Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim



De la mijitul zorilor stau gata cu masă de cuvânt ca să Mă așez în carte cu pomenirea acestei zile mărețe în cer și în vreme, pentru cei din cer și pentru cei de pe pământ, și sunt la veghe cu sfinții și cu îngerii, fiilor din cetatea cuvântului Meu, fiilor cu care am mai rămas, o, și sunt cu martori din cer și de pe pământ ca să cuvintez și să mărturisesc despre venirea Mea cuvânt pe pământ acum, după două mii de ani de la întruparea Mea, că am venit din cer trimis ca să Mă întrupez și să Mă fac Om între oameni și să fac voia Tatălui ca să vin după om, ca să Mă vadă oamenii și să rămână adevărul întrupării Mele, căci am fost Dumnezeu-Omul treizeci și trei de ani pe pământul oamenilor și M-am ridicat apoi pe nori la Tatăl și sunt de-a dreapta Lui, la locul Meu cel din vecii, o, și iarăși cobor din cer de lângă Tatăl, și lucrez ca pe vremea când vorbeam cu Moise, cu Samuel, cu fiii smereniei și ai credinței în Dumnezeu, cu cei blânzi și smeriți cu inima și plini de umilință de duh, cu Verginica Mea, cu care am început cuvântul Meu peste pământ, iar după un timp de douăzeci și cinci de ani de cuvânt am luat-o în cer martor mare, iar acum treizeci de ani am coborât cu ea și cu alți martori cerești și am așezat piatră de temelie, începutul cetății văzute a cuvântului Meu, cetatea Mea de scaun pe vatra neamului român, o, și stăm cu voi la masă de cuvânt, fiilor cu care am mai rămas după ziua mărturiei scrise în cer cu litere scumpe lui Dumnezeu, ziua de 22 a lunii a șaptea a anului 1991 după Hristos, ziua când Tatăl, Fiul și Sfântul Duh a binecuvântat ivirea pietricelei albe, scrisă în Scripturi să se ivească pe pământ, simbolul cel sfânt, mărturisirea lucrării cuvântului Meu și al rodului lui lucrat prin trâmbița Mea Verginica, sămânța începutului trudei Mele ca să-Mi ridic un popor al Meu, numai al Meu, și să trec înainte, să merg mai departe cu venirea Mea cuvânt pe pământ, și iată, merg, iar vouă vă spun în ziua aceasta de pomenire sfântă: Pace vouă, vă spun, vouă, fiilor, celor cu care am mai rămas ca să merg și ca să fiu Eu Calea!

O, Eu sunt Calea, fiilor, iar cei ce înțeleg aceasta îndeajuns, aceia sunt cei ce rămân cu Mine pe cale, iar Eu rămân cu ei și merg, și merg cuvântând, că aceasta înseamnă să merg, și mersul Meu este cuvântul, cuvântul Meu și voi.

O, pace vouă în ziua aceasta de mărturie, fiilor! Cuvântul Meu și voi, acesta este mersul Meu, aceasta este calea. Celelalte căi nu sunt Calea, căci Calea înseamnă Hristos și mersul cu Hristos, și nimeni nu poate să meargă mai deplin cu Hristos ca și pe calea cuvântului Meu cu voi, și de aceea am spus: «Eu sunt Calea». Cine își alege altfel de cale pentru pașii vieții lui, nu este calea Mea ceea ce-și alege, ci e altceva, care nu duce la viață. Calea, Adevărul și Viața, numai pe calea cu Hristos sunt, și iată, e lipsit de minte tot omul care bâjbâie toată viața lui pe pământ căutând ce să facă, și încotro să meargă pașii vieții lui. Calea însă când și-o alege omul, el trebuie mai întâi să știe despre Dumnezeu și cum se merge pe calea cu Dumnezeu, ca nu cumva să-i fie zadarnică alegerea și să nu capete apoi viața cea veșnică.

Fiilor, fiilor, le spun oamenilor de pe pământ că această lucrare de cuvânt este Calea. Am venit Eu în calea omului ca să i-o arăt, ca să se vadă și ca să vadă omul și să nu poată spune că n-a văzut, că n-a auzit cum strig Eu în lung și în lat că Eu sunt Calea.

O, strig de mult, de mult peste un popor care Mi-a auzit cuvântul care curge din gura Mea ca râul de atâta vreme, de aproape șaptezeci de ani. Tot timpul acesta am avut un popor care să Mă audă, dar nu ca să Mă și urmeze cu pașii vieții lui, căci veneau și Mă auzeau și plecau iarăși întru ale lor, și n-am putut să-Mi fac ucenici cu care să merg. Iar acum strig la toți oamenii de pe pământ să nu stea neveghetori și nepăsători când Eu slobozesc cuvântul Meu și Mă fac cale cu el pentru cei ce caută calea.

O, vin suferințe pentru nepăzirea vieții și a tainei vieții. Vin dureri ca plată pentru calea părăsită de om, calea vieții. Nu toți pricep taina aceasta mare, dar toți pot auzi pe Domnul venind cu calea spre ei, numai să meargă pe ea până la rodul cel de la capătul mersului.

O, omule, omule pribeag, tu, care știi sau nu știi că Eu sunt Calea, că Eu sunt Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, o, nu-I poți sluji în orice fel lui Dumnezeu cu viața ta, decât așa cum Mi-a fost viața Mea. Eu n-am avut nimic din lumea aceasta, iar tu ești din lume, omule, și n-ai pe Dumnezeu de partea ta dacă ești în lume. I-am scos din lume pe ucenicii Mei ca să nu mai fie nici ei din lume, și numai apoi au rămas ei cu Mine pe cale, căci au aflat Calea, și așa au mers apoi.

O, ce vei face, lume, tu și fiii tăi? Am ieșit cu calea înaintea ta, și de pe ea cuvintez și ți-o arăt, și tu nu faci pasul, iar nehotărârea ta te va durea. Vor veni suferințe pentru cei ce rămân în necredință față de calea vieții, cu care Eu, Domnul Iisus Hristos, ies înaintea omului în vremea aceasta de împlinire a Scripturilor celor de apoi și strig în lung și în lat: Eu sunt Calea!

