Trâmbiţele apocaliptice

... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să-i vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea. Nu acest trup sunt Eu. Aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin.

Iată, Eu M-am pogorât într-un rug, nu M-am pogorât într-un vas scump, frumos, luminos, ci într-un vas putrezit de suferinţă, într-un vas de gunoi, nepreţuit nici de cel învăţat, nici de cel bogat, ci la un pai M-am pogorât. Pentru ce-l mai judecaţi? Eu şi astăzi vindec bolnavi, orbi, ologi. Nu preţuiţi vasul Meu, măi copii, ci darul. Voi însă preţuiţi vasele din marmură, nu pe cele de lut. Cine-L iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi vasul Meu, dar voi urâţi vasul Meu. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi Fiul iubeşte pe Tatăl, şi vasul şi Duhul vin de la Sfânta Treime.

... O, treziţi-vă! Pace vouă! Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup, ca altădată, ci M-am pogorât în Duh. Nu am venit la voi să caut ale voastre, şi am venit să caut suflete. M-am pogorât în rug ca să-i vorbesc poporului Meu. Iată, am venit şi vă grăiesc, ca să nu aveţi parte de durerea care vă paşte. Întăriţi-vă în credinţă, măi copii; în credinţă, nu în haine scumpe. Ferice de ochii ce nu văd şi cred, şi vai de cei ce văd, aud şi nu cred!

O, lume, acum nu Mă cunoşti, dar vine ziua când vei cunoaşte toate, că iată ce a făcut Tatăl ca să vorbească într-o mână de ţărână! Am venit din nou pe pământ ca să vindec olog din pat. Iată, măi copii, este în faţa voastră acest trup. Mort a fost şi l-am înviat; bolnav a fost şi l-am vindecat. Nu cu doctorii lumeşti, nu, ci cu doctorii cereşti. Căutaţi, copiii Mei, cât mai este. Nu căutaţi la vas, ci căutaţi la Duh.

... Fiilor, preotul Ioan de la Vladimireşti este numai pielea şi osul în celulă la Aiud. N-are pic de carne pe el, şi se miră ceilalţi de el. El şi acolo, în închisoare, hrăneşte sufletele cu hrană. El are două sute şaptezeci de suflete care se roagă pentru el. O, că mari munci a mai răbdat! Nici hoţii, nici criminalii nu au atâtea munci câte are un creştin, dar la cei ce suferă pentru Mine le dau amorţeală, să nu simtă durerile şi arsurile şi loviturile. Iată şi Verginica, vasul Meu, câte a suferit: câte arsuri, câte înţepături, câte lovituri! Dar Eu i-am dat putere să biruie, căci a fost un comandant care striga la ea de o îngrozea.

... La Vladimireşti fac îngerii Liturghie şi slujbe, şi vrea Tatăl să ţină aşa până când se va deschide iar. O, ca fulgerul se va arăta foc pe pământ şi se vor căi cei răi şi necredincioşi, dar e prea târziu atunci.

... Fiilor, înainte, Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? căci aceasta prin care vă vestesc este trâmbiţa a şasea. Cuvintele Mele nu sunt pentru duhurile rele, ci sunt pentru cine face cuvântul pe care îl auzi tu astăzi. Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.

Copilul Meu, aprinde o lumânare şi pune-o în mâna vasului Meu, ca să vezi taina şi să crezi în lumina aceasta. Această lumânare este făcută din ceară, dar focul care arde este foc. Iată, precum este ceara şi focul: ceara este de pe pământ, şi focul este de la Dumnezeu. Aşa cum ceara se topeşte, aşa se sfârşesc toate, dar focul nu se sfârşeşte, şi îl ia Dumnezeu. Ceara este făcută numai de albină, dar azi e făcută cu seu, dar focul nu schimbă culoarea, pentru că este de la Dumnezeu. Copiii Mei, aceasta este taina, e duh şi trup: este foc de la Dumnezeu, şi trup de pe pământ.

Am venit să vorbesc cu voi cum am vorbit cu ciobanul de la Maglavit, care era surd şi mut, dar în timpul când a deschis gura, i-am dat grai.

Verginico, Verginico, fă-ţi un sul de hârtie şi Îmi scrie pe el toată lucrarea Mea pe care am făcut-o până acum în cei zece ani de profeţie, şi ce se vor mai face de acum înainte. Să scrii pe el toate vedeniile văzute de ochii tăi, să scrii pe el toate cuvintele Mele auzite de urechea ta şi toată călătoria ce ai făcut-o cu Mine pe pământ, în văzduh şi sus, în cerul sfânt. Să scrii în sulul de hârtie cum Eu, Domnul, Mă cobor în trupul tău şi cum vorbesc. Să scrii despre toate câte am profeţit de la început şi până în clipa de azi, căci ei au uitat ce le-a spus Domnul acum zece ani. Au uitat ce le-a spus Domnul şi acum un an. Să faci, Verginico, sul şi să-l prinzi în copci şi să-l ţii ascuns până la ziua postului, căci vor veni popoare nemâncate şi nebăute la uşa ta şi vor bate în uşă ca nişte cerşetori, şi să le dai mâncare. Şi tu, atunci, te vei ridica din aşternut ca un om bogat şi, fiind îndemnată de Sfântul Duh, îi vei hrăni pe ei.

... Vezi, Verginico, ce dar mare ai? Ai darul să auzi cuvintele Mele şi de bucurie şi de întristare. Vezi? Să preţuieşti darul acesta, Verginico, să nu-l arunci, că va fi şi vremea să fii crezută de toţi. Să nu faci ca preoţii şi ca predicatorii de acum, care, dacă nu le mai merge meseria, au stricat darul lui Dumnezeu prin poftele lor. Tu să-l preţuieşti pe preot şi pe predicator, căci preotul este părinte duhovnicesc, pe care l-a pus Dumnezeu să păstorească oile turmei Sale de aici, de pe pământ, până la venirea Sa; iar predicatorii au şi ei mare dar, că şi ei sunt trimişi de Dumnezeu în mijlocul mulţimilor de popoare ca să vestească legea sfântă. Iar darul proorocilor este mai mare ca tot darul, pentru că proorocia se lucrează prin Însuşi Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. Dar lucrarea ce se face prin tine, o face Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt. Aceste trei Puteri Îşi ocupă misiunea de pregătire pentru ziua de apoi, şi tu, Verginico, să-ţi preţuieşti darul, căci nici pe sfert nu ţi s-a descoperit să ştii ce se lucrează şi ce se va mai lucra.

Şi preoţii şi-au pierdut darul de la Dumnezeu; au rămas singuri, cu harul. Încolo, au pierdut portul, chipul, postul şi viaţa de preot; şi darul l-au pierdut. Predicatorii au pierdut darul prin faptele mândriei, căci ei voiesc mărirea oamenilor şi au neînfrânarea de la poftele trupeşti, cum şi Israelul vechi şi-a pierdut darul prin mâncarea de carne.

Să te duci, Verginico, să le dai scrisoarea s-o citească şi să le spui că de la Mine eşti trimisă, iar în ziua odihnei să te odihneşti şi nimic să nu faci. Să scrii aşa: veţi vedea intrând pe porţile casei acesteia, pe unde acum voi intraţi, regi din toate colţurile pământului, călări pe cai şi cu slugile lor, şi mulţime peste mulţime vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi azi. Şi aceşti regi şi această mulţime vor cina la masa Mea, şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi nimeni nu va îndrăzni să zică lor: „De ce aţi venit?“. Şi toţi cei ce până acum au urmărit răul casei acesteia, vor îngenunchea la poalele lucrării acesteia şi vor cere mila lui Dumnezeu.

Nici o minune n-a fost ca această minune, ca să vie Dumnezeu să-ţi cânte ţie la ureche cântarea Sfintei Treimi. O, îţi voi arăta trâmbiţa Mea, întru care Eu am cântat. O, nu voi mai cânta din trâmbiţa Mea, căci toate sfârşitu-s-au.

... Eu sunt Omul pe Care nu-L vedeţi, şi nu acest trup sunt Eu, căci acest trup, ştiţi de unde l-am luat.

A fost o lucrare la Vladimireşti, a fost o lucrare la Maglavit. Fiţi atenţi, tată, cu lucrarea pe care o aveţi în faţă. Fericit cine va avea parte de această lucrare până la sfârşit.

Fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururi vie vei fi. Va muri cine va fi să moară, dar tu, în veci nu vei muri. Să fii cuminte şi să asculţi poruncile Mele, căci vom hrăni mulţi flămânzi. Acel popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului, şi acel sobor îl vei hrăni aici multă vreme. Verginica, acelor trepte să ştii că le este pecetluit numărul şi când va fi vremea tu vei cunoaşte totul. Vei primi putere de la Domnul şi le vei ridica de jos, ca pe nişte table; în două le vei deschide şi din ele vei cunoaşte toate tainele lucrării lui Dumnezeu. Şi cum l-ai aşteptat pe Nicuşor şi pe Daniel să vină acasă, aşa Îl vei aştepta pe Domnul. Şi mai înainte de venirea Lui vei primi două veşti, şi tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare.

Pe Verginica am pregătit-o pentru ca să trâmbiţeze întreaga Apocalipsă, pentru pregătirea judecăţii de apoi şi pentru pregătirea creştinilor din vremurile din urmă şi de acum.

... Israele, am anunţat sfârşitul vasului Meu, dar chiar dacă va muri, să ştiţi că tot cu voi va fi.

... Oiţele Mele, dacă vasul Meu nu ar vedea faţa şi lucrarea Mea şi nu ar auzi cuvintele Mele, nu ar fi aşa.

Avea nouă ani, şi a mers aşa, în această pregătire, până în anul 1955. Până atunci, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup, şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu.

... Tată, tată, curăţiţi-vă, spălaţi-vă, că nimic păcătos nu va intra în împărăţia Mea. Preoţii stau degeaba, nu au ce curăţi şi nu au ce hrăni. De ce-i lăsaţi să stea degeaba? O, tată, unde-or fi creştinii de altădată, care dădeau cu năvala? Unde-o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă? Unde-o mai fi acesta? Păi ce zici tu, n-o mai ieşi el odată la libertate? O ieşi când vor pieri fabricile de spirt şi când n-o mai fi acea cetate îmbuibată (cetatea Babilonului, n.r.).

că ciobanului de la Maglavit, i-au ars casa şi vitele, şi de la slujbă nu a ieşit, şi când s-a dus acasă, a găsit scrum. Multe încercări a avut ciobanul de la Maglavit.

... Cine se supără pe vasul Meu, pe Mine se supără.

Dacă suflă cineva spre ea, cade, pentru că nu mai e trup cu viaţă, ci e numai Duhul Meu în ea. Feriţi această trâmbiţă, că este instrumentul Meu, ca harfa lui David, şi pe vreme bună, şi pe vreme rea.

... O, tată, trâmbiţa Mea e mică, e mică. Dacă aş sufla prin ea cu toată puterea Mea, nu ar ţine, s-ar face fărâme.

... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.

E un duşman care a făcut de a închis această mănăstire, şi în timpul acesta, Veronica a frânt poşta. Vai de acela care i-a adus poşta! că a mai fost aşa şi în timpul lui Arie, când se ducea Arie şi tulbura şi strica sfinţenia. Veronica singură se osândeşte, fiindcă urăşte. În loc să se bucure că Dumnezeu hrăneşte poporul, ea urăşte. Dacă s-ar duce vasul Meu (Verginica, n.r.) în căminul său, n-ar dura cinci minute şi vasul Meu ar fi sfâşiat. Veronica, dacă schimba haina nu în luxul care este acum, ci în haină de cerşetoare, ar fi fost ferice de ea, dar nu a făcut aşa, ci a făcut altceva.

... Dacă sfârşitul vine astăzi, prezentul vorbeşte şi prezentul rămâne. La mănăstirea Vladimireşti, Ioan a vorbit, şi cei ce l-au ascultat, l-au arestat şi l-au schingiuit, şi astăzi este fără adăpost. Dar Eu îi dau adăpost şi lui, şi la toţi cei fără adăpost. Îl învinuieşte astăzi pentru port. Gradul şi harul nu i s-au luat. Dar Veronica este duşmană pe Verginica şi poartă această duşmănie pentru profeţie, şi s-a scris în cer. Să ştiţi că profeţia de astăzi nu este profeţia lui Veronica. Pe a ei a mâncat-o pisica. A avut duşmane mulţime mare de măicuţe care au fost îmbrăcate în duşmane şi s-au măritat şi au acum copii, şi unele din ele au şi nepoţi, şi pentru aceasta nu s-a descuiat mănăstirea Vladimireşti, că nu s-a împlinit cuvântul pe care l-am dat Eu. Pâinica lui Veronica, nu i-a luat-o Verginica, ci e în mâna Domnului. Când vor suna trâmbiţele din cei patru munţi, din muntele de la miazăzi, din muntele de la miazănoapte, din muntele de la răsărit şi din muntele de la apus, atunci se va întreba fiecare de locuinţa sa şi de lucrarea pe care o are. Atunci fiecare va fi trecut pe o notă, pentru lucrul pe care l-a avut, şi atunci vor merge toţi într-un loc, unde se va continua lucrarea, şi atunci mult se va jeli Veronica pentru că a duşmănit-o pe Verginica,

... Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus Se luptă ca s-o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie, dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea, şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte, şi nu surorile, ci monahiile.

... Ţine minte, creştine, când voi veni la tine când vei fi la coasă şi îţi voi şopti la urechea dreaptă, atunci tu să pui coasa jos şi să Mă asculţi. Şi am să zic: „Du-te până colea şi împlineşte porunca Mea“. Şi tu să asculţi şi să te duci. Să nu zici că eşti ocupat, să nu zici că pierzi plata şi ziua de coasă. Şi voi veni la sapă şi îţi voi şopti la urechea dreaptă: „Du-te cu găleata la apă“. Şi tu să te duci. Să nu zici că nu este apă. Credinţă să ai, şi se va împlini, că Eu sunt Stăpânul apei. Şi să nu zici ca Moise: „Iată, vă dau şi apă!“. Chiar cioban de vei fi şi te voi trimite, să te duci, că aşa am făcut cu Petrache Lupu. I-am şoptit: „Du-te!“, dar nu a plecat la prima trimitere, şi i-am vărsat găleata cu lapte, şi atunci a văzut şi a plecat, dar s-a întristat că a păgubit. Dar tu să te duci de prima dată, să nu faci aşa ce a făcut el.

... Copilaşii Mei, sinagogile unde vă închinaţi voi, nu vor mai fi pentru închinăciune, ci vor fi filme şi teatre, cum este la mănăstirea Vladimireşti. Cine a făcut aşa? Ura şi duşmănia dintre cei aleşi ai Mei de acolo. Dacă te-ai fi dus şi ai fi văzut, ai fi văzut că unul, doi erau ai Mei, şi o sută erau vrăjmaşi şi trăgeau cu arma.

... De la vârsta ei de nouă ani, acest trup îl am de folosinţă pentru poporul Domnului Iisus Hristos. Purta o singură rochiţă şi mânca mere pădureţe, dar erau miere, nu mere.

Această fiinţă era în celulă şi făcea cinci sute de mătănii dimineaţa şi cinci sute după-amiază. Se ruga să nu se piardă poporul Meu din lipsă de învăţătură şi se ruga să fie cu Dumnezeu până la întoarcerea sa din celulă. Dar care nu a înţeles lucrarea lui Dumnezeu, a socotit că aceasta se face spre prefăcătorie, pentru bani.

... Fiţi desăvârşiţi, că uite, lângă voi e mulţime de oaspeţi cereşti. Au venit cu Mine, Domnul Iisus Hristos, şi stau sus. Nu este acoperiş, ci este un pod format din nori, şi pe nori şade acel popor venit din cer, însoţit de Sfânta Treime. Este o coroană de heruvimi care înconjoară Sfânta Treime, şi Domnul Iisus este pe acest piept care vorbeşte. Acest trup este zdrobit în acest foc.

... Încă o dată vă spune Domnul: nu fiţi îndărătnici la credinţă, că veţi vedea cu toţii lucrarea de azi în mijlocul cerului, de la facere şi până la sfârşit. Toate trâmbiţele vor fi scoase şi arătate în faţa voastră.

... O, poporul meu scump, oile mele scumpe! Pentru voi mă lupt şi pentru voi am pus trâmbiţa în lucrare. Fiţi ai mei, fiţi gata pregătiţi, că vine Domnul în curând. Răspândiţi această hrană la toate oile care sunt câştigate prin trâmbiţa Domnului, căci mai sunt oi care nu ştiu că S-a întors Domnul înapoi ca să le pregătească pentru fericire.

... Poporul meu iubit, oile mele din toate colţurile care aţi avut parte de lucrarea Domnului de altădată! Vă strigă Domnul şi vă cheamă să vă treziţi, să vă adunaţi şi să vă îndemnaţi, că uite, Domnul v-a luat trupul cu lucrarea de altădată, că era plin de dureri şi suferinţe, dar v-a trimis duhul cu lucrarea înapoi.

... O, zice Domnul: „Verginico, vei merge înapoi pe pământ şi întări-voi trâmbiţa Mea prin mlădiţa crescută dintr-o rădăcină cu tine, pentru pregătirea poporului pe care l-ai câştigat“.

... Domnul îmi dă o sfântă cruce în mână şi un carneţel şi îmi spune: „Iată, Verginico, îţi dau ceva care te va bucura. Această sfântă cruciuliţă este a ta. Îţi va fi armă de biruinţă, ca să nu se apropie nici un vrăjmaş de tine, iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ, însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni, şi vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire, prin mâna surorii tale; tu, cu gura, şi ea, cu mâna să scrie; adică Duhul Sfânt va lucra prin amândouă, şi luaţi legătura cu păstorii, să vă ajute să pregătiţi oile, că în curând va veni Păstorul Cel mare să le ia în primire, să le găsească gata pregătite“.

... Toţi ziceţi că Verginica e moartă, că a murit. N-a murit, dar de vă e dor să vedeţi ce va fi ea, daţi-i ascultare. Ştiţi cum va fi ea? Mamă a tuturor creştinilor din acest popor, şi veţi fi copiii ei. Ea Mă roagă în tot timpul: „Doamne, nu mi-i lăsa! Nu Te uita la ei că nu mă ascultă. Nu mi-i lăsa pierzării!“. Şi pentru toată România şi pentru toată suflarea se roagă împreună cu Maica Mea.

