Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt binecuvintează cuvântul şi sfatul cuvântului care se coboară acum din sânul Treimii cereşti pentru ca să hrănească poporul cel cu nume sfânt. Amin.
Eu sunt pâinea care se coboară din cer. Eu sunt Cuvântul, şi cobor la poporul cel cu nume sfânt, ca să-l hrănesc prin cuvânt. Cuvântul este pâinea care se coboară din cer şi din care se hrănesc cei ce cred din poporul cel cu nume sfânt, iar cei ce nu cred pe Dumnezeu Cuvântul, Care Se coboară prin cuvânt, aceia se hrănesc prin auz, dar nu şi prin credinţă, şi aceia nu se hrănesc, şi aceia nu cresc mari prin cuvânt. Aceia sunt piperniciţi, şi dacă au putere, n-au putere bună, şi au putere dăunătoare pentru mântuire, şi au putere de necredinţă cei ce nu cred.
Pace ţie, popor cu nume sfânt! În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pace ţie, popor cu nume de Ierusalim, căci Ierusalim este nume sfânt, şi acesta este numele pe care-l porţi din darul lui Dumnezeu, popor cu nume sfânt, popor unit cu Ierusalimul cel de sus, care s-a coborât peste tine, după cum era scris în Scripturi pentru vremea aceasta, şi despre care a scris Ioan cel iubit prin Scriptura care grăieşte: «Am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se din cer, de la Dumnezeu, iar glasul Celui de pe tron a grăit: iată, noi le fac pe toate». Amin.
O, popor cu nume sfânt, proorocit din vremea începutului împărăţiei cea nouă a lui Iisus Hristos! Am hotărât să cobor iar spre tine prin cuvânt şi să-ţi amintesc să nu fii numai cu numele popor al lui Dumnezeu, ci să fii cu viaţă sfântă şi pregătită bine înaintea Celui ce vine. Dar nu să te pocăieşti numai pentru o vreme, nu aşa, şi să stai mereu priveghind. Nu priveghea numai un timp, ci priveghează până la capăt şi crede până la capăt şi lasă-L pe Dumnezeu să lucreze peste tine cum ştie El, cum vede El că trebuie. Să nu fii numai cu numele popor al acestei lucrări dumnezeieşti, şi să fii cu fiinţa şi cu viaţa şi cu toate îndeletnicirile, şi să fii cu credinţă şi prin credinţă, că aceasta va fi prima fericire rostită peste fiii acestui popor: ferice celui ce a fost chemat şi a crezut apoi în această lucrare a lui Iisus Hristos, Care a venit prin cuvânt ca să-Şi gătească bine calea celei de a doua arătări în mijlocul oamenilor. Ferice vouă, celor ce credeţi în această coborâre cerească pe pământ! Şi iarăşi zic: vai vouă, celor ce aţi dat de acest izvor, de acest cuvânt de mântuire, şi aţi fost necredincioşi şi ispititori şi aţi părăsit această coborâre cerească!
Poporule iubit, scoală-te spre fericire şi nu spre vaiet, că aceste două cuvinte vor conduce de-a dreapta şi de-a stânga pe fiii acestei lucrări.
O, am încă multe să-ţi spun, popor cu nume sfânt, dar le poţi tu purta de-acum? Iată, cei ce cred pe Dumnezeu Cuvântul se bucură purtând tot ce aduce cuvântul de la Dumnezeu, iar cei ce nu cred, aceia nu pot purta cele cu care Eu vin de-acum. Aceia nu pot crede, fiindcă celor ce ispitesc pe Dumnezeu Cuvântul întru lucrarea Sa, acelora nu le este dată puterea să creadă. Eu aşa am spus celui ce M-a rugat de vindecare zicându-Mi: «Doamne, dacă poţi, fă-mi bine», iar Eu i-am răspuns: «Dacă poţi crede, totul se poate împlini». Şi am auzit credinţa lui şi rugăciunea lui ca să-l ajut şi ca să-i dau putere să creadă, căci a spus: «Cred, Doamne. Ajută-mi în necredinţă, ajută-mi să cred».
Apostolii Mei credeau, şi se rugau să le măresc credinţa, dar nu stăteau nepăsători în credinţă. Se rugau spunându-Mi: «Adaugă, Doamne, credinţei noastre, adaugă credinţă». Şi tu, iubitul Meu popor, ai avut în mijlocul tău slava lui Dumnezeu, şi tot n-ai ştiut cum să crezi în ea, căci lucrarea aceasta este slava lui Dumnezeu în mijlocul tău, dar cine n-a stat mic sub ea, acela n-a înţeles pe Dumnezeu întru lucrarea Sa, întru mărirea Sa, căci acela n-a folosit sfiala cea sfântă de care avea atâta nevoie acest popor chemat, ca prin sfiala cea sfântă să fi dobândit har înaintea lui Dumnezeu.
Iată ce veste îţi dau, iubitul Meu popor, chematul Meu ucenic, primitul şi miluitul Domnului. Îţi dau veste pentru lucrarea smereniei şi a pocăinţei întru tine, tată. Îţi dau de ştire că tu n-ai avut sfială faţă de Mine şi faţă de cuvântul Meu lăsat peste tine şi faţă de măreţia Mea în mijlocul tău. Şi dacă n-ai avut, şi dacă n-a fost să se defăimeze numele Meu şi lucrarea Mea, iată, te-am ţinut aşa cum ai stat, aşa cum ai vrut să stai şi cum ai vrut tu să-L înţelegi pe Dumnezeu. Şi s-a întâmplat cu fiul acestui popor aşa cum a fost cu Saul, care era uns prin prooroc, dar care făcea ca el şi nu ca Dumnezeu, că venea să întrebe pe Dumnezeu şi după ce a plecat Samuel proorocul din mijlocul poporului Israel, dar Domnul nu S-a mai uitat spre Saul şi nu i-a dat răspuns prin nimeni şi prin nimic. Şi când el a văzut aşa, s-a dus să întrebe prin fir străin de Dumnezeu, străin de lucrarea care-l unsese pe el, şi a rostit Samuel din mormânt moartea lui Saul pentru necredinţă şi pentru mărire de sine şi pentru împotrivire, măi copii.
O, n-ai fost smerit, popor iubit, şi mereu M-ai ispitit, iar când nu-ţi mai plăcea să Mă port cu dreptate cu tine, plecai, tată, şi te duceai să întrebi pe la prooroci, ca să faci tu din ei prooroci mincinoşi împotriva Mea şi a lucrării Mele cu tine, popor miluit de cuvântul cel rupt din braţele Treimii cereşti. Şi te duceai din acest braţ şi nu stăteai cu Mine şi cu cina cuvântului Meu în mijlocul tău. Şi Eu am venit mereu şi te-am învăţat şi te-am îndemnat şi ţi-am pus mereu mâna pe ochi ca să vezi, dar tu nu cunoşteai mâna Mea cerească şi te supărai pe mâna Mea şi pe alifia Mea, pentru că tu ziceai mereu că vezi bine, poporul Meu iubit, şi nu te-ai lăsat lucrat de Mine, tată, şi iată, acum vin în calea ta ca să te îndemn spre pocăinţă şi ca să lucrez Eu pentru pocăinţa ta şi nu pentru necredinţa ta, că va fi greu şi dureros dacă vei rămâne să lucrez peste necredinţa ta, că Eu voi veni, şi vei vedea că am fost Cel ce am lucrat ca să te izbăvesc. Adu-ţi aminte de Petru, care a plâns cu amar când a ajuns să înţeleagă că Eu am fost Cel mărturisit de el Hristosul lui Dumnezeu şi că n-am fost mincinos întru lucrarea Mea între ucenicii Mei de atunci. Şi după aceea i-a părut rău pe veci lui Petru că n-a lucrat cu sfială faţă de Dumnezeu, Care venise să fie cu el. Că Eu când M-am plecat să-l spăl pe picioare, el s-a scuturat împotrivindu-se, deşi Eu îi spusesem lui prin cuvânt: «Ceea ce fac Eu acum, tu nu înţelegi, dar vei înţelege». Şi iar, din nou fără sfială, a zis apoi: «Doamne, spală-mi şi capul». Şi Eu, răbdător şi smerit, i-am spus: «Cel ce s-a spălat este curat». Eu lucram ca să-i pregătesc şi să-i împlinesc întru lucrarea Mea pe care aveau s-o ducă din loc în loc apoi, dar ei, ca nişte neînţelegători şi nesfioşi, loveau în cuvântul Meu cel rostit peste ei şi Îmi întorceau cuvântul cu alt cuvânt, că nici ei şi nici tu, poporul Meu, nici tu, ucenicul Meu cel de acum, nu înţelegi că da e da şi nu e nu, iar cel ce nu face aşa, acela cade în judecată prin această împotrivire. Aşa este scris: «Da al vostru să fie da şi nu să fie nu, ca să nu cădeţi în judecată».
