Cuvântul lui Dumnezeu

... O, cine va răspunde de acest cămin românesc? Cine va răspunde de această ţară? Pe acest pământ erau nişte stupi de miere. Românie, cine te ştie, Românie? Îţi zic ţie, Românie, unde e brăţara pe care o purtai la mână? Ţi-au luat-o ţările străine. Ai făcut schimb de marfă, ai dat aur pe aramă, ai dat tinereţea de pomană. Cu câte cruci am sfinţit acest pământ! Dar acum nu mai sunt. Ţine-te bine, Românie, ţine-te bine, că vei rămâne fără lumină. Vei bâjbâi ca omul fără vedere şi vei înfometa ca omul fără avere, care nu va avea unde semăna recolta sa, căci pământurile de sub picioare nu mai sunt ale tale, că nu vei mai avea unde semăna recolta ta şi nu vei mai avea unde păşuna vita ta; nu vei mai avea pomii şi grădina ta. Vai de tine, române păcătos şi fără de Mine! căci vei fi rob la lume străină, care vine mereu peste tine. Nu ţi-ai păstrat lucrul pe care ţi l-am dat, şi te-ai întinat cu trupul care a intrat din străinătate la tine în casă.

... În anul 1955 când M-am coborât cu Duhul pe pământ, era un buchet de creştini nu mare, ci mititel, şi M-am bucurat de el ca de Lot şi de Avraam, ca de Iacov şi Isaac. Prin ei am împlinit un lucru pe care l-am avut de împlinit. Dar astăzi cu cine să mai împlinesc veacul şi lucrul dumnezeiesc? că scrie în sfânta Scriptură că dacă unu, doi, trei sau patru voi găsi neîntinaţi, scapă acest pământ. Dar nu sunt, căci cei pe care i-am găsit când am venit, toţi M-au minţit, toţi Mi-au zis că urmează pe Iisus până la poarta cerului sus. Dar astăzi am rămas cu unul; unul, tată, unul la cinci case; cu doi la zece case. Şi aceştia se vor răpi, ca Ilie şi ca Enoh, cu trup cu tot.

Nu Se mai luptă Dumnezeu să mai curăţească un păcătos de păcate, că de câte ori l-a curăţit, şi astăzi s-a găsit nu ca omul, ci mai rău decât un câine, căci câinele e mai înţelept de zece ori ca omul, căci când îl strigă omul, îl cunoaşte şi vine în grabă la sine, dar omul nu-L mai cunoaşte pe Domnul. Ca să se mai schimbe, nu se mai schimbă, ca pe vremea lui Noe. Spune peste tot Domnul Iisus, în Duh, că vine focul peste tine, vine moartea peste lume, dar cine să audă? că deşi au urechi, nu aude nimeni, ca în vremea Sodomei şi Gomorei; curvesc fără saţ. Rabdă de foame, dar de aceasta nu se lasă.

... Am adus la Mine ciobani de la oi şi i-am făcut războinici şi eroi, până ce au ajuns împăraţi peste împărăţie, dar nu împăraţi ca în vremurile de azi, ca să pândească avioanele şi să-şi facă plimbările, ci i-am făcut ucenici, şi fiecare au scos din mărăcini şi spini suflete legate şi schingiuite de duhurile necurate. Ţine-te bine, creştine, că până acum am fost cu tine şi te-am apărat de câini, te-am apărat de hoţi, te-am apărat de duhuri necurate. Nu ai suferit lipsa, dar de acum voi da drumul la câini şi te vor muşca de va curge sângele din mâna ta, care faci păcat cu ea.

... Dacă ar vedea moşii şi strămoşii voştri, s-ar mira, s-ar mira şi ar urla cum urlă lupii, de se aude peste graniţă, de ce a ieşit în urma lor; că nu mai are pe pat acel ţol şi nu mai are în curte acel izvor şi nu mai au nepoţii acel port. De ce? Că au venit din ţări străine în ţară la Mine lucruri care nu au fost de când e veacul. Crezi? Voi purtaţi hăinuţă făcută din ce nu ştiţi şi purtaţi cămăşuţă din ce nu ştiţi; şi mâncaţi mâncare din ce nu ştiţi. Degeaba am venit Eu în mijlocul vostru, căci nu Mă întrebaţi, şi plâng şi Mă uit la creştini cum mănâncă mâncarea care nu se mănâncă şi poartă haine care nu se poartă.

Tată, ţineţi taina, că dacă o veţi spune, veţi suferi greu, că pe Mine nu Mă poate prinde. Fiţi foarte atenţi, tată, că dacă Dumnezeu nu ar fi între voi şi dacă Maica Mea nu s-ar ruga, de mult eraţi pierduţi şi omorâţi. Dar Maica Mea ţine piept ca un viteaz cu arma în mână şi nu dă voie să vină peste voi oamenii răi.

