Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Maicii Domnului



Sunt Împăratul slavei. Deschideți-Mi și-Mi faceți primirea, căci sunt deasupra aici, la voi, cu oștirile cerești și-Mi anunț intrarea în carte, cuvânt de praznic împărătesc, fiilor care-Mi străjuiți venirea Mea cuvânt pe pământ în această vreme! O, hai la lucru sfânt, hai, fiilor, că frumos este să lucrați cu Dumnezeu pe pământ, frumos și sfânt, o, fiilor, și ferice de cei ce au îndrăgit lucrul Meu de peste voi, dragostea Mea pentru cei care doresc după Domnul cu pașii vieții lor, cu iubirea lor lângă iubirea Mea cea fără de margini, fiilor!

Dar azi așezăm zi de praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara, cea care a ascultat de Dumnezeu clipă de clipă, și tot așa L-a și iubit, iar Eu am iubit lucrarea pentru care ea s-a născut și a crescut, și am păstrat acest cămin în lumină mare, în petrecere sfântă încă de la nașterea ei, și apoi tot timpul, iar odată cu sosirea ei în cer lângă Mine, sub vederea și uimirea tuturor sfinților cerului Meu, i-am dat slujbă înaltă, i-am dat țara Mea de venire acum, la sfârșit de timp, încă de pe atunci i-am dat-o spre pază, și sub binecuvântarea ei și a Mea s-o vadă duhul rău vrăjmaș pe Dumnezeu, și sub mâini de sus să fie ea ocrotită între neamuri și s-o am cu nume mare la venirea Mea cea de acum, că voi ascunde numele de creștin sub numele de român, căci cetatea Mea de scaun din mijlocul pământului neamului român poartă nume mare, nume de nou Ierusalim, iar Scripturile o numesc pe ea mai înainte de toate cetate cu numele Meu pe ea și i se spune ei „Acolo este Domnul”.

O, neam român, iată sub ce binecuvântare ai fost tu sortit să fii și să stai! Vin la tine, vin de atâta timp și-ți vorbesc prin lucrarea cuvântului Meu din mijlocul tău și-ți stau de veghe cu sfinții pe hotarele tale și te aștept cu față nouă, cu rochiță strălucitoare pe trupul tău, și cu cununa slavei crucii pe creștetul tău, pe munții tăi de slavă, și care-ți știu limba Mea cea de azi de peste tine și-ți cunosc menirea.

O, iată, Domnul tău te curăță de toată murdăria care lasă urme pe rochița ta, pe frumusețea ta cea de la Dumnezeu, că după vorbirea și înțelesul cel pământesc oamenii care te-au robit au copii, au nepoți care te robesc sub dorințele lor bolnave, căci comuniștii, reci cu sufletul și răi cu inima din ei, o, aceștia i-au dat jos pe comuniști ca să mai domnească și ei, și alți comuniști, alții mai proaspeți, mai ca azi, iar Eu pe tine te-am strigat la veghe, demult te-am strigat, și tot te strig să veghezi, neam român, că e vreme de veghe zi și noapte, că tot atâta stă și vrăjmașul la pândă să-ți culce viața și soarta ta cea de la Dumnezeu și să se fălească peste tine neamul cel trufaș dintre fiii neamului român, oameni ridicați la luptă cu armele minciunii, cu sulițele deșertăciunii, cu dorințele păcatului și ale depărtării de Dumnezeu, și nicidecum altfel, căci viața cea cu Dumnezeu nu e numai cu numele, ci și cu lucrarea ei cea după chipul lui Dumnezeu, spre depărtarea de diavolul cel mincinos din veac și până în veac asupra omului.

O, neam român, dacă ai ști tu în toată vremea să împletești lucrarea ta cu rugăciunea iubirii de Dumnezeu cu fapta, nu numai cu strigarea, o, demult ți-ar fi descoperit popoarele soarta cea proorocită peste tine de la Dumnezeu și slava Mea din tine, cuvântul Meu cel de peste șaizeci de ani grăitor pe vatra ta cu taina Mea, a venirii Mele cu sfinții ca să-ți grăiesc de aproape, țara Mea cea de azi. O, vreau să te scot de sub întunericul pus iar și iar peste tine, de minciuna și de oamenii ei, care iar și iar au dat să te bage sub obroc, sub dorul lor de tine ca să fii a lor, a dorurilor lor lacome după tine. Tu însă ești frumoasa Mea și ești a celor frumoși, iar fiii întunericului nu știu cine sunt ei, de vreme ce n-au pe Dumnezeu în ei. Omul cu Dumnezeu în el este frumos și plin de alin și de ajutorare mângâietoare pentru cei din jurul lui, iar omul în care Domnul nu are stat și odihnă, nu are căci este apăsat, este tulburat, este greu pentru el însuși și pentru cei din jurul lui, și are el nevoie de vindecare, de pace, de Dumnezeu, de salvator.

O, fii români, iată ce povață sfântă vă dau ca un Păstor milos! O, îndeletniciți-vă unii pe alții cu dragostea de Dumnezeu, că dulce este o așa viață, așa inimi dulci între ele cu Duhul Cel de sus!

O, fii români, dați milostenie unii altora această dulceață cerească, iubirea de Dumnezeu, fiilor binecuvântați, că iată, priviți cum vă veghez, cum trezesc adevărul să vină pentru voi, cei apăsați de duhul minciunii oamenilor trufași! Lucrez cu pași mici, așa am spus, dar lucrez repede pentru adevărul care vine și rușinează lucrarea și fața minciunii, iar adevărul este descoperit, și se descoperă venind și lucrând, ca în parabola cea despre adevăr și minciună.

Că era într-o cetate zarvă și apăsare mare peste locuitorii ei și toți doreau să iasă adevărul la iveală să-i scoată de sub greu, iar adevărul a lucrat pentru ei după dorința lor și s-a gătit frumos și a plecat spre cetatea lor. Pe cale însă s-a oprit la un izvor să se răcorească de arșița de pe cale și s-a spălat de-a binelea după lege și s-a curățat de cele de pe drum obositoare, dar în urma lui a venit tiptil minciuna, care mergea tot într-acolo, în cetatea cu pricina, și și-a dat de pe ea hainele ei și le-a luat pe ale adevărului și a plecat grăbită spre cetate ca să-și păstreze biruința până la capăt peste cei din cetate, ca să dăinuiască ea pe mai departe. O, când adevărul a dat să-și ia pe el hainele și să plece pe cale mai departe, a văzut în față hainele minciunii în locul hainelor lui și s-a prins de șiretenia lucrată de minciună, dar n-a luat pe el hainele minciunii, și a plecat pe cale gol. Cei din cetate, văzând minciuna că vine, câțiva din cei care o cunoșteau au strigat: „Oameni buni, nu vă lăsați înșelați! Nu este adevărul! Ea este minciuna, nu vă încântați, chiar dacă este îmbrăcată în hainele adevărului! Noi am chemat adevărul să vină. Mai așteptați, mai răbdați ca să vină adevărul, căci el va veni negreșit, din urmă va veni!”. O, și când să se uite să vină adevărul se vedea de departe că vine cineva, și au strigat cei drepți ai cetății: „Vine, fraților, vine adevărul, și vine gol-goluț! El este, și n-a voit să îmbrace el hainele minciunii, așa cum a făcut minciuna de i-a furat hainele lui. Vine adevărul, vine gol, iată-l, se apropie și vine!”.

