Teme


Leagănul omenirii: zidirea omului din pământul român

Mi-am ales în România petecuţul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul şi pământul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecuţ de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf, iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ. Grăiesc desluşit această taină, ca să Mă audă oamenii bisericii şi să ştie de la Mine cu cine au pornit război.


***

Oamenii nu citesc în proorocii Scripturii. Nici cei care se fălesc cu cunoştinţa legii lui Dumnezeu, nici aceia nu înţeleg cuvântul Meu şi vremile cuvântului Meu cel din Scripturi, aşa cum nici Israel cel după trup n-a înţeles nimic. Este scris în prooroci că Mă voi lăsa găsit de un popor care nu întreba de Mine, căci cu poporul cel la care venisem de la Tatăl acum două mii de ani, n-am putut să fac nimic, şi iată Scriptura care spune că nu cei ce aud legea sunt drepţi înaintea Mea, ci acei care împlinesc legea, aceia sunt îndreptaţi prin ea. Fericiţi cei ce cred în Dumnezeu împlinind voia Lui, crezând prin propovăduirea trimişilor Lui peste pământ, că aceia se vor îndrepta şi vor fi cu Dumnezeu. Amin.


***

Eu sunt Cel ce sunt. Cerul şi pământul Eu le-am făcut. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu, Fiul Tatălui Savaot, şi toate prin cuvânt le-am făcut. Amin.

Eu vin cuvânt pe pământ. O, e lung drumul de la cer la pământ pentru omul cel necredincios, care gândeşte şi trăieşte pământeşte pe pământ. Dar iată cum vin Eu de uşor! Vin ca fulgerul, vin numaidecât când Mă pornesc să vin, ca să fiu mereu cu ai Mei până la capătul timpului. Vin la cei învăţaţi cu tainele Mele cereşti între ei. Vin din cer pe pământ cuvânt.

Iar tu, ţară Românie, eşti ieslea cuvântului Meu. Mă nasc în tine cuvânt şi îţi vestesc naşterea ta din nou, înnoirea ţi-o vestesc, căci am pus în ţarina ta sămânţă la însămânţat, ca să cresc Eu în tine viţă nouă, viţă de soi, Fiul şi Cuvântul Tatălui, Care S-a dat pentru viaţa lumii. Când a ieşit pământul din ape la cuvântul Meu, tu ai fost întâia ieşită din ape, ţara Mea cea de la sfârşit. Ţara începutului şi a sfârşitului lucrului Meu eşti tu. Eu sunt Alfa şi Omega. Aşa şi tu eşti, căci aşa eşti lucrată, şi eşti taina Mea prin care am lucrat veacurile, şi iată, prin care-Mi întocmesc la sfârşit veacul cel fără de sfârşit. Nu plânge. Eu sunt Făcătorul tău şi pot tot ce voiesc. Nu mai plânge. Pământul tău are grai, şi cere la Mine înviere, căci am luat din tine pământ cu mâna şi l-am făcut om, şi eşti taina începutului omului pe pământ. Suspină începutul omului, suspină omul cel întâi zidit de mâna Mea din pământul tău. Peste tot, omul suspină, şi iată, pământul tău suspină, omul cel întâi zidit suspină.


***

O, lucrul mâinilor Mele, făcut din pământ şi din apă şi din duh şi din sânge! M-a trimis Tatăl după tine. Am venit în locul în care te-am întocmit la început. M-am întors la început ca să te găsesc. M-am întors în pământul din care te-am luat, ca să te fac şi să-ţi dau chip şi asemănare după cum sunt Eu.