Eram la cină şi vorbeam cu ucenicii Mei, ca să-i pregătesc prin cuvântul rostit peste ei şi prin împlinirea cuvântului rostit, că de aceea rosteam cuvinte, rosteam ca să se împlinească. Le-am dăruit cina ca să înţeleagă ei că în felul acesta voi rămâne cu ei în veac. Şi pe când îi învăţam, i-am spus lui Petru, care M-a mărturisit Hristosul lui Dumnezeu, i-am spus că satana vrea să-i cearnă vânturându-i ca pe grâu. I-am spus: «Petre, Eu M-am rugat ca să nu piară credinţa ta cea mărturisită şi să te întorci după patima Mea ca să întăreşti pe ucenici cu această mărturisire». Eu am fost adevărat Hristosul Domnului, dar ei n-aveau atunci cum înţelege decât cu credinţa, aşa cum a fost şi cu Avraam. Aşa i-am spus lui Petru: «M-am rugat ca să nu piară credinţa ta», dar el din nou şi-a întărit cuvântul său spunând că el este gata să meargă la moarte cu Mine şi că nu Mă va părăsi. Iată ce înseamnă cuvântul rostit, căci ei aveau ungere de la Mine şi aşa era şi la ei, da al lor trebuia să fie da. S-a grăbit Petru, şi dacă nu s-a ţinut de cuvânt, a căzut în judecată, după cum este scris: «Da, da, şi nu, nu, ca să nu cădeţi în judecată». N-a stat Petru cu sfială de vorbă cu Mine, şi atunci i-am vestit că până la cântatul cocoşilor se va lepăda de Mine. Nu era smerit acest ucenic, n-avea sfială, şi se purta cu Mine ca şi cu un om, dar Eu eram şi Dumnezeu.
O, poporul Meu iubit, tot aşa te-ai purtat şi tu cu Mine prin această lucrare, şi de aceea te-ai lepădat mereu de Mine până acum. Te-ai lepădat de Mine, tată, şi n-ai stat până la capătul cinei cu Mine. Cine a plecat înainte de terminarea cinei? Stăteam cu ucenicii întru cina cea tainică şi am frânt din pâine şi le-am pus pe masă, şi am pus şi paharul, şi am rostit lucrarea cinei, şi Iuda a luat bucăţica, şi apoi a ieşit numaidecât, şi a făcut rău dacă a plecat mai înainte de sfârşitul cinei. Iată ce înseamnă să nu stai până la sfârşit cu Dumnezeu şi cu izvorul care ţi-a spălat ochii ca să vezi. Aşa se întâmplă cu cel ce pleacă de lângă Mine, acolo ajunge cel ce pleacă, fiindcă cel ce pleacă, acela M-a şi vândut. Dar n-ai înţeles Scriptura aceasta, popor chemat de Mine la cina cuvântului Meu, că dacă înţelegeai, nu plecai şi nu Mă vindeai, şi erai acum ucenic întărit, şi ai fi plecat cu Evanghelia Mea ca să deschizi ochii oamenilor mărturisind această lucrare cerească, această cină cu care Eu stau în mijlocul tău de patruzeci de ani, popor cu nume sfânt, care ai mâncat din cer şi nu de pe pământ, ca să ai nume sfânt şi ca să fii sfânt, că nu poţi să ajungi cu sfinţii din cer dacă acum nu eşti sfânt, dar cine înţelege această adâncime de cuvânt?
Am auzit cuvântul unui preot care a spus că sfinţii nu sunt pe pământ, şi sunt numai în cer. Dar prin ce au ajuns aceia sfinţi ai cerului? Nimeni nu poate fi în ceata sfinţilor în cer dacă nu a fost sfânt pentru această plată de sfânt, căci în cer nu este ca pe pământ. Pe pământ e numai nedreptate şi slavă deşartă şi răsplată mincinoasă, dar în cer nu e ca pe pământ, iubitul Meu popor, şi acest adevăr trebuie să-l înţelegi acum, tată, că dacă ai fi ştiut să înţelegi că în cer nu este ca pe pământ, poate că te-ai fi sfiit mai mult în faţa lui Dumnezeu. Dar tu ai fost mai neaplecat decât Petru atunci, şi mult mai lungă vreme am stat Eu biruit de tine aşteptându-te să te îndupleci şi ca să înţelegi cuvântul rostit de Dumnezeu şi să stai cu sfială lângă Mine. O, Eu sunt prietenul tău, aşa cum am spus, dar sunt din cer, tată, şi Eu am spus că împărăţia Mea nu este de pe pământ, şi este din cer. O, de câte ori M-ai pus tu dregător peste pământul tău, de câte ori! Şi tu ştiai că Eu nu sunt de pe pământ, dar în zadar ştiai, că tu n-ai fost cu sfială faţă de Dumnezeu, Care este din cer. Aşa şi Petru a făcut, tot ca tine a făcut, cu toate că Mă mărturisise pe numele Meu de Fiu al lui Dumnezeu. Aşa şi tu, fiule, şi M-ai învârtit cu tine patruzeci de ani. Şi dacă acum am făcut o iesle nouă şi un cuvânt nou, lasă-Mă ca în cer în această iesle, poporule iubit, că de aici Eu te învăţ numai din cer, ca să te deprind să fii ceresc, copilul Meu. Te aşteaptă cerul, tată, şi tu nici acum nu ştii ce înseamnă cer, dar iată, Eu vin acum prin cuvânt nou şi îţi spun că nu este cer lucrarea ta, că ţie ţi-a pierit credinţa cea bună, şi nici nu te-ai rugat să-ţi ajut în necredinţă, să-ţi ajut ca să nu păţeşti ce a păţit Petru, căci câtă isteţime a dat el să dovedească, pe atâta nevrednicie şi nestatornicie a dovedit faţă de Dumnezeu.
Cerul nu este pământ, tată. Cerul este cer, şi pământul este pământ, şi este cerească unirea cerului cu pământul, nu este pământească. Dar cum să fac Eu cu tine ca să ştii bine această taină cerească? Iată, pentru această înţelepciune îţi trebuie ţie aplecare şi pocăinţă adevărată şi amănunţită, şi sfială sfântă îţi trebuie în faţa cerului, că s-a aplecat cerul până la tine, poporul Meu iubit, s-a aplecat ca să te înveţe ce este cer, şi ce este pământ, şi ce este om ceresc şi trup ceresc, că, fii atent, sunt şi trupuri cereşti, şi trupuri pământeşti. O, de când trebuia să fii tu ceresc, popor cu nume din cer, popor cu nume sfânt, că asta este lucrarea la care trebuie să ajung Eu cu tine, Israele al făgăduinţei. Am venit prin cuvânt în calea ta ca să te îndemn spre pocăinţă, şi ca să lucrez apoi lecţie cerească peste tine. Am venit să te nasc din nou, să te nasc din cer şi să nu-ţi mai întinezi apoi cămaşa cea pentru vremea aceasta, căci trebuie, tată, să-ţi dau pe tine cămaşa slavei care vine din cer pe pământul României, poporul Meu cel sfânt din mijlocul acestui pământ binecuvântat şi proorocit de Dumnezeu.
Iată, lucrez lecţie cerească peste tine, dar tu trebuie să înveţi, tată, să înveţi ca să ştii ce să faci să fii moştenitor al slavei care vine cu Mine. Un picuţ, şi vin pe nori la tine ca să vadă şi lumea că sunt cu tine, poporul Meu cel mic, întru care am binevoit Eu pentru răscumpărarea făpturii. Tatăl Meu a binevoit întru Mine, iar Eu L-am ascultat întru toate pe Tatăl, dar tu, popor iubit, puţin de tot L-ai ascultat pe Cel ce a binevoit în mijlocul tău cu lucrare cerească.
O, popor cu nume sfânt, atâta răbdare am avut cu tine! Cu atâta răbdare te-am hrănit şi te-am răbdat învăţându-te, ca să ştii lecţia împărăţiei cerurilor, tată, şi să încep cu tine împărăţia cerurilor cea văzută, împărăţia Mea întru duhul şi trupul tău, popor cu nume sfânt şi cu alegere cerească, fiindcă din nou amintesc: nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, copii ai poporului Meu, şi v-am ales ca să vă deprind să aveţi fire dumnezeiască, aşa cum a fost firea trupului Meu. Eu de aceea am venit de la Tatăl şi am luat trup, ca să arăt la oameni ce va să zică firea dumnezeiască în om. Am luat asupra Mea toată firea omenească pentru ca să pot risipi păcatele oamenilor osândindu-le în trupul Meu, şi să le osândească şi oamenii apoi în trupul lor, dar oamenii au rămas uniţi tot cu păcatele, pentru că oamenii n-au luat de la Mine chipul firii dumnezeieşti.
O, ce lecţii de fire dumnezeiască am lăsat Eu la oameni, dar oamenii nu s-au folosit de această minune, căci Eu am fost minunea întrupată a lui Dumnezeu în om, şi am devenit apoi calea oamenilor spre împărăţia Tatălui Meu, Care M-a mărturisit pe Mine din cer ca Fiu al Său în vremea botezului Meu prin Ioan.
O, poporul Meu, învaţă de la Mine, măcar de acum învaţă, măcar de acum mănâncă pâine din cer, căci cuvântul acesta este pâine cerească, şi nici nu ştii tu ce înseamnă această taină de coborâre a cuvântului la tine. Dar Eu vreau să lucrezi cu Mine ca să ştii tu taina cuvântului Meu, că iată ce-ţi spun Eu, iar ceea ce spun, pe unii vă va bucura, iar pe mulţi din voi îi va îndemna spre pocăinţă, şi apoi spre înţelepciune. Şi iată ce-ţi spun, popor iubit: îţi spun că Eu, cât am stat cu oamenii, am lăsat cuvintele Mele pe pământ, şi am lucrat în două feluri şi atunci, aşa cum am lucrat şi cu tine, poporule chemat la mila Mea cerească. Şi cine M-a osândit atunci, aceia Mă osândesc şi azi prin aceleaşi cuvinte de ispitire. M-au osândit atunci oamenii legii şi ai cărţii. Mă osândeau pentru că nu Mă cunoşteau, fiindcă Eu eram din cer şi nu din pământ. Eram Omul Cel nou, Cel ceresc, Cel născut de la Duhul Sfânt, fără de sămânţă, Cel născut din Fecioară, ca să fiu Om şi să port fire dumnezeiască arătând omul cel nou, născut din Duhul Sfânt, ca să-l sui din nou la cer pe omul cel făcut din pământ, precum este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi cu suflet viu, iar cel de al doilea, cu duh dătător de viaţă».