O, neam român, numai adevărul, numai el vine să te ajute sub greu, sub asupritorii tăi ca să te elibereze de sub ei, de sub oamenii minciunii, care n-au adevărul pe buze. O, îți trebuie veghetori, scumpă țara Mea de azi, iar tu să-i asculți, să asculți adevărul, care iată-l cum vine, și vine ca să nu rămâi tu constrâns de duhul minciunii. Viața dulce nu are constrângere peste ea, ci e o viață plăcută și plină de veghe pentru duh frumos, pentru înțelepciune, și toate o iubire, o hrană prielnică sufletului, o petrecere caldă în toate, așa cum omul din lume nu știe, nu are, nu poate, căci inima lui e ca o moară la care trage tot felul de măcinătură, hrană care o șubrezește și nu o întărește, ba o înșeală până acolo încât să creadă că e bine, că e plăcut ceea ce este adunătură și amestecătură, totul neales bob cu bob, duhuri de tot felul, amețeală învârtită mereu, lipsă de măsură, de cântar, de siguranță pentru paza vieții, de prieteni curați, de neprihănire pentru viața omului.

O, cum să te învăț mai sfânt, fiu român? Mama Mea Fecioara stă cu mâna peste tine și-ți păzește soarta, țara Mea cea de azi, dar ia de sus învățătură peste tine, nu lua de pe pământ, că iată ce este pe pământ, că e numai păcat, numai locuri ale oamenilor păcătoși, și care nu se trezesc decât prin suferința cea căzută peste ei, după ce păcatele lor o strâng pic cu pic și cade ea apoi peste oameni și plâng ei după păcat, și nu plâng după Făcătorul omului, și nu văd ei că, făcându-și singuri, își fac dureri, își strâng suferință prin toată lucrarea lor.

O, cum să te mai fac, omule, cu mâna Mea, cu Duhul Meu, ca să nu te mai faci tu mereu, ca să nu mai cauți numai plăceri, dușmănoase pentru tine apoi acestea? Un animal de pe lângă om, ba și cel fără de stăpân pe pământ, nu caută decât când îi este foame sau sete sau frig, iar altfel el nu se clatină de gânduri, el n-are alte porniri, alte doruri. Animalul de pe lângă om se lasă format, se lasă dresat, și apoi îl slujește pe om cu credincioșie, ba și cu o mare iubire pentru stăpânul lui. O, tot așa ar fi fost să fie și între om și Dumnezeu, să se lase omul format, și apoi folosit în slujba Celui ce-i dă o formă, o îndeletnicire, o lucrare sfântă și o viață veșnică apoi.

Când omul nu are sfătuitor o ia razna de unul singur, o ia de unul singur cu viața sa, o, de unul singur, chiar dacă Eu, Domnul, am spus pentru om: «Nu este bine singur!». I-am dat omului hartă de călătorie, i-am dat Scriptura, i-am dat înțelepciunea sfinților, i-am dat ca să știe drumul. O, ți-am dat, omule, să alegi pentru viața ta ori de partea cerului și al binelui tău de veci, ori de partea vieții pierzătoare de viață și de suflet. Ți-am dat, omule, hartă ca să înveți să mergi creștinește pe pământ, dar dacă nu lucrezi așa, iată, îți alegi lucrarea care te pedepsește apoi, și care vine peste tine cu toată agoniseala ei, și rămâne omul fără stâncă sub picioare dacă n-a știut să aleagă de partea cea frumoasă a vieții, fără de primejdie lucrată, că iată, cum își strânge, așa are omul, odihnă sau neodihnă apoi.

O, așa te învăț Eu, Domnul, fiu român, că vreau să fii un popor de fii frumoși la chip și la faptă, spre fericirea ta și a Mea, că aștept să stau cu tine în lucru sfânt, popor român. Eu, Domnul, te am în schița Mea cea de la sfârșit de timp ca să te fac lumina Mea peste popoare, iar tu trebuie să-Mi semeni, neam român, și vin să te învăț aceasta, fiule creștin, fiule român.

O, și iată ce-ți mai spun despre viața de creștin, popor român: Când omul poartă nume de creștin, iar fapta vieții lui nu este atât cât numele acesta mare, o, are de vegheat omul, are de avut grijă de acest nume mare, de atâta cinste pe care i-o dă acest nume mare, și trebuie să-i fie viața pe potrivă cu numele înaintea Mea și a semenilor lui, căci oamenii sunt atât de mici, atât de pitici cu viața și cu numele vieții lor pământești, de nu mai caută după adevărul vieții de creștin, căci ca să nu fi creștin în țara asta aleasă Domnului acum, ca să nu fi demn de stat cu Dumnezeu la masă pe pământ aici, o, ce josnică viață au așa oameni, iar drumul lor merge spre nicăieri, și nu are cine să le spună această rătăcire a vieții lor de pe pământ, până ce vor vedea singuri fiecare unde le-a fost mersul.

Dar vin Eu, Domnul, vin Eu și-ți spun, popor român, că sunt pe vatra ta cuvânt de veghe și de slavă. O, fii înțelept, omule de azi, fii împlinitor iscusit pentru viață de creștin, că mare îți este misiunea cu viața ta cea din trup, și n-are cine să-ți spună ție ce ai de făcut în timpul vieții tale pe pământ. O, te strig Eu, Domnul, am prin cine să te strig acum ca să-ți spun: nu te pierde de cer. Vine cerul la tine și după tine, vine Domnul și te învață, fiule român. O, să nu te îngrijești atât de mult de viața aceasta în chip greșit, și prin care o poți pierde pe cea care urmează după ea, după răscumpărarea ei prin viața ta de pe pământ, creștinule român.

O, mamă Fecioară, mama Mea scumpă, cum să-i învățăm mai frumos, mai duios de atât? Ne crește dorul de ei, mamă, de nașterea de sus a vieții lor, a neamului român, mamă. O, e ziua ta, zi mare între sfinți, dar și pe pământ între creștini, mamă. Iată, în neamul român s-a pus demult minciuna pe masă prin oamenii bisericii abătute de la adevărul cel din părinți, așa încât puțini români au astăzi slăvită de ei sărbătoarea nașterii tale între oameni acum două mii de ani. Mai e puțin timp și se atinge suta de ani de când înșelătorul a venit și a urnit de la locul lor din timp serbările sfinților, mamă, dar Noi venim acum cu ele la locul lor din calendar și Ne scriem cu ele pe pământ și scrise sunt așa cum le este datina și timpul, iar la Noi întru cele cerești e durere din pricina rătăcirii de peste creștini, căci și azi mai-marii de peste biserică sunt străini de Domnul pe pământ și sunt doar ei și fac ei ce vor ei, ce vor cei de azi, oameni ai minciunii, care nu suferă adevărul și fața lui, o, și doare, și doare, mamă, această nelegiuire.