***

Pace ţie! Pace ţie, ţară frumoasă, ţara Mea de nuntă! Mă fac nuntă de veac nou pe pământul tău, ţară dulce. Mă fac pâine în tine, ca să-ţi dau. Mă dau ţie, şi nu M-am dat nimănui până azi aşa cum Mă dau ţie. Ia-Mă, că Mă dau ţie. Dă-te Mie, că Mă dau ţie. Stau în vârful muntelui cel sfânt al Meu din mijlocul tău şi Mă uit cu dor peste tine şi îţi mângâi trupul cel de la început şi cel de la sfârşit. Am luat din trupul tău pe omul cel întâi zidit, şi am luat din trupul tău pe omul cel de la sfârşit şi l-am făcut străjer pentru venirea Mea la tine, şi l-am făcut popor de sfinţi pentru venirea Mea. Străjerul este cel ce veghează peste tine cu Mine, ca să-ţi fie ţie bine, ţară dulce, ţară a nunţii Mele. Străjerul te anunţă despre cele rele care vin peste tine, care stau peste tine, iar tu să nu mori, că ai peste tine străjeri puşi de Mine. Iată-i, iar Eu sunt cu ei în grădina cuvântului. Iată-i, ei îţi dau ţie glasul Meu cel ce doineşte peste tine. Iată-i, ei trezesc pe doinaşii tăi ca să-ţi cânte de dor sau de durere sau de iubire sau de tristeţe, după cum şi Eu doinesc peste tine, când de dor, când de durere, când de iubire. Am pus pe străjerii Mei din tine să adune pe doinaşii tăi în grădina întâlnirii Mele cu omul, şi ei au venit, şi ei doinesc, şi ei sunt trupul tău, şi ei te mângâie şi se mângâie cu bucuria ta, cu iubirea ta, cu durerea şi cu jalea ta, şi ei te mângâie, ţară dulce a venirii Mele. O, de ar doini doinaşii tăi doina Mea cea de peste tine, doina Mea peste pământ, ca să audă popoarele că tu eşti aleasa Mea de la venirea Mea! Să ia doina Mea doinaşii tăi şi s-o ducă de la margini la margini, şi să se facă ei cărare a omului spre Mine şi spre izvorul Meu care curge peste pământ din mijlocul tău, ţară a doinirii Mele. Eu sunt doinaşul tău, şi te cânt, şi te trezesc, şi te mângâi, şi te povăţuiesc, şi te chem, şi te numesc a Mea. Ţara Mea de nuntă te numesc, darul Meu de la Tatăl te numesc. Tatăl te-a născut odată cu naşterea Mea pe pământ, şi acum te-a făcut darul Meu de nuntă, darul Mirelui şi al miresei, masă de nuntă pentru Mirele din cer. Pace ţie! Pace ţie! Pace ţie! Se aude la cer cântarea doinaşilor tăi. Să se audă şi pe pământ, de la margini la margini. Amin. Să se audă chemarea la nuntă, căci Eu sunt cu zilele nunţii pe pământul tău, şi Eu doinesc şi horesc în tine, că e nuntă în tine. O, ce frumoasă este ziua nunţii! O, ce frumoase sunt zilele nunţii, căci nunta este taină fără de sfârşit, şi nu este înţelepciune pe pământ pentru taina nunţii, pentru începutul iubirii cea fără de sfârşit.


***

E Duhul Sfânt acest cuvânt, şi cu El Eu Îmi călăuzesc pe poporul Meu de azi, pe poporul cuvântului Meu, popor luat din neamul român, pentru că pământul român este cel întâi ieşit din apă la facerea cerului şi a pământului, şi pentru că lutul din care l-am zidit pe om a fost luat cu mâna Mea cea făcătoare de om din locul în care Eu în vremea aceasta Mi-am zidit din nou biserica, fiindcă am spus din vreme prin acest cuvânt proorocesc că biserica Mea cea dintâi se va zidi din nou. Cerul şi pământul trec, dar cuvântul cel ieşit din gura Mea nu trece până nu se împlineşte. Amin.


