântuit. La fel și vameșul care M-a mărturisit că sunt Dumnezeul Cel milos pentru cei păcătoși. O, și așa să faceți și voi, fiilor, să Mă mărturisiți ca și aceștia și să credeți mărturisindu-Mă și umilindu-vă, că mare mântuire aduce mărturisirea lui Dumnezeu în vremi de necredință pe pământ, și crește rodul credinței și crește iubirea de Dumnezeu între cei ce se aleg de partea Mea când totul piere sub povara păcatelor de pe pământ.

O, fiilor, simțirea cea leneșă, nelucrătoare a celor ce se vor pe cale cu Mine, aceasta slăbește cu multul lucrarea credinței, ba poate să-l cadă din credință pe om, o, și de aceea trebuie întețită cunoștința de Dumnezeu și setea de iubire apoi pentru Domnul cu mare căutare și dor, căci fără lucru nimeni nu câștigă nimic, o, și nimic nu se capătă degeaba, și iată, trebuie să greșească omul tot mai puțin, iar gândirea smerită, purtarea și cuvintele gurii îl aduc pe om să greșească mult mai puțin față de Dumnezeu și de semeni și de el însuși, și îl ajută să fie mai curat cu inima și cu mintea, cu purtarea și cu lucrarea, cu cuvântul gurii, fiilor, și mult mai smerit, cu mai multă pace în suflet, cu simțire a trăirii pentru Domnul, cu senin în inimă și pe față și pe toate trăsăturile lui, o, și pleacă atunci de la el simțirea cea leneșă, cea nelucrătoare, și vine în loc duhul credinței mărturisitoare, care îl poate aduce pe om la darul cel de sus al mântuirii lui.

Așadar, iubirea când este ea, se face cuvânt între frați și este și se mărturisește, căci această lucrare de cuvânt este facerea omului nou, a celui ce se sfiește ca vameșul înaintea lui Dumnezeu și ca tâlharul, care Mi-a recunoscut împărăția și venirea Mea cu ea, și așa a mărturisit el pentru Mine, și cu credință a mărturisit.

O, fiilor, căutați învățătura Mea cea pentru sfiala cea sfântă, ca să văd apoi la voi și între voi lucrarea ei între frate și frate, căci sfiala se dovedește prin cuvinte dacă ea este sau nu este, și vameșul a fost sfios înaintea lui Dumnezeu prin cuvântul mărturisirii sale, iar fariseul n-a fost sfios nici față de Dumnezeu, nici față de om, și această lucrare a sfielii sfinte să vă fie vouă lecție de învățat, mereu pe masă lecție de zi cu zi, fiilor, mereu prin lucrarea ei dovedită între frați, că Eu stau cu cei din cer și privim lucrul vostru laolaltă ca să țineți cerul aproape de pământ, măi fiilor. Iar voi privegheați și stați sub duhul învățăturii sfinte și luați din el mereu, mereu peste purtarea voastră, o, și așa Mă veți mângâia, și așa veți fi mărturisitori învățăturii coborâte peste voi din cer, ca să fiți voi împărăția Mea, plăcuții Mei, iar la voi să se găsească povețele Mele, fiilor.

O, și puneți pe cale cuvântul Meu ca să meargă el spre lucrarea lui, căci Eu, Domnul, le grăiesc celor ce-și fac vreme să Mă asculte, și, iarăși, Eu îi ascult pe cei ce-și fac vreme să-Mi vorbească, o, fiilor. Amin, amin, amin.

21-02-2021