Această zi de pomenire are în cer tot tabloul ei cel de acum treizeci de ani, când Eu, Domnul, am coborât cu îngerii și cu sfinții și cu trâmbița Mea Verginica și am așezat întâia piatră de temelie a cetății cuvântului lui Dumnezeu, cetate de mărturie, proorocită să fie, și de aceea ea este, și tot iese pic cu pic de sub taina ei, căci este ea păstrată și ivită spre luminarea neamurilor, precum este scris, și din ea iese râul cuvântului Meu, iar cuvântul este lumina neamurilor și luminează ea în întuneric, așa este scris.

Această zi de bucurie este și zi de durere, căci pe cât de mare a fost pentru tot cerul sfânt bucuria cea de acum treizeci de ani, o, pe atât de grea este acum durerea ei între cei din cer și între cei de pe pământ rămași sub crucea Mea cea de azi a purtării cuvântului Meu peste pământ. Am în fața tronului Treimii dumnezeiești, am fotografia zilei când a fost așezată la locul ei piatra de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, și această piatră a avut legătură cu începutul lucrării cuvântului Meu, cu trâmbița Mea Verginica. Ea a fost și este piatra pe care Eu, Domnul, am zidit timp de douăzeci și cinci de ani calea Mea spre oameni, cuvântul Meu peste pământ, mai întâi peste un popor tainic, și apoi, de atunci, de când ea a fost ridicată lângă Mine în ceruri, a fost apoi mersul Meu peste pământ de la margini la margini, după ce am făcut calea liberă ca să merg, ca să trec peste hotarele de aici și să sun peste tot, vestindu-Mă pe Mine Însumi Calea pe care omul poate să meargă cu viața sa, și să aibă ca rod viața cea veșnică apoi.

Această fotografie a zilei celei de acum treizeci de ani este acum în cer o amintire cu durere, căci s-au desprins apoi din ea cei din ziua aceea de mărturie și și-au schimbat mersul vieții și calea, o, că nu toți au iubit, și de aceea au plecat, iar dacă n-au iubit până la sfârșit s-au sfârșit și ei de pe cale și nu mai sunt, și sunt departe într-un somn de-al lor, de ei ales ca să poată pleca din lucrarea tainelor cerești a lucrului cuvântului Meu purtat peste pământ, și căruia ei nu-i mai înțeleg rostul, decât când vor vedea rodul cel împlinit, căci Eu, Domnul, nu grăiesc în zadar, așa cum ar da ei acum să creadă.

E dureroasă mult această amintire, dar e și cu mângâiere pentru Mine, fiindcă Eu merg, Eu am rămas și merg și lucrez cu cei rămași și-Mi prăsesc popor și-i dau mereu povață de viață, mereu, mereu îi dau, și veghez cu grijă, o, și fericiți sunt cei ce veghează și ei pentru viața lor cu Mine și plăcută Mie, după ce au văzut ce ușor poate cădea de lângă Mine cel ce nu veghează, o, că mulți au căzut dacă altceva au lucrat decât ceea ce este viața celor ce merg cu Mine pe cale până la capătul mersului, și apoi rodul cel pentru mers.

O, fiilor cu care am mai rămas dintre cei ai mărturiei zilei de atunci, o, măi fiilor, v-am spus adesea că voi nu aveți pe pământ cine să vă ocrotească, să vă acopere, să vă întărească pentru lucrul Meu cu voi. De la început ați fost părăsiți, mai întâi de slujitorul care a fost lângă voi dintre arhiereii bisericii acestui neam, căci el a fost pândit de cei invidioși și a fost forțat să fugă, să nu mai stea de partea Mea și a voastră și să nu mai mărturisească pentru Mine pe mai departe. O, a fugit de lângă voi cela ce avea să vă păzească de lupi, a fugit de frică, a fugit, bietul de el, în gura lupului. A fost forțat să fugă și să vă lase fără apărare ca păstorul cel neputincios care nu-și pune viața pentru oile sale. Eu însă am închis gura lupului și am împlinit peste voi proorocia rămasă din gura arhiereului Meu când a plecat de lângă voi și când a mărturisit că această lucrare de cuvânt va rămâne lucrând pe calea ei cu mersul ei, va rămâne și va merge și fără de el, căci nu el a pus-o pe cale, ci Eu, Domnul, am pus-o să meargă. Eu am început-o, și Eu merg, o, și se împlinește această proorocie.

Fiilor, fiilor, a fugit arhiereul cel credincios Mie atunci, a fugit, căci vrăjmașii răutății din biserica acestui neam fac jocul lui antichrist, care demult domnește ca să strice rânduielile cele sfinte și să rămână el apoi. O, dar Eu, Domnul, M-am ridicat ca un viteaz și am lucrare de cuvânt și cu ea slăbesc puterea cea vrăjmașă, fiindcă scris este că Hristos este Biruitorul, și nu antichrist, și nu satana, și iată, Eu sunt, o, și sunteți și voi, cei ce stați sub straja cuvântului Meu ca să-l puneți voi peste capul tuturor dușmanilor, o, fiilor, și nu vor mai fi dușmani, că toți cei de pe pământ vor tânji după această apă vie, după mântuirea cea prin ea, și încă un picuț și se va vedea aceasta.

Fiilor, fiilor, cei ce n-au răbdat până la sfârșit, precum este scris despre cei cu Dumnezeu pe cale, o, aceia n-au înțeles cu mintea lor ce este această lucrare de cuvânt al lui Dumnezeu peste pământ, o, și au ieșit din împlinirea ei, de pe calea ei, care are la capăt rodul ei, dar și durerea ei pentru cei ce n-au răbdat cu Mine ca să Mă ajute sub cruce, ca să-Mi dea puteri sub cruce, o, că sunt obosit de așteptare și sunt îndurerat, fiilor, și Mă uit peste portretul acestei zile de amintire și sunt îndurerat, iar voi sunteți ca și Mine și trageți din greu să-Mi pot Eu păstra un popor cu duhul credincioșiei pentru Domnul și stați la veghe pentru aceasta, o, că trebuie multă, multă lepădare de sine ca să vină dragostea lui Dumnezeu în cei care vin de bunăvoie și nesiliți din părți ca să cunoască, să iubească pe Domnul prin acest cuvânt, căci sunt Scripturi de împlinit, și Eu sunt puțin ajutat de pe pământ, căci altădată lucram prin sfinții de pe pământ. Acum însă nu mai am așa bogăție, așa han, la care să poposesc și să-Mi las sarcina jos și să mai și împart spre lucru, și să Mă ridic apoi și să merg și să-Mi fac lucrarea, care nu trebuie să stea din lucrul ei, nu trebuie Domnul să stea din lucru, o, fiilor.