***

Am cu Mine în această zi de aducere aminte pe trâmbiţa Mea Verginica şi pe apostolul Andrei. Cu Verginica Mi-am făcut începătură nouă de popor nou şi curat acum, la sfârşit de timp, aşa cum la începutul neamului român am lucrat prin apostolul Andrei de Mi-am aşezat popor încreştinat pe pământul român, ca sămânţă de împărăţie a cerurilor pe acest pământ al ei, pământ însemnat şi însămânţat şi pecetluit de Mine ca să fiu în el cu slava Mea cea de la sfârşit de timp, şi iată, împlinesc, căci am pe vatra acestui neam taina cea de la începutul pământului, grădiniţa cea de la început, pecetluită de Mine acum, şi în care Eu la început Mi-am zidit omul din pământ şi l-am făcut fiinţă vie şi l-am aşezat apoi pe el în Eden. Acest petecuţ de pământ este şi acum începutul, precum a fost atunci, şi taina Mea cu voi e mare, fiilor, iar tainele Mele sunt anevoie de înţeles de omul care nu ştie să creadă aşa cum a crezut Avraam şi Moise şi proorocii şi sfinţii, pe care Eu i-am ales dintre oameni şi i-am învăluit în Duhul Meu şi am lucrat cu ei tainele Mele, tată.


***

Vă dau iarăşi cuvânt vouă, celor ce aţi stat la izvorul Fiului meu lângă poporul Său de la izvor. O, Ne-aţi adus mângâieri în dureri şi Ne-aţi dat din voi şi aţi luat din Noi. Har, har peste voi să fie cuvântul cel din cer, care se naşte din iubirea Noastră şi a voastră în zi de praznic sfânt! Cuvântul Fiului meu s-a făcut praznicul lui Dumnezeu pe pământ, masă de praznic a împărăţiei cerurilor, cerul de sfinţi la masă cu omul pe pământ, iar hrana de pe masă are ca sare în ea dorul sfânt, dorul de Dumnezeu în voi şi dorul de voi al Domnului. Nici un popor de pe pământ nu are în limba lui vorbită acest cuvânt: dor. Numai neamul român are în limba lui acest dulce şi duios cuvânt: dor, şi pe această dulce limbă grăieşte Domnul la sfârşit de timp, şi ea a fost cea dintâi limbă între pământ şi cer, limba pe care Dumnezeu a grăit pentru facerea a toate, limba cea din vecii, când era o singură limbă pe pământ, până să se despartă neamuri şi limbi din loc în loc după căderea omului din Dumnezeu. E mare taină pământul român, e mare, şi nu i-a fost dat omului de pe el s-o stăpânească pe ea, căci ea este aşezată în vecii, şi s-a arătat demult, demult în taină, şi iar s-a arătat acum, şi numai cei înţelepţi de la Dumnezeu ştiu limba şi lucrarea acestei taine, care va stăpâni peste pământ curând, curând. Îşi pregăteşte Fiul meu un popor frumos în mijlocul neamului român, care nu-şi cunoaşte adevărata lui obârşie, căci taină mare este acest pământ, şi apoi râul acesta va inunda peste tot şi peste toate pe pământ rodul acestui cuvânt, care poartă în el sămânţa cea nouă a Semănătorului Iisus Hristos, Fiul meu Cel de acum două mii de ani, Care S-a arătat şi a locuit între oameni.


***

O, bucuraţi-vă, voi, cei ce v-aţi ales călătoria spre izvorul Meu de cuvânt, spre aceste plaiuri cereşti, unde Eu Îmi aşez venirea şi cuvântul şi vestirea lui apoi! Pace inimioarelor voastre, că le-am ascultat bătăile şi M-am încălzit la dorul din ele!