Se calcă peste legile cerești, care trebuie să fie și legile pământești, nu să facă omul mincinos altele după placul lui, după dorurile lui, că iată, mamă, cei ce se laudă cu legi bune sunt cei ce mint, sunt cei ce fură desfrânându-se fără de lege, și iată-i, vor să stea mari peste norod, și vor aceasta cu orice chip. Eu însă merg cu pași mici, ca să nu strivesc sămânța cea bună, dar merg repede, și vine adevărul și descoperă el pe cele învăluite în minciună, iar în zilele ce vin va lucra lumina cu putere, o, mamă, cu făclia ei cercetătoare și care alungă pe cele ținute la întuneric, descoperindu-le, mamă.

O, tu ești mama creștinilor Mei, a celor după adevăr creștini, mamă, și te-am așezat acum două mii de ani cu numele și cu darurile tale peste pământul și neamul român, iar acum Eu am rod aici, mamă. Tu ești cea care iubești din partea Mea țara română și norodul ei cel binecuvântat prin viață creștină. Tu ești ajutorul Meu cel scump, mamă. Tu aperi și împodobești ogorul Meu și cetatea Mea pe vatra neamului român, iar curățenia care vine de la Mine peste țara Mea de azi și peste noroade, ea face frumos peste tot, ea curăță păcatul de peste tot, iar Eu, Fiul tău, ceea ce grăiesc împlinesc, căci așa este lucrarea cuvântului Meu cel rostit, mamă.

— O, dulce Fiul meu, Fiule Iisus, mă umplu de dor, și mă tot umplu de dorul Tău, că dorul Tău este această scumpă țară aleasă Ție de Tatăl pentru zilele de acum, pentru slava Ta pe acest pământ român, unde-Ți ai casa Ta de venire iarăși pe pământ, și vii la ea cuvânt, Fiule scump, și cu el păstorești și împlinești, chiar dacă oamenii nu-și dau seama și nu văd și nu înțeleg ce lucrezi Tu în zilele Tale de acum, aici. E ziua mea acum, e zi de taină de naștere, și suntem aici cu cerul cel plin de veghe pe pământul neamului român. Curând, curând, Fiule scump, vom rosti cuvinte de slavă peste popoarele de pe pământ și le vom spune de slava Ta și de pământul român, care Te poartă, Fiule Păstor, și binecuvântare de înțelepciune vom dărui popoarelor, și pic cu pic vor înțelege ele venirea Ta Păstor pe pământ, iubirea Ta de acum.

O, în cetatea Ta, aici, s-au strâns în ziua aceasta la praznicul meu inimioare la izvor, câteva, Fiule scump. O, veniți-mi la piept și fiți copii, o, fiilor care veniți la Domnul. Inimioare cuminți și iubinde, tari și frumoase, mai mari decât trupurile voastre, așa să fiți, așa cum a spus Domnul, Fiul meu, pentru copila peste care a spus că are o inimă mai mare decât trupul ei, și în care Domnul stă odihnindu-Se sau plângând, suferind și așteptând, inimioară zdrobită mai mereu, și căutând ea mereu, mereu răcoare în durere și negăsind, că o vede cerul adesea cum caută îndurerată peste poate un colțișor de odihnă, o odihnă a durerii care o arde, și ea caută și tot caută un legănuț care s-o ajute să ducă greul atunci când o doare prea crud, când durerea mușcă din ea atât de nemilos, de nu-i mai poate trupul, iar Domnul vine peste ea cu mâna Sa.

O, fiți cu inimile mari și stați deschiși spre lumina cea de sus și spre iubire, fiilor, și încălziți-vă unii de la alții iubirea cea sfântă, cea care vă dă vouă bucuria pe care omul de rând n-o atinge, fiilor.

Iar Tu, Fiule Iisus, ești mângâierea lor, și fă-i pe ei mereu, mereu după chipul și asemănarea Noastră, ca să fie ei cerul Nostru de pe pământ, după cum binevoiești Tu cu această măreață cetate, cel mai frumos loc de pe pământ pentru Noi, Fiul meu scump. Amin.

— O, mama Mea, ai amintit tu acum de inimioara cea care e mai mare decât trupul care o poartă pe ea, și aduc aminte din această inimioară, când într-o vreme mai dulce avea în ea fericirea cea de sus și când spunea: „E-așa de mare Dumnezeu, cât locul Lui din pieptul meu,/ căci locul cel din pieptul meu e mare cât e Dumnezeu”.

O, iată, dragostea și locul ei și odihna ei și a Mea, mamă! Omul este odihna Mea dacă este să găsim odihnă pentru Noi pe pământ. Cu omul, cu el trebuie să lucrăm biruința cea mare a răscumpărării făpturii, mamă, și de aceea lucrăm mereu, mereu.

O, veniți să vă strâng la piept și să vă umplu de inima Mea, fiilor! Veniți, o, veniți, că Eu vin la voi mereu, și de aceea vin, ca să vă dau, ca să Mă dau vouă, ca să vă dați Mie, ca să am și Eu niște copii, să am ca să le dau lor ca unor copii împărăția Mea de pe pământ. Amin, amin, amin.

21-09-2018

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul



Fiilor, fiilor străjeri în calea Mea, Eu sunt, Eu sunt Cel ce sunt, iar voi sunteți cei ce-Mi faceți primirea. Deschideți cartea, măi fiilor, și așezați-Mi în ea cuvântul. Vă dau întărire, vă dau alinare, vă dau nădejde, vă aduc din cer, iar voi fiți sprijinul Meu ori de câte ori Eu vin să Mă așez cuvânt pe pământ. Mi-am făcut cale ca să vin, și Mă sprijin cu voi, și se sprijină cu voi și cei care au venit și au bătut ca să intre și ei ca să le fiu și lor Dumnezeu și Păstor, și amintesc acum de vremile de încercare când le spuneam ucenicilor Mei, și la cei ce Mă auzeau grăind acum două mii de ani, și spuneam: «Fericiți sunt și vor fi cei ce nu se smintesc întru Mine!».

O, câtă statornicie le trebuia celor ce rămâneau pe cale cu Mine, măi fiilor! O, câtă statornicie le trebuie și acum celor ce și-au ales să creadă și să poată pune peste ei cuvântul Meu de facere a omului și de păstorire mereu apoi peste pașii lor mereu, mereu!

Fiilor, fiilor, la fel și azi spun, că-i vreau fericiți pe cei ce au crezut și cred venirii Mele cuvânt pe pământ și statul lor lângă Mine și lângă voi ca să le fiu Păstor, dar și voi să le fiți, mereu, mereu să le fiți, de lângă Mine, fiilor. E zi de sărbătoare și vin Păstor la voi, și la poporul cel credincios ca și voi, și spun ca și atunci: Fericiți cei ce nu se smintesc întru voi, iar cei ce nu se smintesc rămân până la sfârșit, iar cei care rămân sunt cei fericiți dintre cei care vin și nu rămân până la sfârșit cu Mine și cu voi.