Au trecut zece ani de atunci de când am ridicat la Mine trupul cel care M-a purtat şi prin care am trâmbiţat şi am vorbit încă o dată pe pământ, aşa cum era scris pentru vremea aceasta, şi scris era că-l voi ridica pentru un timp ca să-l ascund de faţa şarpelui cel rău şi să-Mi încerc poporul, să încerc credinţa acestui popor. Dar iată că stă scris cuvânt de mărturie în cartea acestei lucrări când Domnul aşa a spus: «Verginico, nu te pierde, tată, că în zilele tale te vei ridica cu duh tare şi vei hrăni mulţimile care vor fi călăuzite spre slava Noului Ierusalim ca să asculte cuvintele Domnului de pe acest munte al binecuvântării care nu se va lua înapoi».

Au vorbit atunci cele şapte tunete, dar au fost pecetluite cuvintele acelea şi nu s-au scris, dar s-au scris în vremea voastră, măi copii. Au trâmbiţat în toată vremea, de atunci, îngerii lui Dumnezeu pe pământ, şi au adus spre împlinire toate câte s-au scris în cartea proorociilor lui Dumnezeu. Dar spre sfârşitul plinirii vremurilor a folosit Dumnezeu trâmbiţele cele ce erau scrise în carte ca să trâmbiţeze în vremea domniei fiarei apocaliptice,

Iată, Verginica este acum lucrătoare de la Mine, căci M-a purtat pe Mine şi am vorbit încă o dată pe pământ. Şi dacă Eu am vorbit prin ea, iată, ea vorbeşte prin Mine, şi de la Mine ia şi vă dă vouă, căci al Meu este cuvântul lui Verginica, şi n-a mai fost în Israel o lucrare ca aceasta. Cine are urechi şi minte din cer, să audă şi să înţeleagă lucrul lui Dumnezeu Cuvântul. Ea M-a purtat pe Mine vreme de douăzeci şi cinci de ani, şi iată, este trimisă de Sfânta Treime să pregătească acum calea slavei Domnului, Care iarăşi Se va arăta, după cum este scris. Ea este întru Duhul Meu, şi Eu întru duhul ei. Ea lucrează întru Mine, căci de la Mine a fost, şi de la Mine este ea. Amin.

vom avea un neam nou, un popor nou, o viţă nouă şi un vin nou, întru împărăţia care se va aşeza de la Dumnezeu. Verginico, tu nu vei muri, tată. Tu M-ai purtat pe Mine în vasul tău de lut vreme de douăzeci şi cinci de ani; ai purtat pe Dumnezeu Cuvântul, Care a vorbit în vremea aceasta încă o dată cu Israel. Dacă Moise este viu şi lucrează în vremea aceasta, în tine a fost mai mult decât în Moise, că Eu vorbeam cu Moise, şi Moise vorbea poporului cuvântul cel de la Mine, dar cu tine nu a fost tot aşa. Tu ai fost trâmbiţa din care am sunat Eu mai înainte de arătarea slavei Mele. Tu ai fost fluieraşul în care am sunat Eu ca să-l învăţ pe Israel cântarea cea nouă, cântarea celor răscumpăraţi. Tu ai fost cuvântul Meu. Auzi tu ce ai fost? Auzi tu ce spun Eu, Dumnezeu Cuvântul? Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Verginico, iar tu ai fost cuvântul Meu şi cortul Meu în care M-am sălăşluit şi am locuit între oameni în zilele trupului tău. Dar în zilele duhului tău, tot cu tine sunt unit, căci tu eşti păstoriţa poporului tău. Te-am peţit, iubita Mea, încă de când erai în pântecele mamei tale, şi am făgăduit să fii a Mea şi te-am luat şi te-am albit şi te-am îmbrăcat cu podoabe de la Mine, şi apoi am fost cu tine şi te-am iubit. Şi de la Noi, de la lucrul Meu cu tine, şi de la lucrul tău cu Mine s-a zămislit un popor care s-a născut din cuvântul lui Dumnezeu, care a trăit din cuvântul Meu, căci scris este: «Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese de la Dumnezeu».

Verginica Mea, iubita Mea, biserica Mea, locaşul slavei Mele! O, cât de mult am vorbit Eu acestui popor din uşa cortului tău care M-a adăpostit pe Mine, Dumnezeu Cuvântul! O, iubita Mea, ce mult M-ai iubit! Că te-am luat şi te-am dus în cămările Mele şi iată, îţi preamăresc dragostea, căci după dreptate îţi preamăresc iubirea.

E mare taina venirii lui Verginica, dar e mare taina venirii ei între sfinţii cerului, căci puterea cea pentru voi este de atunci o îmbrăcare cerească şi o tărie cu care aţi fost îmbrăcaţi voi, cei care aţi fost găsiţi lângă ea atunci când ea a pătruns în slava cerească. Ferice creştinilor care o au pe Verginica. Ferice celor care ştiu bine cum să o aibă pe ea. Ea se poartă alături de Maica Fiului lui Dumnezeu. Ea are trecerea zilelor de acum când cei din necazul cel mare au pătruns şi pătrund în taina împărăţiei cea din cer lucrată pe pământ.

Ferice celor ce au înţeles taina acestei lucrări dumnezeieşti, care s-a născut de la Verginica. Eu am spus că ea se va arăta celor ce o ştiu pe ea, şi i se va vedea slava pe care o are de la Dumnezeu, căci trupul ei a fost sălaşul Meu cel supus, şi Eu voi lucra cu ea mai mult decât cu Moise în faţa slavei cereşti. Ea este însoţită în lucrarea ei de Moise şi Ilie, aşa cum am fost Eu, dar ea are pe Măicuţa Mea şi pe fiul cel dăruit de Mine ei când eram pe cruce, şi toţi lucrează în vremea lui Verginica, toţi sfinţii şi părinţii, toţi arhanghelii şi îngerii, toţi au intrat cu Verginica în sărbătoarea pregătirii României pentru slava cea văzută a împărăţiei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi va veni Stăpânul viei şi va fi frumuseţe cerească şi se vor împărţi fericirile pentru fiecare ceată, pentru fiecare slavă, şi se vor aşeza scaunele, dar se va aşeza masa apoi, şi Domnul lucrează împreună cu cerul şi va sta la masă cerească împreună cu cei ce lucrează de pe pământ pentru gătirea cămării de nuntă şi pentru muzica ce va fi cântată de corurile îngereşti deasupra pământului nou care răsare din el şi care va da din el rodul vieţii cea fără de moarte a veşniciei.

O, de două mii de ani lucrez şi strig făptura Mea să vină la masa Mea. Am venit acum două mii de ani şi M-am dat să fiu viaţă şi hrană şi veşnicie peste făptura care vrea să creadă în Mine, şi tot de atâta vreme am aşteptat naşterea acestei lucrări care este cu voi. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt al Sfintei Treimi, Care a venit să întregească întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti. Toţi cei care sunt lucrători ai cerului sfânt, care au venit într-ale cerului sfânt, toate cetele cereşti au aşteptat naşterea acestei lucrări care se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Am pregătit un vas pe pământ şi am lucrat ca să-Mi fie Mie trâmbiţă, ca să am cum să vorbesc, ca să las cuvântul Meu vouă, celor ce eraţi scrişi în cartea Tatălui Meu ca să vă naşteţi din nou prin această lucrare. Şi dacă voi aţi cunoscut de la Duhul Sfânt că Eu sunt, am venit mereu să fiu cu voi prin cuvânt şi să fiţi voi poporul Meu. Eu să vă fiu Dumnezeu, şi voi să-Mi fiţi fii, după cum este scris: «Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Domnul lor, şi ei vor fi poporul Meu şi Însuşi Dumnezeu va fi cu ei şi va şterge lacrima de pe obrazul lor».

Mă uit cu patruzeci de ani înapoi şi o văd pe Verginica lăsându-se sub arsura Duhului Sfânt cu Care venisem s-o peţesc ca să fac din ea trâmbiţă a cuvântului lui Dumnezeu şi ca să-Mi ridic un popor luminat, în mijlocul acestui neam pe care-l iubeşte Dumnezeu şi pe care îl pregăteşte ca să-I fie scaun de domnie şi cărare de slavă peste popoare. Venisem din cer în calea unei copile pe care Eu o aveam săracă cu duhul, sărăcuţă cu rangul, sărmană sărmănuţă între oameni, şi am lăsat Duhul Meu peste ea ca să ştie ea prin Mine şi să Mă cunoască şi să se lase sub arşiţa Duhului Sfânt şi să cuvintez cu cuvântul Meu prin ea şi să dau hrană din cer poporului care era scris să se nască prin lucrul Meu cu Verginica. O, şi ce pustiu a fost pustiul prin care am trecut Eu cu tine, popor chemat de Domnul la masa cea de nuntă! Că dacă am văzut că cei de până la tine nu mai voiau să vină, dacă am văzut că-şi vedeau de ale lor, dacă am văzut că s-au încurcat cu cele scoase astăzi şi că au de făcut de ale lor, atunci am ieşit la drum şi am plâns amar în faţa mesei Mele plină cu cele de la Mine, şi am zis să văd masa plină. Şi am început să strig şi să Mă uit să văd venind săracii şi şchiopii şi muţii şi rătăciţii şi leproşii, dar ei nu ştiau cum să vină, nu mai ştiau cărarea dacă cei ce-i învăţau pe ei nu mai vegheau cu Dumnezeu şi nu mai ştiau că trebuie să vină Mirele. Strigam şi iar strigam, şi plângeam după oile Mele, şi ele nu mai ştiau cum este glasul Păstorului. Şi am plecat din loc în loc la răspântii şi am strigat din cortul acestei copile care s-a lăsat folosită de Dumnezeu, şi ai venit tu la masa Mea cea sfântă, poporule care erai scris ca să fii pentru această lucrare, şi stau de atunci cu tine la masă şi te-am deprins să mănânci şi cum să mănânci şi ce să mănânci şi ce să nu mănânci ca să poţi să fii viu prin valea morţii care-şi desface gura ca să înghită făptura lui Dumnezeu. O, şi te-am văzut flămând din nou, şi te-am văzut slăbind, căci copilul care nu mănâncă slăbeşte şi se îngălbeneşte, şi tu trebuie să înfloreşti şi să te desfaci acum, că vine vremea cea vestită de Mine peste tine, popor aşteptat de Dumnezeu. Că Eu am ridicat din tine fii, şi fii din fii, şi merg înaintea ta ca să te aduc până la Iordan şi ca să te trec în Canaan şi ca să te aşez în grădina Edenului, ca să nu fie ea lipsită de tine, popor al Ierusalimului care se va arăta peste tine şi de la tine.

Şi iată, biserica cea de la sfârşit s-a înstrăinat de început, căci oaia nu a mai păscut păşune cunoscută şi s-a învăţat să rătăcească fără păstor şi nu Mă mai cunosc oile de la sfârşit, nu mai cunosc glasul Păstorului. Şi ce să fi făcut Dumnezeu, decât ceea ce era scris, ca să înceapă să sune din trâmbiţele Sale şi să anunţe calea venirii Mirelui la mireasă, la biserica Sa.

Ne întâlnim curând, că ţi se vor deschide ochii să Mă vezi, şi atunci ce ai să faci când vei înţelege că Eu am fost Cuvântul Cel din mijlocul tău, jertfa iubirii cea de la sfârşit?

Am stat într-un trup în mijlocul tău, şi nici aşa n-ai ştiut să crezi. Acum vorbesc de deasupra ta şi las cuvânt spre ştire peste tine, şi nici aşa nu ştii ce să faci şi ce să crezi, căci Verginica a fost fecioară, şi n-a avut neam din trupul ei pentru care să se jertfească, şi s-a lăsat jertfă pentru tine, Israele tată, ca să te răscumpere, măi Israele, şi să te scoată din lume şi din idoli şi din moarte şi din înşelare. Ea este acum fără de trup şi fără de loc, şi este după tine umblând, şi întinde mâna prin spini şi prin spurcăciuni după tine ca să te tragă la Mine, pentru că s-a pus jertfă pentru tine. Am să-ţi spun într-o zi cum a fost jertfa ei întru Mine şi jertfa Mea întru ea, dar în ziua aceea ai să Mă vezi, popor iubit, ai s-o vezi şi pe ea, şi n-ai să ştii Care sunt Eu, şi care este ea, pentru că Duhul Meu a stat în trupul ei, pentru că ea a fost tronul Meu pe care am stat Eu în faţa ta, Israele, ca să te învăţ calea vieţii şi a învierii tale, tată. Ea a purtat Duhul Meu Cel de după învierea Mea, pentru că după învierea Mea am trecut prin uşile închise şi am stat cu apostolii. Şi dacă trupul Meu n-a fost ţinut de nimic după înviere, nici de mormânt, nici de pereţii foişorului apostolilor, nici de timp, tată, că acum eram în Ierusalim, acum în Emaus, acum pe malul mării la pescuitul apostolilor, tu să nu uiţi, Israele tată, că acum tot după înviere sunt, şi întru puterea învierii sunt în lucrare peste tine, şi să nu te mire cum de intram Eu în pieptul lui Verginica şi cum dinăuntrul ei vorbeam cu gura ei, pentru că tu altfel nu Mă puteai privi, tată, aşa cum Sângele şi Trupul Meu nu l-ai putea mânca dacă l-ai vedea sânge şi trup. O, şi să nu te mire cum de vorbesc Eu acum cu tine şi cum Mă las auzit peste ieslea cuvântului Meu ca să-ţi aduc ţie cuvântul Meu prin străjerii cuvântului Meu, că Eu nu sunt un Dumnezeu neputincios, tată. Eu pe toate le pot, numai tu nu vrei să poţi şi tu cu Dumnezeu şi să crezi că Domnul pe toate le poate pentru tine şi pentru răscumpărarea ta.

Binecuvântată să-ţi fie trâmbiţarea, Verginico. Eu în tine, şi tu în Mine, tată. Pace ţie, în mijlocul poporului tău!

– Hristos S-a înălţat, Israele al Domnului! Rostesc din mijlocul tău salutul praznicului de azi. Hristos S-a înălţat, popor al Domnului Iisus Hristos! Şi ai grijă, fiule, Domnul nu voieşte să piardă pe nimeni, şi să ai numărul întreg şi să te înmulţeşti chemând la Domnul pe cei ce vor învăţa de la tine calea cea cerească pe pământ.

Iată eu şi martorii lucrării lui Dumnezeu, care a fost lucrată şi începută cu mine în anul 1955. Eu m-am născut cu un an înainte de căderea din biserică. Şi dacă m-am născut atunci, m-a ales Domnul ca să fiu unealtă de îndreptare a celor ce s-au stricat atunci, a celor ce s-au dărâmat atunci. Şi s-a aşteptat şaptezeci de ani, şi Domnul Şi-a aşezat la loc cele dărâmate, cele lovite şi desfiinţate de om. Vai, că s-au încumetat oamenii să schimbe cele ale Domnului, care au venit de la părinţi şi până în zilele acestea! Iată, poporul meu, ce lucrare a fost aceasta pe care a avut-o Domnul cu mine. Şi după trecerea celor şaptezeci de ani, a început Domnul ridicarea la loc a celor desfiinţate, a început cu voi întoarcerea la începutul cel dintâi, şi nu mai spun la începutul bisericii lui Iisus Hristos. Rămâneţi atenţi cu această lucrare, că eu, fiilor, sunt cu rodul în picioare şi grăiesc din cer, şi rodul meu mă aude, căci oile aud glasul păstorului lor. Un păstor al lui Dumnezeu nu moare niciodată, şi păstoreşte în veci, şi are turmă în veci. Să nu fii plăpând, Israele, iar tu, creştine, cel ce eşti de la începutul acestei lucrări, să te înveţi s-o mărturiseşti de-acum, ca nu în zadar să fi muncit Domnul peste această vie.

Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt Păstorul tău, Israele, iubitul Meu popor, şi n-a fost de când e veacul o aşa lucrare cerească pe pământ. Eu sunt glasul, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, şi am ales un vas sărac şi uitat, şi am suflat peste el Duh Sfânt şi l-am umplut până sus, până ce a început să izvorască din el râul vieţii peste pământ, că din acest sătuţ am ridicat o vlăstărică firavă şi am pus apă la rădăcina ei, până ce s-a făcut copac mare, de s-au sălăşluit în el păsările cerului. Cine este copacul, tată, şi cine sunt păsările cerului? Copacul sunt Eu, Domnul, Care am fost sălăşluit cu Duhul Meu Cel Sfânt într-o unealtă de lucru, într-o inimă cerească, într-o copilă, o trâmbiţă din care am glăsuit Eu pe pământ în vremea aceasta de sfârşit. Într-o vlăstărică din satul acesta, în inima ei am avut Eu sălaş, şi prin gura ei, Eu, Domnul, am glăsuit cuvântul Meu unui popor chemat la această lucrare cerească. Iar păsările cerului sunt inimile fiilor poporului Meu, care s-au sălăşluit cu duhul lor în Duhul Meu, ascultându-Mi cuvântul şi împlinindu-l. Şi iată, această copilă vlăstărică este acum luată la cer şi lucrează din cer de lângă sfinţi, căci nimeni nu este să fi lucrat pentru Dumnezeu şi să nu fie viu în vecii vecilor. Aşa şi tu, poporul Meu iubit, vei fi viu pe veci dacă Mă vei asculta până la arătarea Mea pe nori.