Am venit de la Tatăl şi M-am făcut Om de la Duhul Sfânt, şi când un om a venit şi Mi-a spus «Învăţătorule bun», Eu am coborât până la starea lui de om şi i-am zis: «Să nu-Mi zici bun, că Unul Dumnezeu este bun». O, dacă ar fi făcut aşa oamenii, dacă măcar tu, poporul Meu, te-ai fi purtat ca şi Mine mai înainte de arătarea Mea cu care vin curând, dacă ai fi voit tu să porţi această fire a Mea, Eu te aveam şi acum, şi te aveam mare, şi aş fi lăsat putere peste tine, dar n-ai avut loc în tine pentru puterea Mea. Ai văzut în ce stătea puterea Mea? În smerenia Mea faţă de Tatăl, Cel ce Se numeşte Dumnezeu. Dar tu, popor iubit, nu te-ai smerit în faţa acestei lucrări care a venit cu Mine de la Tatăl. Dacă te-ai fi smerit ca şi Mine, ai fi văzut pe Domnul în această lucrare şi nu te-ai fi despărţit niciodată de El, că de tine a fost mai uşor decât atunci, pe vremea apostolilor Mei. Tu n-ai suferit ce au suferit mucenicii Mei de la cei ce încercau credinţa lor în Domnul, că ucenicul Meu cel de atunci Mă alegea pe Mine până la moarte, şi dacă era omorât de necredincioşi, era minune mare, că din unul se ridicau zece, şi o mie, şi milioane de fii ai împărăţiei Mele cea nevăzută de ochii cei ce nu văd. Dar tu, tată, numai un pic ai fost luat la întrebări despre Mine, şi te-ai şi clătinat, şi te-ai şi speriat, şi te-ai şi ascuns, că Eu ştiam că eşti laş şi fricos şi fără dragostea cea întreagă, şi te îndemnam să te ascunzi cu lucrarea Mea. Dacă aş fi văzut că ai putere de credinţă şi de minuni prin credinţă, nu te-aş mai fi îndemnat să te ascunzi, şi te-aş fi trimis din vreme la dregători şi la împăraţi şi la cei morţi. Dar tu ai fost fără curaj, şi Eu te-am miluit, că dacă aş fi vestit la vreunul din voi patimă aşa cum am vestit pe Petru, n-aş mai fi avut acum popor. Dacă te-aş fi lăsat în suferinţă, poporul Meu, ai fi spus că nu sunt cu adevărat cu tine prin această lucrare şi M-ai fi tăgăduit. Dar te-am ţinut Eu ca să stai, tată. Şi pentru că Eu te-am ţinut şi te-am numit poporul Meu, tu ai zis în cugetul tău că eşti bun, şi ai zis şi altfel că eşti bun, că dacă Eu încercam să te curăţ de nedreptate şi de fire, tu nu Mă primeai, şi te supărai, pentru că tu credeai că eşti bun şi nu voiai să zici cum am zis Eu celui ce Mi-a zis că sunt bun, iar Eu în tot timpul lucrării Mele peste acest popor n-am putut să ţin pe nimeni cu Mine decât mângâindu-l şi numindu-l bun, şi fiul Meu numindu-l, fiul Meu bun. O, cu câţi a trebuit să Mă port aşa! Aproape cu toţi, tată, că altfel nu aveam acum popor din lume luat. Din lume l-am luat pe fiul acestui popor şi i-am zis fiu bun, dar n-am auzit de la fiul acestui popor să spună şi el ca Mine ca să se asemene cu Mine, să spună şi el: „Doamne, numai Tu eşti bun, căci Unul este bun, şi Acela este Dumnezeu“. N-ai avut fire dumnezeiască aşa cum M-am arătat Eu pentru ca să înveţi de la Mine, dar nici de la părinţii tăi cei de după Mine n-ai luat pildă, creştine, că ei prin umilinţă şi smerenie şi prin frângerea voii şi a firii au ajuns în ceata drepţilor cei buni, care au luat fire dumnezeiască între oameni.
Eu dacă nu te-aş fi mângâiat şi dacă nu te-aş fi lăudat, nu stăteai cu Mine, poporule iubit de Dumnezeu, că iată, te-am pus la probă ca să-ţi încerc inima ta cea ascunsă înăuntrul tău, şi ca să-ţi arăt cum ai stat tu cu Mine până acum, şi ca să-ţi spun cum trebuie să stai lângă Mine. Te-am pus la probă folosind acum cuvântul Meu precum în cer, nu precum pe pământ. Am făcut o grădină nouă şi curată, şi lucrez cu glasul cuvântului Meu în ea, şi iau din această grădină apoi, şi îţi arăt şi ţie cuvântul glasului Meu, al Evangheliei cea nouă, care vine la tine cu dreptatea cea dumnezeiască. Şi dacă am ieşit cu fiii acestei grădini trimiţându-i în numele Meu cu cuvântul Meu în calea ta şi dacă nici aşa n-ai cunoscut că Eu sunt Cel ce am bătut la poarta cetăţilor poporului Meu, am început apoi să lucrez peste locul grădinii cuvântului Meu şi am împrejmuit cu legea sfinţeniei ieslea aceasta şi am mers înainte cu mărturisirea lucrării Mele în mijlocul tău, poporul Meu iubit, şi am început să strig peste mulţimile care n-au cunoscut glasul Meu aşa cum l-ai cunoscut tu şi să spun mulţimilor despre un popor care a stat la masa cuvântului Meu şi să le dau şi mulţimilor cuvântul Meu. Dar cuvântul Meu lucrează acum după dreptatea Mea şi nu după dreptatea ta, poporul Meu. Şi iată, aşa te-am pus Eu la încercare, tată, ca să văd dacă te apleci măcar acum să Mă primeşti să lucrez peste tine întru dreptate, tată.
Am lucrat multă vreme în două feluri peste tine, poporul Meu. Am lucrat peste inimi ispititoare, şi puţin ogor am avut din inimi neprihănite. Aşa am lucrat şi când am venit în trup, că veneau ispititori ca să Mă prindă în cuvânt, şi Eu le răspundeam acelora, dar ucenicilor Mei cei curaţi cu inima le răspundeam deosebit şi cereşte, tată.
Ia adu-ţi tu aminte, ucenicule de acum, de convorbirea Mea cu cel ce M-a ispitit întrebându-Mă: «Doamne, se cuvine să-şi lase omul femeia?». Vedeţi voi ce a avut el să Mă întrebe? Eu i-am răspuns după cum a fost întrebarea, căci a fost întrebare de la trup şi de la fire dacă a întrebat aşa ceva. I-am răspuns întrebând legea, că el avea de gând să Mă prindă ca pe un călcător de lege, şi i-am zis: «Ce v-a spus Moise?». Şi a continuat şi el şi Eu amintindu-i de orânduiala lui Dumnezeu cea dintru începutul cel curat. El Mi-a zis că «Moise a dat voie de despărţire cu carte de despărţire», iar Eu i-am răspuns arătând învârtoşarea celor pentru care s-a scris această lege, că legea nu este scrisă pentru cei ce lucrează drept, ci pentru cei ce lucrează nelegiuire, căci pentru cei nelegiuiţi este lege aparte, adică lege mai îngăduitoare cu nelegiuirea, ca să nu piară omul până la capăt, tată. I-am răspuns celui ispititor, celui trupesc, celui învârtoşat şi i-am spus că n-a fost aşa de la început, şi i-am spus că în vremea învârtoşării inimii omului a venit legea. I-am spus că de la început a fost bărbat şi femeie, şi vor fi amândoi un trup, precum a fost de la început. Întâi a fost un singur trup, şi după aceea s-a făcut încă unul, ca din unul să fie bărbat şi femeie întru unirea cea de la început. Şi ce ziceţi voi că a înţeles cel ispititor? Vă spun Eu ce a înţeles, că a înţeles trupeşte şi nu cereşte, fiindcă înţelepciunea care vine de la trup, aceea este lege peste trup, şi legea osândeşte duhul şi îl trage la trup şi la înţelepciune de trup, şi nu M-a putut prinde în cuvânt cel ispititor, că el nici n-a înţeles vorbirea Mea cea dintru început. Dar peste ucenicii Mei, care erau de faţă, a lucrat înţelepciunea cea dintru început, şi ei au înţeles vorbirea Mea în celălalt fel, în felul cel bun dintre cele două feluri de vorbiri peste două feluri de inimi. Ei au înţeles cum a fost lucrarea şi aşezarea întru început şi că Cel ce i-a făcut pe cei doi la început i-a făcut bărbat şi femeie, şi nu sunt doi, ci sunt unul, uniţi întru Domnul, şi ceea ce a unit Domnul să nu despartă omul.