Omul se răcește de Dumnezeu odată cu îngăduința spre păcat, iar păcatul îi ia păsarea și-i dă slăbirea de suflet, și nu mai are omul plăcere și iubire pentru Dumnezeu, pentru sfințenie, pentru viață curată și ascultătoare. Voia omului se face zid între el și Dumnezeu și e ca lovitura care se întoarce, o, și nu știe omul să spună ca David, care zicea: «În Dumnezeul meu voi trece zidul», iar dacă nu știe să spună așa, el se îndreptățește pe sine și se unește cu voia sa, și va suferi așa, săracul, și toate aceste dureri se nasc peste el din duhul îngâmfării, din lipsa dragostei, o, fiilor.

Iubirii îi trebuie răbdare, și mai ales ascultare. Iubirea vine spre om din toate laturile, și din față, și din spate, și din părți și-i spune lui: „nu fă așa, nu fă asta!”, și e bine să se obișnuiască omul să-și spună: „da’ ce mă cred eu că sunt ca să vreau așa sau așa?”, și trebuie să-i convină lui veghea care are grijă de el, și să creadă aceasta.

Când omul este el înăuntrul său, se cunoaște aceasta, se cunoaște că nu ascultă, că nu lucrează cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu în el, căci este el, omul, iar omul este om și atât. Când Dumnezeu este în om e frumos omul, și-i face și pe alții ca și pe el, frumoși, blânzi și smeriți cu inima ca Dumnezeu, luminoși, liniștiți, mulțumiți, și așa lucrează cel cu Dumnezeu în el, ca omul cârmuit de Dumnezeu.

Omul se crede în stare când vrea ca el, când este nemulțumit, neiertător, cârtitor, lipsit de duhul frăției. O, fiilor, păstrați-vă dulce inima, căci dacă ea nu e dulce voi nu sunteți frumoși, nu luminați în jur, iar Eu am spus la ucenici: «Voi sunteți lumina lumii». Lipsa Mea din voi, a luminii, vă întunecă și sunteți în întuneric, chiar și dacă strigați la Mine din întuneric. O, Eu nu trebuie să fiu strigat, ci doar primit să stau în voi, doar prielnic să-Mi fie în voi, și totul e pentru Mine în voi, iar vouă vă este toată pacea, fiilor.

O, cine nu Mă păstrează în el, acela Mă dă afară și stă el în el și Mă pierde, așa cum M-a pierdut Israel, care M-a dat de la el. Vă aduc sub glasul Meu pe toți cei care credeți căutând spre izvorul gurii Mele, și vă învăț pe toți să fiți statornici în iubire și să nu Mă dați de la voi, că toți oameni s-au despărțit de Dumnezeu prin lucrarea voilor lor de zi cu zi, o, fiilor păstoriți din cer. O, dacă voiți să vă conducă Domnul trebuie să arătați tot timpul bunăvoința că vreți, că vă țineți de cuvânt apoi, iar când voia voastră se întoarce pic cu pic împotriva voastră, e bine să înțelegeți deslușit că nu vă ajută cu nimic voia voastră, că vă lovește cu lucrarea ei apoi, și iată tot răul și-l lucrează singur omul.

Fiilor, fiilor, învățați să nu pieriți. O, fiilor, învățați să fiți statornici prin lepădare de sine. Ea este iubire în voi. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-i dai celuilalt prețuire și preț, chiar dacă pe deasupra lui îl vezi neplăcut ție. Tu însă nu știi cum este el la Dumnezeu cu cele dinăuntru ale lui, iar când îl disprețuiești pentru tine însuți, tu nu ești al lui Dumnezeu, Care iubește și iartă iubind și prețuind.

Omul se caină când nu-i place ceva sau cineva, când îl nemulțumește ceva, când nu-i ajunge cum se simte. O, nimic să nu ai pe cel ce te întristează sau te lovește, și adu-ți aminte, fiule, o, adu-ți aminte cu umilință cât de mult ai greșit și tu față de Dumnezeu și de semeni, și învață să cunoști când vin spre tine cele ce ai făcut și tu, iar dacă rabzi prin iubire îți iartă Domnul pe ale tale, și Domnul iartă dacă și omul iartă pe cel vinovat lui, că altfel zadarnic ar spune el: iartă-mă, Doamne!

Fiilor, fiilor, nu omul trebuie să aibă nemulțumiri și pretenții, ci Eu ar fi să am pretenție la el, ca să fie ca Mine, nu ca el pentru nemulțumirile lui. O, nu așa, și iată, nu știe omul ce este Dumnezeu și ce este omul. E mai bine ca Dumnezeu, e mai mare Dumnezeu, omule, nu tu. O, nu tu să ai pretenție la El, ci El la tine, căci El a făcut omul, nu omul pe Dumnezeu, și iată, când omul se lasă spre nemulțumire și spre tulburare apoi, el nu mai înțelege nimic, decât ca el, ca tulburarea lui, și omul nu poate decât ca el, iar pe pământ e diavolul ieșit din plin cu toate ale lui, slăbindu-l pe om spre ele, căci omul este pe pământ și stă lipit de pământ, și nu de cer, o, și pe pământ e greu fără cer.

Fiilor, fiilor, credința și răbdarea și iubirea vin de la duhul umilinței din voi, iar fără el nu poate omul nimic bun, nimic veșnic. Viața cea fără de sfârșit înseamnă sănătatea mereu a sufletului și a lucrărilor lui. O, nu vă ascundeți de cei ce vă știu boala, că mult mai ușor vă este văzută boala când vă ascundeți în voi cu cele nevăzute pe dinafară. Sunteți cunoscuți de doctor când vă ascundeți, și se întristează doctorul pentru nevindecarea voastră.

O, dați-vă vindecării ca să nu rămâneți nevindecați! Nu stați cu moartea în voi făcându-vă că n-o cunoașteți. O, auziți glasul Meu ca să fiți vii, nu morți, că mulți din voi nu ascultați frumos de voia Mea în voi. Lazăr M-a ascultat și s-a ridicat la strigarea Mea, după ce a adormit și a stat patru zile adormit. El însă era adormit, iar Eu doar l-am trezit, și la glasul Meu i s-a dezghețat sângele și i s-a încălzit și numaidecât s-a ridicat. Le-am spus la ucenici: «Lazăr a adormit». Ei însă n-au înțeles, și ca să înțeleagă ce le-am spus, a trebuit să le spun că Lazăr a murit. Le-am spus: «Mă duc să-l trezesc», și l-am trezit din adormire, așa cum îi voi trezi pe toți cei care au adormit împăcați cu Mine, curățiți de moarte și pregătiți pentru înviere la strigătul Meu de peste ei.