O, popor creştin, Eu, Domnul, am lucrat ca să dau libertate credinţei tale şi te-am ajutat să fii şi azi cu Mine, împlinind voia Mea, că dacă am luat-o pe Verginica la cer, Eu te-am pregătit şi mai departe, ca să ajung cu tine până la zilele biruinţei, ca să-Mi aduc aminte de paşii tăi care au umblat pe cărăruţele tainice ale satului acesta, de veneai la izvorul cuvântului ceresc. Atunci veneai pe furiş, iar acum vii cântând, tu şi fiii tăi, popor iubit de Dumnezeu. Te strecurai pe furiş, ca să ocroteşti vasul Meu prin care vorbeam cu tine, să ocroteşti trâmbiţa Mea din care-ţi glăsuiam ţie cuvântul Meu ceresc, că stătea în calea ta vânătorul lui antichrist ca să te dea pe mâna prigonitorului, ca să-Mi bage unealta Mea la tăcere, la închisoare, măi poporul Meu, căci aşa au suferit toţi cei care au stat în lucrul Meu ceresc. Am suferit în om, în omul care a purtat în el Duhul Meu Cel Sfânt, căci Verginica a fost locaşul Duhului Meu Cel Sfânt, şi lumea n-a ştiut. Numai tu, poporul Meu, numai tu, tată, ai ştiut şi ai văzut ce am lucrat Eu peste tine, şi iată, tu eşti martorul Meu şi eşti cu Mine, tată, căci te-am trecut prin vreme cu ceaţă şi te-am adus la zilele tale de sărbătoare, şi iată, cuvântul Meu coboară şi azi înaintea ta, căci Verginica are rodul în picioare, are ucenici, şi ucenici din ucenici.

Ferice celui ce a crezut până azi lucrării Mele cereşti cu care am fost sălăşluit în satul acesta, în vasul acesta din care Eu am glăsuit pe pământ. Aşa au fost fiii credinţei între necredincioşi şi aşa au mers cu Mine prin vreme. Aşa te am Eu pe tine, poporul Meu, răsad şi rod al lucrării Mele care a început în satul acesta în anul 1955, şi iată, tată, s-au scurs patruzeci de ani de mers prin duh de necredinţă, şi azi Mă întorc înapoi cu tine şi îţi fac loc ca să mărturiseşti lucrarea Mea cerească şi vremea profeţiei Mele, căci Eu prin Verginica am profeţit, şi prin tine vin să împlinesc cele profeţite vreme de patruzeci de ani. Eu am profeţit; Eu, şi nu ea. Ea a fost vasul în care am stat Eu cu Duhul Meu Cel Sfânt, cu cuvântul Meu prin glasul ei, că şi acum două mii de ani când am venit din cer, tot printr-o fecioară am venit ca să iau trup văzut între oameni, Fecioara care se numeşte Maica lui Dumnezeu. Iar acum, pentru naşterea Duhului Meu Cel Sfânt, tot printr-o fecioară am venit în mijlocul unui popor credincios, şi l-am hrănit cu Duhul Sfânt pe poporul Meu, pe tine, măi Israele, tot printr-o fecioară, tată. Măicuţa Mea, Fecioara mamă, dacă a avut însoţitor pe Iosif, logodnicul ei, a fost ca s-o îngrijească şi ca s-o ocrotească pe ea şi pe Fiul ei, pe Mine, măi fiilor, în vremea Mea de copil. Şi Verginica, dacă a avut cu ea un însoţitor pe care-l ştie şi satul acesta, n-a fost trupeşte însoţirea, şi a fost duhovniceşte, pentru ocrotire, pentru acoperirea tainei Mele, şi ea a fost vas curat pentru Dumnezeu, pentru Duhul Sfânt, Care intra în trupul ei pentru glăsuirea Mea prin ea. Prin ea s-a născut cuvântul Duhului Sfânt vreme de douăzeci şi cinci de ani, din anul 1955 şi până în anul 1980 când Eu, Domnul, am venit şi am luat-o la cer, şi ea lucrează acum din cer, de lângă Mine peste poporul Meu, peste poporul ei, căci ea a născut acest popor, ea, din cuvântul Meu sălăşluit în ea, popor născut prin cuvântul Meu, popor născut de sus, din cuvântul cel din cer coborât în vas ales de Dumnezeu.

Aceasta este lucrarea Mea prin Verginica, lucrarea Mea cerească de azi, iar azi cobor cuvântul Meu pe nori până deasupra ieslei cuvântului Meu, până deasupra acestei grădiniţe cereşti, care se numeşte grădina cuvântului lui Dumnezeu,

Deschide iarăşi cartea acestei profeţii, căci cum a rămas cartea lui Moise, a lui Isaia, a lui Ieremia, a lui Matei, a lui Pavel, aşa a rămas şi rămâne cartea lui Verginica, Israele, cartea Mea prin ea, căci Eu am fost în trupul ei, aşa cum într-un sâmbure este miez. Cine vrea să mănânce miezul dintr-un sâmbure, acela trebuie să desfacă sâmburele şi să mănânce miezul. Aşa trebuia să crezi tu în Duhul Meu Cel Sfânt, acoperit de trupul lui Verginica. Aşa şi în tine, copile din Israel, tot aşa şi în tine Mă aciuez, ca să fiu în tine şi ca să fii tu în Mine, dar nu numai Eu în tine, ci şi tu în Mine, tată. Să nu stau nelucrător în tine, poporul Meu, că în Verginica n-am stat nelucrător, şi am făcut din ea greblă, şi sapă, şi târnăcop, şi coasă, şi seceră, şi secure, şi vas de băut şi de mâncat am făcut, şi fir ceresc de cuvântat cuvântul Meu, şi soare am făcut din ea, dar tu de ce n-ai văzut lumina lui, popor mititel la ochii sufletului tău? Iată, tată, Eu am cuvânt proorocesc în mijlocul tău şi am grădină cu prooroci în ea şi am în ea cuvântul Meu, şi aşa să fii şi tu, Israele, şi să fii un singur trup, ca să te unească Duhul Meu şi Trupul Meu, să te unească într-un singur trup, căci mare este taina Mea în mijlocul tău,

Iată taină vă spun vouă, şi o despecetluiesc între ai Mei; vă spun despre taina venirii Mele atunci şi acum. Scris este în Scripturi: «Domnul Însuşi, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi cei morţi vor învia întâi, iar cei vii se vor îmbrăca întru nestricăciune, şi moarte nu va mai fi, şi pururea vom fi cu Domnul apoi».

O, Ierusalime, iubitul Meu popor, aşa scrie în cartea mărturiilor, şi precum magii credeau în proorocia cea despre naşterea Împăratului lumii, şi precum ei au înţeles din prooroci naşterea Mea şi au crezut, şi precum au plecat ei dinspre răsărit după stea ca să-L afle pe Cel născut din cer, şi precum ei au crezut prezicerilor cele din vreme făcute de înţelepţii cei de demult, aşa şi tu să crezi, şi să crezi mai bine ca aceia, fiule, că aceia erau înţelepţi păgâni, şi aveau credinţă în profeţiile rostite pe pământ, dar tu, poporul Meu, eşti creştin, şi tu trebuie să crezi mai tare ca aceia, că iată, îţi desfac taina venirii Mele. Aşa scrie în Scripturi: «Însuşi Domnul, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer».

O, Ierusalime, copilul Meu de azi, pruncul Meu, poporul Meu de azi! Eu am pus nume lui Verginica. O numeam în mijlocul tău trâmbiţa lui Dumnezeu, Ierusalime de azi. Verginica s-a numit trâmbiţa lui Dumnezeu, şi tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului şi am venit spre arătare, iar acum am venit şi M-am coborât întru trâmbiţa lui Dumnezeu, după cum este scris: «La glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu». Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbiţa Mea Mă coboram din cer, şi eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine şi ca să înviez morţii tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioşi, şi morţii tăi înviau la glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.

Ai stat tu în lucrarea Mea, măi fiule? Iată, tată, am făcut o sită pe măsura bobului de grâu, şi acum se va vedea cum ai stat tu în lucrarea Mea, copilul Meu din Ierusalim. Am făcut sită şi voi cerne cu ea pe fiii acestui popor. În vremea lui Noe am avut şi atunci sită, şi am pus în sită şi atunci pe toţi, şi n-a rămas în sită decât bobul de grâu, bobul curat şi întreg în ascultare şi în credinţă. În vremea aceasta am făcut iarăşi sită pentru poporul Meu, şi îi spun poporului Meu să fie ca grâul curat, ca bobul de grâu întreg şi curat şi nepătat şi neamestecat. Ce este întreg şi împlinit şi curat şi sănătos va rămâne în sită, iar ce este mic şi sterp şi neîmplinit şi străin de Mine va trece prin sită. Eu nu mai am vremea înainte, că Eu am venit şi am spus mereu că fiii acestei lucrări sunt încheierea veacului omului. O, puţini din Ierusalim au crezut cuvintele Mele. Le-au pus pe seama omului şi nu le-au crezut de la Mine, şi dacă au făcut aşa, au rămas cu veacul acesta cei ce n-au ştiut să creadă şi să se împlinească. Să fi zis copilul acestui popor, să fi zis cum a zis Fecioara Maica Mea: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Domnului». Şi iată, copile din Ierusalim, dacă tu ai stat întru lucrarea Mea, se va vedea acum, căci în sita de alegere şi de sortare va rămâne bobul cel întreg, şi de aceea ţi-am zis Eu mereu, să te îndrăgosteşti de Mine, Ierusalime, aşa cum şi Eu, tată, sunt îndrăgostit de tine. Dar acum vreau să-Mi văd pe cel ce Mi-a fost credincios şi să-l iau în sânul Meu şi să fiu pururea apoi cu el, după cum scrie în Scripturi, căci Verginica a fost trâmbiţa lui Dumnezeu întru care Eu am coborât la tine ca să te nasc, Ierusalime, ca să stai apoi îmbrăţişat cu Mine şi ca să-ţi dau îmbrăţişarea Mea şi să te numesc Ierusalim şi să te am la inimă, să te am în inima Mea cerească, fiindcă Eu am inimă, fiule, am inimă ca omul, şi nu poţi să spui că nu am.

Eu M-am născut din om la glasul arhanghelului, şi M-am născut în chip minunat, iar Fecioara întru care am luat trup a rămas fecioară şi după naşterea Mea. Eu M-am născut în chip minunat, şi tu nu poţi să înţelegi. Îţi trebuie credinţă mare, tată. Tatăl Meu M-a născut din Fecioară, prin uşile închise M-a scos, şi n-a stricat trupul Fecioarei, şi a rămas fecior trupul Fecioarei.

În această grădiniţă am ungere mare, tată. Am trimis pe cei trei sfinţi ierarhi la Verginica după postul ei de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi M-au dat ei din potir ceresc, i-au dat Trupul Meu, lucrat de cer, de cei trei ierarhi care stau la temelia cea de la început, alături de cei dintâi apostoli ai Mei. Acesta a fost darul pe care i l-am dat Eu lui Verginica după postul ei de patruzeci de zile. Darul a fost Iisus Hristos, adus din cer, de ierarhi din cer. Ei sunt ierarhii acestei lucrări şi au ungerea lor peste fiii grădiniţei Mele de azi. Ei sunt de la început cu Verginica, din anul 1955, şi nimeni nu poate umbla la această lucrare aşezată de cer.

Eu sunt Dumnezeul lui Verginica, cea purtată pe braţe de sfinţi şi de prooroci, că la naşterea ei, în ziua aceea, aflaseră de la Mine toţi sfinţii că se naşte o nădejde care va fi numită trâmbiţa lui Dumnezeu cea dinaintea arătării în slavă a Domnului, Cel înălţat în slavă. Ea s-a născut în duminica tuturor sfinţilor şi a fost împodobită pentru Mine, că ea M-a purtat pe Mine în ea, şi din acest rug am cuvântat şi am născut un popor prin cuvânt şi am lucrat planul Meu pe pământ, şi mare pildă a fost această lucrare, şi am numit-o trâmbiţa a şasea, după Scripturi. Şi l-am făcut pe om în această vreme, pe omul cel ce este azi cu Dumnezeu, pe tine, poporul Meu, te-am întocmit în vremea Mea cu Verginica, şi această lucrare se numeşte ziuă, fiule, ziuă în vreme de noapte, căci «la Domnul, o mie de ani e ca o zi», după cum este scris în Scripturi;

– O, Verginico, ce carte frumoasă ai scris tu azi între mărturiile cerului! Şi vom întări pe temelie pe poporul tău de la izvor şi care vine la izvor, şi vom pune România pe temelia ta, şi va fi curată România, după cum este numele tău, căci numele tău înseamnă curăţenie şi feciorie şi sfinţenie. Acesta este numele tău, şi iată, l-am pus la temelia României ce va să fie, şi vom lucra fuguţa, tată, ca să dăm înfăţişare sfântă acestui pământ, şi vom face cer peste România.

Când eram coborât în tine, Verginico, ce mai pândă, tată, ce mai nelinişte se stârnise peste oameni, ce mai ură, ce mai război! O, şi Eu nu mai ştiam unde să Mă ascund cu tine şi cu poporul care venea la izvorul cuvântului Meu, că peste tot stătea omul rău la pândă ca să te dea pe tine la chin, şi pe popor să Mi-l împrăştie şi să Mi-l sperie cu prigoană. Antichrist avea oameni de-ai lui în fiecare casă, în fiecare bordei, şi ziceau oamenii că eşti proastă, că eşti desfrânată, şi te duceau la spitale de nebuni, şi te duceau la închisoare şi risipeau pe creştinii care se mângâiau cu cuvântul lui Dumnezeu, care ciripea din guriţa ta ca pasărea care-şi hrăneşte puii. Dar răbdarea ta a biruit, şi prin răbdarea ta tu ai câştigat multe suflete pentru Mine, şi din ele Eu am ales pentru vremea de acum când am pus hotar prigoanei şi când am dat celui dornic de Dumnezeu libertatea să umble după Mine, că iată, Eu sunt cuvânt, vin pe pământ cuvânt şi Mă dau oamenilor spre viaţă veşnică şi spre înviere.

Ai suferit prea greu pe pământ, ai fost prea îndurerată, tată, şi Eu ţi-am dat plata pe pământ şi în cer, că pe pământ, tu ai acum popor tare cu viaţa şi cu iubirea şi cu inima, şi în cer te bucuri de poporul tău.

Aşa au venit cei trei arhierei la Verginica şi i-au dat Trupul şi Sângele Meu după postul ei cel de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, căci la porunca Mea ea a putut împlini pregătirea ca să fac din ea vas al Meu, vas al cuvântului Meu, sfeşnic de aur, candelabru cu şapte candele, ochii Domnului, care cutreieră tot pământul, după cum scrie în prooroci despre lucrarea cuvântului Meu în Verginica, cuvântul Domnului către Israel, cuvântul care nu lucrează prin tăria sau prin virtutea omului, ci prin Duhul Meu. Mâinile Mele au pus temelia acestei lucrări şi tot mâinile Mele o vor isprăvi, ca să ştie tot omul că Eu sunt Domnul Dumnezeul acestui popor la care Tatăl M-a trimis, şi cine defaimă începutul lucrării Mele şi vasul Meu în care am avut lucrarea Mea, acela în curând va vedea piatra cea din urmă în mâna Mea.

– O, Verginico, să nu uiţi, tată, că Eu am fost hulit ca şi tine, şi se iscau mărturii mincinoase şi Mă făcea lumea desfrânat şi hulitor de cele sfinte şi stricător de lege, aşa cum şi azi Mă numeşte şi pe Mine şi pe tine. Mă uit, tată, pe urma defăimătorilor care s-au sculat dintre cei hrăniţi de Mine prin tine. Mă uit la ei cum scoală pe omul din lume la zâzanie, la minciună, şi te face desfrânată, şi zice că nici iadul nu te primeşte pe tine cât ai stricat tu mintea oamenilor. Aşa este, tată. Iadul se jeleşte când aude de tine, şi nu te primeşte, că tu eşti ca şi Mine salvatoare pentru cei ce plâng în iad după scăpare, aşa cum a plâns preotul din satul tău care te-a dat pe mâna chinuitorilor, şi pe care l-am scos din iad la rugăciunea ta, Verginico.

O, ce să fac cu cei ce te hulesc şi azi? Am dat pieire la mulţi hulitori de ai tăi care te loveau şi azi lovind în fiii cuvântului Meu, pe care tu i-ai născut ca să avem mergere înainte, tată.

Amin, amin zic ţie, Verginico: te voi purta cu Mine prin văzduh şi voi rosti peste toţi necredincioşii care cunosc Scriptura şi nu vor să vin s-o împlinesc, voi rosti peste ei că tu eşti trâmbiţa Mea din care am sunat Eu şi Mi-am anunţat venirea Mea cea de a doua.

O, Verginico, e sărbătoarea tuturor sfinţilor, tată. Tu eşti în mijlocul cerului Meu de sfinţi, că mult te-au aşteptat sfinţii să te naşti şi să creşti şi să porţi lucrarea cuvântului Meu la sfârşit, după cum era scris în Scripturi că Mă voi face cuvânt peste pământ. Este scris la proorocul Isaia despre mama Mea Fecioară: «Înainte de a se zvârcoli în durerile de naştere, ea a născut; înainte de a simţi chinul, ea a născut un Fiu»; şi este scris despre tine, Verginico: «Abia au apucat-o durerile naşterii, şi fiica Sionului a şi născut fii. Oare, o ţară se naşte într-o zi, şi un popor dintr-o dată? Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea?». Verginico, Verginico, este scris despre tine în Scripturi că tu vei naşte fii din cuvântul Meu. Este scris de cuvântul Meu, de glasul Meu prin tine, căci tu ai fost templul Meu pe pământ, şi din tine am grăit şi Mi-am făcut un popor. Cine a mai auzit sau cine a mai văzut unele ca acestea? Este scris la proorocul Isaia despre lucrarea Mea cu tine, despre glasul Meu prin tine: «Un glas, un vuiet din cetate, un glas din templu! Este glasul Domnului ca să răsplătească fiecăruia după cum este fapta sa. Abia au apucat-o durerile naşterii şi fiica Sionului a şi născut fii». O, aşa este scris în prooroci despre mama Mea Fecioară, care M-a născut prunc pe pământ, şi despre tine, care M-ai născut cuvânt pe pământ, Duh mângâietor, Duhul Care trebuia să vină mai înainte de venirea Mea cea văzută, că după tine Eu vin. Amin. Tu eşti trâmbiţa a şasea, iar Eu, Domnul, sunt trâmbiţa a şaptea, precum este scris în Scripturi despre îngerul care va spune: «Săvârşitu-s-au toate!».

O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: «Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este». Amin, amin, amin.