Ucenicii au înţeles taina cea dintru început şi au spus: «Doamne, dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este omului de folos să se însoare». Iar Eu le-am spus lor că nu toţi pricep această taină, ci numai cei cărora le este dat de la Dumnezeu să priceapă, şi le-am desluşit lor lucrarea curăţeniei de fire şi de trup şi le-am adăugat că unii încă din pântecele mamei lor iau fire duhovnicească şi se nasc cu ea şi vieţuiesc cu ea în mijlocul oamenilor, şi sunt aceştia, aşa cum spune cuvântul, fameni încă din naştere. Dar fiţi atenţi, copiii Mei, că în această grupă de fameni puţini de tot sunt născuţi aşa pentru ca să fie lucrători ai împărăţiei cerurilor, aşa cum a fost Pavel apostolul şi multe alte scule dumnezeieşti. Fiţi atenţi, că în această grupă de fameni este altceva, este lucru care vine de la păcate trupeşti, tată. În ordinea lucrării de fameni, sunt fameni născuţi aşa din pântecele mamei lor, şi sunt alţi fameni făcuţi de oameni să fie fameni, dar sunt fameni, măi copii, care din dragoste de sfinţenie de fire şi de trup s-au făcut pe ei înşişi fameni, pentru ca să aibă în ei tronul împărăţiei cerurilor. Aceştia din urmă sunt adevăraţii monahi, după vorba care se tâlcuieşte în biserica de azi, cu viaţă de famen. Acest fel de oameni, şi dintre bărbaţi şi dintre femei, sunt şi vor fi mulţi laolaltă, şi sunt mulţi laolaltă bărbaţi şi femei, aşa cum a fost întru început dintru unul. Că monahul de azi care pleacă dintre oameni ca să ducă viaţă de famen, acela este în luptă cu firea, de vreme ce se piteşte şi pleacă din calea ispitei trupeşti, şi acela nu s-a făcut mai întâi famen, şi este pe cale de a se lupta să fie găsit famen. Dar cel care se face pe el însuşi famen pentru ca să fie locaş al împărăţiei cereşti cea dintru început, această taină este altceva, măi copii ai poporului Meu, căci această lucrare este calea şi viaţa în care trebuie să te aşez Eu pe tine, tată, ca să fii tu popor cu trupuri cereşti, ca la început când era bărbat şi femeie dintr-unul. Eu aş voi să poţi purta de acum taina aceasta pe care am să ţi-o spun de mult, pe care ţi-am spus-o demult, dar n-ai putut-o purta întru tot înţelesul ei cel tainic şi adânc înfipt în veacurile cerurilor, căci rădăcina acestei taine îşi are firul ei întru început când omul era în Eden şi când din bărbat a luat Domnul pe femeie, şi a făcut Domnul bărbat şi femeie într-un singur trup, de vreme ce dintr-un trup a făcut două trupuri. Mâna lui Dumnezeu a făcut două trupuri dintr-un singur trup, bărbat şi femeie numindu-se acest trup.
De aceea am zis Eu că te-am pus la încercare ca să-ţi arăt credinţa şi înţelepciunea cu care ai stat în această lucrare vreme de patruzeci de ani, popor cu nume sfânt, căci numele tău este numele Meu pe care-l porţi tu mâncând de la masa Mea de cuvânt dumnezeiesc. De patruzeci de ani am coborât prin cuvânt în România, pe care Tatăl Meu a logodit-o cu Mine la naşterea Mea şi a ei ca să-Mi fie ea mireasă la venirea Mea de acum.
Aş veni la tine, popor iubit, ca să-ţi spun de acum taina despre România, dar tu nu o poţi purta nici acum, şi iată, Eu mai aştept un pic. Tu n-ai putut purta nici taina Mea despre tine, tată, pentru că tu nu M-ai ascultat ca să vorbesc Eu cu tine ca în cer şi ca să înţelegi ce înseamnă cer, să înţelegi de-acum. Tu n-ai putut să Mă asculţi ca să te fi făcut famen pentru ca să fii locaş al împărăţiei Mele întru tine, să te fi făcut famen tu şi toată casa ta şi să încep cu tine să repar stricăciunea care s-a iscat din pricina necredinţei şi a neascultării omului cel de la început.
Omul cel de la început n-a crezut că va muri dacă va lua din cele oprite de Mine, şi i s-a socotit necredinţă dacă a luat, şi de la necredinţă a murit omul prin păcatul neascultării. Dacă tu credeai, creştine, tot ce ţi-am spus Eu din cer, era acum cer pe pământul acestei lucrări, aşa cum a fost la început când nu era moartea venită peste om, şi aş fi lucrat pentru tine cer nou şi pământ nou şi om nou, îmbrăcat întru nestricăciune, şi aş fi dat mâna prin mâna ta la mulţi. Dar din lipsa ta de smerenie, tu n-ai dobândit har, creştine, şi te-ai împotrivit ca şi Petru când lucram Eu peste apostolii Mei taina cuvântului despre împărăţia cerurilor, care este făcută şi întocmită din clipa când Eu M-am întrupat născându-Mă Om din Fecioară. Nici ţie, popor iubit, nu ţi-a spus mai mult această taină a Mea despre naşterea Mea din Fecioară, venit de la Tatăl şi de la Duhul Sfânt în Fecioară, ca să Mă nasc şi din trup şi să iau asupra Mea firea omului, şi să repare Dumnezeu ce a stricat omul. Iată, întru început a lucrat Tatăl Meu, şi spre sfârşitul vremilor iarăşi a lucrat făcându-l iar pe om din cer, şi iarăşi lucrează, voind să-l învieze pe tot omul prin lucrarea Duhului Sfânt întru Tatăl şi Fiul, prin Care toate s-au lucrat.
O, poporul Meu, măcar să fi voit şi tu să zici cum am zis Eu celui ce Mi-a zis „bun“, să fi zis şi tu la fel, că nu eşti bun şi că Unul singur este bun, că dacă tu ai fi zis aşa, ai fi căpătat har, tată, şi ţi s-ar fi înmulţit harul Meu peste tine, şi ţi-ar fi fost de-ajuns şi nu ţi-ar mai fi trebuit nimic, că Eu Mă desăvârşeam întru tine prin harul Meu aşa cum în neputinţa lui Pavel Eu M-am desăvârşit prin harul Meu. Iată, Pavel, apostolul Meu, câtă vreme a zis că e bun, el a făcut numai rău lui Dumnezeu când S-a arătat Domnul la oameni prin Fiul Său Cel întrupat.
Am venit întrupat, şi am crescut, şi am lucrat trei ani şi jumătate descoperit, şi vindecam orbi şi ologi ca să se ducă vestea despre împărăţia cu care venisem de la Tatăl, iar Saul cel râvnitor al legii căuta să afle pe cei vindecaţi şi îi afla şi îi omora ca să stârpească lucrarea de vestire a venirii lui Mesia, că după ce l-am vindecat pe orbul cel din naştere, după câteva zile a plecat Saul după el şi l-a omorât. Şi zicea Saul că era bun pentru Dumnezeu şi râvnitor pentru lege, şi Eu am ieşit în calea lui şi i-am oprit nebunia şi l-am mustrat cu orbire şi l-am lăsat cu semn, şi l-am trimis apoi să Mă vestească pe Mine mărturisind întâlnirea Mea cu el spre Damasc când Eu l-am orbit şi nu i-am mai dat înapoi vederea decât prea puţin, că Eu n-am tras înapoi semnul Meu de pe el chiar dacă el M-a rugat cu rugă întreită să-Mi trag semnul de pe el, căci îngerul satanei îl chinuia cu ruşinea în faţa iudeilor, în faţa celor de un neam cu el. Iată, tată, Eu nu M-am putut desăvârşi cu harul Meu în Saul până ce nu l-am umilit, până ce nu l-am smerit forţându-l să slujească neamurilor cu numele Meu şi al împărăţiei Mele, supunându-l sub înţelepciunea cea din cer şi nu de pe pământ. Şi s-a pocăit Pavel, împins de Dumnezeu, şi s-a lăsat apoi sub harul lui Dumnezeu mărturisindu-şi tuturor faptele lui potrivnice lui Hristos şi tragerea lui de partea lui Hristos, la lucrul lui Hristos, Cel pe Care-L prigonise cu atâta râvnă.
Iubitul Meu popor, Eu am avut răbdare mare, tată, şi încă mai am şi acum. Mai am câteva clipe de răbdare pentru ca să-ţi dau ţie har, că scris este: «Dacă cel ce ţi-a greşit se întoarce pocăindu-se, iartă-l. Chiar dacă de şaptezeci de ori câte şapte îţi greşeşte şi se întoarce cerând iertare şi pocăindu-se, iartă-l». Dacă se întoarce, tată. Dar şi dacă se întoarce, caută şi îl îndreaptă pe acela cu duhul blândeţii, dar ia seama peste tine însuţi, să nu te laşi ispitit de slăbiciunea lui; ia seama să nu cazi şi tu în ispită; ia seama la dreptatea Domnului şi nu altfel. Foloseşte-te de Dumnezeu, şi să-ţi fie da, da, şi nu, nu, ca să nu cazi în judecată, copile al poporului Meu. De aceea ţi-am spus în cuvântul acesta că Eu am lucrat în două feluri peste poporul Meu. Am răspuns într-un fel peste cel ce venea trupeşte la Mine şi Mă ispitea, aşa cum a venit cel ce M-a întrebat dacă e bine să-şi lase omul femeia, şi Eu i-am răspuns după cum a fost ispitirea lui, dar în alt fel le-am răspuns Eu ucenicilor Mei, care înţeleseseră taina lui Dumnezeu şi împărăţia lui Dumnezeu în om.
Aşa am păţit Eu şi în mijlocul tău, popor cu nume sfânt, şi cât aş fi voit să ai tu pe Duhul Sfânt ca să fii cu Duhul Sfânt în duhul tău şi să te întorci la viaţă din cer! Câtă răbdare am avut Eu cu tine şi cât de frumos te-am povăţuit ca să ajungi să înţelegi şi să te laşi cu împărăţia Mea în trupul şi în duhul tău! Dar să ştii, tată, că voi ieşi în calea ta văzut, voi ieşi, ca să crezi în Mine aşa cum a crezut Pavel, şi să las apoi har peste tine, şi să te folosesc pentru pregătirea cărării întoarcerii Mele, căci orice lucrare, orice sărbătoare trebuie pregătită ca să vină. Când se apropie ziua nunţii, trebuie pregătită această sărbătoare, tată. Şi cu cine s-o pregătesc? Cu cei la care n-am fost cu cuvântul Meu de pregătire? O, Eu pe tine te-am pregătit, poporul Meu, şi ţi-am dat nume nou şi sfânt, şi vreau să-ţi dau har, creştine. Scoală-te şi umblă, tată, şi umblă repede, ca să răscumperi vremea şi lucrul cel rămas în urmă, că iată, se aşează mesele şi bucatele şi nunta, şi Eu vin să stau în faţa ta şi să te sărbătoresc, şi să Mă sărbătoreşti, şi unul altuia să ne dăm cinste pentru lucrarea cerului. Eu să iau de la Tatăl cinstea pentru că am lucrat cu voi, iar voi să luaţi de la Mine cinstea pentru că aţi lucrat cu Mine, copii ai poporului Meu. Iată, vine clipa să dau rodul Meu Tatălui, dar caută, creştine, să fii în mâna Mea, ca să te cunoască Tatăl Meu în lucrul Meu.