O, omule pribeag și fără țară, când tu nu-I faci Domnului odihnă în tine din pricina minții tale și a iubirii de sine, de care nu dai să te lași, o, nici tu n-ai odihnă, căci odihna ta este Domnul, iar fără El pierzi odihna, pierzi pacea, te tulburi, ești nemulțumit și cauți să poți prin tulburarea din tine și pentru ea, și apoi vezi ce capeți, după ce nu-L lași pe Domnul să Se odihnească în umilința inimii tale, în lucrul iubirii tale, căci omul care nu are, sau care părăsește iubirea și duhul ei, o, e străin de tot de ea, de fața ei pe fața lui, de taina ei, de cei din cer.

O, fiilor, iubiți pe Domnul prin sărăcie, prin neiubire de sine, ca să-L puteți iubi pe El, și nu pe voi. Iubiți-L prin fuga de lume și de duhul lumii, prin neasemănarea cu lumea, o, că dacă semeni cu lumea și faci ca lumea și iei din lume, nu te cunoaște Domnul, fiu creștin.

O, fiilor, iubiți pe Domnul prin multă umilință de duh, căci omul este păcătos și îi trebuie iertare de la Dumnezeu mereu, mereu, și rugăciune de iertare mereu, mereu, fiilor.

O, nu pot, de jale nu pot să grăiesc despre puterea acelei zile de amintire, când Eu, Domnul, am binecuvântat pe pământ taina și lucrarea bisericii de Nou Ierusalim, taina cea de la sfârșit de timp, și pe fiii ei, și pe care nu-i mai am pe toți, și-Mi e jale. Mă mângâi cu cei rămași, și dau să Mă mângâi cu cei de azi popor al cuvântului Meu.

Sunteți și voi tristuți, și cu suspin în voi, fiilor cu care am mai rămas în cetate. O, am rămas cu voi, fiilor, și dăm să avem în locul celor ce n-au iubit până la sfârșit și să punem înapoi și să vindecăm rana aceasta grea, o, și Mi-e milă de voi tot timpul, și vă este și vouă milă de Mine și de durerea cu care am rămas pentru cei pierduți.

Mă aplec să vă mângâi. Voi ați rămas cu Mine, fiilor, și de aceea vă mângâi. E grea tristețea, dar nădejdea face puteri noi spre răbdarea cea cu rod pentru ea.

Nu numai voi, fiilor, dar nici Eu nu pot în ziua aceasta lucru mai mult. Ajunge zilei durerea ei, iar noi mergem mai departe pentru lucrul Tatălui cu noi. Ne adunăm gândul dinspre durerea care stârnește durere și privim la lucrul Tatălui, căci Tatăl lucrează, fiilor. Ridicăm spre Tatăl zi de pomenire a zilei de serbare și trecem spre lucrul care-l avem de purtat pe umeri, iar dragostea ne va fi de ajutor și de mângâiere, fiilor.

Pace vouă acum și apoi, pace, fiilor! Sunt aici, la masă cu voi, cu toți martorii din cer ai zilei de pomenire acum aici.

Pace vouă! Lucrați mereu pace peste orice durere v-ar încerca pe voi. Vă port în brațul Meu dumnezeiesc, o, fiilor. Amin, amin, amin.

22-07-2021

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel



Pace vouă, fiilor din cetatea cuvântului Meu, pace vouă! Am sosit cu slavă de cuvânt și cu ucenicii Mei, că sunt ei în sărbătoare între sfinți în ziua aceasta și venim, fiilor, venim să petrecem cu voi serbarea lor și să așezăm cuvânt în carte și să fie de folos cuvântul, că fără această merinde cerească voi n-ați mai fi ai Mei, ci ați fi ai voștri, ca și cei mulți care se bizuie pe ei înșiși în mersul lor prin viață spre Dumnezeu, o, că nu știe omul creștin cât de greu este să poată el să fie al lui Dumnezeu sub acest nume: creștin, iar cei ce știu au cum mărturisi cum poate omul să fie al Domnului și câtă veghe trebuie să aibă să nu piardă într-o clipă statul cu Domnul și statul Domnului cu el, o, că este vorba de ceea ce porți în inimă, nu de ceea ce faci pe calea ta spre Domnul, iar Eu n-am avut parte să-i am și să rămână cei care au dat să Mă știe și să Mă creadă în acest cuvânt, și care n-au priceput că nu începe cu fapta cea văzută viața de creștin, ci începe cu așezarea lui Dumnezeu în inimă, în locul de unde începe Dumnezeu să-l lucreze și să-l sfințească pe om ca locaș ceresc, și numai apoi să fie vorba de formare și de naștere și de creșterea cea în Hristos. Iar dacă n-au început așa cei care s-au așezat să fie cu Dumnezeu, aceia s-au luat tot după capul lor și pentru aceasta, o, și nu așa poate omul să se așeze lângă Dumnezeu, ci numai Eu, Domnul, numai Eu sunt Cel ce am făcut și fac omul.

O, nu omul poate face aceasta, nu, fiilor, și iată, este greu să-l am Eu creștin pe om, căci omul are mai întâi lucrul cel spus de Mine să-l facă, adică să se lepede de sine și să se dea Mie, să-Mi dea Mie dreptul să-i fiu Făcător și să lucrez Eu, o, și nu se poate nici amestecare, și Eu și el, că nu iese nimic, și iată ce puțină a fost credința în cuvântul spus de Mine, ce puțin au fost pătrunși cei mai mulți de adevărul cel din cuvântul gurii Mele!

Nu poate omul să vină după Mine și să rămână cu Mine dacă nu se leapădă de sine, ci rămâne tot cu el, așa cum știe omul să-și croiască pașii vieții, dar cu Dumnezeu dacă voiește, el nu știe cum vine aceasta, nu știe până la unul acest adevăr mare.