– Nu mai ai mângâiere, Mângâietorule. Duhul meu plânge şi în cer cum a plâns şi pe pământ, că Te-am iubit, Doamne, aşa cum iubeşte mireasa pe mire. Dar Tu erai Mirele Cel tainic după Care aleargă fecioarele cele sfinte şi cu aşa iubire Te-am iubit, ca să Te mângâi, că-Ţi vedeam mereu faţa. Mereu, mereu Te vedeam, că aşa ai binevoit Tu cu mine pentru vremea venirii Tale cea de a doua între oameni. Inima mea a fost un izvor de suferinţă pe pământ. Sufeream după Tine şi pentru Tine Cel neiubit şi nemângâiat. Sufeream iubirea ce o purtam poporului pe care Ţi l-am adunat în preajma cuvântului Tău care curgea ca râul prin graiul gurii mele. Iubirea este o suferinţă fără de care eu n-am putut fi nici pe pământ, nici în cer, căci în cer duhul meu suspină de durerile Tale şi nu ştiu cum să Te mai mângâi, Mângâietorule Doamne, căci Tu, Moştenitorul Tatălui, nu mai ai pe pământ moştenire, că Ţi-au luat-o iscoadele care se prefac că sunt drepţi şi moştenirea Ta e a lor.

Eu sunt glasul trâmbiţării celui de al şaptelea înger, după cum este scris despre Mine în Scripturi. Nici o taină nu mai este de lucrat. Eu sunt Cel ce săvârşesc taina pentru care M-am născut din Tatăl şi din Fecioară, Om, ca să fie Dumnezeu văzut de oameni, şi să creadă oamenii în Mine şi să prindă viaţă şi credinţă şi adevăr.

Am stat între voi jertfă de suferinţă, că mă aşezam în faţa Domnului ca Moise ca să nu fiţi pedepsiţi voi pentru cele greşite din voi. Am avut o viaţă de lacrimi şi de durere fără mângâiere, căci trupul meu numai într-o suferinţă a petrecut. M-am dat duşmanilor Domnului şi ai mei şi ai voştri, care mă luau de lângă voi şi mă duceau în temniţele lor ca să mă chinuiască pe mine şi pe Domnul şi ca să fiţi voi păziţi de plata greşalelor voastre şi să nu pieriţi. Am plâns şi am suspinat mereu pentru toate uşurătăţile voastre, căci ce puţin Îl iubeaţi pe Dumnezeu! Plângeam în închisoare şi ziceam: „Scoate-mă, Doamne, şi mă du la ei ca să nu-i înghită rătăcirea din lume şi faptele lumii“.

O, Verginico, de două mii de ani aşteaptă sfinţii să vin iar pe pământ, ca să vină şi ei cu Mine, şi de două mii de ani te-au aşteptat şi pe tine, căci tu eşti cea care M-ai adus, Verginico, tu eşti cea care M-ai adus după două mii de ani. Amin. De două mii de ani tot cerul aşteaptă venirea ta între oameni. Glasul Meu a venit pe pământ în vremea ta, Verginico. Tu ai fost cetatea Mea, templul Meu, uşa Mea pentru venirea Mea pe pământ după două mii de ani. Tu ai fost tronul Meu, scaunul Meu de judecată. Tu ai fost cuvântul Meu. Tu ai fost venirea lui Dumnezeu a doua oară, calea venirii Fiului lui Dumnezeu, ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa. Toate ale cuvântului Meu prin tine, se împlinesc. Amin, amin, amin. Cuvântul Meu prin tine a fost cartea Mea de judecată, iar fiii tăi cei vii sunt cei prin care Eu Îmi împlinesc cele scrise în cartea aceasta, cartea venirii Domnului după două mii de ani. Amin, amin, amin.

Eu, şi cerul de sfinţi şi de îngeri, şi voi, prăznuim sărbătoare cerească pentru trâmbiţa Mea Verginica, mlădiţa prin care Eu, Domnul, am trâmbiţat cuvântul Meu peste cei umiliţi, chemându-i la masa Mea. Veneau şi iar veneau mulţi care se aplecau să asculte cuvântul Meu prin glasul trâmbiţei Mele, şi vremea era grea de tot, şi Eu n-aveam unde să-Mi plec capul pe nicăieri. Peste tot era omul, şi omul era mare, ca şi azi. N-am încăput decât cu cei umiliţi, cu cei fără nume pe pământ, cu cei ce Mă doreau când Mă auzeau cum grăiam şi cum chemam pe om să vină la masa Mea cerească. Veneam tainic, că vremea era grea, şi îi învăţam pe toţi cei care se apropiau să nu Mă spună la duşmani, dar duşmanul e duşman şi prindea de veste şi Mă alunga de peste tot, şi alunga din preajma Mea pe cei ce veneau să-Mi asculte chemarea.

O, fiilor, eram tot un foc în trupul trâmbiţei Mele, dar pentru dragostea celor ce Mă căutau, n-o cruţam. I-am ars de tot trupuşorul, căci Eu sunt foc mistuitor, după cum este scris în Scripturi. Luam mereu apa milei Mele şi turnam peste trupuşorul trâmbiţei Mele ca să-i moi văpaia, căci Eu Mă făceam văpaie în ea când grăiam cuvântul Meu în ea. O, fiilor din grădină, o, cât am suferit Eu în ea, şi cât a suferit ea în Mine, şi suferinţa o întărea. Iubirea ei şi mila ei pentru Mine o făceau să stea supusă văpăii care se mistuia în ea când Eu grăiam cuvântul Meu în ea, şi vremea era grea şi apăsa peste trâmbiţa Mea, căci peste tot era omul, şi omul se făcea că e mare, ca şi azi, căci se teme om de om, şi se cinsteşte om pe om pentru câştig murdar, pentru folos nedrept. Venise vremea cea scrisă în Scripturi, să vin să-Mi strâng turma risipită, să vin să răscumpăr făptura şi s-o înnoiesc, să-l scol din moarte şi din păcat pe om, să aduc pe pământ lumină din lumină şi să-Mi pregătesc calea venirii Mele de lângă Tatăl cu trupul Meu cel înălţat la Tatăl acum două mii de ani. Venise vremea iubirii, să-Mi pregătesc mireasă pe pământ din cei mai mici ai vremii. Venise vremea să vin să Mă fac cuvânt pe pământ, că aşa era scris în Scripturi, şi când am venit, n-am avut unde să-Mi plec capul, n-a fost nimeni să Mă vadă şi să Mă urmeze ca acum două mii de ani când Mă urmau ucenicii Mei, care înţelegeau că Eu sunt de la Dumnezeu venit ca să împlinesc Scripturile venirii Mele. Iată, când am venit, n-a fost nimeni să Mă vadă şi să-Mi facă locaş de venire, şi Mi-am făcut Eu locaş, şi l-am numit trâmbiţă a Mea, căci M-am ascuns în ea, şi am ieşit cuvânt din ea, şi am păstorit cu el. Dar oile erau robite la stăpân şi cu greu veneau la glasul Păstorului, şi vremea era grea, şi Eu ardeam în trâmbiţa Mea, ardeam de dorul oilor Mele. Le îmbiam cu glas dulce, le ştergeam ranele, le vindecam suspinurile, dar ele nu puteau cu Mine, că vremea era grea. Eram tot un foc în trupuşorul trâmbiţei Mele, iar cei ce auzeau de acest foc veneau greu la căldura lui, şi am proorocit prin ea vremea cea de azi, ca să vin să dezleg pe cei legaţi şi să-i scot de sub robia omului şi să merg cuvânt peste pământ. Şi am împlinit proorocia, căci cu voi Mă ajut şi scriu cartea Mea din zilele acestea, cartea pe care am început-o în ziua când am venit şi Mi-am făcut locaş în trâmbiţa Mea Verginica, în anul 1955. Cartea aceasta este venirea Mea la cei credincioşi, cărora Eu, Domnul, le-am dat şi le dau darul credinţei sfinte, ca să-Mi cunoască venirea, ca să-Mi vadă venirea, şi să Mi-o vestească în lung şi în lat pentru cei ce se vor apleca să creadă, şi să Mă aleagă, şi să rămână pentru chemarea Mea.

Iată numele Meu cel tainic, cu care am venit să răscumpăr făptura. Mă acopăr cu cuvântul Meu, făcând din el haina Mea de Judecător, ca atunci când voi fi fără ea, să fiu Mântuitor, să fiu văzut Mântuitor. În Scripturile venirii Mele aşa stă scris: «El are nume scris pe care nimeni nu-l înţelege decât numai El, şi numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu; şi din gura Lui iese sabie ascuţită ca să lovească pe păgâni cu ea. Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Judecătorul».

Eu sunt Cel ce rătăcesc prin pustiul neamului omenesc de mai bine de patruzeci de ani. Timp de patruzeci de ani am lucrat tainic lucrarea învierii făpturii (1955-1995, n.r.) şi am pus mereu la lucru slugi pentru planul venirii Mele cu sfinţii. După patruzeci de ani am ieşit biruind încuietorile în care omul cel mincinos Mă ţine sub tăcere, Mă ţine nevăzut de oameni. Dar am ieşit cu poporul Meu din zilele acestea şi l-am pus să cânte peste pământ cântarea celor răscumpăraţi, cântarea Mea, cuvântul Meu, care cheamă la viaţă pe tot omul, trâmbiţa de înviere, cel de al şaptelea înger, Domnul, Eu şi cartea judecăţii făpturii.

Iată-Mă, am venit! Sunt îmbrăcat pe deasupra cu haină tainică. Haina cea tainică este cuvântul Meu. El Mă acoperă şi se face haină de judecător, ca atunci când Mă voi dezbrăca de ea, să fiu Mântuitor. Amin, amin, amin.

Eu sunt Cel ce am spus: «Să nu credeţi că Eu vă voi învinui la Tatăl. Cuvântul vă va judeca şi vă va învinui, că nu l-aţi urmat mai înainte ca Eu să vin». Iată, în zilele cele din urmă cuvântul Meu este haina Mea, care-Mi acoperă trupul, care-Mi schimbă numele şi Mă numeşte Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel tainic, care se răzbună pe semeţia împăraţilor şi a argaţilor, a celor mici şi a celor mari, căci voiesc să sfârşesc din om semeţia şi să-i dau în loc umilinţa.

Duhul sărbătorii de azi adună lângă voi soli cereşti. Trâmbiţa Mea Verginica, însoţită de apostolul Andrei, vin la voi cu Mine, că e sărbătoarea lor alături de sărbătoarea grădiniţei Mele de la voi, căci sărbătorim grădiniţa cuvântului Meu şi pecetluirea ei cea de acum nouă ani, şi apoi sărbătorim pe Andrei, ucenicul Meu cel dintâi, şi apoi pe Verginica, trâmbiţa Mea. Acum douăzeci de ani ea s-a aşezat la porunca Mea lângă Mine în cer după ce Eu am suferit în ea pe pământ cu suspinul Meu, cu durerile Mele. Cât a stat ea pe pământ după ce Eu am aşezat-o în lucrul Meu cu ea, am suspinat şi am suferit în ea, şi ea a suferit în Mine, şi a fost tot un suspin viaţa ei în Mine, şi a fost ca şi Mine, tot un suspin. Mare şi dureroasă a fost iubirea Mea în ea, că Eu sufeream pentru om, şi aşa stăteam în ea, şi n-o cruţam, şi Mă durea în ea pentru om. Apoi am luat-o la cer, că trupul ei se făcuse scrum sub apăsarea slavei Mele. Cuvântul Meu curgea din ea ca aurul din cuptor, şi cuptorul ardea. Am luat-o la cer şi i-am dat alin, şi i-am arătat ce am fost Eu în ea când vorbeam cuvântul Meu prin ea. Când ea a văzut ce a fost trupul ei, s-a mirat de slava Mea cea plină de umilinţă, cu care am stat ascuns în ea douăzeci şi cinci de ani după ce am început Eu graiul Meu din ea peste pământ.

O, Verginico, le spun despre tine celor ce sunt azi înaintea ta, şi iată, mergem înainte, că avem rămurele, dar din dar, har din har, cuvânt din cuvânt, iar tu eşti rădăcina, şi ai rod, căci scris este: «Va fi rod de douăsprezece ori pe an, iar frunzele sunt spre tămăduirea neamurilor». Amin. Se lasă cuvântul Meu din cer peste pământ şi se face râu, şi se face mare, şi se face cer nou şi pământ nou, şi Eu plămădesc cu el pe om. O, Verginico, Eu pentru această slavă te-am folosit pe tine, căci oricine face mâncare ca s-o pună pe masă o pune la foc ca să fiarbă, o pune în cuptor ca să se coacă. Tu ai fost jertfelnicul pe care Eu am pus cuvântul Meu, ca să-l gătesc şi să-l am de hrană pentru cei ce mâncau. Acum, iată, hrănesc cu hrană din cămară şi cu hrană caldă tot pământul, ca să mănânce omul şi să prindă putere şi să prindă iubire şi să asculte glasul Meu, care sună învierea peste vii şi peste morţi, şi apoi Eu să vin şi să-i descopăr omului slava Mea, venirea Mea.

Îmi pregătesc ziua slavei, Verginico. Iat-o! Eu pentru ea Mi-am început prin tine trâmbiţarea Eu Însumi. Râul cuvântului Meu a ieşit acum din albia lui, şi îşi face curs prin puterea Mea. Tu ai fost albia cuvântului Meu, dar acum el nu mai are albie, căci Eu sunt Împărat pe pământ, şi iarăşi îl plămădesc, şi fac cu cuvântul cer nou şi pământ nou şi Ierusalim nou pe pământ, şi vin din cer pe pământ cu venirea Mea, cu cuvântul Meu care zice şi se face. Amin.

Eu, Verginico, te am pe tine mare semn între cei din cer, acum, la sfârşit; acum, la vremea venirii Mele pe pământ cu sfinţii. De când tu eşti cu cei din cer, s-a liniştit cerul de aşteptarea cea mare şi lungă şi se uită la coborârea Mea pe pământ cu cei din cer. O, de când te-ai născut şi până te-am peţit ca să-Mi fac trâmbiţă din duhul şi din trupul tău, am aşteptat cu înfiorare primul Meu cuvânt prin glasul tău. Te-am pregătit ca pe ce aveam Noi mai scump pe pământ. Te-am învăţat, te-am curăţat, te-am aşezat, şi apoi am luat cuvânt prin glasul tău. Mare a fost ziua aceea, ziua de Paşti a anului 1955 când glasul Meu a sunat cuvânt pe pământ prin glasul tău, şi te-am numit atunci cu nume nou, şi ţi-am spus: trâmbiţa lui Dumnezeu. Am lucrat apoi prin tine douăzeci şi cinci de ani pe pământ, căci tu erai trâmbiţa Mea prin care Eu grăiam, iar la glasul Meu se adunau de ici, de colo, inimi cu dor în ele, căci glasul Meu era aşa de dulce atunci, că lăsa omul coasa şi venea la tine ca să Mă audă pe Mine. Eu când vedeam că le place izvorul, am căutat să-Mi fac oi din cei ce veneau, şi îi învăţam ce este oaia şi ce este capra şi ce este lupul, şi la mulţi le dădeam putere să se facă oi, fii ai împărăţiei cerurilor. O, dar nu era omul deprins cu inimă curată, că vai de cetatea peste care nu este prooroc, Verginico! Cine să le spună la oameni cum sunt Eu şi cum vreau Eu? Cine dacă nu este prooroc de al Meu între oameni? Tu erai copil plăpând în fel şi chip, dar glasul Meu cel prin gura ta îmbia omul la viaţă, la iubire, la dor de cer. Şi veneau, Verginico, cu multul, dar Eu nu puteam să le cer viaţa, că nu Mi-o dădeau. Lupul se trezise şi el la glasul Meu, şi M-a cunoscut şi, de teamă că rămâne flămând şi gol, Mi s-a aşezat în cale ca să-şi ocrotească avutul. Dar şi Eu luptam ca să-Mi fac miei din oameni, şi să-i nasc din cer apoi, şi să-i învăţ să moară pentru viaţa lor, şi apoi să-i am vii cu viaţa şi să Mi-i pasc spre păşunile cele veşnice, să Mi-i pasc până în cer, Verginico. Tu primisei mare har de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Duhul Sfânt, şi îţi lua foc inimioara de mila după om. Eu eram în pieptul tău şi ardeam în el, iar tu ardeai în Mine, şi te-ai făcut rug aprins, rugul din care Eu, Domnul Iisus Hristos, îmi slobozeam glasul ca pe muntele unde Eu am vorbit cu Moise, din rug. Numai cu Moise am vorbit Eu din rug, şi atunci rugul era înger, dar acum rugul erai tu, şi din el am grăit la mulţi. Dar unde sunt aceştia? Moise este viu, şi cu Mine lucrător, dar aceştia cu care Eu atâta am vorbit prin rug în zilele tale, unde sunt aceştia?... Unde sunt aceştia?...

Eram Dumnezeu adevărat şi am făcut ce trebuie să facă omul ca să se facă şi el Dumnezeu, să se facă omul ca Dumnezeu, poporul Meu, şi să stau Eu, Dumnezeu, în mijlocul dumnezeilor în sfat de Duh Sfânt pe pământ, aşa cum eram cu Tatăl în veciile cele de dinaintea facerii cea văzută a cerului şi a pământului şi a omului şi a lui Dumnezeu, apoi, din om, a toate cele văzute şi nevăzute, poporul Meu.

Când Domnul vine pe pământ, nu mai este timpul, ci este Domnul, al şaptelea înger Care sună peste pământ, căci scris este: «Când va trâmbiţa al şaptelea înger, timp nu mai este, ci este Domnul; Domnul învăluit în nor, şi pe cap cu curcubeu, şi cu faţa strălucind ca soarele, şi cu picioarele ca stâlpii de foc, strigând cu glas puternic, ca un leu, ridicând dreapta către cer şi jurând pe Cel Viu în veci că timp nu mai este, ci este Domnul cu taina Lui săvârşită pe deplin, precum bine a vestit în timp robilor Săi proorocii». Amin, amin, amin.

Am avut un vas în care M-am strâns ca să fiu pe pământ în vreme de secetă şi am lăsat apa pe pământ, şi vasul l-am luat şi l-am dus la Tatăl, ca să vadă Tatăl lucrul Meu şi să I-l dau Lui după ce pe toate le-am supus pe pământ. Am avut pe trâmbiţa Mea din care am suflat pe pământ cuvântul Meu cel de la sfârşit de timp.