O, câtă slavă aici acum! Nu am aur şi argint, nu am ce să vă dau ca plată pentru dragostea din voi. Vă dau slava Mea, cuvântul dragostei Mele, povestea Mea de dragoste cu care Mă scriu pe pământ de aproape şaizeci de ani pe vatra neamului român. Dar de ce nu M-am dus pe alt meleag acum, când venirea Mea trebuie să se scrie pe pământ? O, am venit pe locul de unde am început când am făcut cu cuvântul cerul şi pământul, şi l-am făcut apoi din pământ pe om cu mâna şi i-am dat chipul Meu la facerea lui şi l-am asemănat cu Mine şi cu Tatăl şi l-am iubit cu iubire mare ca pe lucrul mâinilor lui Dumnezeu şi i-am zidit rai pe pământ, grădină de poveste, şi l-am aşezat în fericire dulce pe om, şi am început atunci de aici cu toată slava facerii şi am pecetluit la început acest pământ şi are acum numele de pământ român, după numele neamului de pe el. O, mulţi căutători, mulţi cercetători au grăit şi grăiesc că e ţara Domnului pământul român, dar ei au auzit de la Mine, din descoperirile pe care Eu, Domnul, le-am coborât ca să fie cunoscută taina acestui pământ, pe care Eu stau şi cuvintez cuvântul Meu, cuvântul celei de a doua veniri a Mea de la Tatăl la oameni.

O, câtă bucurie ar fi să porţi tu în suflet, neam român, când auzi tu din gura Mea soarta ta, alegerea ta cea dintru început! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, şi lucrez ca la început, căci sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi sunt Domnul Dumnezeul tău, că eşti întâia, o, ţara Mea cea de la început şi cea de la sfârşit. Am început cu tine, şi tot cu tine trebuie să lucrez şi la sfârşit, şi să înţeleagă toţi de ce eşti tu a Mea, de ce-ţi spun Eu ţara Mea, ţara Mea de nuntă. O, cum să-ţi spun altfel când Eu am în tine masa Mea de nuntă, slava cuvântului Meu, care cheamă omul la masa Mea, la masa Mea cu sfinţii? O, ce frumoasă eşti tu întru cele cereşti, întru cele nevăzute ale tale şi puse peste tine la facerea lumii! Acum două mii de ani M-a sortit Tatăl ţie la sfârşit de timp, după ce poporul Israel M-a lepădat şi M-a scos afară din mijlocul lui. Tu eşti pământul făgăduinţei cel pentru sfârşit de timp, şi iată, eşti, şi am în mijlocul tău praznicul împărăţiei cerurilor, vestea care merge ca fulgerul peste tot, căci omenirea doarme în plăceri ca înainte de potop când Noe striga spre Domnul oamenii de pe pământ ca să nu-i piardă pe ei fărădelegile lor.

O, ce frumoasă eşti tu între cele nevăzute ale tale, ţara Mea cea de azi! Oştiri cereşti stau la masă cu Mine şi cu poporul cuvântului Meu pe vatra ta, şi cât aş vrea să iubeşti venirea Mea la tine şi să cauţi după Mine cu dor! Amin.


***

Se aşează cuvântul Meu în cartea sa de pe masa aceasta şi se dă în dar şi face el facere peste om. N-am cum să merg pentru această facere în altă parte pe pământ. M-am aşezat aici cu slava Mea cea de azi, cu facerea Mea cea din urmă peste toate, fiindcă aici am stat la început când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi omul, luând cu mâna pământ şi zidindu-l pe om. O, vine vremea cea măreaţă să desfac această taină mare şi să ştie popoarele toate de începuturile facerii omului atunci şi acum. Din acelaşi loc am început şi atunci, şi acum, şi am tăinuit aceasta între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar acum lucrez şi-Mi scriu cuvântul aici, şi se întreabă omul şi zice: „De ce aici?“, iar Eu vin şi-i descopăr omului taina aceasta de aici şi îl învăţ să se apropie de glasul Meu şi să-l asculte şi să urmeze cuvântul Meu ca să fie viu, ca să meargă cu Mine pe cale omul, căci Eu sunt Calea, aşa precum am spus.