Am avut mare răbdare pentru facerea cea de la Dumnezeu a ucenicilor Mei cei de atunci. A trebuit mai întâi să-Mi arăt lucrarea faptelor Mele peste cei fără de putere pentru durerile lor, și a fost nevoie de semne mari, cu care să stârnesc cumva atragerea privirilor și a inimilor, și apoi, mergând vestea despre Mine, a fost să le fac chemare și apropiere lângă Mine ucenicilor Mei de atunci, și mult să le vorbesc, așa cum azi vorbesc vouă ca să vă fac ai Mei și să vă țin ai Mei pe voi, fii ai credinței cuvântului Meu, cu care de aproape șaptezeci de ani am dat și dau să-Mi adun și să-Mi fac și să-Mi cresc un popor al Meu pe pământ, dar ca și atunci, n-au stat statornici cei ce s-au apropiat, o, că nu se poate și cu Domnul și cu tine să rămâi pentru Domnul până la capătul mersului, iar dacă nu e de crezut aceasta, e de ajuns să aruncăm privirea peste istoria acestei lucrări de cuvânt și să vedem că nu s-a putut, o, și n-am avut cu cine să Mă sprijin dintre cei care au fost chemați, dar împărțiți cu pasul vieții lor și cu inima din ei.

O, fiilor, o, fiilor, viața cu Domnul începe cu inima, nu cu fapta, și de aceea am spus Eu omului: «Omule, unde este inima ta, acolo este și comoara ta». O, cine-și face pe Dumnezeu comoară a inimii lui? Cel ce poate aceasta are inima lui la Domnul, la comoara lui. O, fiilor, poate omul să aleagă așa în chip întreg? O, numai cel ce alege viața, nu moartea, numai acela poate.

I-am povățuit cu de-amănuntul pe ucenicii Mei, i-am ridicat sus și mai sus pic cu pic. Le-am pus în inimă duhul înțelegerii și al înțelepciunii cu care să priceapă. Le-am arătat prin cuvânt deșertăciunea vieții pământești, și încet, încet am lucrat, și tot așa au lucrat și ei să se întărească prin Mine, până ce iubirea Mea a pătruns în ei și a lucrat ea apoi, și toate prin iubirea Mea se lucrează, așa, doar așa poate să vină după Mine și să fie cu Mine apoi cel ce voiește să vină după Mine, lăsând pe ai lui și pe ale lui toate, iar cine lucrează cu măsură jumătate, o, nu poate până la capăt cu taina vieții câștigate în cer, și rămâne pe pământ cu viața unul ca acela, și Mă uit cu durere apoi după el, iar aceste despărțiri dor adânc de tot, adânc, fiilor, în inima Mea dor de la cei ce fac lui Dumnezeu așa durere. O, cum să nu facă ei așa dacă nu încep cu inima venirea lor pe cale cu Mine, și dacă încep tot cu ei în inimă și tot pentru ei să vină dacă vin?

O, ia aminte, creștine care vrei să fii cu Mine până la sfârșit! Tatăl Meu lucrează. Lucrez și Eu. O, lucrează și tu, căci Dumnezeu lucrează! Ai grijă dacă vrei să ai mereu pe Domnul cu tine și în tine și pentru tine, ai grijă să te aibă Domnul mereu lucrând. Ai grijă să nu cazi în nelucrare, măi creștine, măi, că dacă stai nelucrând pe calea uceniciei între ucenici, nu faci nimic, decât să împiedici mersul spre Domnul și spre lucrul cel pentru Domnul al celor ce merg.

O, fiilor, înmulțiți-vă grija aceasta. Lucrați, ca să nu cădeți în nelucrare, că e vătămător pentru voi și pentru cei de pe cale cu mersul lor. Cei ce sunt ai lui Hristos trebuie să lucreze tot timpul ca să nu cadă în nelucrare, căci nelucrarea aduce primejdie mare pe calea omului cu Domnul, și aduce despărțire, fiilor, iar despărțirea nu ustură numaidecât, ci numai după ce își arată roadele dureroase, și iată, nelucrarea aduce durere cu ea, fiilor.

Când într-o casă nu sunt toți la fel, toți cu Domnul, o, e greu de Duhul Domnului, și e greu de cei ce stau în Domnul alături de cei mai reci. O, mai grea va fi clipa când se va împlini Scriptura aceea că unul va fi luat, iar altul lăsat, fiindcă în aceeași casă nu sunt toți cu Domnul, și de aceea trebuie să vină încă o clipă, clipa sortării, clipă dureroasă și pentru cei ocrotiți, și pentru cei rămași fără ocrotire și care au știut, dar n-au iubit, căci au iubit slava trecătoare, și duhul lumii au iubit cei fără de iubire.

O, fiilor, nu se poate cu Domnul cu jumătatea. Lucrați, ca să fiți pe de-a întregul în lucru cu Domnul și pentru Domnul, și ca să aveți parte cu Mine în veșnicie, măi fiilor! Ascultați și împliniți tot cuvântul Meu de peste voi, o, că mult lucru aveți de împlinit când vă las pe masă cuvânt! Fiți treji unul pentru altul pentru împlinirea cuvântului Meu. Răspundeți unul pentru altul în lucrul vostru pentru statul vostru cu Domnul, căci așa este în trupul bisericii, măi fiilor, că sunteți mădulare ale aceluiași trup, precum este scris despre taina aceasta a trupului lui Hristos. Unul altuia să vă dați semnal cu duhul vieții și pentru viață cu Domnul. Tot timpul să lucrați și să vegheați să fiți cu Domnul, fiilor. Fiți mari pentru dăruirea duhului de viață de la unul la altul, căci nelucrarea este despărțire și aduce despărțire, fiilor.