O, Verginico, Îmi iau iarăşi trâmbiţa şi grăiesc prin ea, că e sărbătoarea ta în cer şi pe pământ, în mijlocul poporului sfânt. Tu ai fost şi eşti trâmbiţa Mea din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea ca să pot veni apoi pentru tot omul de pe pământ, şi aşa am făcut. Era zi de duminică atunci când tu te-ai născut trup pe pământ, şi a fost ziua aceea ziua bucuriei Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Care Şi-a făcut apoi cuib în pieptul tău, în trupul tău, Verginico, vreme de douăzeci şi cinci de ani. O, şi cât te-am pregătit până ce am ieşit Eu în uşa cortului tău şi am grăit din Mine şi din tine cuvântul Meu peste pământ! O, şi prin câte cuptoare te-am trecut ca să te fac aur lămurit, Verginica Mea! Iar acum tu eşti cu cerul cel nevăzut şi Eu te fac cuvânt înaintea Ierusalimului, în mijlocul căruia Eu stau şi lucrez din Tatăl facerea din nou a lumii. Amin, amin, amin.

Sunt cincizeci de ani de când glasul Meu roagă pe om să lucreze pentru Mine şi nu am putut până la voi să fac omul să-şi lase lucrul şi rangul şi casa şi coasa ca să facă apoi lucrul Meu, şi să înveţe mai întâi să-l facă. Am folosit-o pe Verginica de trâmbiţă prin care să-i strig pe oameni să audă glasul Meu şi să împlinească ei cuvântul Meu. Douăzeci şi cinci de ani am trâmbiţat prin ea (1955-1980, n.r.), şi apoi am trecut cu ea în cele ce nu se văd, şi s-a făcut serbare în cer pentru ea în ziua aceea, pentru intrarea ei între sfinţii cei mari cu lucrarea, şi mulţi de pe pământ mijlocesc acum la Mine prin ea pentru mântuirea lor, iar sfinţii şi îngerii serbează azi ziua ei de intrare în cer şi încă aproape douăzeci şi cinci de ani de lucrare a ei, dar din cer acum. Amin.

– O, trâmbiţă miloasă, Verginica Mea, suntem miloşi, tată, şi de aceea trebuie să lucrăm cuvânt de facere pentru cei ce ştiu despre calea Mea de azi pe pământ, şi trebuie să trâmbiţăm, tată, şi să punem iarăşi duh de trezire pe pământ şi în cer, Verginica Mea. Lucrarea ta a fost de-a dreapta Mea, şi cu supunere M-ai iubit şi M-ai slujit, şi cu suspin M-ai purtat şi M-ai dat de veste cu venirea Mea, căci Eu am fost cuvântul cu care Mă slăveam de la graiul gurii tale peste cei ce veneau să vadă şi să audă de la Noi.

Sunt cu trâmbiţa Mea Verginica. Ea a luat fiinţă cu trupul pe pământ în ziua duminicii tuturor sfinţilor. Atunci, Eu, Domnul, am luat-o pe braţe şi am închinat-o cu numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi am arătat-o sfinţilor Mei şi le-am spus lor că voi face din ea trâmbiţa cea de dinaintea venirii Mele, a şasea trâmbiţă care să sune în calea Mea şi să vin. Ochiul Meu a fost de atunci mereu pe urma paşilor ei, şi M-am arătat în calea ei şi i-am grăit minunat, şi apoi ea a crescut, iar Eu am făcut din ea cale a Mea peste pământ spre om şi Mi-am adunat prin glas de trâmbiţă un popor şi i-am spus lui tainele Mele cele pentru sfârşit de timp. I-am grăit dulce acestui popor, mereu, mereu dulce i-am grăit, şi i-am dat lui darul credinţei sfinte, şi apoi Mi-am desfăcut tainele veşniciei ca să-l cuprind pe el în ele pe pământ, dar, ca şi la început, omul L-a iubit puţin, puţin de tot pe Dumnezeu. Venea poporul şi îmi asculta cuvântul, venea şi iar se ducea, şi iar venea şi se ducea; venea şi se ducea, şi Eu sufeream de la puţina lui iubire, şi sufeream în trupul trâmbiţei Mele, o, şi aşa am suferit în ea, până ce trupul ei s-a făcut scrum, căci focul Meu mistuitor ardea în ea când Eu coboram în ea cu hrană de cuvânt la popor. Ardeam în ea, şi ea ardea în Mine, şi unul altuia Ne eram alin, şi cuvântam şi-Mi învăţam poporul, chemându-l pe el la viaţă sfântă pe pământ. Cerul cel nou şi pământul cel nou, aceasta am voit, şi aceasta voiesc să împlinesc peste poporul cu care Eu, Dumnezeu Cuvântul, am grăit şi grăiesc. Amin.

E sărbătoare pentru toţi sfinţii Mei, şi toate puterile cereşti saltă în ziua aceasta de prăznuire. în mijlocul slavei sărbătorii stă trâmbiţa Mea Verginica, mângâiată de îngeri şi de sfinţi şi de glasul Meu, care grăieşte cu ea în cer şi pe pământ deodată. Amin.

O, Verginica Mea! Copil supus, cum ai fost, Eu am putut să fac în tine venirea Mea cea după două mii de ani de la înălţarea Mea la Tatăl, căci am făgăduit atunci că Mă duc şi vin. O, Verginico, o, tată, cât ai suferit ca să Mă poţi purta în trupul tău cuvânt de Duh Sfânt! O, numai o suferinţă ţi-a fost viaţa, numai o jertfă, jertfă mistuitoare, tată! Este scris în Scripturi că Dumnezeu este foc mistuitor. O, cât ţi-a ars trupul sub văpaia venirii Mele! O, cât ai fost de supusă sub puterea Mea cu care te aplecam să Mă porţi şi să Mă dai omului cuvânt de învăţătură la sfârşit de timp! Hai, tată, grăieşte! Hai, sună, să te audă poporul cel hrănit de Dumnezeu prin guriţa ta! Hai, trâmbiţează cu glas de chemare şi de trezire peste poporul tău şi al Meu, căci Noi suntem din cer învăţători şi nu de pe pământ. Binecuvântat să-ţi fie cuvântul tău cel sfânt, o, scumpă trâmbiţă a Mea. Amin, amin, amin.

O, ce milă Îmi era de trâmbiţa Mea, Verginica, în vremea trâmbiţării Mele prin ea la acest sfârşit de timp, căci cei nemulţumiţi de Mine şi de ea unelteau în ascuns împotriva ei, iar Eu, Domnul, lucram din greu prin ea şi nu eram primit şi nu eram crezut prin ea, căci Eu în ea lucram acoperit de trupul ei, tată, şi apoi răzvrătiţii Mi-o vindeau şi Mi-o băgau la spaimă şi la suferinţă, iar ea, plăpândă cum era, răbda plângând, cu nădejdea toată la Mine, dar suferinţa cea de la poporul cârtitor şi îndoielnic creştea cu fiecare zi în trupul şi în duhul ei şi nimeni nu Mă ajuta în suferinţa Mea din ea, că zicea că o ajută pe ea, nu pe Mine, căci poporul Meu din vremea ei nu Mă cunoştea în ea, şi ea primea lovituri de trup şi de suflet şi de duh şi dinăuntru şi din afară, că venea puterea cea de pe pământ şi Mi-o lua din mijlocul poporului, şi atunci vedea poporul ce face el cu nemulţumirea lui, cu îngâmfarea lui, şi apoi cel ce-Mi făcea rău Mie şi ei nu mai venea la Mine ca să-l iert şi să-l împac cu pocăinţa lui cea pentru iertarea lui, că aşa păţeşte cel ce trage cu el însuşi şi cu cei asemenea lui mai mult decât cu Dumnezeu pe calea lui cu Mine. Eu Mă plângeam poporului Meu, dar zadarnic Mă plângeam, căci cel cârtitor şi nemulţumit se încruzea la inimă, iar cârtirea lui Îmi cădea poporul de pe cale, şi Mă durea cu mare durere în trâmbiţa Mea durerea celui ce ajungea la cădere prin nemulţumiri, şi iată, până azi sunt cei nemulţumiţi de darurile Mele pentru ei, căci ei uitau că darurile trebuiesc meritate şi purtate cu mare iubire şi cu mare umilinţă şi cu mare lucrare a lor pentru daruri, şi cu mare lepădare de sine şi cu mare suferinţă, aşa cum trâmbiţa Mea le-a purtat, şi a semănat cu Mine, tată, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea în ei cum este El», căci şi Eu tot aşa Mi-am purtat crucea cea făcută de om peste fiinţa Mea dumnezeiască, şi apoi pe umerii Mei slabi sub dureri de duh şi sub mila Mea de om, şi plângeam la Tatăl sub suferinţa Mea, aşa cum David plângea şi spunea: «Pune lacrimile mele înaintea Ta, după făgăduinţa Ta, căci viaţa mea am pus-o Ţie, Doamne, că mulţi sunt cei ce se luptă cu mine de la înălţime, şi împotriva mea toate gândurile lor sunt spre rău, şi locui-vor lângă mine şi se vor ascunde şi vor păzi călcâiul meu ca şi cum ar căuta sufletul meu, dar eu în Dumnezeu am nădăjduit şi nu mă voi teme, căci ce poate să-mi facă mie omul? Întoarce-se-vor vrăjmaşii mei înapoi, căci eu în orice zi Te voi chema pe Tine în ajutorul meu, Doamne». Amin.

Eu de aceea v-am spus vouă să vă astupaţi urechile înspre cei ce defaimă calea Mea cu voi şi pe voi, căci duhul rău vă duşmăneşte pe voi pentru calea Mea şi ţipă şi se perpeleşte de jale când vede împărăţia Mea cu voi, dar voi staţi în Mine, fiilor, şi lucraţi lucrările Mele, căci Eu pentru aceasta v-am ales. De când Eu v-am ales pe voi ca să-Mi aşez cu voi trâmbiţarea cea din urmă, duhul rău nu mai are pace, dar voi aveţi rădăcina lucrării voastre în cer la Mine, căci trâmbiţa Mea Verginica era încă pe pământ când a întărit peste poporul cel mai mic al Meu din rodul ei lucrarea ultimei trâmbiţări, trâmbiţarea Mea, căci Eu însumi cuvintez acum peste tot pământul şi din văzduh îmi las cuvântul la ieslea lui, iar voi sunteţi împărţitorii Mei, căci aţi fost credincioşi şi aţi ascultat, şi Eu Mi-am ridicat popor proaspăt, poporul vestirii împărăţiei cerurilor peste pământ, popor cu care Eu acum lucrez îndeaproape şi care îşi are în cer rădăcina.

O, dulce este taina Mea cu voi, copii de la ieslea Mea de cuvânt, căci trâmbiţa Mea Verginica v-a aşezat pe voi şi v-a pregătit apoi să staţi înaintea Mea şi să-Mi lucraţi împărăţia. Ea Mi-a ridicat fii, şi apoi fii din fii au răsărit din lucrarea Mea cu ei, după cum a fost planul Tatălui Meu, şi aşa Mi-am zidit Eu poporul din mijlocul căruia Eu Mă slăvesc acum peste mulţimi, şi tainică a fost lucrarea trâmbiţei Mele cea plină de harurile Mele, şi care Mi-a pregătit calea ca să nu stau Eu din mers, ci, din contra, să vin mai cu slavă, iar tu, cel de azi popor al Meu, eşti împlinirea proorociilor Mele făcute prin trâmbiţa Mea pentru slava ei cea de la Mine, pentru rodul ei cel împlinit. Ea este cea între sfinţii Mei ocrotitoare mare a ta, poporul Meu de azi, şi tu eşti grâul cel verde, pe care i l-am arătat Eu ei când suferinţa de peste ea o apăsa şi o îngrijora pentru soarta lucrării Mele peste pământ, iar Eu i-am spus ei atunci că Eu voi putea prin ea şi prin urmaşii ei credincioşi şi voi împlini toate proorociile Mele din vremea Mea cu ea, şi ea îşi va vedea rodul.

Puţin, puţin, şi voi pune pecetea Mea cea sfântă iarăşi peste locul coborârii Mele prin trâmbiţa Mea, căci Eu, Domnul, v-am sprijinit pe voi după ce v-am aşezat să-Mi împodobiţi cu veşmântul cel nou casa în care am coborât în trâmbiţa Mea, şi în care Eu am venit şi am luat-o pe braţe şi am dus-o între sfinţi, dar n-am făcut aceasta până ce nu am binecuvântat mai întâi pe mai departe mersul lucrării Mele începute prin ea în anul 1955, căci am avut lângă ea aşezaţi de Mine copii credincioşi şi scumpi Mie pentru iubirea Mea din ei, şi am păstrat sămânţa, tată, şi trâmbiţa Mea a rodit ucenici din ucenici, şi mare este astăzi slava cuvântului Meu peste pământ, aşa cum Eu am proorocit prin trâmbiţa Mea.

O, frumoasă a fost lucrarea cuvântului Meu în vremea aceasta şi dulce Mi-am pregătit calea spre om când a venit vremea să Mă fac cuvânt iarăşi pe pământ. Deschideţi-Mi, fiilor copii. Eu, Domnul Iisus Hristos, bat ca să intru şi să grăiesc, iar voi să Mă auziţi şi să Mă aşezaţi în carte, tată. O, ce dulce am pregătit-o Eu pe Verginica! Ce dulce Mi-a fost lucrarea şi voirea când a fost s-o aşez pe ea cale a cuvântului Meu peste pământ acum mai bine de cincizeci de ani! Mi-am curăţat-o pe ea de tot ce este lumesc, Mi-am primenit-o cu înţelepciunea Mea şi am făcut ceresc auzul ei şi am grăit peste ea pregătirea Mea, şi ea Mi-a dat ascultare, şi apoi Eu, Domnul, am trecut prin ea cu slava cuvântului Meu. Intram în ea şi ieşeam prin gura ei cuvânt şi chemam la sânul Meu un popor ca să-l hrănesc prin Mine şi să fie el poporul Meu pe pământ. O aşezam pe Verginica la masă de scris şi Mă făceam auzit de auzul ei şi mult Mi-a scris mânuţa ei cuvântul Meu cel chemător, prin care îl chemam pe om la masa Mea, şi îi spuneam ei: «Scrie, Verginico, scrie şi dă de veste pe cele de la Mine, aşa cum Eu te povăţuiesc să lucrezi şi să te faci trâmbiţă a cuvântului Meu». Mi-am strâns apoi popor şi am găsit mânuţe care să-Mi scrie cuvântul, şi Duhul Meu intra atunci în trupul trâmbiţei Mele, iar prin guriţa ei ieşeam cuvânt şi Mi-l scriau cei ce-Mi scriau cuvântul pe pământ, aşa cum Iosua scria cuvântul Meu ieşit prin Moise peste poporul Israel cel de atunci. Făcusem din Verginica vas al Meu, locaşul statului Meu, prin care izvoram cuvântul Meu şi-Mi hrăneam din gura Mea pe cei ce veneau să-Mi audă cuvântul, şi frumoasă a fost lucrarea cuvântului Meu şi dulce Mi-am pregătit-o când M-am aşezat cu ea pe pământ. De atunci şi până azi frumoasă este calea cuvântului Meu peste pământ, fiilor copii, şi aşa vă am Eu pe voi ucenicii cei mai mici ai trâmbiţei Mele, iar lucrarea Mea de peste voi am pregătit-o prin trâmbiţa Mea pe când ea era încă pe pământ cu trupul, şi apoi am trimis-o la voi din cerul sfânt, şi ea a lucrat ca şi Mine, tată, şi v-a pregătit pentru ca să-Mi fiţi cale a cuvântului Meu, aşa cum pe ea am pregătit-o Eu ca să-Mi poarte cuvântul de la Mine până la om, ca să se facă omul credincios Mie, şi apoi fiu al Meu prin ascultare de voia Mea dacă voieşte să-Mi fie fiu.

O, copii din porţi, tot aşa îi dictam Eu cuvântul gurii Mele şi lui Verginica, tată, iar ea Mi-l scria şi Mi-l dădea la popor. Când aveam lângă ea pe cei ce-Mi auzeau prin gura ei cuvântul, intram în ea şi o adormeam şi apoi ieşeam prin gura ei şi îmi era scris cuvântul, căci trupul ei era slab de suferinţă, iar Eu aveam cuvântul mult, şi aşa îmi scriam Eu mai mult cuvânt prin cei ce Mă auzeau de la gura ei, şi aşa de frumos lucram Eu prin ea. Am pus apoi pe surioara ei să-Mi audă cuvântul, căci pe ea o luasem din trupul suferinţei ei, şi mult cuvânt Mi-a scris şi surioara ei, căreia Eu, Domnul, îi dictam cuvântul Meu, căci Mi-am pregătit-o frumos şi pe aceasta, şi apoi intram şi în trupul ei, şi îmi scriau cuvântul cei ce îl auzeau de la gura ei. Acum însă am mult cuvânt de scris, şi glasul Meu se lasă peste grădiniţa cuvântului Meu şi intru cu el în cartea Mea, şi am scară dulce când cobor, şi minunat cobor Eu în carte ca să te cresc cu hrana gurii Mele, poporul Meu de azi.

