Coborârea Mea cuvânt pe pământ se aude venind şi se aşează în carte şi se împarte apoi, şi este măreaţă venirea Mea cea de acum, şi îngerii Mei o slujesc pe ea, iar tu, poporul Meu, Îmi eşti sălăşluire, Îmi eşti adăpost şi Îmi eşti mărturisitor.
Sunt Domnul Iisus Hristos şi Mă vestesc cuvânt peste pământ şi grăirea Mea de azi e atât de dulce, cât nu se aşteaptă omul de dulce! Am grăit cu tărie de cuvânt prin prooroci şi Eu Însumi apoi acum două mii de ani, ca să se înfiereze păcatul şi să-l eliberez de el pe om prin credinţa lui în venirea Mea cu învierea celor păcătoşi, dar întotdeauna cei plini de sine şi iubitori de păcat s-au răsculat ca nişte stăpâni, ca nişte drepţi, şi au dat pe Domnul şi pe prooroci şi pe sfinţi la pedeapsă şi la vină, căci diavolul ştie că Eu i-am zis omului să stăpânească peste pământ şi peste cele de pe pământ, dar se face că uită că am zis să-L iubească omul pe Dumnezeu cu toată fiinţa sa şi să nu ia în deşert numele Domnului, iar dacă omul n-a ascultat aşa, s-a făcut vrăjmaşul Meu apoi.
O, poporul Meu, îi place omului să se creadă al Meu pe pământ, dar dacă el nu se face Mie plăcut, zadarnic nădăjduieşte el că este al lui Dumnezeu. Aduce jertfă omul în numele Domnului şi face mult bine şi se împarte cât îi place lui, dar dacă el nu se face plăcutul Meu, iubitul Meu prin iubirea Mea din el, nici jertfa lui nu este plăcută Mie. O, trebuie să se umilească mult omul prin lucrarea jertfei. E de ajuns să nu se facă plăcut celor din jur cu firea lui, cu aluatul ei cel omenesc, şi, gata, jertfa lui nu este plăcută lui Dumnezeu. O, cât de dureros am strigat prin profeţi către cei îngâmfaţi ai lui Israel, care se răzvrăteau mereu împotriva Domnului şi al căror cap era bolnav, la fel şi inima! Strigam la ei cu tărie de cuvânt şi le spuneam: «M-am săturat de arderile de tot ale voastre şi nu am plăcere de la ele. Cine vi le cere pe acestea? O, nu-Mi mai aduceţi jertfe deşarte! Urgisesc tămâierile voastre şi adunările la praznice şi nu pot să mai îndur fărădelegea aceasta şi au ajuns Mie povară acestea. Ajunge! Îmi întorc privirea în lături când ridicaţi spre Mine mâinile. Când înmulţiţi rugăciunile nu vreau să le mai ascult, că aveţi sânge pe mâini. Spălaţi-vă şi curăţiţi-vă! Sfârşiţi cu răul înaintea Mea şi căutaţi cu dreptatea şi cu mila spre cel sărman şi apăsat, ca să vă curăţ de păcate şi să vă bucuraţi de bunătăţile Mele, iar dacă nu veţi vrea, veţi fi tăiaţi, căci gura Mea grăieşte aşa».
O, fiilor, dacă omul nu se face plăcut lui Dumnezeu, nici jertfa lui nu-I este Domnului plăcută, şi trebuie umilinţă mare în om, măi fiilor. Am arătat în vremea aceea învăţătură multă peste mulţi şi am spus despre un fariseu şi despre un vameş, care se rugau într-o zi în templu, fiecare în felul lui. Fariseul a adus Domnului mulţumire pentru faptele lui cele bune, care în mintea lui îl ridicau deasupra vameşului, şi spunea el aceasta înaintea lui Dumnezeu, iar vameşul a adus Domnului pocăinţă pentru păcatele lui şi jale cu inima pentru cerere de milă asupra lui, şi iată jertfă plăcută Mie: umilinţa inimii omului, care-şi osândeşte păcatul său.
O, poporul Meu, e dulce grăirea Mea de azi cu omul, e dulce cât nu se aşteaptă omul să audă din gura Mea, dar acum este vremea iubirii dintre Mine şi om, dintre Mire şi mireasă, şi tot aşa dau să grăiesc şi cu omul şi să-l îmbiu spre pocăinţă şi spre umilinţă şi spre iubire de Dumnezeu apoi. Se mângâie omul cu cele ce zice el că face în numele Meu şi înaintea Mea şi a oamenilor, dar nu aceasta îl eliberează pe el de păcatele lui, ci numai întristarea inimii după Dumnezeu, numai umilinţa şi pocăinţa mereu, numai acestea îl fac pe om plăcutul Meu, şi apoi îl fac sfânt. Sfinţii Mei nu se mai gândeau la nimic pe pământ, decât la păcatele lor şi la Dumnezeu ca să-i ierte pe ei, şi apoi la înţelepciunea cea de sus, care venea cu har peste ei prin gândirea lor la Dumnezeu. A fost un sfânt pe pământ care avea în chilie o icoană a celor din cer şi a luat-o pe ea şi a aşezat-o în fereastra cea mică a chiliei ca să nu mai vadă el pe cele de afară şi să-şi încânte şi să-şi bucure ochii şi inima, ci numai pe Domnul să-L vadă cu ochii şi cu inima lui, şi aşa îşi lucra el la mântuirea lui de păcat şi aşa îşi odihnea pacea inimii şi nu altfel.