Ia de la Mine fire dumnezeiască, poporul Meu, şi să nu mai fie dezbinare în trupul tău, tată, şi să fii trup tare şi întreg în mădulare, şi după numărul mădularelor. Nu cumva să fie lipsă în trup. Să se scoale unul din poporul Meu şi să rostească numărul mădularelor trupului lui Hristos în poporul lui Hristos, în biserica lui Hristos.
Lasă-te născut de sus, creştine tată, ia fire dumnezeiască între oameni, ia lucrarea Mea, ia puterea Mea, şi arată-te oamenilor cu Mine. Dacă eşti bolnav şi nu poţi, iată, Eu te vindec de tot ce este rău ţie, şi nu mai spun: «Du-te, şi să nu spui nimănui», şi îţi spun: du-te şi să spui tuturor despre lucrarea lui Iisus Hristos care este cu tine. Scoală-te şi Mă vesteşte pe Mine, că pe tine te vesteşti, pe tine lângă Mine, ca să vin lângă tine şi să Mă arăt că sunt lângă tine, şi să te vadă lumea cu Mine, creştine al împărăţiei lui Dumnezeu.
Lucrarea voastră să se asemene, şi să nu-Mi faceţi răni. Sunt ca şi pus în lanţuri, tată. Necredinţa oamenilor, ba şi necredinţa poporului Meu, e lanţ pentru Mine în vestirea cuvântului Meu. Vestiţi lucrarea cuvântului Meu şi adevărul ei, şi să vă asemănaţi unul cu altul la lucrul Evangheliei Mele. Puţini din voi au îndrăzneală pentru vestirea lucrării Mele, şi iată, nu sunteţi la fel în lucru, ca să aibă rod lucrul, ca să se grăbească ziua venirii Domnului în chip văzut. Aduceţi-vă aminte de Pavel când spunea despre vestitorii lui Hristos, că unii vesteau pe Domnul din pizmă, din ceartă, iar alţii, cu voie bună. Unii erau apărători ca să apere pe Pavel, pe care-l iubeau pentru Evanghelia Mea, iar alţii, cu gânduri necurate, vesteau pe Hristos din invidie, spre dezbinare şi spre gelozie şi spre suferinţa lui Pavel. Dar la voi să nu fie aşa, să nu fie făţărnicie în vestirea cea mare a cuvântului Meu peste lume, şi să fie adevăr şi credinţă, şi să fie dragoste şi umilinţă, şi să nu fie dezbinare în trup.
Primiţi cuvântul Meu şi luaţi-l în voi şi mâncaţi-l, şi fiţi atenţi întru venirea Mea, fiţi atenţi că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu. Credeţi în cuvintele Mele şi nu le desfiinţaţi, că voi veni în curând şi vă voi arăta adevărul lor. Eu sunt Domnul, măi copii. Eu nu sunt omul, Eu sunt Domnul, tată, şi cuvântul Meu este adevăr, nu este minciună cuvântul Meu. Cuvântul Meu sunt Eu, şi tu de ce Mă faci mincinos, copile îndoielnic? Dacă M-aş supăra pe tine şi te-aş mustra pentru că Mă înjoseşti, tu n-ai putea purta arătarea Mea cu mustrare. Ce-ţi foloseşte răzvrătirea, copile al poporului Meu? Acesta este duhul măririi de sine care robeşte pe om, măi creştine. Acesta este duh de lucifer, tată. Eşti tu aşa de mare ca să judeci? De ce nu stai un pic să aştepţi şi să ai răbdare pentru adevărul Meu în tine?
Copii ai poporului Meu, nu lucraţi în această lucrare cu duh de pizmă şi de ceartă. Nu este de la Dumnezeu acest fel de duh. Este de la duhul rău, tată, este de la duhul omului, de la duhul măririi de sine şi al îngâmfării care stăpâneşte pe omul cel fără dragoste, căci dragostea nu este aşa. Ea are altă faţă, altă lucrare. Ea când lucrează în creştinul Meu, ea nu pizmuieşte, ea nu ceartă, nu se trufeşte, nu caută ale sale, nu se mânie, nu iubeşte minciuna, nu foloseşte necuviinţa. Ea când lucrează este binevoitoare. Ea pe toate le crede şi le rabdă şi le suferă cu dragoste, şi numai ea este darul care nu cade, şi dacă ea cade, aceea nu s-a numit dragoste, căci dragostea nu cade, tată. Nedragostea cade, dar nu dragostea.
Poporul Meu, iată ce naştere nouă voiesc să-ţi dau. Nu te învârtoşa astăzi. Iată astăzi glasul Meu peste tine. Astăzi cinez cu tine, şi vreau prin cuvânt să-ţi dau naştere de sus şi să nu mai mori, tată. Nimeni nu-ţi poate da viaţă, căci numai Eu sunt viaţă şi adevăr întru viaţă. Numai Eu îţi pot da ce trebuie să primeşti.
În biserica lui Iisus Hristos să fie trup întreg, să fie toate mădularele, şi să fie bine încheiate în trup, şi să fie neadormită biserica lui Iisus Hristos cea din vremea întoarcerii Domnului, iar numele Domnului este Cuvântul lui Dumnezeu peste biserică. Să nu se păcătuiască în biserică, fiindcă biserica este cerească şi nu este pământească. Numai biserica este cerească pe pământ, şi ce este afară de aceasta este pământesc. Biserica este din cer. Să nu se păcătuiască în biserică, şi să fie ceresc trupul bisericii întru toate mădularele sale, şi se va alipi începutul cu sfârşitul dacă biserica de la sfârşit se va uni cu începutul lui Dumnezeu.
Eu sunt Alfa şi Omega, şi sunt cu începutul peste voi, copii ai poporului Meu, ca să vă aşez întru cerul Meu cel dintru început. Am venit prin cuvânt să vă dau naştere ca întru început, naştere de viaţă, iar voi să vă aşezaţi în dragoste, tată, căci dragostea nu cade niciodată, nu moare niciodată, şi moarte nu va mai fi dacă va fi ascultare cu dragoste.
Eu sunt Omul Cel nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum M-am arătat, cu Duh dătător de viaţă, şi voiesc să vă arăt lângă Mine, copii ai poporului Meu. Lumea nu crede, tată, ce fac Eu cu voi, ce vorbesc Eu la voi. Lumea n-are dragoste şi nu crede, căci toate ale dragostei, de la Domnul vin, şi sunt cereşti, şi nu sunt pământeşti.
Sunt în mijlocul vostru prin cuvânt, şi Mă scol cu duh de mulţumire şi Îi mulţumesc Tatălui Meu pentru vestirea lucrării cuvântului Meu şi a glasului Meu peste oameni, peste mulţimi, căci vreme de patruzeci de ani a fost această aşteptare, şi zic: Tată, prin fiii Noştri am făcut ce Mi-ai poruncit. Amin.
Mergem înainte până la ziua de odihnă şi vom lucra cuvântând vestea împărăţiei lui Dumnezeu care vine peste cei credincioşi şi peste cei necredincioşi. Şi după ce vom termina, ne vom odihni de osteneli, căci mare şi cerească este această lucrare.
S-a ridicat Sfânta Treime să împartă din această hrană cerească mulţimilor, şi de aceea trebuie adusă mulţumire lui Dumnezeu. Eu când lucram o lucrare Mă aşezam în faţa Tatălui Meu şi Îi aduceam mulţumire şi înainte de lucrarea pe care o aveam de împlinit, şi după aceea.
Poporul Meu, s-a împlinit cuvântul pe care ţi l-am vestit demult, că voi vesti prin tine această lucrare peste mulţimi, şi mulţimile vor înseta şi vor veni să vadă pe poporul cuvântului lui Dumnezeu. Şi iată, vin spre tine, popor hrănit din cer ca să fii din cer, şi îţi spun să fii din cer, tată, nu din lumea aceasta. Să te naşti de sus, să te naşti din nou dacă nu mai eşti acum, că altceva înseamnă să fii, altceva, tată. Am multe să-ţi iert, copile al cuvântului Meu, am multe să-ţi iert, dar crezi tu ce-ţi spun? că naştere de sus înseamnă viaţă fără de moarte, şi tu nu ştii cum vine taina aceasta, că scris este: «Cei ce sunt ai lui Hristos, aceia şi-au răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele, şi trăiesc în Duhul, şi umblă în Duhul, adică în Domnul, şi nu iubesc slava deşartă care vine de la om».
O, poporul Meu, am stat înaintea ta ca să-ţi dau naştere de sus prin cuvânt, şi n-ai ştiut să înţelegi cum vine această taină, această lucrare de credinţă, ca să te naşti din credinţă ca Avraam, tată. Eu ţi-am spus demult că în împărăţia cu care sunt venit nu va rămâne nimic în afară de Avraam, şi tu n-ai ştiut cum adică Avraam. Să te înveţe din nou învăţătorii tăi, ca să ştii şi tu cum adică Avraam, căci atâta va rămâne: Avraam, fiule.