O, Mi-am pus deoparte grădiniţa cuvântului Meu şi apoi Mi-am sfinţit-o şi apoi Mi-am zidit în ea chivotul ei şi am numit-o pe ea Sfânta Sfintelor Mele, tată, şi am făcut această lucrare acum şaisprezece ani. O, fiilor din grădină, am avut atunci lângă voi pe arhiereul Meu din vremea aceasta, pe care Eu, Domnul, l-am luat dintre cei de azi slujitori de biserică şi l-am pregătit şi i-am curăţat inimioara şi am pus în ea duhul credinţei sfinte, şi am lucrat atunci peste el prin surioara lui Verginica, iar el a primit cuvântul Meu prin ea şi s-a aşezat lângă voi şi M-a ascultat, tată, şi Mi-a aşezat apoi biserica Mea cea vie, şi de atunci Eu, Domnul, v-am avut pe voi străjeri ai Mei, v-am avut în calea cuvântului Meu când el vine cu norii şi se lasă auzit peste grădină, şi am lucrat de atunci mult, mult cuvânt, tată, şi mult v-am pregătit Eu pe voi şi încă vă pregătesc şi încă îmi nasc şi îmi cresc un popor, ca să am popor pe pământ acum, când vin cu atâta minune de împlinire a cuvântului ieşit din gura Mea, cuvânt care se împlineşte, fiilor copii. O, mânuţa lui Verginica Mi-a scris mult cuvânt după ce Eu am făcut-o pe ea vasul coborârii Mele, trâmbiţa cea de dinaintea venirii Mele, şi apoi ea a pregătit mâna surioarei ei, de a scris şi aceea mai mult cuvântul Meu şi al ei, cuvânt de pregătire apoi peste voi, tată, şi apoi, acum, iată, iarăşi mult de tot, mult cuvânt îmi las peste voi ca să-l aşezaţi în carte şi ca să fiu Eu Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, precum este scris în Scripturi să lucrez în vremea aceasta a numelui Meu cel nou şi a cuvântului Meu cel nou, care se face râu tot mai mare, râul vieţii, fiilor copii, şi frumoasă este lucrarea cuvântului Meu din zilele acestea, şi dulce ca un tată Mi-am pregătit-o, şi aşa Mi-am gătit Eu cale spre om când a venit acum vremea să Mă fac iarăşi cuvânt peste pământ, aşa cum am lucrat acum două mii de ani de Mi-am lăsat cuvântul Evangheliei Mele cele de atunci prin ucenicii Mei cei de atunci. Amin.

Îţi dau, popor iubit, înţelepciunea darului umilinţei sfinte, care m-a călăuzit pe mine în vremea mea pe pământ, şi să iubeşti acest dar, fiule, şi să-i dai creştere în tine, căci eu prin acest dar sfânt L-am născut pe Domnul cuvânt douăzeci şi cinci de ani pe pământ, căci El intra în trupul meu ca un Mieluţ supus, şi tainic Se micşora ca să mă cuprindă şi ca să-L cuprind ca într-o iesle, în care El Se năştea cuvânt şi ieşea prin gura mea spre popor, aşa cum copilul care se naşte în mama lui iese apoi şi se face mare apoi prin umilinţa spre el a mamei lui. Amin.

Am intrat la tine, poporul Meu, şi oştirile cereşti sunt cu Mine. Stau în mijlocul tău cu sărbătoarea suirii între sfinţi a trâmbiţei Mele Verginica, trâmbiţa cea de dinaintea arătării Mele, iar tu eşti rodul ei şi eşti ramură verde, poporul Meu, şi Eu îmi lucrez cu tine lucrările Mele, tată, şi fericit eşti tu, cel ce ai ajuns să vezi împlinirile cuvântului Meu, cele rostite de Mine ca să fie prin această lucrare de cuvânt, şi iată, mărturia Mea este duhul proorociei, fiule. Eu până să-Mi iau trâmbiţa la cer din marea şi multa suferinţă a trupului şi a duhului ei, i-am spus ei: «Verginico, tu nu vei muri, tată, căci prin lucrarea Mea cu tine, Eu Mi-am zămislit sămânţă de popor nou, pe care tu şi Eu îl vom hrăni mult, şi iată, pătură verde! Priveşte-o, că ea înseamnă creştinii pe care Eu şi cu tine îi vom hrăni la vremea de sfârşit a lucrării Mele, şi apoi vom veni cu sfinţii şi ne vom odihni de osteneli şi vom grăi vremea împlinirilor, tată».

O, Verginica Mea, dulce trâmbiţa Mea, iată acum sărbătoarea ta în cer şi pe pământ! Eu, Domnul, am aşezat dulce sărbătoare pentru amintirea zilei ridicării tale între sfinţi acum douăzeci şi şapte de ani, după lunga şi duruta ta suferinţă, tată. îţi dau un dar mare în ziua aceasta a ta de sobor între sfinţi. Ţi-am gătit în strai de sărbătoare sfântă, în strai de mireasă căsuţa în care Eu am lucrat cu tine cuvântul Meu, căminul în care am venit cu oştirile cereşti de te-am luat din patul suferinţei şi te-am alipit cu sânul Meu ca să te mângâi de multa ta trudă pentru Mine, tată. Te-am luat pe braţe, tată, şi te-am dat cunună sfinţilor, Verginico, şi sfinţii te-au luat şi ţi-au cântat cântarea de biruinţă atunci, dar tu priveai înapoi spre poporul tău, o, copilă scumpă a Mea. Slăvită, dar durută ţi-a fost ziua aceea, căci marea ta dragoste pentru poporul Meu cel de atunci, şi apoi cel de azi popor al Meu, a lăsat rană pe duhul tău, şi cu ea ai venit la Mine, tată. De atunci ai tot aşteptat să vezi rodul, şi să-l vezi în picioare, dar poporul tău n-a mai stat cu înţelepciune înaintea ta şi a Mea, căci era popor firesc, şi a uitat ce este el şi ce trebuie să fie el pe pământ, şi s-a dus spre duh de lume, tată, el şi fiii lui, şi suspinul tău creştea în tine şi în Mine pentru poporul tău, pe care Eu l-am învăţat atâta, atâta vreme, să nu stea cu lumea, să nu iubească acest duh, să nu părăsească învăţătura vieţii şi fapta ei, şi rana ta nu s-a mai vindecat în tine şi în Mine. Dar a venit şi vremea primăverii, tată, şi din tine s-au arătat lăstare noi, şi ele au prăsit şi s-au ridicat pentru tine ca să mărturisească rodul trudei tale cu Mine, şi iată, avem acum popor frumos, Verginica Mea. Te mângâi cu el, tată, în ziua ta de serbare între sfinţi. Te mângâie el, Verginico, fiindcă Eu, Domnul, i-am dat lui cuvânt să-ţi înnoiască şi să-ţi îmbrace în strai nou căminul din care Eu te-am ridicat la cer între sfinţi.

S-au împlinit şi atunci, se împlinesc şi acum cele scrise în Scripturi. Eu eram învinuit de oamenii cărturari şi de căpetenii numai pentru că grăiam din Scripturi peste cei cu care grăiam, şi aceasta era urgie mare peste duhul lor şi peste duhul rău. O, mai vorbeşte azi cineva pe pământ cele scrise în Scripturi să se împlinească aşa cum Eu grăiam, citind din Scripturi şi împlinind precum era scris să se împlinească şi aşa cum Eu grăiam? O, numai Eu am grăit aşa. Eu, şi ucenicii Mei. Tot aşa grăiesc şi azi, şi grăirea Mea adevereşte Scripturile şi de aceea nu M-au iubit şi nu Mă iubesc slujitorii de altare şi învăţătorii de lege.

Eu sunt glasul celui de-al şaptelea înger şi sun din trâmbiţă ca să fac biruinţă sfântă peste pământ. Amin. Sun din trâmbiţă, căci sunt preotul lui Dumnezeu, şi aceasta este de la Dumnezeu rânduiala preoţească: să sune din trâmbiţă preoţii. Amin.

Pace ţie, poporul Meu! Sunt în mijlocul tău cuvânt de facere, tată. Trâmbiţa Mea Verginica, aşa cum Eu, Domnul, am numit-o pe pământ cât am sunat din ea peste un popor care a auzit cuvântul Meu cel trâmbiţat prin gura ei, iat-o acum cu Mine şi cu oştirile de sfinţi şi de îngeri, cu care Eu cobor la tine în ziua de serbare a venirii ei de pe pământ la cer.

Eu, Domnul, îţi slăvesc ziua de intrare a ta întru cele cereşti, Verginico, fiindcă tu ai fost fericită întru credinţa ta în Mine, în suferinţa duhului şi a sufletului şi a trupului tău, cel zdrobit sub slava Mea şi pentru ea, şi această suferinţă ţi-a fost crucea care te-a purtat spre slăvile cele cereşti şi netrecătoare, tată, căci fericirea cea care nu rămâne veşnic, aceea este pierzătoare pentru om. O, tată, nu omul trebuie să poarte crucea, ci crucea trebuie să-l poarte pe om dacă omul ştie ce înseamnă slava crucii.

Şaptezeci de ani a fost să strig din trâmbiţele cele de apoi în mijlocul neamului român, unde satana şi-a jucat cartea lui cea de la sfârşit când a văzut că Eu, Domnul, am de la Tatăl pământul român de ţară a întoarcerii Mele şi de trâmbiţare a Mea prin trâmbiţele cele de apoi, cele de dinaintea venirii Mele cu cartea judecăţii, cartea Mielului, şi în ea cuvântul gurii Mele, cuvântul Meu de azi, cu care am stat şi stau împotriva păcatului din om şi dintre om şi om, căci Eu această lucrare am de la Tatăl Savaot încă de la facerea lumii, a văzutelor şi a nevăzutelor lui Dumnezeu.

Este scris în Scripturi despre cele şapte trâmbiţe din care Dumnezeu sună la sfârşit de timp, şi am ridicat pe pământul român glasul lor vreme de şaptezeci de ani, şi am început cu templul sfânt, precum este scris să fie, şi glas mare din templu s-a auzit şi a strigat oamenii la pocăinţă, căci fiara roşie i-a însemnat pe ai ei în toată vremea, iar Eu, Domnul, am dat luptă cu ea mereu prin îngeri vestitori pe pământ, şi război mare am dat mereu, căci fiara şi proorocul mincinos şi i-au însemnat pe ai lor mereu şi au stricat credinţa şi învăţătura cea sfântă şi au stat în război cu sfinţii Mei, hulindu-i pe ei şi pe Dumnezeu, precum este scris, dar râul Meu de cuvânt s-a vărsat apoi peste pământ în vremea trâmbiţei Mele Verginica şi M-am ridicat Eu, Domnul, împotriva minciunii cea cu faţă de Dumnezeu şi Mi-am pregătit mers biruitor peste pământ cu glasul Meu de cuvânt, şi atunci fiara roşie a vărsat din gura ei trei duhuri demoniceşti peste împăraţii lumii ca să-i ridice la război şi ca să-i strângă pentru ziua luptei lor cu Mine, precum este scris despre satana care se luptă cu Dumnezeu, ca să fie biruit şi judecat şi descoperit apoi cu lucrarea sa ascunsă, cu care a dat să înşele neamurile de pe pământ. Eu însă în curând sfârşesc biruitor şi voi grăi apoi: «Sfârşitu-s-a!», căci aşa este scris despre Mielul lui Dumnezeu, biruitor peste fiara roşie acum, la sfârşit de timp, fiara care a avut stăpânire peste împăraţii pământului şi peste Babilonul lor, şi despre care este scris să cadă cu zgomot odată cu trâmbiţarea Mea peste pământ, Cel de-al şaptelea înger Care sună judecata, Domnul Iisus Hristos, Mielul Tatălui Savaot. Amin.

O, poporul Meu de azi, am sunat din a şasea trâmbiţă înainte ca Eu să-Mi deschid cartea Mea cu tine pe pământ, şi am sunat douăzeci şi cinci de ani şi Mi-am gătit calea cu care am ieşit, tată, şi cu tine am ieşit, după cum este scris să fie pregătită calea împărăţiei Mele şi a fiilor ei, şi cu care Eu să dau lupta cu împăraţii lumii, adunându-i într-un gând prin gândul lor la război cu Mine ca să-i biruiesc pe ei prin glasul gurii Mele, slobozit din văzduh peste pământ, şi din templul cerului să strig: «Sfârşitu-s-a!», şi apoi să arăt cerului lucrarea prin care am biruit pe satana, şarpele cel de demult.

O, poporul Meu, când fiara roşie şi-a pus numele pe acest pământ român şi s-a aşezat în luptă cu Mine, Eu, Domnul, Mi-am trezit rând pe rând trâmbiţele Mele cele de apoi şi am sunat peste oameni să se pocăiască, şi odată cu lucrarea fiarei am strigat şi Eu împotriva ei şi a minciunii ei, şi am început să strig din uşa templului sfânt, trezind duhul slujitorului Meu Iosif, şi el a strigat şi a trezit pe mulţi ca să cânte cântarea cea de biruinţă a Mielului, şi atunci am început lupta cu fiara roşie, tată. Şi iară, şi iară am tot strigat apoi prin celelalte trâmbiţe, şi am strigat apoi din trâmbiţa a şasea, din Verginica Mea, şi am vărsat peste pământ râul cuvântului Meu, prin care Mi-am pregătit calea împărăţiei Mele, şi apoi am venit Eu şi am deschis cartea Mea, cartea judecăţii făpturii, şi tainic am lucrat, şi în mijlocul tău am lucrat şi lucrez după Scripturi, şi altfel nu, tată.

Mi-am luat apoi trâmbiţa la cer, dar nu înainte să-Mi fac socoteala, ca să nu-Mi stea din lucru lucrarea venirii Mele şi mersul cel credincios al poporului Meu. Cu mare taină Mi-am pregătit orânduială pe mai departe pentru mersul cuvântului Meu, dar a trebuit să folosesc o punte de trecere, şi am avut pentru aceasta pe cea din acelaşi trunchi cu Verginica Mea şi am trecut şi Mi-am legat mersul Meu cel mult de azi pe mai departe, şi iată-Mă mergând, poporul Meu.

O, Mi-am pregătit pe trâmbiţa Mea Verginica şi Mi-am început prin ea izvorârea râului vieţii, cursul cuvântului Meu cel de la sfârşit de timp. Urma apoi să-l peţesc şi pe cel sărbătorit azi, care avea să fie apoi păstorul Daniel. Şi dacă urma să-l peţesc pe el, am luat un vlăstar plăpând din rudenia lui după trup, o ramură fără de preţ, şi am altoit-o în tulpina lucrării Mele de cuvânt, că M-am descoperit lui Nicolae, rudenie după trup cu păstorul Daniel, şi l-am luat din spini şi l-am aşezat lângă trâmbiţa Mea prin legământ ceresc ca să-Mi stea ocrotitor şi perdea tainică peste lucrarea Mea de cuvânt prin Verginica Mea, şi i-am însoţit pe ei prin cuvânt pentru drumul cel greu al lucrării Mele, dar Mi-am păstrat curată pe trâmbiţa Mea, ca şi până atunci. Mi-am sprijinit apoi cu acest păstor sarcina Mea cea grea, căci pentru ea Mi-a trebuit înţelepciune de pe pământ, şi l-am avut pe el sprijinul Meu la greu. Mi-am strâns pic cu pic un popor la masa Mea de cuvânt, dar satana cel pândar s-a sculat şi el pic cu pic şi a semănat peste cei chemaţi duhul îngâmfării, duhul invidiei, căci s-a temut că-şi pierde lupta cea pentru pierzarea omului de pe calea Mea. Suferinţa şi prigoana s-au ivit mereu apoi în calea Mea cu poporul acestei lucrări, şi am mers aşa, din greu, prin cei credincioşi, dar n-am avut rob mai credincios ca şi păstorul Daniel. N-am avut în tot poporul Meu încă un ucenic ca şi el ca să nu dea cu nimic, cu nimic înapoi pe calea mersului Meu cel greu, iar credinţa lui cea de nestrămutat Mi-a fost sprijin mare şi biruinţă mereu pe toată calea apoi. Lucrarea Mea cu el l-a adus până la cercetarea ei amănunţit apoi din partea slugilor lui satana, care vedeau pe Dumnezeu cu el şi cu cei ce se hrăneau din gura Mea prin trâmbiţa Mea Verginica, şi a intrat la întrebare slujitorul Meu. Ascultarea lui însă în toate câte Eu îi dădeam să urmeze întocmai în faţa celor ce îl descoseau ca să afle mersul Meu, l-a scos pe el mereu biruitor pentru lucrarea Mea. O, n-a fost cuvânt al Meu să nu-l creadă acest slujitor. Dacă Eu Mi-aş fi schimbat cuvântul de trei ori într-o zi, după cum venea vremea cea rea sau după înţelepciunea Mea, prin care Eu încerc credinţa şi credincioşia slujitorilor Mei, el rămânea mereu credincios şi curat cu inima, neîndoielnic şi plin de încrederea că Eu am dreptul tot peste cei credincioşi şi plini de supuşenie, ca un Dumnezeu Care-l încearcă pe cel neprihănit cu inima şi cu credinţa ca să-l dovedească pe el fiu al Său, aşa cum cu Avraam s-a petrecut, ca să-l aşeze Domnul pe el apoi rădăcină şi început al poporului cel binecuvântat, ieşit din coapsele lui.

Mi-am pregătit prin suferinţă slugile Mele în toată vremea pe pământ cu omul. Aşa am lucrat şi în vremea acestei lucrări, şi puţini, puţini s-au deosebit de partea dârzeniei cea pentru Mine cei care-Mi auzeau trâmbiţa sunând şi strigându-l la înviere pe om. O, fie din slăbiciune, fie din prostie, fie din duhul cel pierzător de om al invidiei s-au ridicat în toată vremea trădători între cei ce urmau cu pasul lor pe calea Mea de cuvânt din loc în loc cu trâmbiţa Mea şi cu vasele purtătoare de Dumnezeu de lângă ea. A fost suferinţă, a fost răbdare, a fost aşteptare, toate din partea Mea, dar a fost credinţă puţină la cei ce nu iubeau greul de pe drumul Meu, dând ei să fugă de sub el, căci omului îi trebuie înţelepciune pentru ca să-şi întărească el calea lângă Mine şi credinţa lui de neclintit apoi. O, Mă uit cu lacrimi curse şuvoi din ochiul Meu duios, Mă uit pe calea toată a lucrării Mele de cuvânt şi văd acum multă, multă slăbiciune, iar pentru ca să şi-o acopere creştinul, el învinuia, el se scutura de răspuns sau ieşea şi se ducea de sub ocrotirea Mea, se ducea spre cursa diavolului, căci cel neocrotit nu are altă cale mai bună pentru el, ci merge spre cădere, şi prin ea, spre vânzare de fraţi, căci ce altceva înseamnă părăsirea frăţiei faţă în faţă cu lumea, care îl vede pe cel căzut din familia Mea de fii?