***

Am promis vouă că vin să vă spun o taină mare, fiilor. E zi de mare praznic sfânt, și e plin de taine între Dumnezeu și om acest praznic peste ape. Apele lucrează naștere, fiilor, și slujesc ele facerii omului și facerii a toate cele peste care se lucrează cu apă sfințită prin cuvânt. La începutul facerii cerului și a pământului Duhul lui Dumnezeu lucra ca și azi prin cuvântul Meu, și a făcut lumină Duhul Care plutea, precum este scris, și a făcut cuvânt peste ape și au ascultat apele și s-au despărțit sus și jos, în dreapta și în stânga și s-a ivit din ape pământul, fiilor, iar primul petecuț de uscat ivit din ape a fost pământul român, vârful pământului, creștetul pământului, întâia născută din ape această țară, plină de taina lui Dumnezeu cea pentru început. Iar dacă l-am făcut pe om din acest bulgăre de taină, l-am numit încă de pe atunci român pe omul cel întâi zidit, și am păstrat în veșnicii această taină și acest nume mare pentru sfârșit de timp, și a venit vremea să-și poarte numele ei cel dintru început această țară a Mea, că Mi-a dat-o Tatăl la nașterea Mea între oameni ca să Mă cunoască și să Mă primească ea la întoarcerea Mea cea de după două mii de ani, și iată-Mă în ea cuvântând și lucrând lucrarea Tatălui.

Am venit după om aici, în locul din care l-am zidit la început și l-am numit român încă de pe atunci, o, și este slab în credință acest neam român când aude ce taină are păstrată Dumnezeu pentru pământul român. O, Eu, fiilor, de aceea am mărturisit prin acest izvor de proorocie și am spus că tot omul care se va îmbrăca în cămașă de creștin se va numi român.

Toți oamenii de pe pământ sunt români, căci toți vin din Adam, omul cel zidit din pământ român. Iar dacă am venit din cer acum două mii de ani și am luat trup de om ca să răscumpăr omul, și dacă toți sunt din Adam după trup, iată, și Eu, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, și Eu sunt român, căci am luat din om trup de om, și toți oamenii sunt români, chiar dacă nu și-au ales ei fii ai lui Dumnezeu să fie și să se dovedească așa, și nu fii ai neascultării, care se despart de Domnul pentru plăcerile lor și pentru alt nume pe pământ, căci oamenii și-au ales țări și și-au pus nume peste ei după numele țării în care stau, dar după trup ei sunt români toți, că de aici începe omul, chiar dacă el nu poate să știe și să cunoască taina aceasta așa cum toată firea cunoaște pe Dumnezeu și taina Lui, căci M-a cunoscut Iordanul și M-a mărturisit prin semn, și M-a cunoscut marea când mergeam pe deasupra apei ca pe uscat, și M-a cunoscut soarele, de a stat întunecat de jalea Mea de pe cruce, și M-a cunoscut pământul și s-a clătinat, s-au clătinat temeliile lui de durerea Mea de pe Golgota. Dar omul stă bățos ca să nu se aplece lui Dumnezeu, o, și n-am ce să le fac celor bățoși și necredincioși, și se aleg singuri la dreapta și la stânga, prin cuvântul Meu cel rostit după faptele cele plăcute lui Dumnezeu, și după cele neplăcute și se aleg ei la dreapta și la stânga.

Taina pe care azi am pus-o Eu deslușită în cartea Mea cea de azi, o, e mare în cer această taină. Sunt mari românii din cer, și toți sfinții cerului sunt români, sunt ai Raiului, ai țării mângâierilor de sus, iar cei ce n-au iubit și nu iubesc pe Domnul pe pământ, o, ai cui sunt și ale cui fapte le urmează despărțiți de Dumnezeu?

O, fiilor hrăniți din gura Mea cea plină de cuvânt, voi sunteți primii creștini ai venirii Mele de azi cuvânt pe pământ. Am venit cu taina cea dintru început păstrată și am scos-o din taină pe România. Ea este țarina cu comoară în ea, cu taina lui Dumnezeu în alcătuirea ei, iar numele ei de la sfârșit de timp este frumos, și va fi numele fiilor lui Dumnezeu pe pământ și în cer ca și numele ei, ca și obârșia ei, iar pentru această taină și adevăr măreț trebuie aplecare și credință și bucurie în Domnul.


***