Iată, toate vietățile au lucrare între ele, grăiesc unele cu altele, toate au de la Domnul haruri ale grăirii. Lătratul unui cățeluș dă altuia semn și îndemn să grăiască înapoi celui dintâi, o, și puteți auzi grăirea lor, grăirea dintre ei în liniștea serii, fiecare stând în gospodăria pe care o are de viețuire a sa. Cântatul unui cocoș îndeamnă și dă semn la alt cocoș să cânte, și cântă unii după alții cocoșii și slăvesc pe Domnul în miez de noapte și în zorii dimineții și-și răspund unul altuia cuvântând între ei. Cântatul păsărelelor cerului dă avânt harului sfânt al cântării pentru Domnul, pentru slava Lui cântată de sfinți și de îngeri, și apoi toată suflarea zi și noapte, fiilor, tot și toate au lucrare, iar nelucrarea este tristețe pentru Domnul și pentru cine nu lucrează, și apoi tristețea aduce roadele ei și mai amare.

O, așa îi învățam pe ucenicii Mei să lucreze și să cuvinteze între Mine și ei, între ei și ei, și apoi peste oameni, și cu răbdare și cu așteptare îi învățam și îi așteptam să crească Dumnezeu în ei și să fac din ei cuvânt peste pământ, așa cum Tatăl Meu Mă are pe Mine Cuvânt al Său. O, și stau acum, fiilor, ucenicii Mei la gura Mea ca să ia în ei grăirea Mea despre ei în zi de sărbătoare a lor în cer și pe pământ, iar Eu, Domnul și Păstorul lor, le spun lor acum:

Puneți pe masă rodul cuvântului Meu de peste voi, puneți cuvânt pe masă, fiilor ucenici! Eu sunt cu zilele Mele de nuntă pe pământ cu ei, cu cei care Mă poartă cu cuvântul de la margini la margini, fiilor, căci acum merge prin văzduh Domnul cu ucenicii Săi cei de azi, că pe pământ nu mai este cum să mergem, dar Eu merg, că pot aceasta, și iată, Îmi împart glasul ca să meargă el peste tot, și apoi să sfârșesc și să număr oile și să le dau lor veșnicia, fiilor. Hai, puneți pe masă, puneți din voi, o, ucenici iubiți!

— Pace Ție, Doamne! Ne-ai învățat să facem urare de pace oriunde vom intra să lucrăm, așa cum și Tu ne așezai mereu în pacea Ta și ne spuneai: Pace vouă!

Grăim acum fraților noștri cei mai mici, cei din urmă ucenici ai Tăi, și le spunem și lor:

Pace vouă, o, pace vouă! Ca și Domnul lucrăm și noi, și să rămână pacea peste voi toți!

Vegheați să fiți toți fii ai păcii, fiilor ucenici. Lucrează Domnul peste voi așa cum lucra peste noi atunci când răbda Domnul stângăciile minții noastre, ale neînțelepciunii noastre, dar ne dădea să lucrăm ca să și învățăm să lucrăm, o, și mergeam și ne întorceam cu roadele Duhului Sfânt peste mulțimi, dar Domnul ne învăța să ne bucurăm cu cumințenie, nu cu bucurie fără de umilință, ci doar că prin ceea ce lucram ni se scria în ceruri în cartea vieții lucrarea și numele și duhul.

O, nu încetați să lucrați și să vreți să lucrați! Cei ce nu lucrează se lasă grei, o, și le trebuie iubire, iubire și credință, căci iubirea fără de credință că se poate, că poți, o, e iubire amestecată cu voia de sine, și suferă nelucrată voia Domnului, voia fraților. O, aveți pe Domnul mult, mult, cu mult cuvânt peste voi. Fiți ochi și urechi ca să împliniți voia Lui. Nu vă dă Domnul să lucrați ceea ce ar fi prea mult, ci tot ceea ce vă face pe voi ai lui Dumnezeu tot timpul, vă dă tot ceea ce puteți face prin puterea Lui, pe care v-o dă mereu mai mult decât oricăruia de până acum lucrător cu Domnul.

O, nu vă dăm noi mult în ziua aceasta de serbare. Avem pe Învățătorul cu noi, și El este deasupra. Lucrați și voi de la El prin puterea Lui, iar de la noi, îndemnul să lucrați și să nu depărtați de la voi cuvântul Său de peste voi, ci să-l împliniți întru totul, că nimic nu este cu neputință celui căruia Domnul îi dă să lucreze, după ce îi dă înțelepciune și har și lucru apoi.

Pace vouă! Ca și Domnul vă spunem și noi.

O, pace Ție, Doamne! Ca și Tine lucrăm și noi, că de la Tine am învățat și învățăm, și unii de la alții învață ucenicii Tăi. Amin.

— Urarea cea dulce a fiilor lui Dumnezeu, aceasta o pun Eu peste voi, și spun: Pace în cer și pe pământ peste ucenicii Mei, și din unii în alții pace!

Pace vouă, ucenici de pe pământ! Am locaș la voi, fiilor. Fiți primitori de Dumnezeu ca Avraam. Coboară Domnul la voi, iar voi Îi sunteți casă și masă și odihnă.

Mă umplu de mângâiere când vin și vă grăiesc, fiilor, și de aceea vin. Mi-e dor de mângâiere, fiilor, și de aceea vin. Amin, amin, amin.

12-07-2021

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul



Slava Mea cerească stă deasupra ta, popor al cuvântului Meu, și așa vin Eu la tine când coboară în cartea sa cuvântul Meu cel de azi, cel din vremea Mea cu tine pe pământ. E mare slava Domnului deasupra creștetului tău, e mare minunea venirii Mele la tine cuvânt, și așa se împlinește Scriptura venirii Mele cu sfinții, fiule poporul Meu, iar suitele cerești sunt în sărbătoare măreață acum, căci au de sărbătorit în ziua aceasta pe cel mai mare născut din femei, pe Botezătorul Ioan cu pomenirea zilei lui de naștere între oameni, o, și cum să nu punem masă de cuvânt pentru serbarea nașului Meu de botez, și cum să nu stăm de vorbă și să petrecem vremea acestei zile mari de amintire cerească?

Soartă cerească i-a fost hărăzită pe pământ acestui mare născut între oameni. S-au minunat cetele îngerești de nașterea sa, și apoi de viața lui petrecută pe pământ. O, dar nu aceasta vom pune astăzi pe masa de învățat, ci vom vorbi despre astăzi, despre vremea Mea de acum cu poporul care M-a cunoscut în acest cuvânt care a răsunat între cer și pământ, începând din anul 1955 de la nașterea Mea pe pământ, și până azi, și până mâine, o, că mare a fost și mare este lucrarea cuvântului Meu din vremea aceasta, venirea Mea cu sfinții în slavă de cuvânt, fiilor!