O, tată, patriarhul Justinian e pe patul de moarte, suferă greu din partea poporului rău. Dacă poporul său nu ar fi rău şi dacă Justinian ar mai fi în puterea sa, nu ar mai fi intrat oameni cu duh necurat în patriarhie.

... Fiule Daniele, ce să mai fac eu cu Maria Achim? Ce să mai fac Eu cu ea? că şi-a urât bărbatul ei, care Mă iubeşte pe Mine. Ce să mai fac Eu cu ea? căci i-am ajutat de şi-au făcut cămin aproape de căminul Meu. Şi-a făcut inima stâncă ce nu se mai pleacă niciodată, cum nu s-a mai plecat Petre Horja. Ea duşmăneşte pe surorile ei, duşmăneşte pe vasul Meu, că nu i se prooroceşte după placul său. De câte ori i-am iertat al său păcat? Îi răpesc copilul pe care i l-am dat, şi îi răpesc şi fiicele. Sunt gata să spun un cuvânt. Crezi? Ea profanează lucrurile sfinte. Şi Maria lui Nicolae Lăzărescu iscodeşte. Să alunge acest păcat de iscoadă, căci cum s-au nimicit iscoadele din pământul Canaan, care au spus o minciună, aşa se vor nimici şi acestea.

... Vino, tată, să fii mulţumit, să ai o singură hăinuţă pe tine, nu cu hăinuţe multe. Vino nu încrosniat cu hăinuţe multe! Vino la Mine! Nu se ştie cât timp are să mai fie de acum. Vino, tată, vino! căci căminul e mititel, dar se va întinde ca o plasă şi se va face mare şi frumoasă şi o va conduce Domnul. Vino! Mâncarea ta să fie mâncarea Mea. Vino! Inima ta să fie inima Mea. Vino, tată, şi nu zăbovi! Chiar dacă ai avea în casă bogăţie mare, vino! că te-am anunţat ca să nu-ţi faci avere pământească. Vino! căci când voi suna din trâmbiţă, nu va putea nimeni să ia nici trenul, nici maşina, şi Domnul va spune: „Vino aşa cum am venit şi Eu din cerul sfânt la tine! Vino! Vino!“.

Să nu vă duceţi la blocuri. Este piatră care se va sfărâma în curând. Nu mai poate Dumnezeu să rabde.

... Fiule, te întreb ceva, dacă ştii să-Mi dai răspunsul. De ce se împunge ţapul unul cu altul? De ce se lovesc? De ce se împung berbecii unul cu altul? De ce se lovesc? Fiule, chiar dacă într-o turmă sunt doi ciobani, se tot pocnesc. Este simbol mare. Nu sunt berbeci, şi sunt nişte regi şi nişte împăraţi. Deşi au turmă, dar dacă i-ai vedea cum se pocnesc! Deşi e unul ca şi altul, dar se pocnesc. Dar cât s-or pocni, tată, ţap cu ţap? Şi la berbeci şi la ţapi curge sângele pe masă. Ştiţi despre ce am vorbit. Cine i-o mai despărţi? Dar să ştii, tată, că nu rămâne nici unul, nici altul. Şi ţapii, şi berbecii, amândoi se distrug, şi rămân oile. Ţine minte: rămân oile. E ceva de consultat. Cine va sta cu oile? Dar nu vor mai face oile miei.

... Preotul Mirică Ilie când a pornit pe trâmbiţa Mea la spitalul-azil a zis să moară acolo, să nu mai vină, ca să nu mai încurce. A făcut ca boierul cu cocoşul. Dar iată că în vremurile de azi vasul Meu trăieşte, iar preotul Mirică Ilie şi soţia sa sunt îngropaţi în mormânt. De atunci şi-a săpat groapa, şi lui, şi soţiei sale. Când făcea trâmbiţa Mea jertfă la bisericuţă, îi dădea şi soţiei sale, şi nici ea nu lua, nici pe nepoţi nu-i lăsa, şi le spunea: „Nu luaţi, că această femeie e blestemată de preot.“ Şi a plecat cu blestemul neiertat.

... Lenuţa, nepoata vasului Meu, nu mai respectă pe vasul Meu şi îi răspunde la fiecare arătare pe care o face vasul Meu pentru ea, şi îi răspunde cu inima înrăită. Nu mai îndrăzneşte trâmbiţa Mea să-i arate greşeala sa. Spune la toată familia că nu poate, dar nu-i pune vasul Meu nici o greutate ca să nu poată. Veronica şi cu Ionel sunt aici, dar sunt în urmă de tot cu toate lucrurile Mele. E dureros cu aceşti tineri aşezaţi în această casă, că nici unul nu mai întreabă niciodată: „Ce mai zice Domnul?“.

07-01-1977