Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei fiului risipitor

Vin din cer de lângă Tatăl ca să grăiesc pe pământ, căci sunt deopotrivă în cer şi pe pământ. Amin. Vin şi sun la porţi ca să se deschidă şi să asculte cuvântul Meu, cuvântului Domnului Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc şi Cuvântul Tatălui, căci Eu sunt din Tatăl, şi în Tatăl grăiesc peste cei credincioşi, ca să Mă ia de la Tatăl şi să Mă dea celor ce Mă doresc.

Fiilor, deschideţi-vă! Amin. Vă numesc poartă între cer şi pământ. Amin. Eu pe porţi vin când vin. Eu peste porţi nu trec, dar întăresc porţile şi le fac să Mi se deschidă. Fiilor, vreau să vorbesc cu voi, pentru voi şi pentru poporul cuvântului Meu, şi pentru toţi cei ce Mă doresc Învăţător peste sufletele lor. Fiilor, Eu deschid sufletele voastre ca să intru în ele. Deschideţi-vă! Cuvântul Meu este cheia cu care vin la poarta sufletelor voastre. Deschideţi-Mi! Iată cheia. Amin. Lăsaţi această cheie în uşă la voi, că altfel se astupă locul cel pentru cheie. Staţi deschişi, şi mereu, mereu lăsaţi-Mi liber să Mă uit mereu în voi, să am deschis pentru Mine sufletul din voi. Am de uitat la voi, am de lucrat la voi, la creşterea şi la statura voastră. Am de dat prin voi şi altora care Mă doresc şi care nu sunt din staulul acesta. Iată, vreau să vorbesc cu sufletele voastre, vreau să Mă uit în casa voastră, căci sunt Stăpânul şi Învăţătorul vostru şi Mă îngrijesc de voi.

A fost odată pe pământ un om sfânt, şi lângă el s-au adunat mai mulţi ca să-i fie ucenici şi să-l urmeze după cum trăia el. El se uita mereu la ei, şi mereu, mereu intra în colibioarele lor şi se uita în ele ca nu cumva să aibă în ele vreun lucru netrebuincios trupului şi sufletului lor. El controla pâinea lor măsurându-le-o. Dacă pâinea le era multă, îi numea slujitorii trupului, iar dacă era fără tărâţa cea din grâu, îi numea iubitori de sine şi lumeşti. Mergea ziua şi noaptea la uşa lor şi asculta cu grijă de sufletele lor, dacă nu cumva dormeau şi nu se rugau în vreme de rugăciune, în vreme de noapte. Dacă nu-i auzea, le bătea în poartă ca să-i deştepte, ca să-i deschidă spre Dumnezeu. Cu mustrarea stătea mereu paznic peste ei şi îi îmbunătăţea pentru virtuţile cereşti, ca să aibă după el urmaşi mai sfinţi decât el, şi ca să am Eu, Domnul, cale din sfinţi zidită între început şi sfârşit. El cerceta sufletele celor credincioşi Mie bătând la uşa sufletelor lor.

Fiilor, Eu deschid sufletele voastre ca să intru în ele pentru voi şi pentru poporul Meu pe care-l păstoresc Eu şi voi, şi pentru toţi cei ce Mă doresc Învăţător peste casa sufletelor lor. Amin. Învăţaţi mereu, învăţaţi de la Mine cum se intră şi cum se iese, căci Eu sunt Cel ce nu sar peste porţi, şi folosesc porţile. Eu sunt poarta voastră spre Dumnezeu, iar voi sunteţi poarta Mea spre voi şi spre cei ce Mă doresc ca şi voi, şi spre cei ce vor să înveţe dorul de Dumnezeu şi dragostea de Dumnezeu. Am pe pământ multe suflete risipite în duhul necunoştinţei de Dumnezeu, şi multe din ele dau să se întoarcă din rătăcire şi vor să-şi caute patrie şi odihnă adevărată, şi nu ştiu cum să pornească, şi nu ştiu cum să se umilească, nu ştiu să înceapă cu umilinţa şi cu deschiderea casei lor. De aceea vin din cer Învăţător pe pământ şi Mă aşez cuvânt în calea omului rătăcit de casa lui, de Dumnezeu, Care este casa omului, cetatea Noului Ierusalim, Omul Cel nou, Care S-a făcut casă şi masă din cer, cetate coborâtă din cer, că de aceea M-am făcut Om din cer pe pământ, de aceea, ca să fiu casă omului, casă şi ţară şi suflet şi cale şi viaţă şi tot ce a pierdut omul care rătăceşte fără Dumnezeu între cer şi pământ.