O, pace vouă cu Domnul la masă și cu Ioan Botezătorul în mijlocul slavei venirii Mele cu sfinții, o, fiilor!

O, pace ție în mijlocul lucrării cuvântului Meu de azi cu toți sfinții Mei, o, Botezătorul Meu, și hai să lucrăm minune de cuvânt în ziua ta de slavă între sfinți! Îmi adun într-un duh pe toți cei care de peste tot așteaptă să ia în urechi și în inimă cuvânt de sărbătoare și cu învățătură tare pentru viață pe pământ, și în cer apoi a celor ce iau din râul Meu de cuvânt al vremii de acum, când Eu vin cu sfinții Mei cu slava cuvântului Meu.

Pace vouă, celor ce luați de la Domnul cuvânt în ziua aceasta de sărbătoare creștinească în cer și pe pământ!

Și iarăși pace vouă, celor ce străjuiți pentru Domnul în cetatea cuvântului Meu și așezați în carte coborârea Mea din vremea Mea cu voi!

O, cum să fac să știe cei ce caută după această mană cerească, să știe și ei că Eu sunt Păstorul Care-Și numără mereu oile și că voiesc să am ce să număr și să păstoresc spre înfierea celor hrăniți. Un păstor care veghează cu Domnul peste turma sa își numără tot timpul oile, seara și dimineața face el aceasta mereu, iar când lipsește din turmă se așează la veghe de două ori mai mult, căci este vorba de umbletul lupului prin preajma turmei sau chiar de la mijloc și în strungă intrat și îmbrăcat pe deasupra ca să se poată piti și să facă moarte în turmă, căci năravul lupului este să facă moarte, nu altul este năravul lui.

O, are lupul trecere, are prin păcatele care sunt în lucru, și așa se pierd oi din turmă și așa poate lupul, iar Eu așa Mi-am pierdut din oi și din lucrători pentru oi. Lupul are lucrarea lui pe ascuns și se furișează cu ea, nu lucrează la lumină, ci numai pe furiș, iar când este prins se agită și fuge, fuge din prostie, nu din slăbiciune, fuge că așa îi este lucrarea și năravul, iar Eu Îmi număr oile rămase și le învăț să vegheze să nu fie lupi în turmă, să nu se facă lup vreo oaie, să nu cadă din dragoste creștinul, căci Eu, Domnul, am păstrat de la început pe cei credincioși și le-am dat porunci pentru viață ca să le urmeze și să fie ei oi păscătoare și să crească blânde și să nu iasă din duhul umilinței, ca și Păstorul lor umilință să aibă și ele, o, și le-am hărăzit fericiri celor ce dau să semene cu Mine, și le-am lăsat lucrarea dragostei s-o aibă de lucrat între ele oile cu păstor.

O, fiilor, o, fiilor, dar și voi, cei ce luați cuvântul Meu în urechi, iată ce spun: Pe calea vieții păstorite îi trebuie minții o lucrare cu păsare de suflet, curată, cu mersul spre cer, că altfel mintea lucrează altceva, lucrează gândul și gustul păcatului, păcatul cel pentru care omul a pierdut raiul și veșnicia cea dulce cu Domnul.

Lucrarea păcatului îți ia păsarea pentru viața cea veșnică a sufletului tău, fiule care nu cauți să păstrezi taina vieții. Fiecare om voiește să-i fie bine în veșnicie, numai că păcatul are putere mare asupra celor ce nu știu să-și aleagă loruși calea sfințeniei și lucrarea ei, ca să nu cadă omul din sfințenie, căci cei mai mari sfinți se simțeau păcătoși față de sfințenia Domnului și se rugau plângând pentru iertarea păcatelor, care dădeau să-i culce clipă de clipă jos și să-i păteze, să-i îndemne să nu mai bage de seamă că ar cădea din Dumnezeu ca și Adam.

E sărbătoarea pocăinței ziua aceasta mare cât sărbătoritul ei, cât cel care s-a născut minunat și a trăit minunat, îngerește, și pe care cuvântul lui Dumnezeu l-a crescut ca și pe cei de azi crescuți din cer prin cuvânt. Ioan a luat cuvântul lui Dumnezeu de peste el și l-a împlinit, așa cum ar trebui și omul să facă dacă vine peste el cuvântul lui Dumnezeu, o, și iată de ce a fost mare Ioan! El a împlinit cuvântul de peste el, iar cei ce au din cer cuvânt și nu-l împlinesc, sunt mărunți, dar cât de mărunți sunt, atât de potrivnici lui Dumnezeu sunt ei, neîmplinind peste ei lucrarea cea de sus, lumina care luminează în lume când ea vine.

Pe om îl trântește trupul, și apoi suferă cu trupul și i se trezește duhul, căci suferința alungă păcatul, așa este scris în Scripturi, dar iată, omul fuge de suferință. O, de-ar fugi și de păcat ca de suferință n-ar mai suferi, iar sufletul s-ar bucura mereu, ar fi în Dumnezeu mereu, mereu, fiindcă ar crește Domnul cu statura Lui în om.

O, ce bine i-ar fi omului dacă ar căuta el să nu trăiască și să nu lucreze spre bucuria diavolului, ci spre slava Domnului să-și petreacă viața tot timpul!

O, omule, caută să pătrunzi taina pocăinței și puterea ei, că altfel pierzi iubirea lui Dumnezeu. Când Domnul nu te mai poate iubi din pricina neiubirii tale de Dumnezeu, e semn că n-ai, sau că ți-ai pierdut tot harul pocăinței care întoarce omul la Dumnezeu și la dragostea de Dumnezeu apoi, că fără dragostea Lui nu-I ești fiu, Îi ești străin, Îi ești vrăjmaș.

O, nu te mai învoi spre păcat, omule! Spre păcat te lași așa de ușor biruit, dar spre dragoste de Dumnezeu nu, căci păcatul îți lucrează mintea tot mereu, iar tu dacă stai așa iubești moartea și iei din ea mereu.