O, trebuie trudă multă pentru fiinţa lui Dumnezeu înăuntrul inimii şi a vieţii omului. Trebuie stăruinţă pentru aceasta, trebuie cât nu gândeşte omul de mult aceasta. Trupul osteneşte tot mai mult când are prea puţin pe Domnul în el, căci Domnul este Dumnezeul puterilor, iar omul trebuie să-şi facă în el putere numai prin multul stat al Domnului în el. Se cunoaşte pe dinafară cât Îl iubeşte omul pe Dumnezeu, iar cele ce intră în om îl dovedesc pe el cât îşi caută în el sălaş Domnului.
Te-am învăţat, popor al venirii Mele de azi, şi tot aşa l-am învăţat şi pe om, să se oprească de la cele ce nu-l sfinţesc pe el şi am spus: opreşte-te, omule, de la mâncatul de carne şi de cele ce ies din carne! Opreşte-te, omule, de la mâncatul de peşte ca să poţi fi curat de păcat, căci apele s-au întinat cu toate păcatele de pe pământ şi peştele se scaldă în păcatele de fiecare zi ale omului şi în carnea omului şi se ating de om cele din ape şi-i iau puterea de sfinţenie şi-i iau lui voinţa şi-i iau păsarea de suflet şi rămâne numai trup omul, căci ceea ce mănâncă, aceea este omul. I-am spus omului să se uite la Mine, şi aşa să fie şi el la înfăţişare, căci trebuie să semene cu Mine omul, nu cu lumea cea despărţită de Dumnezeu. O, i-am spus omului să lepede cu totul desfrânarea în trupul lui şi pofta cea păcătoasă a lui şi a inimii lui, şi l-am învăţat să sfinţească aşa pământul cu călcătura lui, că e plin pământul de paşii omului păcătos, care arde pe unde merge, şi plânge pământul la Mine şi-Mi spune de greutatea de pe el, care dă să-l afunde în jos. I-am spus omului să nu se mai însoare, să nu se mai mărite, că face aceasta pentru păcatul trupului său, nu pentru Dumnezeu, nu pentru mântuirea lui. I-am spus omului să fie curat şi să se pregătească pentru Cel curat, pentru Domnul în el, pentru cele sfinte, care se dau celor sfinţi.
O, i-am arătat omului toată calea lui spre întoarcerea la Mine, şi i-am arătat în vremea aceasta mai mult decât oricând să nu iubească pe nimeni pe pământ ca şi pe Dumnezeu, căci Domnul nu poate să fie iubit cu jumătăţi de măsură. O, îi place omului să se creadă al Meu pe pământ, dar dacă el nu se face plăcutul Meu, iar Eu plăcutul lui, zadarnic îi place lui să se creadă al Meu. Nu are omul îndrumător, nu are oglindă în care să vadă chipul pe care trebuie să-l poarte. E nevoie de oameni iubitori de Dumnezeu cu mare umilinţă în ei, cu mare grijă să nu se creadă ca fariseul din parabolă, care s-a crezut plăcutul Meu. O, e nevoie de oameni sfinţi cu viaţa şi cu înfăţişarea, ca să vadă oamenii şi să se ia după cineva văzut, care-L împarte pe Dumnezeu la cei neputincioşi cu credinţa şi cu fapta. E nevoie de slujitori sfinţi ca Dumnezeu, care să-L împartă celor sfinţi pe Domnul, şi nu celor ce stau în păcat, şi cu multă cuminţenie şi taină să lucreze ei aceasta, că pe pământ toate cărările duc la moarte, duc la deşertăciunea vieţii şi la păcat, iar cei ce vor să-şi scape viaţa spre Domnul au nevoie de călăuzitori smeriţi cu inima şi cu fapta şi cu bucuria inimii, căci mântuirea e lucrare cu mare stăruinţă până la sfârşitul a toate, pentru ca toate apoi să se facă noi, cer nou şi pământ nou aşteptând toate, căci făgăduinţa a fost făcută, iar Dumnezeu a fost mereu adevărat prin jurământ şi prin făgăduinţă, precum este scris. Amin.