Am spus vouă aceasta ca să știți ce este moartea, și ce este adormirea cea cu nădejdea învierii, și vă rog, fiilor, pe toți cei care Mă știți adevărat în acest cuvânt venit, vă rog feriți-vă de moarte, de voia voastră, care vă desparte cu zid între voi și Dumnezeu. Învățați să spuneți cu adevărat: „În Dumnezeul meu voi trece zidul”. Fără nici o proptea veți putea, numai să nu iubiți moartea, măi fiilor. Iubirii căreia îi trebuie proptele, o, ce mai poate ea? Nu poate ea așa pentru Dumnezeu, și poate numai pentru cele ce pier odată cu omul care nu-L iubește pe Dumnezeu după porunca vieții, după porunca iubirii pentru cei ce iubesc avându-L pe Domnul de iubire cu totul, iar altfel nu poate iubirea. Când ajungi să-ți meargă în cârje iubirea, o, ce mai poți atunci să faci cu ea? Mai poți tu atunci?

Iată, fiilor, prin iubire poate cel ce poate, iar fără ea n-are omul putere, și e plin de neputință fără ea. Toți creștinii ar vrea să aibă o siguranță că Dumnezeu nu-i părăsește la vreme de dureri, și dau ei să-și facă rost de proptele cum îi duce capul, de daruri spre Domnul, dar când iubirea între om și Dumnezeu caută să-și facă proteză ca să nu se șubrezească ea, și ca s-o aibă omul de partea lui, o, nu se poate așa cu Dumnezeu, nu e ca între om și om împuterniciri scrise ca să aibă omul siguranță și milă și îngrijire, și numai cei ce au simțit îndrăgostirea pentru Mine, numai aceia au avut putere pentru iubire, și prin ea n-au pierit ei.

Când vreun fiu hrănit de Mine din cer se ridică apoi și-Mi stă împotrivă plecând, și arătându-și așa împotrivirea, o, Eu nu fac tot așa, nu-i stau împotrivă, îi dau drept să-și aleagă, îl mai rog apoi să nu se joace cu Dumnezeu și cu viața, și îl las apoi din mână, căci sunt umilit înaintea omului mare asupra Mea, și așa se înțelege deslușit că toți cei care M-au părăsit nu M-au primit de Făcător al lor oricât de mult le-am stat la picioare, ba s-au și nemulțumit de Mine și de felul lucrului Meu, și toate din pricina trufiei omenești, cu care omul este mult prea învățat, chiar dacă lui nu-i iese așa socoteala ca să știe aceasta, iar cel ce știe, acela este om sfânt, eliberat de sine, așa cum sunt cei ce vin după Mine cu adevărat, și nu pentru o vreme.

Fiilor, fiilor, cel ce a venit și a bătut ca să-i deschid lui, o, ar fi trebuit să-Mi dea Mie inima și simțirile ei, ca să nu rămână el așa cum a venit, așa cum a fost, așa cum sunt oamenii toți, trufași, răzbunători pentru ei înșiși între ei și cei din jurul lor, o, și ar fi trebuit să caute cu orice preț să nu Mă piardă de Dumnezeu al lui și să nu-Mi ia locul peste viața lui pentru cârmuirea ei prin inima lui și a simțirilor ei, căci cel ce face așa nu Mă mai alege, nu Mă mai ia de Dumnezeu al lui, și se face mare el peste el pentru viața sa, și așa Mă dă de la el, și așa Îmi strâmtorează pic cu pic locul Meu din el, nemulțumire după nemulțumire pentru felul în care Duhul Meu l-ar lucra pe el pentru statura lui, nefăcută până să vină la Mine, o, și-Mi face apoi mersul Meu greu pe pământ, și numai mersul cu diavolul îl știe omul, fără să știe că asta știe, săracul de el.

O, ce mai ești tu, creștine nemulțumit, dacă nu ai dragostea ca să te țină ea legat de Mine și de frați cu orice preț pe care l-ai da? O, aluatul fățărniciei e prea subțire ca să-l surprindă în el omul și să se ferească de acest vierme veninos de suflet și de putere de suflet, iar păcatul acesta îl trage pe creștin de pe calea cea cu Dumnezeu pe ea pentru cârmuirea vieții lui.

O, n-au oamenii cârma vieții, n-au. Ei umblă în gol și merg în gol când merg, când dau să se încânte cu câte sunt pe pământ făcături omenești, și cu care ar putea omul să se îndeletnicească între oameni. Omul ține minte răul și tot strânge în el și-i tot lucrează gândul și crește duhul lui satana la cârma lui, și nu mai este frumos omul, o, și numai așa este omul pe pământ, om muncit de duh străin de Dumnezeu.

O, fiilor, în această lucrare de cuvânt, cu școlari la învățat ca la școala de pe pământ, sunt dintre cei cărora nu le place cartea, nu le place de învățător, nu-l iubesc, nu-l primesc, nu-l ascultă, dar să ajungă mari și tari toți doresc, toți, dar fără de merite, fără de muncă, fără de iubire de meserie.

O, fiilor, cel ce nu este curățat de lume nu este potrivit să-L sprijine pe Domnul. Statornicie să ai, înseamnă să nu cârtești niciodată că-i greu, să nu-ți strângi nemulțumiri ca fățarnicii, să nu ai dorințe aparte, să nu fii ascuns, căci ascunderea de frați înseamnă despărțirea de frați, și apoi răsplata, pierderea fraților și întoarcerea la cele vechi, de care te-ai despărțit pentru Hristos.

Numai cei neamestecați cu lumea, numai cu ei și pentru ei pot Eu, Domnul. Ei învață de la cămilă. Pe ea răsăritul de soare o prinde îngenuncheată ca să-i poată potrivi și așeza stăpânul ei povara pentru călătoria și lucrul zilei care începe, și așa începe ea ziua, pe genunchi, și tot așa o și sfârșește, îngenunchind sub mâna stăpânului ei ca să-i fie ridicată povara, o, și câtă credincioșie arată ea stăpânului ei, și câtă slujire cu supunere!

Fiilor, fiilor, în ziua aceasta de sărbătoare pentru Ioan, Botezătorul Meu, M-am făcut Păstor vouă de la izvor și până la toate cetățile pe unde viețuiesc cei ce cred venirea Mea cuvânt, hrănindu-și cu el sufletele lor. I-am învățat pe toți să aibă grijă să nu arunce cu pietre în voi nici dacă vă văd lucrând, nici dacă v-ar vedea răniți de încercări sau de duhul diavolului, și le-am spus lor, demult le-am spus: «nu loviți în lumina care vă luminează pe voi de la Mine, nu loviți în stâlpii care vă aduc de sus lumina, căci scris este pe pământ pe stâlpii cei cu conducerea luminii de noapte: „Nu atingeți stâlpii, nu atingeți firele lor căzute și smulse de furtuni, că e primejdie de moarte”», așa le-am spus. Am auzit din gura unui fiu credincios și umilit și a spus el că n-au căzut de lângă Mine și de lângă voi decât cei care au avut gânduri și graiuri împotriva voastră, neascultare și neprimire de povață. Dar Eu le-am spus din timp la toți să nu vă ia pe voi pe limbă nici de bine, nici de rău, și am spus asta pentru ocrotirea lor, am spus ca să nu aibă ei vină grea, iar cine a uitat aceasta, iată, s-au ars, fiilor.