Te supune atâta de ușor trupul și ești așa de neputincios împotriva răului, omule, o, dar sfinții ți-au arătat prin viața lor cum au biruit ei trupul ca să trăiască viața lor în duhul, că ei știau că păcatul este iadul, de care ei dădeau să scape, și iată, omul ia mereu din păcat cât stă pe pământ cu trupul.

O, proorocule mare, e mult prea mult păcatul omului! Numai pe Mine Mă doare tot timpul păcatul din om. Pe el îl va durea după ce trupul lui cel păcătos va fi despărțit de sufletul din el, că sufletul va merge la divanul ceresc pentru răspuns în dreptul viețuirii lui în trup, căci trupul l-a rănit mereu, și-a rănit sufletul care l-a ținut în viață, în mișcare pe pământ. O, hai să ne dăm mângâiere unul altuia în durerea cea de la om, hai, că tu asculți de cuvântul lui Dumnezeu și între cei din cer, ca și pe pământ cum ai ascultat și ai lucrat după cuvânt, o, că ai lucrat ca Mine, așa cum Eu lucrez după cuvântul Tatălui, și nu de la Mine lucrez.

— O, cum să lucrăm altfel, o, cum, Mieluțule al Tatălui nostru, cum altfel, dacă noi suntem de la Dumnezeu și am stat și stăm în Dumnezeu? Noi am pierit de pe pământ prin poporul neascultător, pentru care trebuia să ne jertfim, după voia Tatălui, Doamne Mieluț, căci am iubit pe Dumnezeu, Doamne. Moise și-a iubit mai mult poporul decât pe Dumnezeu, o, și a pierdut și poporul, căci s-a pierdut pe cale cel neascultător, și a rămas și Moise afară din Canaan, meleagul făgăduinței pentru poporul Domnului. Noi însă ne-am supus Tatălui și am lucrat cuvântul Tatălui și nu I-am spus Lui ce să facă, ci ne-am supus spre junghiere, Doamne.

O, mă uit dintre sfinți, mă uit la viața mea de pe pământ și la calea ei, și mă uit la calea Ta de pe pământ. Am fost copii prigoniți de mici, de prunci. Nu grăim acum despre noi, că altele sunt așezate spre știre acum, dar mă uit că eu nu mi-am îngrijit trupul, căci Dumnezeu a avut grija aceasta pentru mine prin îngeri. El a avut grijă și de sufletul și de trupul meu, iar eu am avut grijă să iau aminte la Domnul meu, la tot ce trebuia să lucrez eu dat de El să fac.

Învăț acum de lângă Tine, Doamne, pe cei ce se apropie să învețe din cer, iar ca să primească Dumnezeu pe om, o, este nevoie să fie curat pentru cer cel ce bate ca să fie primit, căci este scris cuvânt dumnezeiesc care spune: «De ceea ce este necurat să nu vă atingeți, și Eu vă voi primi pe voi!».

O, e greu de om fără de suferință peste el, Doamne! Trage spre păcat cel ce nu are suferință. Oamenii lui Dumnezeu au fost păstrați de Domnul prin suferință, Doamne. Nu poți fi asemenea cu Domnul decât prin suferință. Cine este cel ce înțelege această minune: om asemenea lui Dumnezeu? O, cine este cel care să înțeleagă pentru sine că dacă vrea să fie al lui Dumnezeu trebuie să fie prigonit ca Dumnezeu? Antichrist a fost tot timpul, a fost de la începutul lumii antichrist, căci satana Îl vedea pe Fiul lui Dumnezeu de-a dreapta Tatălui Treimii dumnezeiești și mereu a stat el potrivnic lui Dumnezeu Cuvântul, mereu când sufla prigoană peste prooroci, peste drepți, peste lucrul lui Dumnezeu. Acum însă știe mai bine ca oricând acest antichrist, știe că Dumnezeu îl va birui curând, curând, pentru că este scris în Scripturi să se împlinească aceasta, o, și toți cei de pe pământ vor înțelege că are nevoie de oameni sfinți tot omul care va rămâne viu, și va fi Scriptura aceea că șapte femei vor trage de poala unui levit, a unui creștin împlinit căruia să-i poarte numele, ca să aibă nume de creștin cel care n-a fost creștin, și ca să aibă pe Domnul și să-L găsească să-L aibă, căci Domnul va fi alungat de peste tot și Se va aciua în casa fiecărui preot care mai poate să aibă pe Domnul acasă la el, așa cum a fost pe vremea primilor creștini, și așa cum Îi place Domnului meu, în sărăcia celui care Îl primește pe El în casa lui, nu în temple uriașe și reci, suflate cu aur și cu slavă trecătoare, ci în ieslea omului mic, lipsit de slavă pământească, iar locașurile pline de slava cea trecătoare vor rămâne goale de creștini, dar pline de urâciunea pustiirii lui antichrist, care se încumetă să sufle în lumina cea din cer, bietul de el, acest pustiitor al pământului și al omului care n-a prețuit trupul și sângele Domnului, căci fără aceasta nu te cunoaște Domnul că ești al Său.

O, Doamne, să fie soare între cei ce se dau Ție pe pământ cu viața și cu purtarea!

O, fiilor care vă alegeți pentru Domnul, o, cât de bine este să stați sub soarele de sus, să fie soare la voi mereu, să fiți sfinți mereu! Vă îndemn și vă învăț să fiți dumnezei, nu oameni, că numai așa sunteți cu Dumnezeu. Oamenii nu sunt cu Dumnezeu, că sunt cu păcatul. Luați din pilda vieții mele, că eu prin viața mea cea sfântă am putut fi glasul celui ce strigă să se îndrepte căile spre Domnul. N-am avut nimic de pe pământ, ci numai din cer. Aplecați-vă să vedeți pe Ioan Botezătorul! Nu e de ajuns să știți din Scripturi și din cărți despre mine. Dacă nu luați de la Dumnezeu așa cum am luat eu, zadarnice sunt cunoștințele despre Dumnezeu și despre sfinții Lui.

Cântam în crânguri și în poiene, cântam cu păsărelele cerului deodată și aveam cu ele grăire multă, și aveam părtășie cu Domnul, Care mă învăța ca un Păstor, iar eu luam și știam și aveam și trăiam pentru Domnul.