O, fiilor, toate câte sunt şi se lucrează de om pe pământ, nasc în Mine învăţătură peste om. Aşa am lucrat în toate vremile omului şi am dat să-l trezesc la învăţat şi să-l ajut şi să-l aşez pe calea lui cu Mine. Fericit cel ce M-a primit şi M-a ales când i-am bătut în poartă, când am venit să-i dau! Nu mai dă omul de Mine pe pământ! Vin din cer la el şi bat la poarta lui să-Mi deschidă şi ca să stau cu el în casa lui în vremea aceasta grea pentru cel ce voieşte să aibă viaţa lui întru Mine. Să-Mi dea omul primire şi hrană şi iubire să-Mi dea!
Iată, e vreme cu ger şi cu neaua cea multă a iernii şi n-au păsărelele hrană, fiilor. Faceţi acoperişuri mici şi puneţi sub ele hrană ca să se adune păsărelele la mânuţa voastră cea dăruitoare pentru viaţa lor. Cum le primiţi pe ele aşa Mă primiţi pe Mine, fiilor. Aşa vin şi Eu la voi, cum vin ele în zbor spre streaşinile căsuţelor voastre ca să caute la voi iubire şi milă şi hrană fiindcă sunteţi ai Mei, şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru purtare de grijă spre ele, iar Eu trebuie să vă învăţ aceasta şi să faceţi voi aşa. Sunt păsărele care nu pleacă nici iarna şi stau şi atunci pe lângă voi, aşa cum Eu stau mereu cu voi şi nu plec. E pildă adâncă aceasta ce vă spun Eu acum, şi mare mulţumire aduc cerului păsărelele pentru toată grija voastră de ele. Aveţi grijă de ele pe pământ, fiilor, iar Eu am grijă de voi în cer şi vă aduc pe pământ grija Mea de voi. Bucuria aceasta să vă fie împletită cu multă umilinţă şi mereu umilinţă, fiilor, căci cei ce fac fapte bune pe pământ se bucură de ele, se laudă cu ele înaintea Mea şi aşteaptă plată de la Mine, aşa cum fariseul s-a lăudat ce face şi ce este el înaintea Mea faţă în faţă cu cel nevrednic, cu vameşul cel ce-şi zdrobea pieptul cu umilinţă şi cu pocăinţă, cerând mila Mea peste el.
O, fiilor, mult cuvânt am şi mult aş deşerta peste voi, că voiesc să luaţi de la Mine, dar voiesc să ia oamenii învăţătura Mea de pe masa Mea cu voi, grăirea Mea cea dulce, atât de dulce, cît nu se aşteaptă omul de dulce. Voiesc să-l înduioşez pe om, că n-are omul în inimă duioşie. Ridică omul mâna împotriva altui om, şi n-are omul duioşie dacă face aşa. Se răzbună om pe om, se sapă unul pe altul, se iau la întrecere unul cu altul în rele şi în bune, şi n-are omul duioşie dacă face aşa. Duhul duios îl umple pe om de iubire şi de milă şi de răbdare; el nu lasă omul să se răzbune, căci umilinţa din om nu cunoaşte aceasta, nu poate face răzbunare, ci rabdă iubind şi umilindu-se spre vină, ca să nu pună vina peste semeni. Aşa este Duhul lui Dumnezeu, şi numai binecuvântare împarte el, numai iubire pentru ură, numai iertare pentru vină şi pentru lovituri, numai bunătate pentru cei ce duşmănesc, numai răbdare sfântă în toate, măi fiilor.
O, fiilor, cuvintele voastre să vă fie de mângâiere unii altora, atât de dulci să vă fie ele, că mulţi pe pământ folosesc cuvintele ca săbii, şi aceia sunt lipsiţi de înţelepciunea iubirii. Vă povăţuiesc şi de jos, numai să pricepeţi voi trecerea Mea spre voi ori de câte ori se naşte în Mine învăţătură peste voi din ceea ce văd ca să lucrez apoi, căci Eu de aceea stau cu voi, ca să vă veghez şi ca să lucrez peste voi facerea cea de la Mine, fiilor. Voiesc să înveţe toţi cei ce iau de la voi învăţătura Mea vouă şi lor, voiesc să înveţe toţi peste ei lucrarea de nou Ierusalim şi intrarea Mea la ei pe calea aceasta. E vremea venirii Mele cuvânt pe pământ pentru cei credincioşi, care Mă împart, ca să rămână scrisă şi auzită pe pământ venirea Mea pentru pregătirea celor ce cred ca Avraam în întoarcerea Mea cea de azi de la Tatăl la om ca să-i scap pe mulţi de amestecarea cea de pe pământ. Amin.
Am stat cu voi în cuvânt, că am adăpostire la voi, fiilor. O, aveţi grijă de păsărelele cerului când vin ele la voi după îngrijire în vreme de lipsă de hrană când neaua a acoperit pământul, şi, în sfârşit, aveţi grijă de venirea Mea la voi când Eu vin să vă îngrijesc pe voi, când vin din cer ca păsările cerului în zbor, cînd Eu vin la voi să vă aduc hrană cerească vouă, o, fiilor. Amin, amin, amin.
05-02-2012
