... O, Scriptură care te ţin în mână de la început şi până la sfârşit! Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Domnului Iisus Hristos nu se vor şterge şi nimic nu va rămâne neîmplinit. Amin.
Israele, poporul Meu, întoarce-te cu faţa la Dumnezeu, că Dumnezeu a fost şi este scutul tău, dar fă aşa cum scrie, că nici o virgulă nu se va lua. Şi la cei ce n-au ştiut, şi la cei ce n-au văzut, şi la cei ce n-au vorbit, va vorbi virgula şi vor încremeni, căci nu a fost pusă să trecem peste virgulă, iar punctul a fost ca să te opreşti. Vai de tine, creştine care n-ai luptat ca să înţelegi punctul şi să te opreşti! Vai de tine, cel ce nu te-ai oprit! Vai de tine, cel ce n-ai priceput punctul! Vai de tine, că Eu sunt virgula şi punctul! Vai de tine, care, Eu am venit la tine, şi tu nu M-ai primit! Vai de tine, creştine, ce judecată vine peste tine!
Vai de tine, vrăjitoare şi fermecătoare! Vai de tine, diavole, care ai fabricat lucrul, ca omul să nu mai fie cu Domnul! Vai de tine, fântână care n-ai fost bună de băut! Vai de tine, cumpănă care n-ai fost bună pentru scos apă la vreme de secetă! Vai de tine, tâmplar şi cioban sau fierar pe care Domnul Iisus te-a făcut ca să Mă foloseşti pe pământ! Vai de tine gestionar care n-ai păstrat marfa ce ţi-am dat! Duhovniceşte Domnul vorbeşte. Vai de tine, Ierusalime, care, am trecut prin tine şi nu M-ai păstrat! Vai de tine naş care nu ţi-ai păstrat secretul de naş!
... Capetele voastre Domnului să le plecaţi. Mulţi domni vor zice să le plecaţi lor, dar Unul este Domnul. În cerul sfânt nimeni din îngeri şi sfinţi nu primeşte închinăciune şi mărire, şi zic aşa: „Domnului Iisus Hristos să vă închinaţi“. Dacă cinsteşte pe cineva, pe Domnul Îl cinsteşte. Să nu pui cinstea Domnului, omului. Dacă cinsteşti pe fratele tău, pe Domnul Îl cinsteşti, iar dacă ajuţi pe fratele tău, pe Domnul Îl ajuţi. Fiilor, viaţa voastră să fie a Domnului, nu a omului; şi luptaţi pentru cer, că lucrul ceresc, sfârşit nu are.
... Fiţi tari şi înrădăcinaţi-vă bine viaţa cu Mine, ca să ţineţi piept la furtună şi la viscol, că scrie în Scriptură că via a dat-o spre mâncare porcilor, şi de o altă vie este plin pământul, şi aceasta e sectarismul. De aceea vă spun: adânciţi rădăcinile, că vine vremea ca un ciorchine din via Mea să aibă un kilogram.
... Nici când eram pe cruce nu eram trist cum sunt astăzi. Tată, Eu nu vă dau ţuică. Ţuica e de la diavol. Eu vă dau struguri, dar beţi cu măsură. Eu ţi-am dat pruna ca pe smochină, nu s-o fierbi şi s-o faci ţuică. Copilaşilor, fiţi cuminţi, nu prăpădiţi lucrurile Domnului. Vai de tine, prun care ai făcut pruna şi s-a făcut ţuică din tine! Duhovniceşte vorbesc. Ascultă bine şi cumpără înţelepciune dacă nu ai. Dar voi cumpăraţi numai porci, vaci, cai. Cumpăraţi şi înţelepciune. Că te închini şi lui Dumnezeu, dar te închini şi duhului rău. Posteşti, dar odată cu postul faci şi minciună. Faci milostenie, dar şi furi.
La ziua de judecată nimic de pe pământ nu te poate scoate. Judecata pământească nu seamănă cu cea cerească. Martorii şi avocaţii cereşti nu primesc bănet, ci te iau din carte, nimic nu trec cu vederea. Numai Preasfânta Fecioară Maria e miloasă, că de aceea s-a făcut taina cu ea pe pământ, ca să se roage pentru tine şi ca să o ai mijlocitoare. De aceea vă spun: nu mai faceţi păcate.
... Deschide inima, că vine focul din Sodoma şi Gomora. Ca mâine dimineaţă vei vedea focul cum va arde casa ta şi cum zbiară vitele toate şi fug îngrozite cu focul pe spatele lor. Uită-te bine, că acelea pe care le vezi goale şi vorbind cu băieţii, nu le vei mai vedea, că acelea au adus sfârşitul pe pământ. Fiilor, nu lăsaţi lucrurile acestea să intre în casele voastre. Nu lăsaţi să intre focul în casa voastră. Să vadă Dumnezeu semnul la fereastra voastră ca să scăpaţi. Iar dacă în casa ta vei lăsa să intre fiicele tale goale şi fiii tăi ca ai Sodomei, ai lumii, atunci nu vei avea scăpare, şi casa ta şi vaca ta şi lucrurile tale vor arde.
... Vai de tine, care dormi la rugăciune! că te-ai dus în şanţ, ca şoferul care doarme la volanul maşinii. Creştine care stai la rugăciune, n-ai voie să te scoli de la rugăciune de ţi-ar muri boul şi vaca ta; de ar arde casa, n-ai voie, creştine. Crezi? Lasă-ţi perdelele şi încuie-ţi uşa şi lasă vaca, lasă raţele, lasă găinile şi leagă câinele la poartă. Ai auzit?
... Pacea Domnului Iisus Hristos să fie cu voi toţi! Fiilor, fiţi făcători de pace, stingeţi cearta din casele voastre. Iubiţi-vă, sprijiniţi-vă şi ajutaţi-vă. La vremea care stă în faţă, va fi scris şi pe stâlpi: „Creştini din toate ţările, uniţi-vă!“. Şi va fi scris: „Trăiască creştinătatea de azi!“.
Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu voi toţi. Amin.
14-09-1973