Iubitul Meu popor, Eu am venit să-ţi dau un mare dar, tată, şi voiesc să-l las peste tine chiar acum. Darul lucrării pocăinţei, acesta este darul cu care vin la tine azi, şi primeşte-l, să nu te împotriveşti, primeşte acest dar care te trage la cer, căci David, unsul Meu, lucra dar peste dar întru darul acesta. Dacă te uiţi în inima lui David, unsul Meu, dacă te uiţi bine, dacă ştii să te uiţi bine, vei vedea bine că David a plâns mereu către Mine socotindu-se păcătos, şi rugăciunea lui ajungea până la Domnul, şi avea har, şi avea David pocăinţă neîncetată, căci pocăinţa neîncetată este har nestăvilit, dar ea vine de la frica de Domnul şi de la credinţa cea adevărată, şi ea deschide uşa milei Domnului. David, când a fost dispreţuit de unul din supuşii săi, el a spus să nu fie pedepsit acela, şi a spus că Domnul a poruncit aceluia să defaime pe David spre pocăinţă.
E târziu, poporul Meu, şi tu nu ştii să lucrezi lucrarea mântuirii, lucrarea pocăinţei neîncetate în faţa lui Dumnezeu. E târziu, tată, şi inima ta e rece încă, şi nu simte după Domnul inima ta. Să te scoli, tată. Deşteaptă-ţi inima la frica de Domnul, că acest dar este ca o săgeată spre ţinta mântuirii, spre virtutea pocăinţei şi spre naşterea de sus.
Te-am ospătat din masa Mea cerească şi te-am hrănit cu linguriţa, tată. Ca pe un prunc te-am hrănit, popor iubit. Cuvântul Meu a fost hrana cu care te-am hrănit; pâine cerească pentru saţiul duhului tău. Am multe să-ţi iert, şi tu nu eşti atent ca să lucrezi spre har, ca să capeţi har prin pocăinţă, creştine, că tu nu te-ai rupt de la răutate ca să lucrezi dreptate, nu te-ai rupt din braţele stricăciunii ca să fii al lui Hristos şi n-ai cerut ce a cerut David când zicea: «Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, că s-a umplut pântecele lor de bunătăţile Tale, Doamne», şi nu înceta David lucrarea pocăinţei, şi zicea David: «Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu, că mult este, şi vezi smerenia mea şi aşteptarea mea, şi îmi iartă toate păcatele mele».
Am multe să-ţi iert, poporul Meu, că în păcate te-ai născut, căci unirea femeii cu bărbatul, unirea cea după trup este păcatul, şi nu s-a înţeles ce a fost păcatul. În păcat se zămisleşte omul, din păcate se naşte omul, şi se mai şi mândreşte omul, şi nu face ce a făcut David, care-şi rupea inima la gândul păcatelor sale, căci după călcarea poruncii s-a născut în Adam firea, firea cea trupească, cea păcătoasă, măi copii. Nu Domnul a lăsat aşa, ci omul a născut această fire, prin păcatul neascultării, tată. De atunci veghez mereu peste om, ca să fac prilej de reparare din stricăciune, că Mi-e milă să las stricată lucrarea Mea în om.
Eu sunt Omul Cel nou, Omul Cel dintâi, născut din Tatăl mai înainte de veci, şi am făcut omul după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi când am făcut încă un trup dintr-unul, am lucrat ca în cer, şi aşa am făcut Noi două trupuri dintr-unul. Noi n-am lucrat cum lucrează lucrarea omului şi a firii trupului omului. Şi, apoi, Eu sunt Omul Cel născut din om, adică din Fecioara cea care M-a născut de la Duhul Sfânt, şi aşa este lucrarea lui Dumnezeu, şi nu este ca lucrarea omului, şi, iarăşi, lucrarea omului nu este ca lucrarea lui Dumnezeu, şi de aceea omului îi trebuie lucrare de pocăinţă în toată vremea trupului său cel stricăcios, până ce acest trup se va îmbrăca cu lucrarea nestricăciunii prin repararea care va veni de la Dumnezeu. Dar Eu vă spun că a şi venit Domnul cu lucrarea de reparare a stricăciunii care vine de la omul cel firesc.
Măi copii, cum a făcut Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cum l-a făcut pe om? Iată întrebare din cer. Cum M-am născut Eu dintr-o Fecioară apoi? Dintr-o Fecioară M-am făcut Om, luând toată firea omului, ca să arăt omului că omul poate avea fire dumnezeiască în trup. M-am născut om ca şi tine, omule, ca să-ţi fiu ţie Mântuitor omorând şi osândind în trup păcatul, ca să nu mai fie păcat în trup, ca să nu fie omul osândit până în veci. Dar lucrarea Mea se potriveşte cu lucrarea ta? Repararea Mea se potriveşte cu repararea ta? Nu se potriveşte, şi îţi trebuie pocăinţă în toată vremea trupului tău. Din Adam a luat Domnul pe femeie, şi acest trup s-a numit apoi bărbat şi femeie. Din Fecioară a luat Domnul pe om, ca să fie Domnul cu oamenii, ca să coboare Domnul până la om şi ca să-l ridice iar la ceruri pe om, şi i-am dat iarăşi omului naştere de sus. Şi prin ce i-am dat? Prin credinţa în Dumnezeu Iisus Hristos, Care prin naşterea Sa din om a reparat lucrarea de pieire a omului, a trupului omului, prin credinţa omului în Cel coborât din cer în om.
O, poporul Meu, vreau să te ajut ca să ştii pentru ce am coborât Eu la tine prin cuvânt. Uită-te tu în carte şi spune ce scrie în ea? Aşa scrie, că numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu întru cea de a doua venire a Mea. Uită-te, ca să vezi, tată, ce loc ai tu în carte. Uită-te ca să vezi şi ca să ştii şi ca să crezi prin ştiinţă cerească, poporule creştin, că după ce Domnul rosteşte numele lui Israel cel din seminţii, rosteşte apoi numele tău, popor de la sfârşit, luat din necazul cel mare, din neamurile pământului luat, căci Eu te-am făgăduit lui Dumnezeu încă din vremea lui Avraam şi Isaac şi Iacov. Eu am rostit mare binecuvântare pentru tine la capătul lucrării acestor părinţi ai tăi, Israele al făgăduinţei, şi te-am făgăduit cerului încă de pe atunci, popor mititel prin care voi ridica mulţimea aceea mare care va răsări din necazul cel mare şi va sta în faţa acestui tron. Vine vremea alipirii lui Israel cel după seminţie, dar vine vremea făgăduinţei şi a fiilor ei, tată. Va veni Israel cel după trup şi se va uita să-l vadă pe cel după făgăduinţă Israel, şi toată făptura va sta în faţa acestui tron ceresc în care-Şi are aşezare Dumnezeu Cuvântul. Întreabă-Mă pe Mine ca să-ţi arăt locul pe care-l ai în carte, tată. Întreabă-Mă, că tu nu ştii, şi îţi spun să Mă întrebi pe Mine, popor făgăduit biruinţei Fiului lui Dumnezeu. Întreabă-Mă, şi Eu îţi voi răspunde. Amin.
O, iubitul Meu Israel, tu eşti ales prin har, tată, ca să fii duhovnicesc şi nu trupesc. O, greu Îmi este să te părăsesc, şi greu Îmi este să-Mi cobor glasul şi cuvântul glasului Meu peste tine, popor cu nume duhovnicesc. Nu vreau, tată, să te părăsesc, dar greu Îmi este când vin la tine prin cuvânt aşa cum vezi că vin. Greu Îmi este, greu de tot, că n-am iesle caldă în trupul tău, n-am iesle curată, n-am popor curat cu trupul, curat cu inima, căci trupul pe care-l folosesc Eu de la tine este inima trupului tău. Ea este trup pentru Mine, trup duhovnicesc şi nu trup trupesc, copilule ales prin harul Meu.
«Fericiţi cei curaţi cu inima», aşa am rostit când am lăsat învăţătura cea nouă. Şi cum asta? O, tu nu ştii ce înseamnă această comoară de har ca să-Mi poţi răspunde la întrebarea Mea. «Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu». Mare este această Scriptură, Israele cel după duh, ca să fii duhovnicesc şi nu trupesc, tată. Cei curaţi cu inima sunt aceia care n-au în ea gânduri trupeşti, şi aceia sunt ai lui Hristos, aceia care şi-au răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele sale, şi care trăiesc şi umblă în duhul şi nu după trup, tată. Trupul trebuie păstrat pentru duh, ca să fie de folos duhului, adică faptelor duhului, dar nici acum nu te-ai născut din cer şi din duh, Israele care eşti ales ca să fii pentru duh şi nu pentru trup, tată. Cei după trup nici legea n-au ţinut-o, şi nici pe Mine nu M-au primit ca să-i izbăvesc de sub lege, şi iată, Israel cel după trup zace şi azi neridicat. Dar se va ridica, după cum stă scris, prin rămăşiţa lui cea după har, prin Petru, prin Pavel, prin Ioan, prin Iacov, prin Toma şi prin toţi cei după har Israel, că aceştia au mers cu Iisus Hristos, şi cu inima curată pentru Iisus Hristos dându-L oamenilor.