Fiilor, Eu sunt între voi trup şi Duh, intrare şi ieşire a Mea în voi şi din voi. Guriţa voastră este uşa prin care Eu intru Trup în voi, ca să pot ieşi apoi Duh din voi, ca să fiu între voi din voi. Fiţi deştepţi, că voi nu aveţi voie să fiţi proşti, fiindcă Eu v-am învăţat vreme multă cum să fiţi ca să pot Eu intra înăuntrul vostru Trup ceresc în trup ceresc, şi să pot ieşi din voi Duh ceresc, să ies din trup curăţit şi sfinţit pentru cei ce se sfinţesc ca şi voi, ca să fiu Eu Cel mai mare între mulţi fraţi, Cel dintâi să fiu, să fiu portarul sufletelor voastre.

Fiilor, fiţi deştepţi, că e vreme multă de când vă am la şcoala cea din cer cu care am venit pe pământ. Cel ce este cu şcoala aceasta nu are voie să fie prost. Nu e voie să fii nepriceput, copile hrănit cu Duh Sfânt, căci Duhul Sfânt poate. Guriţa voastră să fie uşa de intrare, dar şi de ieşire pentru Mine. Guriţa voastră să facă întreagă lucrarea Mea; să ia, dar să şi dea; să mănânce întreg, şi să împartă întreg. Mereu, mereu lucrez ca să întăresc intrarea şi ieşirea Mea în voi şi din voi, că nimănui n-am dat ce am avut păstrat pentru voi. Nu cumva să vă îngâmfaţi pentru această lucrare pe care am păstrat-o ca s-o lucrez cu voi, şi mai degrabă fiţi dăruiţi Mie şi oamenilor care Mă doresc şi care nu au de unde să înveţe lumina cea din cer şi s-o urmeze apoi ca şi voi.

Pentru toţi copiii cuvântului Meu grăiesc: deschideţi-vă! Deschideţi-Mi! Cuvântul acesta este cheia cu care intru în casă la voi. Am lucru cu voi, vreau să Mă uit în voi, căci sunt Stăpânul şi Învăţătorul vostru, şi Mă îngrijesc de voi ca de cei mai mici, ca de cei din urmă cu care trebuie să-Mi săvârşesc cea din urmă Scriptură, venirea Mea cu slavă pentru cei sfinţi, şi cu judecată pentru cei făţarnici şi pentru cei ce iubesc deşertăciunea şi moartea. Fiilor, fiilor, Eu bat, iar voi deschideţi-vă ca să stau în voi, în sfat cu voi, şi ca să ies şi ca să lucrez între voi, între frate şi frate şi între Mine şi voi. Amin, amin, amin.

Iar voi, fiilor din grădină care-Mi sunteţi intrare a Mea, faceţi acum lucrarea ieşirii Mele spre toţi copiii acestui cuvânt, şi aşa să ies cu acest cuvânt, pe porţi să ies şi să păstoresc cu el pe cei ce Mă doresc, că mulţi Mă doresc, dar fără să aibă umilinţă în casa sufletelor lor. Fac din voi învăţători din partea lui Dumnezeu peste cei ce Mă doresc, că Eu, Domnul, am fost Omul Cel umilit, şi nimic şi niciodată n-am lucrat fără de umilinţă, ca să fiu peste om Învăţător prin umilinţă. Aşa să înveţe omul de la Mine şi de la voi, din umilinţa Mea şi a voastră să înveţe cum să se ridice, şi cum să învieze, şi cum să stea deschis înaintea lui Dumnezeu. Voiesc să fac frumos sufletul omului, căci cel mai frumos suflet este sufletul umilit, care se lasă deschis mereu pentru lumina Mea, pentru împărăţia Mea în om. Amin, amin, amin.

Fericit este omul umilit, care-şi simte amărăciunea vieţii lui căzută din Dumnezeu, că acela dă să se scoale din cădere. Iată ce taină mare este umilinţa. Ea este taina cea care lipseşte omului cel căzut, căci omul este căzut. Numai Eu, Domnul, sunt Omul Care n-a căzut din Dumnezeu, căci am stat umilit înaintea Tatălui şi înaintea omului, iar azi, după ce veacurile s-au scurs, vin din nou umilit în mijlocul oamenilor, slăvindu-Mă cu slava pe care o am de la Tatăl. Vin ca să-l chem pe om de la rătăcire la umilinţă, că mare taină este umilinţa.

Omule, ridică-ţi piciorul şi pune-l pe această scară, că Eu sunt Cel ce am adus-o la tine, şi pe ea am coborât până la tine. Ridică-te de pe pământ la cer pe scara pe care am coborât Eu la tine. Omule care rătăceşti fără cale, fără ţară, fără tată şi mamă şi fără casă, vreau să intru în casa sufletului tău. Deschide-Mi! Dă-Mi voie în casa ta, omule, căci sunt obosit aşteptând pe urma ta. Amin, amin, amin.

07-02-1999