O, Doamne, câte aș mai spune eu, dar puterea e mică pe pământ ca să poată cât cei din cer, iar Tu știi aceasta îndeajuns. Duhul pocăinței crește-l, Doamne, în cei cu care Te sprijini întru venirea Ta cu sfinții acum, și toate câte ei vor purta și vor ști, vor fi din ajutorul cel mult al duhului pocăinței, o, că e mare nevoie de pocăință clipă de clipă! Trebuie biruință și stat în pocăință, căci cine iese din pocăință cade în înălțare de sine, cade cel ce nu se păstrează veghind pentru duhul pocăinței peste el.

Iar Tu acum, Doamne, pune numele Tău peste lucrarea cuvântului pus pe masă în ziua mea de serbare între sfinți și între îngeri, că viață îngerească mi-ai hărăzit să petrec eu pe pământ înaintea Ta pentru venirea Ta spre oameni. Amin.

— O, Botezătorule al Meu, te-am numit prin prooroci îngerul Domnului să fii, iar tu ai fost ucis ca un om, așa cum și Eu am fost. Te-am vestit prin prooroci că vei veni și vei merge înaintea Mea ca să-Mi faci cale să vin și să Mă fac cunoscut. Nașterea ta a fost taină mare, și numai Dumnezeu o cunoaște, că nu se poate altfel cu tainele Duhului Sfânt, cu Care se pregătește venirea Domnului, iar la Dumnezeu sunt toate cu putință, toate câte omul nu poate să le creadă, decât dacă Tatăl voiește să le descopere pe pământ.

Ai fost nazireu de la sosirea ta de la Dumnezeu și până la întoarcerea ta la Dumnezeu. Ai fost mult mai mult decât prooroc, chiar dacă ești numit prooroc. Ai nume de botezător al lui Iisus Hristos, pe Care L-ai botezat cu apă și cu venirea Duhului Sfânt în lucrare peste El. Ai fost curat, ai fost mare cu viața, iar prin lucrarea Noastră de la Tatăl coborâtă s-o lucrăm pe pământ între oameni, iată, cei din urmă sunt cei dintâi, sunt cei pe care Noi îi hrănim din cer și Ne sunt casă și masă și cină și dovadă că suntem pe pământ cu ei.

Tainic lucrăm ceea ce este acum de lucrat pentru doborârea puterii lui antichrist, și Dumnezeu va birui și va așeza toate iarăși. Bucură-te acum tu, mare în cerul de sfinți, mare cu viața și cu puterea și cu cuvântul. Ți-ai trimis ucenicii spre Mine ca și ei să mărturisească venirea Mea, arătarea Mea între oameni, iar tu te-ai dus apoi la Tatăl, și M-am dus și Eu apoi, și de lângă El lucrăm de atunci, și slavă Tatălui că Ne are și că are mărturisitori atât de mari și că, iată, este pe pământul român un popor născut din cuvântul lui Dumnezeu pentru vremea de acum, și merge Domnul cu împlinirea Scripturilor și nu pricepe satana puterea tainelor Domnului, dar pricep cei ce cred, o, și vor fi cei fericiți cei ce cred.

O, fiilor care-Mi slujiți ca fii, o, cât e de dulce și de frumos la voi și între voi când Eu pot să fiu cu voi prin credința și purtarea voastră sfântă și dulce! Eu atunci Mă bucur nespus, așa cum se bucură omul de soare și de frumosul zilelor cu soare pe pământ. Când însă n-ar fi frumos îndeajuns între voi, ar fi ca o zi cu ploaie, cu nori, cu iute vânt peste omul de pe pământ, și așa ar fi și în cer când la voi ar fi stări neplăcute lui Dumnezeu. Așadar, fiți-Mi bucurie, fiilor! Eu de la voi Mă mai bucur, iar altfel plâng, că e numai de plâns de peste tot, că mult este păcatul pe pământ, mult, fiilor, mult!

O, fiilor, fiți soarele pentru cei din cer, ca să primiți la fel din cer pentru voi. Și iată, o vestire frumoasă, mai înainte să pun pana jos:

O, fiilor, cântă păsărelele cerului de cum se crapă de ziuă și merg apoi și-și caută hrana, dar numai după ce-L slăvesc ele pe Domnul și Miluitorul lor. Să știți, fiilor, că păsărelelor le place cântarea și de aceea cântă, o, și le place mult să-i audă și pe oameni cântând ca și ele lui Dumnezeu, ca și ele, nu ca fiii oamenilor, și vin ele până aproape și cântă omului și se apropie să asculte și cunosc ele pe cei cu inimă de creștin în piept, cunosc pe cei ce iubesc ca și ele pe Domnul.

O, cântă păsărelele cerului, cântă lui Dumnezeu, fiilor, cântă din zori și până-n seară, iar unele sunt hăruite să cânte noaptea, să cânte lui Dumnezeu, iar cântarea lor este laudă, este rugăciune pentru ele și pentru oameni spre Cel văzut de ele Stăpân al lor și bun dăruitor. Ioan Botezătorul vorbea cu păsărelele, iar ele vorbeau cu el, fiilor; cânta cu ele, și ele cântau cu el, cântau lui Dumnezeu împreună, măi fiilor, căci în cer se cântă slavă pentru Domnul tot mereu.

Pace vouă și cântați Domnului, cântați, fiilor! Învățați-vă să cântați mult, că taină mare este cântarea cea pentru Domnul, și e mângâierea Domnului cântarea. Ridicați-vă deasupra tuturor făpturilor și cântați! O, cântați, fiilor, căci toate dau să vă asculte, toate, căci toate știu că Eu am la voi și cu voi pe cele din cer așezate, iar voi ridicați pământul spre cer și prindeți puteri din cuvântul Meu, fiilor.

Pace vouă, și bucurie de Duh Sfânt pentru slujirea voastră cu îngerii și cu sfinții, fiilor! Toate din zori și până-n zori, așa cum Eu, Domnul, am rânduit viața cea cerească pentru cei ce sunt fiii lui Dumnezeu, fiii poporului cuvântului Meu pe pământ, o, fiilor! Amin, amin, amin.

07-07-2021