Ioan, Botezătorul Meu, cel care a iubit până la sfârșit, a fost apoi biruit de regele cel slab, de cel robit și mințit de păcatul din el. Ioan însă avea adevărul în el, chiar dacă avea lanțuri puse de regele cel slab. Este o vorbă scrisă a unui rob înțelept, căruia i-a spus regele cel tiran de peste el: Pot să te eliberez din robie. Vrei tu din mâna mea această libertate? Și a primit regele răspuns: Cine are adevărul este liber chiar dacă are lanțuri, iar cel stăpânit de patimi este rob chiar dacă este așezat pe un tron de rege. O, așa învățătură a dat Ioan Botezătorul cu viața lui întru Hristos înaintea regelui slab. Așa vă învață și pe voi Ioan, o, fiilor, fiilor păstoriți de cer!

— Ca Tine, Doamne, ca Tine îi povățuiesc și eu pe cei ce cred venirea Ta și glasul Tău de peste ei, și le spun lor:

Fiilor, fiilor, când ați venit și ați bătut ca să fiți primiți de Domnul în poporul Său, sau în obștea Lui de pe pământ, o, a trebuit să vă slobozească Domnul de robie și v-a iertat păcatele pe care le-ați făcut împotriva Lui și a vieții voastre. O, dar nu toți ați îmbrățișat apoi sfiala cerută fiilor lui Dumnezeu între frați, și ascultarea cerută de Domnul, ba ați mai șubrezit și întăriturile Domnului și ați făcut durere și rușine. O, aveți nevoie de iertare mereu, mereu. O, are Domnul nevoie de lucrători pe potrivă pentru purtarea lucrării venirii Lui.

Fiilor, fiilor, toți sfinții au milă de cei de sub povara Domnului pentru venirea Sa cuvânt pe pământ, iar crucea aceasta e tot mai grea, tot mai puțin ajutor sub ea. Mare este bogăția învățăturii de azi a Domnului pentru poporul cuvântului Său, iar eu vă rog, o, vă rog, măcar duhul lumii dați-l de la voi, iar lucrarea acestui duh este: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, una de la alta aceste rele păcătoase. O, dacă ați aflat această comoară scumpă biruiți-vă pe voi și dați-I Domnului putere în voi. O, să nu zici: nu pot. Pentru că nu poți, de aceea lasă-L pe Domnul să poată pentru tine, pentru slava Lui în tine, dar depărtează duhul lumii de peste tine și cheamă cerul să te sprijine în lupta ta pentru Hristos.

Fiilor, fiilor, împliniți cuvântul Domnului pentru sfințirea voastră! O, fiilor, luați ca jug dulce ascultarea mea de Domnul, până la sfârșit ascultarea. Ea vă va odihni pe voi.

O, aceasta le-am spus eu, Doamne Păstor, de lângă Tine le-am spus în ziua mea de serbare între sfinții Tăi.

— O, îți mulțumesc, ucenicule mare prin ascultarea ta de Dumnezeu, o, și cât de lipsit ai fost de toate cele de pe pământ pentru oameni! O, de-ar învăța cei ce învață mereu, ca să poată și ei cu lepădarea de sine pentru calea lor cu Dumnezeu, pentru veșnicia lor apoi între sfinți, după ce Eu, Domnul, îi voi trezi și-i voi ridica, așa cum pe Lazăr l-am ridicat.

Acum Mă aplec cu mângâierea și vă învăț pentru nădejde, fiilor. O, învățați nedespărțirea voastră de Mine, căci voia omului ridică zid între Mine și om, dar voi rugați-vă și spuneți: În Tine, Doamne, mă voi izbăvi de ispită, și cu Dumnezeul meu voi trece zidul, și fie voia Ta, că Tu așa ne-ai învățat pe noi!

Amin zic vouă, dați cartea aceasta către toți cei care iubesc venirea Mea, fiilor care-Mi scrieți cuvântul. Eu cu voi Mă ajut, Eu cu voi rămân sub greu, Eu cu voi așez pe pământ cele date de Tatăl să le aduc și să le lucrez până la arătarea lor, și apoi pacea, pacea, fiilor, și bucuria cea de după truda cea pentru ea. Amin, amin, amin.

11-09-2018

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Adormirii Maicii Domnului



Îmi fac intrarea în carte și spun: binecuvântată să fie această zi de praznic sfânt, și întâlnirea celor din cer cu cei de pe pământ în casa lucrării cuvântului Meu, cetatea Mea de scaun pe vatra neamului român!

Sunt Împăratul slavei. Împăratul împăraților și Domnul domnilor, așa Mă numesc Scripturile venirii Mele acum, după două mii de ani de la întâia Mea venire între oameni Prunc, iar acum cuvânt, Cuvântul lui Dumnezeu, și cu acest cuvânt păstoresc, și sunt Cel plin de milă.

Sunt înconjurat de oștirile cerești și îngerești, și slavă mare stăpânește aici în văzduh hotarele de sus, dar și cele de jos, căci cerul este în slavă aici, și este cu ocrotirea sus și jos, și ochi mulți privesc așternutul pregătit aici pentru oaspeți, pentru praznic sfânt. În mijlocul slavei stă mama Mea Fecioara, înconjurată de cete feciorești, precum este scris despre slava ei de sus, și aducem sus și jos sărbătoarea cea pentru intrarea ei în casa cea de sus, în cer, în mijlocul oștirilor de sfinți și de îngeri, și toți i se pleacă și toți o slăvesc pentru Mine, pentru vrednicia ei de a fi mama Fiului lui Dumnezeu Tatăl, căci am trecut prin pântecele ei fecioresc ca să Mă arăt apoi Prunc născut și să cresc și să merg spre lupta cu satana și să-l biruiesc pentru salvarea omului căzut din Dumnezeu, după ce omul a călcat ascultarea înaintea Făcătorului său și s-a făcut vrăjmaș lui Dumnezeu. Eu însă am plătit vina lui, pe cruce am plătit-o, și prin înviere dintre morți am biruit, și M-am dovedit Dumnezeu adevărat, dovedit atât de minunat că sunt Cel ce sunt, iar acum sunt Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, așa cum voia Tatălui este.

O, pace vouă, fiilor adunați! Ați venit cu dor. Vă cuprind în dorul Meu pe voi. Mi-e dor de voi. De la o întâlnire la alta aici, Mi-e dor de voi, și numai Eu știu dorul Meu. Îl știu pe el și cei ce au milă de Mine și de așteptarea Mea, căci aștept cu dor să Mă odihnesc de dor, să Mă așez jos pe pământ cu acest dor, căci pe pământ este venirea, orice venire și așternutul ei și mângâierea ei.

Fiilor, fiilor, bine ați venit! V-ați adunat lângă Mine și pentru Mine, iar Eu și cei din cer Ne adunăm lângă voi și pentru voi aici. Am venit, voi de pe pământ în cetatea Mea de cuvânt, iar Noi din cer am venit tot aici, unde Ne este venirea, și serbăm vremi și zile de venire, și venim și împlinim Scripturile proorocite să se împlinească, o, și mult aș grăi cu voi despre Scripturi, căci tainic se împlinesc ele, și tainică rămâne lucrarea lor, precum Dumnezeu, o, fiilor.