Poporul Meu, greu Îmi este să te părăsesc pentru puţina ta primire a Domnului tău, dar greu Îmi este să te şi păstoresc prin cuvânt, căci cuvântul e mare lucru, tată. Eu prin cuvânt am lucrat cerul şi pământul întru lucrare de Treime Dumnezeiască. Eu prin cuvânt M-am zdrobit în preajma ta, popor ales prin har, ca să-ţi dau naştere de sus prin cuvânt şi să fii de sus, şi să nu fii de jos, ca să pot lucra cu tine repararea pe care o aşteaptă toată făptura cea de la Adam şi până la tine, tată. Greu Îmi este păstorindu-te, căci, ca şi Israel cel lucrat prin Moise, alesul Meu cel de atunci, tot aşa şi tu, nu stai cu Mine nici cu trupul, nici cu duhul. O, şi când va veni ceasul să-ţi arăt menirea ta şi haina ta între veacurile Mele, atunci vei face lucrarea pe care o face lumânarea când arde, tată. Aceasta este lucrarea pe care o aveai de lucrat pentru făptura cea din toate veacurile, căci lumânarea îşi mistuie trupul ca să poată arde şi ca să poată lumina în faţa Mea şi a ta, omule al Meu, căci tu trebuia să fii lumină şi nu trup, tată. Lumânarea fără de lumină nu arde dacă nu-i pui foc ca s-o aprinzi, şi rămâne trup şi nu face lumină spre cer şi spre pământ. Trupul omului cel ales de Dumnezeu dacă nu arde de duh şi de har, nu poate supune lucrarea trupului, şi nu este de folos. Fericiţi şi iar fericiţi sunt cei curaţi cu inima, şi aceia văd pe Dumnezeu, că aceia nu au gânduri trupeşti în inimă, adică în trupul în care locuieşte Domnul. Inima este trupul lui Dumnezeu în om; inima cea după duh şi nu după trup; inima cea cerească, nu cea trupească.
Poporule de la sfârşit, dă-i voie inimii tale să fie cu Mine de-acum. Fă aşa cum au făcut Petru şi Pavel după ce Domnul a frământat inima lor. Eu am lucrat trei ani şi jumătate peste ei, dar peste tine am lucrat patruzeci de ani, Israele al harului. E vremea harului, tată. Aprinde-ţi inima cu harul vremii de acum, căci Noe, după ce şi-a sfârşit lucrarea ce i-am dat-o, a mai lăsat şapte zile de har pentru cei ce ar fi voit să fie ai Domnului şi ai biruinţei, şi nimeni din ei n-a crezut ca să scape prin credinţă şi să fie viu.
O, popor mic cu inima şi cu credinţa, scoală, tată, şi strigă tu şi toată casa ta, strigă şi zi: „Doamne, ajută necredinţei mele, ajută necredinţei din vremea aceasta!“.
Popor cu inima uşoară, fii înţelept de-acum şi cere înţelepciune cerească pentru ca să ştii să crezi ca proorocii şi ca David şi ca Solomon, că şi ei au fost făpturi slabe şi greşite la Domnul, dar au ştiut să creadă cu toată inima în lucrările lui Dumnezeu, şi nimic nu era la ei ca să nu fi fost de la Dumnezeu trimise, fie pentru slavă, fie pentru înţelepţire. Scoală, tată, şi strigă la Mine şi aprinde-ţi duhul credinţei, că aşa este scris: «Rugaţi-vă neîncetat. Duhul să nu-l stingeţi, şi credeţi cuvintelor lui Dumnezeu, credeţi proorociilor şi nu le defăimaţi».
Poporul Meu, caută să ai un singur cuget întru toate, un singur fel de credinţă şi de iubire, că iată, de acum nu mai lucrez în două feluri peste tine, nu mai lucrez după tine, şi voi lucra după Mine, tată, şi după cum sunt în cer lucrate toate dintru început. Tu citeşti în carte şi te sminteşti întru Mine, dar uită-te bine, că Eu am lucrat cu cuvântul cărţii şi peste cei credincioşi şi curaţi cu inima, şi peste cei necredincioşi şi trupeşti cu inima.
O, poporul Meu, spală-ţi ochii cu învăţătura Mea, ca să fie curaţi, şi ca să pot vorbi cu tine după curăţenia inimii tale şi a ochiului tău, că greu Îmi este să te părăsesc pentru întinarea inimii tale şi a ochiului tău. Greu Îmi este să lucrez peste amestecătură, tată, că tu eşti amestecat şi eşti numai trup cu inima ta. Vreau să lucrez cu tine aşa cum am Eu de lucru, şi nu aşa cum ai tu de lucru. Iată, după patruzeci de ani Eu nu am lucrători ca să ies să-Mi culeg agoniseala.
Să te scoli, Israele tată, să stai bine şi cu frică şi cu luare-aminte, că vreau să Mă uit peste tine şi să-ţi văd statura, şi să pun peste zece, şi peste cincizeci, şi peste o sută, şi peste o mie, ca să lucrăm lucru de acelaşi fel, ca să nu vin să lovesc cu blestem via Mea şi neamul tău, căci neamul din care te tragi tu este aşteptat să se scoale prin tine, că tu eşti propteaua Mea în care Mă sprijin întru planul biruinţei Mele cu tine, Israele al harului Meu. Ia de la Mine pricepere cerească şi fugi de înţelepciunea care vine de la om, că oamenii au schimbat pe Domnul cu slava deşartă care vine de la om. Eu am purtat coroană de spini şi haină de ocară pentru salvarea turmei Mele cea aleasă după har, dar cei ce au pus mâna pe frâiele turmei au dat de la ei lucrarea cea de har şi au înăbuşit învăţătura cea din Dumnezeu, şi iată, învăţătura care vine de la omul mort cu inima şi cu credinţa a închis împărăţia cerurilor pentru cei ce dau să o ia cu stăruinţă şi cu credinţă. Aceia au peste ei cuvântul care spune: «Inima nebunului este în gura sa, precum şi gura înţeleptului este în inima sa».
Vine vremea să se arate deşertăciunea ştiinţei care vine de la om, şi ce veţi face voi, copii ai poporului Meu care vă bizuiţi pe om, tată? De unde credeţi că vă voi cere Eu atunci? Cine vă va da înapoi lui Dumnezeu? O, greu Îmi este să vă cer din mâini neputincioase care n-au în ele răspuns bun pentru Domnul! Dar voi n-aţi priceput lucrarea care v-a purtat pe voi patruzeci de ani, şi de aceea nu ştiţi să staţi pe drumul Meu. Voi aţi avut o alegere cu mult mai mare decât aceea pe care vă bizuiţi voi, cei mulţi ai poporului Meu, şi nu v-aţi preţuit alegerea cea de la Mine lucrată pentru voi, şi pentru cei ce aveau să creadă prin voi. Şi acum, când s-a stârnit luptă între voi şi cei care nu au această alegere, voi tocmai acum v-aţi ascuns de alegerea Mea pentru voi, şi iată, vă întreb: pentru ce, oare, a lucrat Domnul cu voi timp de patruzeci de ani, copii ai poporului cel ales şi deosebit din lume? Din lume v-am luat pentru ca să staţi cu Mine şi ca Mine, adică aşa cum vă spun Eu să staţi. Şi acum se ceartă cu Mine copiii poporului Meu care-şi pun nădejdea în oameni, şi aceşti copii răzvrătiţi dau să se tragă acolo de unde au fost luaţi de Mine. O, dacă era bine lucrată lucrarea Mea în lume, dacă ar fi lucrat bine cei pe care vă bizuiţi voi, după cum aţi fost învăţaţi, de ce aş mai fi venit Eu să-Mi aleg un popor şi să-l învăţ din cer şi să-i dau viaţă sfântă prin cuvânt în mijlocul oamenilor cei care au dat de la ei frica de Domnul?
O, greu Îmi este să lucrez peste tine când văd că nu vrei să-ţi pricepi menirea şi alegerea ta, copile al poporului Meu! Dacă acei ce nu mai cred în lucrările lui Dumnezeu între oameni, dacă aceia nu cred cuvântul lui Dumnezeu care te însoţeşte pe tine, te duci şi tu, tată, la necredinţă? Scoţi şi tu săgeţi ca să tragi în Dumnezeu? Îţi faci şi tu arc şi săgeţi ca să omori lumina care luminează?
O, popor cu nume sfânt, vino-ţi în fire, în fire dumnezeiască, tată, în dragoste de Dumnezeu vino, că dragostea pe toate le crede. Dragostea de Dumnezeu nu dă greş niciodată, şi ea ştie să creadă totul, căci totul vine de la Dumnezeu pentru cei cu dragoste de Dumnezeu.
Vezi tu de ce te-am rugat Eu pe tine să nu mai umbli pe drum, tată? Eu ştiam că duhul rău îţi vede acum alegerea şi veşmântul tău cel de la Mine şi dă să te despoaie de tot ce ai prin harul Meu. Eu ţi-am spus că dacă umbli pe drum, cazi în păcat, tată, cazi în lepădare de Domnul şi cazi în vânzarea Domnului şi a aproapelui Domnului, că tu nu ştii cum vine asta, fiindcă nu vrei să fii deosebit de cei ce umblă pe drum, şi te duci şi te atingi cu ei dacă te duci pe drum, şi te despoaie, tată, şi rămâi gol de har, că ţie nu-ţi place liniştea cea dinăuntrul tău, liniştea ta cu Mine şi cu tainele Mele care te-ar fi crescut şi te-ar fi ţinut curat cu inima, curat cu urechea şi cu ochiul şi cu atingerea cea aducătoare de moarte ca să fi avut Domnul salvatori tari şi pregătiţi şi curaţi pentru ridicarea făpturii şi a turmei din vremea aceasta. Eu de aceea ţi-am spus să fii deosebit din lume, tată, şi să nu te atingi cu cele scoase astăzi, cu cele stricate ale făpturii omeneşti; de aceea, ca să te pot primi cu lucrarea Mea întru tine şi ca să salvez cu tine pe toţi cei din moarte, că Eu nu te mint, şi Eu ţi-am spus demult că mai mari minuni decât oricând va fi să fac cu tine spre sfârşit.