Cei ce-Mi sunt Mie de folos trebuie să fie temători de Dumnezeu şi iubitori de sfinţenie, nu de carte, ci de credinţă iubitori şi de smerenie purtători, şi aşa am ales Eu pe trâmbiţa Mea Verginica de am sunat Eu apoi prin gura ei cu sunet de trâmbiţă, aşa cum i-am arătat apostolului Ioan că voi lucra în zilele cele de apoi, şi Mi-am făcut din ea organ al Duhului Sfânt pe pământ şi Mi-am cules un popor ca să audă el cuvântul lui Dumnezeu şi să mărturisească din unii în alţii această minune de taină şi să crească în credinţă cei ce află izvorul Meu de cuvânt, aici, pe vatra acestui sătuţ, şi Mi-e duhul tot o jale, că puţini îşi lasă ale lor ca să urmeze Mie, şi Mi-e inima tot o durere că nu poate omul să facă voia Mea, din pricina voii lui.

cetele de sfinţi venite cu Noi pentru zi de hram scrisă peste grădiniţa Mea de cuvânt, privesc la fel ca Mine, privesc la tine, cea serbată azi şi îţi cinstesc darul Meu purtat de tine pe pământ la sfârşit de timp şi se îmbată de uimire sfântă, cum de s-a putut atâta jar purtat pe trupul tău atâta vreme de coborâre a Mea prin tine pe pământ cuvânt, o, fiică proorocită ca să fii purtătoarea lui Hristos-Cuvântul, Care trecea prin tine cu grăirea Sa!

Eşti aşezată cu zi de hram în grădiniţa cea plină de cuvânt, unde Eu, Domnul, cobor pe nori deasupra ei şi cuvintez ca să Mi se scrie cuvântul pe pământ. M-am slăvit în tine şi te-am păstrat întreagă cu trupul şi nu te-ai topit sub arşiţa cea de la Mine, căci aşa am binevoit Eu, dar suferinţa ţi-a fost multă de tot, că Mie Mi-e tare dor de om şi am venit după el, iar tu Mi-ai fost locaş. Apostolul Pavel Mi-a văzut lumina care Îmi învăluia în ea trupul când i-am grăit lui pe calea spre Damasc, iar ochii lui au slăbit cu vederea din pricina strălucirii Mele înaintea lui pe cale, şi a rămas acest semn pe trupul celui ales apostol în ziua aceea, şi a rămas Duhul Meu şi harul Meu peste el ca să-Mi vestească el slava peste tot pe unde spunea povestea arătării Mele înaintea lui. În tine însă intram şi lucram în clipa cuvântului Meu rostit prin graiul gurii tale faţă în faţă cu cei ce-Mi scriau cuvântul ca să rămână el, şi n-a fost o aşa lucrare a Mea pe pământ până la tine, şi nici nu va mai fi.

O, trâmbiţa Mea, o, Verginica Mea, ce mare ţi-a fost supunerea! La fel ţi-a fost şi temerea de Dumnezeu şi tremurai la cuvântul Meu şi te supuneai fără de cârtire, iar darul Meu aşezat peste tine a fost mare şi greu de purtat, şi aceasta a fost jertfa ta adusă Mie, trupul tău, în care duhul cuvântului Meu intra aşa cum intru Eu în om în vremea sfintei împărtăşanii, şi te treceam din trup în duh, o, trâmbiţa Mea, şi curgeau ape de pe tine, căci Eu eram arşiţă în tine şi minunat lucram dacă tu nu te mistuiai. O, numai cu dureri te-ai hrănit şi cu trupul şi cu duhul şi n-ai avut bucurii pe pământ, doar numai una ai avut, că Mi-ai putut purta venirea Mea cuvânt peste pământ ca să-Mi pot apoi pregăti credinţa unui popor care avea să se ridice după tine şi cu care să-Mi întocmesc pe pământ loc pentru Domnul, cer nou şi pământ nou, nu cum face lumea şi preoţii ei biserici pentru lume, o, nu aşa, ci pentru Mine şi pentru cei ce se leapădă de lume ieşind din ea şi aducându-se Mie jertfă de credinţă şi de stăruinţa cea pentru împlinirea Scripturilor cele de apoi cu ei, că are Domnul nevoie de mâini şi de picioare şi de dragoste în slujba Sa cea de apoi a cuvântului Său, care vine pe pământ.

Am grăit în mijlocul tău cuvânt de sărbătoare vindecătoare, măi poporul Meu de la izvor, şi cade în duminica aceasta zi de pomenire a naşterii pe pământ a trâmbiţei Mele Verginica acum nouăzeci de ani. Ne-am adunat în preajma ei, Noi, cei din cer, şi stăm la masă de cuvânt aici şi privim harul acelei zile când ea a luat trup pe pământ între oameni şi avea să fie ea apoi trâmbiţa Mea, cuvântul Meu peste pământ. Vreme cu durere a fost vremea când ea s-a născut, că au venit atunci hoţii şi au furat pe rupte din turma bisericii, iar pe cei rămaşi i-au băgat la chinuri şi la prigoană, dar au rămas ai Mei cei cărora li s-a încercat credinţa. A crescut apoi Verginica şi am aşezat în ea minune mare, glasul Meu trâmbiţând din gura ei peste cei cărora aveam să le vestesc că am venit pe pământ cuvânt şi că le grăiesc lor cuvântul Meu. Am ales dintre ei apoi, am ales fii credincioşi şi tot mai credincioşi şi am lucrat peste ei şi cu ei repararea celor dărâmate de hoţii de suflete şi Mi-am aşezat la loc orânduiala cea din părinţi şi nestrămutarea sărbătorilor sfinţilor, căci potrivnicul, omul cel necredincios a umblat mereu cu împlinirea proorociilor spuse din vreme pentru lucrarea celor necredincioşi, dar este proorocie pentru toată repararea, pentru tot ce strică omul din cele ale Domnului pe pământ.

Iată bucurie pentru cei din cer, căci am aici pe părinţii cei sfinţi la masă acum, pe cei care au avut harul Meu cu ei pe pământ, de Mi-au aşezat biserica pe piatră, căci am reparat prin poporul lui Verginica piatra cea clătinată a bisericii părinteşti, aşezarea la loc a pomenirii sfinţilor şi a sărbătorilor toate aşa cum vin ele din părinţi.

O, în ziua aceasta de slavă Eu merg înaintea oștirilor de sfinți cu trâmbița Mea Verginica, cea care a avut ziua ei de naștere pe pământ în zi de duminică, ziua tuturor sfinților, așa cum Eu, Domnul, am hotărât pentru ea, iar acum ea cuvintează de lângă Mine și se face purtătoare de cuvânt dintre sfinți, și iată cuvântul ei:

— O, Tu ești cuvântul meu, Doamne și Stăpân al oștirilor cerești! Tu ai grăit peste pământ prin gura mea douăzeci și cinci de ani, Doamne, și Ți-ai împlinit venirea Ta și lucrul Tău cel mult în vreme de mare dușmănie asupra Ta și a mea din partea celor ce se credeau mari peste oameni, și se ridicau ei să-și păzească drepturile și se păzeau de mine și de Tine și mă asupreau pe mine pe pământ și mă dădeau la chin și la umilință multă, ca nu cumva să se clatine de pe scaune statul lor peste oameni cu viața lor cea depărtată de voia Ta pe pământ înaintea oamenilor, chiar dacă în numele Tău aveau ei scaune și domnie peste oameni.

În ziua aceasta de praznic sfânt am pe trâmbița Mea Verginica lângă Mine, iar sfinții prăznuiesc între ei și ea ziua ei de naștere pe pământ, în anul când vrăjmașii bisericii au hotărât prin trădare să dea de la locul lor sărbătorile sfinților, și le-au mutat, scoțând zile din calendarul creștin în anul 1923, când s-a născut Verginica, pe care am făcut-o trâmbiță a Mea apoi, și de atunci neamul român nu mai sărbătorește la vremea lor, la locul lor din calendarul străbun zilele de serbare a sfinților. Mă voi așeza acum în carte cu trâmbița Mea, și iarăși vom plânge și iarăși vom grăi din cer, căci plânsul Domnului și al sfinților Lui este veghe mare peste pământ, este ispășire mare, și numai suferința Domnului aduce milă pe pământ și aduce îndurare și răbdare, iar răbdarea are rod, căci ea odrăslește și aduce rod nou, nădejde nouă aduce ea. Amin, amin, amin.

— Nădejdea este mângâiere, o, Doamne, și este ea alin pentru dureri, iar noi, sfinții Tăi, dacă n-am avea dureri durerile de pe pământ, ar fi atât de dulce cu Tine pentru noi întru cele cerești ale Tale, ale facerii Tale celei nevăzute, Doamne îndurerat, dar nădejdea că va fi biruință asupra celor fără Dumnezeu între pământ și cer, lucrate de oamenii cei fără de iubire în ei, aceasta ne aduce mângâiere și lucrare multă, ca pe câmpul de luptă când două tabere se înfruntă pentru biruință una asupra celeilalte, iar noi știm pe cele scrise din vreme că Tu vei birui alături de sfinți, așa cum ai biruit moartea în clipa învierii Tale dintre cei morți, și pe care i-ai sculat odată cu Tine când nimeni nu se aștepta la aceasta, și iarăși Tu vei birui pe satana, cu sfinții Tăi vei birui, și avem mult și mereu de luptat, Doamne, și patria cerească avem s-o așezăm între pământ și cer.

E sărbătoare pentru mine între sfinți pentru ziua mea de naștere pe pământ, când Tu Ți-ai pus atâta nădejde că vei putea să Te sălășluiești întru mine cu glasul cuvântului Tău peste pământ, și ai împlinit aceasta suferind, și eu și Tu suferind, Doamne, iar suferința noastră a zămislit credință în cei ce ne-au aflat și ne-au stat alături apoi, și au scris ei mereu pe pământ durerea cuvântului Tău, care Te mărturisește că ai grăit aici, pe vatra neamului român, și Ți-a fost scris cuvântul, și iată, încă Îți este scris, și ai așezământ și tron de cuvânt pe pământul român și Te reverși din el, precum este scris, și nume minunat Ți-ai scris pe pământ. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Tău cel minunat și lucrarea Ta cea plină de cuvânt, și cum Îți este lucrarea așa Îți este și numele, iar eu Ți-l mărturisesc din cer și Te doresc Stăpân al celor ce-Ți cred venirea, iar ei să fie oșteni ai patriei de sus, ca să facă ei cu puterea Ta voia cuvântului Tău, și ca să ai în ei luptători biruitori pentru Tine, Doamne, că măreață va fi ziua când ne vom odihni, după ce satana și îngerii lui se vor ști biruiți de Tine, Mielul lui Dumnezeu, și de oastea Ta cea sfântă în cer și pe pământ, și va fi mângâiere, Doamne.

O, de-ar sta deplin și frumos la făcut toți cei care-Ţi află cuvântul facerii omului nou din fiecare dintre cei cărora Tu Te descoperi ca să-i tragi la Tatăl pe ei! O, de ar înţelege ei cu toţii că nu e glumă cu răspunsul pe care va trebui să Ţi-l dea cei ce au fericirea să Te afle în acest cuvânt! Nu mai poate scăpa nimeni de acest răspuns dintre cei cărora Tu Te-ai descoperit în toţi anii aceştia, pe care i-ai început cu mine în anul 1955, de mi-ai format pentru Tine plămadă după voia Ta şi m-ai făcut sălaşul Tău de venire, iar eu m-am jertfit aşa cum a fost voia şi alegerea Ta, de partea suferinţei cu Tine, Doamne.

O, e sărbătoare în cer pentru ziua mea de naştere pe pământ, iar în vremea aceea s-a zdruncinat așezământul bisericii și al neamului creștinesc, căci s-au sculat trădători de la mijloc și s-au vândut vrăjmașilor și au clătinat aceștia datinile sfinților și au umblat la legea cea sfântă a bisericii Tale, și a fost apoi suferință peste cei ce Ți-au rămas credincioși, iar Tu Ți-ai pus nădejdea în lucrarea Ta cu mine și în biserica Ta cea nouă, pe care ai zidit-o din nou, și ca pe vremea străbunilor i-ai dat față și viață și ai pus la loc pe cele dărâmate de trădători atunci, iar eu mă mângâi cu această bucurie, că Ți-am fost de folos la greu, Doamne, și iată-mi urmașii, că ai păstrat lăstari din vremea mea și s-a zămislit un popor frumos prin ascultare de cuvântul Tău, care trebuie nu numai auzit, ci și împlinit trebuie să fie el de către cei ce aud de la Tine, o, că nu este păcat mai greu ca și acela de a nu împlini cuvântul Tău cei care îl aud pe el, zdrobindu-și ei singuri această fericire rostită de Tine lui Toma, căruia după ce Te-a văzut înviat, și cu semnele răstignirii pe Tine, i-ai zis lui: «Fericit ești că ai văzut, dar mai fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!».

când Eu veneam prin Verginica și prin surioara ei stăteau creștinii ziua și noaptea în pragul venirii Mele ore întregi pregătiți să Mă primească și să Mă audă și să-Mi scrie cuvântul odată cu rostirea lui atât cât se putea atunci, iar vremea cea de a treia a fost altfel, și s-a cules tot cuvântul ieșit din gura Mea și este el, și dacă este mărturisește, căci Eu, Domnul, am avut grijă mare să-Mi pregătesc cărare întărită și potrivită pentru așezarea Mea în carte și pentru răspândirea Mea cuvânt pe pământ acum, căci în trecut Îmi ascundeau creștinii cuvântul, căci era potera pe cale și-Mi urmărea sau Îmi cumpăra pe creștini și se lua de sub înveliș cuvântul și Mi-l ducea la mai-marii cei pândași pe urma cuvântului Meu când el se năștea la ieslea sa, precum este scris în Scripturi de balaurul cel roșu cu șapte capete și zece coarne încununate împărătește, și a cărui coadă trage după ea stelele cerului, pe creștinii Mei pândiți când Îmi ascultau glasul cuvântului Meu ca să dea cu ei de pământ și să stea la gura izvorului cuvântului Meu când el se năștea, când Domnul grăia. Și iată, așa cum este scris, Eu, Domnul, cârmuiesc cu toiag de fier, cârmuiesc acum neamurile pământului cu duhul proorociei, duhul cuvântului Meu, și stau lângă Tatăl pe scaun de domnie și de pe el Îmi ocrotesc calea cuvântului Meu ca să hrănesc cu el popoarele și să le cârmuiesc, după ce Mi-am pus la adăpost trâmbița, pe Verginica Mea, care este temelie a poporului cuvântului Meu, jertfă de credință și de iubire și de răbdare și de suferință, și o am cu Mine în luptă pentru nimicirea balaurului roșu, care nu poate cu toți îngerii lui să biruiască în luptă, căci îngerul Meu cu ceată mare sunt biruitori pentru Mine, și nu mai poate spre cer balaurul și ceata lui, care merg și înșeală mereu, mereu lumea întreagă de peste tot, iar Eu, și cei ce biruiesc cu Mine vom cânta cântarea cea de biruință în cer și pe pământ, și tot răul se va sfârși, dar trebuie credință pentru acest cuvânt proorocesc și pentru întreaga lui împlinire, și cu lucrarea credinței trebuie să se îndeletnicească fiii cuvântului Meu de azi, căci toate prin credință se desăvârșesc și vin spre împlinire.

O, e mare lucrarea Mea începută cu tine pe pământ, e mare, mare taina ei, Verginica Mea. Nu se putea să fie pricepută această taină, și iată, nici lucrarea ei, care descoperă pe Domnul în acest timp și în acest ținut, în care Mi-am așezat cetatea Mea de scaun, tronul cuvântului Meu pe pământ, și am niște fii firavi care Mă poartă, și pe care numai puterea Mea îi poartă și îi întărește, că de pe pământ, am spus mereu, nu are, nu mai are cine să-i sprijine, să-i ajute să poată pentru Domnul și pentru marea și multa Lui lucrare din vremea aceasta de venire a Sa cuvânt pe pământ.

O, fiilor, sunt cu trâmbița Mea, cu Verginica Mea sunt la masă de cuvânt cu voi, și sfinții Mei o însoțesc cu alai de sărbătoare pentru ziua ei de naștere pe pământ, ziua de 27 mai a anului 1923. Era atunci duminica tuturor sfinților serbată în calendarul creștin. O, în ziua aceasta lucrez cu ea, iar ea lucrează cu Mine și dăm învățătură mare poporului cuvântului Meu, poporul cel ascultător, fiilor, și vor învăța și cei ce n-au avut statornicie în vremea acestei lucrări de cuvânt, peste șaizeci de ani cuvântul Meu pe vatra acestui neam, fiilor.

Sună trâmbița Mea, sună de lângă Mine și dintre sfinți, sună și adună la glasul ei pe cei care au luat de pe masă cuvântul Meu prin gura ei rostit de Mine, minune fără seamăn lucrarea Mea cu ea.

O, Verginico, o, trâmbița Mea, am început cu tine și de la tine și am scris istoria acestei lucrări de cuvânt, și este cartea cuvântului Meu, este în mijlocul neamului român, unde Tatăl Mi-a ales sălaș acum, la a doua Mea venire după om, ca să-l călăuzesc spre Tatăl, ca să-l atrag la Tatăl, precum este scris.

O, este cartea Mea și merg înainte cu ea și Mă scriu în ea mereu, mereu, și Mă port în lungul și în latul pământului cu cuvântul, așa cum în vremea Mea cu tine prooroceam și spuneam că voi lucra spre sfârșit cuvânt de la margini la margini, iar acum privești din cer cum Eu împlinesc cele ce vesteam atunci în vremea ta că voi lucra acum, și mare îți este bucuria când Mă vezi mergând și lucrând prin rămurele, prin credința și ajutorul celor ce au rămas credincioși până la sfârșit, Verginica Mea!

— O, eram mică, Doamne, un puișor de om eram când Te-ai descoperit ochilor mei în poienița amintirilor mele cele dintâi cu Tine. Eram un copil necăjit, eram săracă de toate cele, n-aveam hăinuțe, nici papucei, nici pâine în adăpostul mamei mele cu noi, două surori, iar Tu erai locuitor cu noi în căsuța noastră săracă de toate cele, până ce ai făcut milă cu noi și ai pus peste mine darul cel mare ca să fiu instrumentul cuvântului Tău, așa cum omul are în casă cutiuța la care ascultă pe cel ce grăiește pentru oameni din loc nevăzut de ei.