O, câtă deșertăciune se scurge de pe buzele tuturor pe pământ! Chiar și creștinii sunt vinovați de deșertăciunea grăirii, o, și câtă grăire ar fi să fie pe pământ cu oamenii și între oameni despre Scripturile care s-au scris de la Duhul Sfânt ca să se împlinească ele pe pământ!

O, fiilor, nici cei mai destoinici învățați în cele ale înțelepciunii gândirii și grăirii și ale tainelor de sus pe pământ cu oamenii, o, nici unul nu știe ce este și ce înseamnă Dumnezeu, căci dacă ar ști s-ar afla, și n-ar mai grăi limba omenească atâta grăire în deșert, atât cuvânt gol și fără de preț. Cei ce știu pe pământ ce este și ce înseamnă Dumnezeu, aceia au taina lor, taina dintre Mine și ei și sunt destoinici pentru taine și pentru știința lor, și taină mare pe pământ este omul în care sălășluiește Domnul după firea Lui cu omul cel milos cu Domnul, cu Cel ce l-a zidit pe om.

O, cine a știut atunci taina mamei Mele Fecioara, care M-a purtat în pântecele ei ca să Mă fac om? Cine atunci a putut citi inimioara ei durută când ea își tot ascundea rana inimii? O, cine a putut citi îndeajuns taina venirii Mele pe pământ, Dumnezeu venit din Tatăl ca să vin pe lume prin naștere din trupul fecioresc al mamei Mele dulce Mie?

O, fiilor, mult aș grăi cu voi din Scripturi, căci tainic se împlinesc ele și tainice rămân cu lucrarea lor. O, fiilor, nu știu oamenii ce este și ce înseamnă Dumnezeu, și nici creștinii nu știu, ca să-și poată păzi în sfială limba și inima față de Dumnezeu, Care aude și vede și scrie, și față de oameni. Oamenii Mă înjură cât știu ei mai urât cu limbile lor, iar creștinii Mă înjosesc cât nu-și dau seama prin grăiri fel de fel, prin nedragoste, prin clevetiri, prin purtare de zvonuri, când ei cuvinte mari ar fi să grăiască unii cu alții despre taina vieții, despre adevărul cel din cer, care a venit pe pământ, despre lumină și întuneric ca să știe ei ce lucrează dintre acestea două, și iată, atâtea lucrări și taine mari și sfinte ar fi să se lase cunoscute de oameni dacă Eu, Domnul, aș fi dorul lor, dacă M-ar atrage ei aproape de ei ca să Mă las cunoscut și știut, o, și mari minuni i-ar însoți pe oameni dacă mila de Dumnezeu s-ar pricepe ei s-o cuprindă cu inima și cu mintea, și apoi cu lucrarea lor.

O, iată una din tainele mari, pe care omul ar fi să le îmbrățișeze și să le lucreze: glasul și dorul pământului, o, fiilor. O, de la creștini n-ar mai trebui să sufere pământul, căci taină mare am așezat între pământ și om când am zidit lumea și când i-am spus omului să lucreze pământul, ca să lucreze și pământul cu omul, și unul altuia să-și aducă pentru binefacerea dăruită, pentru mângâiere. O, cât de mult se mângâie omul privind sau mirosind o floare, mâncând o poamă dulce, sau pâinea cea de fiecare zi, toate dăruite de această taină, pământul, fiilor!

O, are pământul un plâns al său de la om, ba și de la creștini. Între pământ și om ar fi să fie mângâiere. Aratul, semănatul, prășitul, plivitul, recoltatul, treieratul, toate mâna omului ar fi să le lucreze, cântând și rugându-se Domnului să lucreze pământul din care omul se hrănește, și care îl ascultă pe om și îi dăruiește îndelung. Omul însă a părăsit lucrarea acestei taine și și-a făcut mașini grele, ca să facă ele ce face mâna omului, iar pământul suferă, o, suferă și își retrage dărnicia, și binecuvântarea pe care o are de la Dumnezeu pentru om. Mașini grele și zgomotoase calcă pământul, măi fiilor, peste tot, iar suflet de om nu mai grăiește cu pământul, nu-l mai mângâie, nu-i mai aude glasul, și mâna care să-i așeze fața și rochița și odihna. Zăngănitul roților de fier, gălăgia motoarelor, greutatea mașinilor care calcă pământul, o, aceasta nu mai este mângâiere, și omul a părăsit lucrul dintre el și pământ, iar pământul n-a fost mai mic sau mai mare vreodată, ca să meargă dezvinovățirea omului cum că e mult de lucru și nu e timp de ajuns, sau brațe de ajuns, o, și iată de ce se moare pe capete pe pământ, cu trenuri, cu avioane, cu vapoare, cu mașini, cu îndeletniciri fără de rost ale oamenilor! O, pentru altceva a fost făcut de Dumnezeu omul așezat pe pământ, și căruia Dumnezeu i-a spus să lucreze pământul și să-l îngrijească tot timpul ca pe o ființă, ca pe un așa de mare binefăcător.

Mă doare, că și creștinii fac ce face lumea și cumpără mașini și mașinuțe și le duc în grădină și le pun să lucreze ele cu zgomot, iar ei să stea sau să se plimbe pe lângă ele, o, și de aceea piere timpul fără de folos, că nu așa se răscumpără timpul. O, omule, o, mereu mare, mereu ai vrut să fii tot sus, tot mare, tot fără Dumnezeu, tot tu, tu cu voia ta, cu știința ta pe pământul care te ține pe el, iar voința Mea e dată deoparte și nu mai ai drag să iubești taina pământului, să-i înțelegi dorul lui de tine, și glasul lui să-l cunoști, și să-i pricepi limba cea tainică, și ca să ai tu pe Domnul de Dumnezeu al tău, pe Cel care a făcut cerul și pământul, și să-I urmezi cuvântul și rânduiala cea peste toate pusă de El pentru om.

Iată, fiilor, suspină pământul până și sub răceala de suflet a creștinului, care ar fi să ia de la Domnul învățătura cea pentru viață și pentru lucrul vieții. O, învățați dragostea de Dumnezeu, prin ascultare învățați, voi, cei care aveți de la Domnul glasul Său de Păstor, Care vă dă vouă. O, grija de trup și de hrana trupului le lucrează omul cu unelte de grădină cum sunt: sapa, grapa, secera, cazmaua, coasa, mâna omului, iar grija de suflet și de hrana sufletului le lucrează omul cu unelte de duh cum sunt: crucea, cartea, rugăciunea, apa sfințită, anafora, sfânta împărtășanie, proorociile, și toate au taina lor cu omul, unelte pentru suflet, pentru îngrijirea sufletului și a Domnului în om. Cartea de rugăciune și de învățătură, crucea pe care o săruți și o strângi la piept, crucea pe care o stropești cu lacrimi de dor și de căință, toate acestea ale tale au povestea lor, povestea ta, și de aceea să ai cartea ta, purtarea ta pe fața ei, crucea ta din lemn, sfeșnicul și lumânarea, apa sfințită din izvorul tău, și peste toate să se așeze taina dintre tine și ele, iar cartea ta de rugăciune să aibă semne pe ea din povestea vieții tale cu ea, și a ei cu tine, și să văd Eu aceasta, să văd că prețuiești, că iubești, că păstrezi ca pe o comoară a sufletului tău uneltele cu care-ți hrănești sufletul, vasele din care sufletul tău mănâncă, podoabe ale trupului tău.