Darul Tău îl purtam cu mare aplecare, iar Tu ai strâns pe lângă noi pe primii creștini ai acestui cuvânt în vremea acestui început al Tău cu mine, și din timp în timp veneau și tot veneau la masa Ta creștini, o, și din ei se alegeau și vânzători tainei Tale cu mine și veneau prigoane peste noi și veneau lacrimi și dureri, spaime și pribegie, Doamne, iar Tu ne purtai prin toate, având grijă de mersul Tău, pentru care ai venit la mine de la Tatăl.

Ai sunat din trâmbiță douăzeci și cinci de ani, și eu eram trâmbița Ta și sufeream pentru calea Ta. O, atâta dispreț, atâta trădare, atâta jale, Doamne! Privesc la vremea mea de pe pământ și plâng. Îi plâng acum pe toți cei care s-au întors întru ale lor năravuri, după ce au cunoscut glasul cuvântului Tău și voia Ta cu omul. Plângi și Tu, Doamne, cu plânsul Tău, și lacrimi multe plâng în cer. Păreri de rău ne dor pentru toți cei care ni le-au zidit ca să le purtăm în cer, Doamne.

Fiilor, fiilor, însemnăm în carte zi de mângâiere pentru cei din cer, pentru lucrul Meu cel mult peste pământ prin vase de preț, alese de Dumnezeu pentru slava Sa și pentru marea luptă împotriva stăpânitorului acestei lumi, luptă începută încă din rai, luptă și tot luptă mereu, fiilor, căci s-a născut sămânța cea rea prin neascultarea cea din rai a omului, și de atunci Eu stau cu satana în luptă ca să pot să-Mi zidesc împărăția cerurilor pe pământ, iar el nu vrea, Îmi stă împotrivă, căci ca și Adam în rai neascultând de Dumnezeu, tot așa și oamenii de pe pământ, Îmi sunt potrivnici, nu împlinesc poruncile vieții, nu le iu- besc, iar satana a crescut odată cu timpul, și am luptă cu el, și-Mi fac apostoli și prooroci și-Mi fac mărturisitori, și nu se poate altfel, căci am de biruit pe satana, fiilor, o, și așa Mi-am ridicat la vreme, după cuvântul Scripturii, trâmbiță prin care Eu, Domnul, am sunat, căci venise Scriptura venirii Mele cu sfinții sub numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu și cartea Lui scrisă pe pământ acum, odată cu vremea lui Verginica, iar azi cetele de sfinți au serbarea amintirii nașterii ei pe pământ, 27 mai, anul 1923, iar dacă ea a crescut cu anii, Eu, Domnul, am pregătit-o pentru Mine, trâmbița Mea să-Mi fie ea și să grăiesc prin ea multul Meu cuvânt peste pământ, iar ea s-a supus sub alegerea Mea, sub puterea Mea, și s-a înființat apoi în anul 1955 începutul cuvântului lui Dumnezeu și trâmbițarea lui, și a fost scrisă această carte pe pământ, iar după patruzeci de ani de cuvânt am scos din carte și am așezat carte de cuvânt spre știre. Și am tot scris în carte pe mai departe și iar am scos din ea încă zece ani, și încă o dată după încă zece ani, o, și Îmi tot scriu cuvântul și-l tot așez spre cunoașterea lui între cer și pământ, și așa Mi-am croit Eu cale între cer și pământ prin trâmbița Mea Verginica.

O, popor al cuvântului Meu, ia aminte la grăirea Mea de azi, că-ți grăiesc despre taina cu care am stat și stau în mijlocul tău. Iar dacă au plecat de pe pământ mulți din cei ce au stat la masa Mea de cuvânt în tot acest timp de după anul 1955 și până azi, iată, îi așez acum pe toți înaintea cuvântului Meu, ca să fie la masă toți cei care au băut din acest izvor de cuvânt în toți anii coborârii Mele pentru ca să păstoresc un popor, și tainic să-i arăt lui lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ, o, că așa era scris, măi poporul Meu.

Sunt aproape o sută de ani de la începutul din plin al prigonirii creștinilor bisericii Mele, al celor care au îndurat atunci clătinarea cea mare, mutarea calendarului sărbătorilor sfinților Mei. S-a născut atunci pe pământ dintr-o familie săracă de toate cele pământești copila Verginica. Eu, Domnul, am luat-o pe ea atunci sub grija puterilor cerești, și mare a fost taina vieții ei pe pământ în vreme de prigoană a datinilor sfinte, iar ea creștea sub privirile cerești ale sfinților Mei, care-i așteptau creșterea, o, și M-am arătat ei și i-am spus că va fi purtată de mânuță și că va fi trâmbița Mea și că va fi să-i fac pregătirea, și i-am făcut pregătirea și am lăsat peste ea darul purtării lui Dumnezeu Cuvântul, grăirea Mea prin grăirea ei, trâmbița lui Dumnezeu.

O, poporul Meu, lucrarea Mea de trâmbițare prin Verginica a fost taină mare pe pământ, că o făceam să adoarmă în somn greu ca acela cu care l-am adormit pe Adam în rai de am luat din el ca să zidesc femeia, căci Eu îl făcusem pe el întreg la facerea lui, și am luat apoi din el pe femeie și am pus-o înaintea lui.

Somn greu coboram peste trâmbița Mea, de nu mai simțea nimic trupul ei chiar dacă era ars, lovit, înțepat, strivit, și treceam Eu cu cuvântul Meu prin ea și ieșea din ea cuvântul lui Dumnezeu peste pământ. O, așa M-a purtat ea vreme de douăzeci și cinci de ani ca să-Mi grăiesc cuvântul Meu, iar suferința trupului și a duhului ei era mare. Curgeau râuri de sudori din ea în vremea grăirii Mele prin gura ei plină de mireasmă simțită de cei ce ascultau cuvântul Meu prin ea, o, și numai Eu știam suferința ei și focul din ea ca să nu-i ardă trupul, o, și se uitau din cer sfinții la lucrul Meu prin ea, și se mirau cu mirare mare oștirile de sfinți, și taina Mea cu Verginica a fost mare pe pământ, măi poporul Meu, și se nășteau în multe minți iscodiri și vorbe de colo-colo duse de cei ce veneau și iscodeau, iar ea era luată și dusă la cercetare, la defăimare și la suferință, dar mâna Mea era ocrotitoare peste ea, și o puneam sub pază de îngeri ca să n-o poată doborî prigonitorii și iscoditorii, o, și se uită ea acum din cer dintre sfinți la vremea Mea cu ea pe pământ și o doare, o doare pentru toți cei care n-au avut darul să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu și să ajungă ei să descopere voia Mea, cu care Mă purtam după ei ca s-o priceapă și s-o urmeze ei.

Sfinții și îngerii aduc mângâiere mare trâmbiței Mele Verginica pentru ziua de pomenire a nașterii ei pe pământ între oameni acum nouăzeci și nouă de ani, și iată, peste un an ridicăm de la voi la cer serbarea ei cea de o sută de ani și carte de pomenire, fiilor, și tot poporul cel rămas pe cale cu Mine și cu voi și cu slava cuvântului Meu se va împodobi cu frumusețe românească, în veșminte plăcute lui Dumnezeu, și va întâmpina această zi și va fi scrisă în ceruri și în cartea Mea cu voi, și vom pune pe masă carte de aducere-aminte a lucrării Mele cu ea, cu trâmbița Mea pe pământ, că aleasă lui Dumnezeu a fost ea mai înainte de naștere, iar din pruncie în toată vremea apoi o pregătea cerul pentru lucrarea Mea cu ea, pentru trâmbițarea cea cerească în vremea Mea cu ea, căci la vremea hotărâtă de Tatăl cuvântul Meu a început să se scrie pe pământ, când prin gura ei izvora râul cuvântului Meu, și de atunci sunt aproape șaptezeci de ani și este pe pământ cartea cuvântului Meu care grăiește de atunci și până azi, până la voi, că Mi-am făcut cale prin trâmbița Mea și M-am făcut cunoscut unui popor care se apropia să audă de la Dumnezeu, o, și am grăit cu acest popor prin trâmbița Mea, iar el a grăit cu Mine, că aveam cale pregătită, o, și frumoasă a fost vremea Mea cu Verginica Mea pe pământ, fiilor!

Veneam din cer la ea și Mă arătam ei, și venea și Tatăl, o, fiilor, și venea mama Mea Fecioara la ea și i se făcea pregătirea și am pregătit cărarea Mea prin ea, iar în anul 1955 am grăit prin gura ei primele Mele cuvinte, prin care Mă vesteam că-Mi voi ridica un popor și voi grăi cu el, și el cu Mine, și taine cerești deslușeam și le anunțam că vor veni spre lucrare, o, și am făcut din această copiliță trâmbița lui Dumnezeu, vasul în care Eu, Domnul, Mă deșertam cu cuvântul gurii Mele ca să se audă pe pământ grăirea Mea cu omul, fiilor.

Douăzeci și cinci de ani am sunat din trâmbița aceasta peste pământ, și țineam tainic lucrul coborârii Mele, căci satana a prins de veste încă de la început și a pregătit suferință și lacrimi pentru calea cuvântului Meu, cu care am mers din greu cu începutul Meu, dar trâmbițarea Mea a deschis cale largă pentru mersul Meu cuvânt peste pământ prin urmași, căci Eu, Domnul, Îmi las glasul deasupra celor ridicați spre Dumnezeu dintre cei hrăniți de Mine prin Verginica, și cuvântul Meu este scris și pus pe cale acum și merge și lucrează și luminează această lumină din lumină, iar Eu împlinesc cu putere Scriptura venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl la oameni și Mă uit în Scripturi tot ce este de împlinit și lucrez prin cuvânt, ca să împlinesc apoi cuvântul, căci așa lucrează Dumnezeu de la început și până la sfârșit, până la noul început, fiilor, căci toate se fac noi, precum este scris.

Peste zece zile ne scriem în carte cu duminica tuturor sfinților, cu sărbătoarea cea de acum nouăzeci și nouă de ani, ziua în care s-a născut pe pământ Verginica, prin care Eu am grăit mult cuvânt în toată vremea Mea cu ea. Vom ridica spre cer mulțumiri și slavă, o, fiilor. Vom grăi unii cu alții, căci Eu sunt cu voi în cuvânt, măi fiilor. Vom învăța să creștem tot mai sus, și numai cei ce ascultă înseamnă că învață, căci cum ar putea cineva învăța de la Dumnezeu dacă n-ar avea lucrarea ascultării pentru învățat și pentru împlinit?

Așez în carte acum grăirea Mea cu tine, Verginica Mea, trâmbița Mea cea de odinioară. Sfânta duminică te-a adus pe lume acum nouăzeci și nouă de ani, și era atunci duminica tuturor sfinților, și iată, peste un an scriem o sută de ani ai amintirii acelei duminici, și vom găti sărbătoarea cea mărturisitoare și vom așeza pe pământ carte de mărturie, istoria Mea cu tine, cuvântul Meu izvorât prin tine douăzeci și cinci de ani, după ce te-am pregătit frumos ca să-Mi porți trâmbițarea și începutul ei peste pământ.

E sărbătoare, fiilor. E zi de duminică și e o duminică sărbătorească mai aparte, căci în vremea unei aceste duminici s-a născut pe pământ între oameni prunca Verginica, și care avea să fie trâmbița lui Dumnezeu, a cuvântului lui Dumnezeu. Duminica tuturor sfinților este scrisă că este această duminică a anului 1923, anul nașterii trâmbiței lui Dumnezeu în mijlocul neamului român, neam ales între popoare chiar și pentru nașterea acestei mlădițe de soi ceresc pe acest meleag, lucrare scrisă în Scripturi să se ivească pe pământ și să poarte numele Cuvântul lui Dumnezeu și poporul cel născut prin acest cuvânt.

N-a fost prețuită Verginica. Este scris că nu este primit de la Dumnezeu și nu este prețuit între ai săi cel ce slujește cu Domnul pe pământ între oameni, și este disprețuit cel ce Mă iubește, disprețuit mai întâi de ai săi, și dușmanii lui sunt casnicii lui mai întâi, precum este scris. Au pus preț pe ea, pe trâmbița Mea, au prețuit-o cu cele de la Mine peste ea cei de departe veniți sub vița aceasta, și sunt aceștia ucenicii ei, mlădițe din mlădiță, de un lucru cu ea, ucenici din ucenici pentru lucrul Meu între oameni.

Când trâmbițașul își pune trâmbița la gură ca să dea glas cântecului său, trâmbița nu cântă cu glasul trâmbițașului, ci cu glasul ei, mânuit de suflarea celui ce o folosește, și nu fără de cântăreț cântă ea. Trâmbița prinde glas și sună și împarte, dar necredința celor ce tot spun că ei nu cred, aceasta înseamnă că ei nu simt, că nu-i ajută simțirea inimii, care le-ar descoperi lor minunea și înțelesul ei, și iată, necredința este cel mai pedepsitor păcat sub care stă ținut omul, și e nefericit omul pe pământ, o, fiilor.

Când cel ce cântă din trâmbiță o pune la gură ea devine slugă supusă în mâna și în slujba trâmbițașului, și așa a fost trâmbița Mea Verginica, iar când o puneam la gură ca să cânt din ea peste pământ era ea sluga Mea supusă fără de crâcnet, dar necredința celor ce așa voiesc să fie îi pedepsește pe cei ce ispitesc și îi ține departe de mântuire, și unii ca aceștia Mi-au vândut lucrarea Mea și pe trâmbița Mea și pe cei ce credeau ca și ea și și-au făcut rost de plată de prigonitori ai lui Dumnezeu și ai fiilor lui Dumnezeu, căci plata aceasta este amară și iau din ea încă din trup cei vicleni, ca să vadă cât de dureroasă este, câtă durere le pregătește necredința și prigonirea celor ce au de cale a vieții pe Hristos, calea spre cerul sfinților, casa cea veșnică a celor ce se sfințesc pentru ea și pentru Domnul, pentru vecia cu Dumnezeu a fiilor lui Dumnezeu.

O, poporul Meu mititel din vremea aceasta, port cu tine taina și lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ și ești rodul acestei călătorii prin vremea celor șaptezeci de ani de mers al lui Dumnezeu cu glasul Său între cer și pământ. La nașterea acestei lucrări Mi-am pregătit o trâmbiță ca să sun din ea și să-Mi vestesc venirea prin lucrarea cuvântului Meu, și am pregătit-o pe Verginica, copilă săracă și smerită din satul Maluri, vecin al acestui orășel, și am înconjurat-o pe ea cu harul Meu și am îmbrăcat-o cu putere de sus ca și pe ucenicii Mei în ziua coborârii Duhului Sfânt în Ierusalim ca să-i gătesc pe ei cu podoabe de sus și să Mă vestească cu Evanghelia Mea cu ei scrisă până la toate marginile, o, și așa am mers și cu Verginica și am mers douăzeci și cinci de ani și M-am vestit din loc în loc cu glasul cuvântului Meu și am luat-o apoi lângă Mine între cei din cer. Dar numaidecât Eu și ea am pregătit punte de legătură pentru mersul lui Dumnezeu pe mai departe cuvânt peste pământ și ne-am folosit de surioara ei și Mi-am legat venirea până la voi, ca apoi să vă gătesc cu credință și cu duh de ascultare ca să-Mi culegeți cuvântul cu care Mă las deasupra, să-l puneți în cartea sa așa cum Moise a așezat pe pământ glasul și mersul Meu cu poporul Israel.

Și apoi am lucrat prin profeți, și apoi prin ucenicii Mei, și duhul proorociei nu stă din lucru, pentru că nu stă Domnul din lucru, și Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, precum este scris să lucreze Domnul între oameni și să nu uite oamenii că este Dumnezeu. Iar voi sunteți scumpii Mei, căci scumpă a fost suferința acestei lucrări de cuvânt și toată apăsarea cea purtată de trâmbița Mea, prin care-Mi trâmbițam cuvântul după planul cel din Scripturi, și vuietul glasului de trâmbiță se auzea aici și departe și se apropiau cei ce auzeau, iar trâmbița Mea era luată de autorități și purtată spre cercetare și spre vreme de suferință, așa cum a fost în toate vremile viața sfinților Mei sub mâna împăraților vremii, care nu se voiau și nu se voiesc decât pe ei mari, o, și dădeau spre prigoniri și spre suferințe mari pe purtătorii de Dumnezeu, și așa a intrat în durerile nașterii odată cu anul 1955 lucrarea cuvântului Meu și începutul ei și trâmbița prin care sunam.

În vremea Mea cu Israel n-am întrebat pe mai-marii vremii și ai templului dacă să vin pe pământ Prunc născut din mamă Fecioară, dar era scris în Scripturi să vin, o, și am venit din cer de la Tatăl să împlinesc această Scriptură și am schimbat rânduiala în Israel și am adus harul cel binefăcător peste vii și peste morți și M-am făcut Mântuitorul făpturii, Mielul Tatălui, Mielul Paștelui cel nou și vinul cel nou, că de aceea am venit, căci jertfa animalelor nu mântuia omul păcătos, și numai lui Dumnezeu Îi este această putere.

O, nu i-am întrebat pe mai-marii vremii, pe mai-marii bisericii de azi dacă să vin cuvânt pe pământ în vremea aceasta pe meleagul poporului român, dar Mi-am pregătit trâmbiță prin suferință, prin lepădare de sine, și apoi să cânt din trâmbița Mea cântecul milei Mele, și am venit și am suflat din trâmbiță ca să cânte ea prin suflarea Mea chemarea la înviere din păcat a omului, căci păcatul îi aduce omului moarte, nu viață, și îi aduce plată rușinoasă, iar Eu, Domnul, sunt cu mila Mea după om și sunt cu salvarea.

La începutul Meu cu Verginica se zămislea lucrarea cuvântului Meu și-Mi pregătea Tatăl trâmbița ca să suflu prin ea, iar dacă am început să suflu să Mi se audă cuvântul înaintea celor ce îl auzeau, au început durerile nașterii, căci am dat să-Mi culeg un popor credincios, cu care să Mă sprijin, să-Mi fie casă de venire, Betanie la care să trag cu sfinții Mei cu care Mă port între cer și pământ.