De aceea vă povățuiesc să aveți însoțire cu voi cartea de rugăciuni, crucea, și toate cele care țin de sufletul vostru, ca să nu căutați ce nu este al vostru, ci să aveți voi uneltele voastre, pe care nu trebuie să le împrumutați, sau să vă fie împrumutate, și așa vă veți cunoaște că știți ce este și ce înseamnă Dumnezeu și semnele că voi sunteți copiii Lui și că știți să lucrați acestea.

O, fiilor, așa învăța mama Mea Fecioara, așa iubea și așa împlinea ea pe Domnul în ea și cu ea. O, să nu găsiți să spuneți că sunt și alții care au făcut și altfel, căci Eu vă învăț pe voi de la Mine, față de alții care făceau cum găseau ei de cuviință pentru viața lor cu Dumnezeu, căci ascultarea de Dumnezeu e mare, e mai mare, fiilor.

Iată, v-am prins grămăjoară și v-am dat povețe sfinte. Nu vă încurcați, nu vă împotmoliți acum în ele. Nu să vă tulbur v-am grăit despre taine, ci ca să vă deprind să-L iubiți pe Domnul după cum Îi este Lui drag să fiți voi, că mama Mea Fecioara a ascultat, fiilor, și cu dor iubea și slujea ceea ce Eu îi aduceam să facă.

O, mamă, îi învățăm să aibă povestea lor, să aibă și ei, să poată și ei, mamă. E zi de praznic pentru tine, și pune-le și tu bunătăți pe masa cea de azi, căci Noi venim din cer, mamă.

— O, din cer bunătăți le dăruiești lor cu cuvântul Tău de Păstor, și fericit este poporul care are pe Domnul de Dumnezeu al său, de povață sfântă de viață, Fiul meu Iisus! Tu adevărul ești, și adevărul grăiești, căci cel ce nu lucrează cu mâna sa pământul, după cuvântul Tău cel de la început cu omul, un așa om nu-Ți înțelege taina și Ființa și povestea Ta cu el. Cine lucrează altfel, este cel străin de Tine, iar Tu străin de el, că nu se potrivește voia de la unul la altul, Fiule scump al meu.

O, fiilor adunați aici sub cort sfânt, o, ați venit la petrecere sfântă, la masa cerului cu voi. Frumos și sfânt vă aduce povețe pe masă Fiul meu Iisus. O, fericiți veți fi voi dacă veți lua de la El pentru voi, pentru pașii voștri cu El.

Voi, fiilor care ați gătit și ați pregătit așternutul aici, acum, pentru sărbătoare sfântă și măreață, vouă vă fac aplecare și vă aduc mulțumire și mângâiere prin cuvânt, și fericirea mea este aceea că Fiul meu Iisus Hristos vă povățuiește pe voi. Bucuria mea de azi este că El vă dă vouă la masă de praznic sfânt pentru mine între cei de sus, cu care am venit acum, fiilor.

Îmi rotesc privirea. Mă uit la măiastra trudă cu care v-ați dăruit într-un chip atâta de măreț pentru această sărbătoare a mea între cei din cer și între creștini. O, rămâneți veșnic frați, fiilor. Binecuvântarea Domnului este acolo unde frații locuiesc în Domnul împreună, și cu ascultare de toate ale Domnului cu ei, ajutându-se ei pentru împlinirea a toate.

Brațele mele se întind peste voi din văzduhul de aici. Stăm cete, cete, îmbrăcând în slavă de sus cortul întâlnirii deasupra capetelor voastre. Totul e o cumințenie cerească deasupra voastră aici, și totul e în taină și e taină. Vă binecuvintez eu, mama lui Hristos. Vă sărut pașii, mă aplec cu recunoștință pentru dragostea care v-a adus la praznic, și vă aștept iubirea, pe mai departe iubirea.

O, ai grijă, Fiule Iisus, de cei ce cred venirea Ta cuvânt pe pământ! Dă-le lor din Tine bogăție de duh și multă umilință ca a Ta. Mi-e dor, mi-e tare dor să venim mereu cu cetele cerești aici. O, aici e cel mai frumos, cel mai frumos loc de pe pământ pentru noi. Aici putem pune pe masă, aici este credință, Fiule scump.

— O, mamă, mare mângâiere avem că am găsit credință pe pământ ca să se poată împlini Scriptura venirii Mele cu sfinții, și hrană din cer pe masă aici. Dulce este mângâierea și azi pentru Noi de la ei, de la cei ce Ne ies și Ne stau înainte, mamă. Multă și mereu întărire să punem peste neputințele lor, că sunt plăpânzi, mamă.

O, fiilor, brațe de sus de deasupra capetelor voastre se întind spre voi pentru îmbrățișare. Mângâieri și tot mângâieri pregătiți de fiecare dată celor din cer veniți, și celor de pe pământ aici în sărbători la izvor de cuvânt.

Voi, cei ce-Mi faceți primirea în carte, sunteți cu suferință peste voi. O, durerile sunt mângâieri pentru cei ce le poartă fără de cârtiri, fiilor. Vă alin acum durerile, și sunt ele luate și puse de folos pentru multe, pentru voi și pentru țară, fiilor. O, mângâiați-vă, sprijiniți-vă în dureri și în încercări, și cereți, fiilor, alin de la Noi.

Întărim cu binecuvântare pașii spre casele lor ai celor ce au călătorit spre izvor aici. Învățătura de azi să le fie lor de folos și de lucrare.

Ascultarea de povețele Mele e scumpă la Mine de la cei ce ascultă. Așadar, fiilor, fiți fiii ascultării, și nu adăugați cârtiri, voi, cei ce dați curs împlinirii cuvântului Meu pentru voi. Și acum pace vouă spre casele voastre, fiilor!

Iar voi, cei ce-Mi slujiți în cetate, putere peste voi pe mai departe pentru cetatea Mea cu voi și pentru lucrul vostru în ea cu Dumnezeu! O, suferințele voastre sunt mici, față de slava gătită prin ele. Sunteți cei mângâiați, fiilor. O, fiți mângâioși. Ne aplecăm cu mulțumire pentru bucuriile de la voi Nouă. O, pace vouă! Iar și iar pace vouă!

Cu pace ne îmbrățișăm, iar Tatăl privește aici peste noi cu mare, mare duioșie, spunând peste voi: Pace vouă, Eu, Tatăl vă spun vouă! Îmbrățișarea Eu, Tatăl, vă dau vouă. Amin, amin, amin.

28-08-2018