Vezi tu, poporul Meu, ce greu Îmi este să cobor la tine? Vezi tu câtă umilinţă aduci tu peste ochiul Meu şi peste lumina Mea şi peste calea Mea spre tine? Dar e vremea zilei harului, şi Eu încă un picuţ te mai aştept ca să-ţi vii în fire şi să dobândeşti fire dumnezeiască aşa cum a fost omul cel de la început, aşa cum am fost Eu când am luat trup. Dacă nu veneam să iau trup din om, nu-Mi dădea Tatăl puterea să fac judecată omului. Dar iată, sunt Fiul Omului, om fără de păcat sunt, şi în locul omului cel din păcat M-am răstignit Eu cu trupul, ca să repar pe om şi să osândesc moartea. Şi iată, vine vremea, şi a şi venit, când morţii se vor scula întru viaţă, şi întru judecată; unii întru viaţă, şi alţii întru judecată. Vine Scriptura care vorbeşte despre naşterea din nou a lumii, căci iarăşi voi ridica din pământ pe om, pe tot omul care a avut trup, pe toată făptura, tată. Aşa am spus primilor Mei ucenici, care şi-au răstignit ale lor şi au luat viaţa Mea şi adevărul Meu şi cuvintele Mele, ale împărăţiei Mele ca să le împrăştie şi să facă fii pentru Mine; le-am spus că la naşterea din nou a lumii ei vor sta şi vor judeca pe Israel. Şi iată, cerul cel de sus uneşte dreapta cu cei din trup, şi se lucrează ce mai este de lucrat până la terminarea tainei mântuirii cea de la Iisus Hristos, Care Se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu întru venirea cea de a doua a Fiului lui Dumnezeu.
Poporul Meu cel iubit, cel mic cu credinţa, cel mic cu fapta ta în Domnul! Să te ridici mare, tată. Iată, rostesc cuvânt. Ridică-te mare, ca să lucrez prin tine în aşteptarea cuvântului care spune: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie“. Popor lucrător pentru veacul ce vine, te-am lucrat, tată, destulă vreme ca să te am acum, ca să iei plugul de-acum şi să nu te uiţi înapoi, şi să-ţi dau împărăţia cerurilor, care este pregătită pentru tine şi pentru toată făptura Mea. Sună gongul cel mare al arătării văzute a acestei lucrări care te-a născut pe tine de la Mine, ca să fii cu Mine acum, şi în veacul veacului apoi. Să nu stai nepăsător, să nu stai surd, căci gongul cel ceresc va fi să scoale morţii din morminte, dară pe tine, care ai încă trup, trup cu duh dătător de viaţă, dat de Mine! Eu, din îndurarea Mea, luminez şi sfinţesc pe tot omul care vine în lume. Şi prin ce fac Eu lucrarea aceasta peste făptură? Prin credinţă, tată, prin botezul credinţei şi prin baia naşterii cea de sus, nu prin meritul omului, că nu este om fără păcat şi care să merite îndurarea Mea, ci prin umilinţa Mea înspre om, tată, ca să repar păcatul omului cel făcut de om după ce a fost scos omul din cer pentru neascultare. Şi l-am pus pe om pe pământ şi l-am iertat şi l-am binecuvântat pe fiecare om care s-a născut din om, şi care a crezut în Dumnezeu, şi care a lucrat dreptate înaintea Mea. Şi după felul cum a lucrat omul, a căpătat îndurare de la Dumnezeu.
Omul din păcate se naşte, şi Eu n-am rostit binecuvântare pentru păcat, că nu se putea aşa ceva, dar am binecuvântat pe omul care, născut din om, a căutat spre Domnul, urmându-I Lui. Şi acum prin tine, popor al harului Meu, vreau să sfârşesc ce mai am de lucrat şi de reparat peste om. Nu Mă lăsa fără mâini şi fără picioare peste pământul tău, peste ogorul tău, că vreau să dau viaţă fără de moarte ogorului tău, ca să binecuvintez apoi această lucrare întru terminarea ei. Tu eşti poporul cel de la sfârşitul lucrării Mele. Nu te lua după omul care lungeşte boala, că vine Domnul, tată, vine şi vindecă ce mai este neînviat, şi se întocmeşte spre vedere profeţia cea de viaţă fără de moarte, profeţia cea pentru răscumpărarea trupurilor, tată, căci la naşterea din nou a lumii când pântecele cel dintâi va lucra iar, multă făptură se va ridica spre chinuire în trup, că multă făptură s-a dus din cele din care a fost luată, s-a dus fără viaţă, fără cer, fără Dumnezeu, şi aceea va lua trup spre chinuire, şi nu va sfârşi chinuirea până ce nu va plăti cel din urmă ban, cea din urmă datorie. Dar Eu lucrez, tată, lucrez şi iar lucrez pentru uşurarea făpturii Mele, şi poporul Meu nu mai ştie ce face Dumnezeu. Şi iată, se vor arăta cei de sus, adică Ierusalimul cel de sus, cei ce au plecat cu viaţă vie, şi care sunt vii întru întoarcerea lor la Domnul. Se va arăta Ierusalimul cel de sus, care este mama celor credincioşi, celor chemaţi, aleşi şi credincioşi, şi va mărturisi această mamă pe fiii ei, măi copii ai Noului Ierusalim cel întocmit prin cuvântul cel de sus.
Am venit să te iert, iubitul Meu popor, şi voiesc să iert prin tine şi prin cuvântul tău păcatele făpturii, tată, aşa cum Eu am făgăduit peste toate câte se vor dezlega pe pământ ca să fie dezlegate în cer. Această lucrare se primeşte la Domnul din lucrarea celor chemaţi, aleşi şi credincioşi ai vremii de sfârşit. Amin.
Eu sunt Paştele cel nou, care se aşează peste voi prin cuvânt. Binecuvântată să fie cina cuvântului Meu în mijlocul poporului cel ales şi cu nume sfânt în mijlocul oamenilor necredincioşi şi puţin credincioşi. Binecuvântată să fie credinţa cea după Avraam peste fiii poporului Meu. Fiţi fii ai lui Avraam întru credinţă, tată, dar nu mai ispitiţi pe Dumnezeu, că nu aşa a lucrat Avraam, părintele credinţei în Dumnezeu.
Sculaţi-vă! Aceasta este vremea, copii ai Noului Ierusalim. Nu vă uitaţi la cei ce nu cred ca şi voi, nu vă uitaţi înapoi, că dacă veţi merge înainte cu credinţă, îi veţi vedea venind după noi şi pe cei ce zăbovesc în necredinţă şi în ispitire şi în cârtire.
Am venit să vă dau naştere de sus. De aceea am venit. Plângând am venit ca să cuvintez peste voi. Plângând vă aştept ca să fiţi cu toţii şi să vă ajutaţi unul pe altul toţi câţi aţi băut din această stâncă, toţi, tată, ca să nu vă rugaţi cu disperare mai pe urmă să vă acopere şi pe voi această stâncă, acest munte ocrotitor, care vă păzeşte întru cuvântul Meu cel rostit. Vreau să vă deprind cu înţelesul cel ceresc al celor profeţite până acum. Veniţi-vă în fire, copii ai Noului Ierusalim. Nu vă mai iubiţi pe voi înşivă, că dacă voieşte cineva să-şi câştige sufletul, acela şi-l pierde dacă face ca el.
Vă întind mâna Mea cerească şi rostesc prin cuvânt să fiţi credincioşi lucrării cuvântului Meu, copii ai poporului Meu. Cât ai fi de răzvrătit, de împietrit, Eu te primesc iar, şi te fac din nou, te fac ceresc prin cuvânt, şi îţi dau putere să crezi în Mine dacă te întorci. Întoarce-te, tată, şi Eu te voi vindeca de păcatul neascultării şi al necredinţei. Întoarce-te, popor hrănit cu pâine cerească, fiindcă tu nu ştii ce este această hrană pe care n-a mâncat-o nimeni aşa ca tine din cei de până la tine. Să te scoli, tată, şi să crezi ca Avraam şi ca David şi ca ucenicii Mei, care M-au dat ţie prin lucrarea Mea cu ei. Ei te aşteaptă ca să le deschizi. Ei sunt nerăbdători de-acum. Eu sunt gata cu masa, dar să ocupăm loc la masă, tată: cei de sus, cu cei de acum, şi se va vedea văzut unirea cerului cu pământul, şi prin aceste vederi voi adeveri lucrarea Mea de mântuire întru capătul ei. Atunci va fi târziu, dar tu să nu vii atunci. Nu cumva să leneveşti până atunci, tată, căci cei ce lenevesc vor fi bătuţi mult atunci. Vino acum, ca să nu întristezi cerul când te-ar vedea pe tine bătut atunci de cei cu răsplata cea pentru fapte. Nu cumva să fii leneş întru venirea ta la masa Mea, că dacă văd aşa, să ştii, tată, că Eu te bat încă de pe acum, te bat ca un tată, ca să vii spre înţelepţire şi spre pocăinţă şi spre umilinţă din credinţă. Vino cu Mine la lucru pentru ridicarea făpturii! Vezi ce au făcut cei ce au crezut în Hristos până la tine, şi tu să faci mai mult decât ei, că mare va fi plata celor ce plinesc lucrarea lui Dumnezeu cea prin har.
Rostesc pace peste tine. În numele Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pace cerească peste poporul Meu cel cu nume sfânt! Pace şi ridicare, pace şi pocăinţă peste inima poporului Meu! Pocăinţă şi umilinţă, şi nu semeţie, şi nu îndrăzneală fără de pocăinţă.
Poporul Meu, voi privi peste tine cum Îmi vei deschide, iar dacă eşti necredincios şi nu vei deschide Domnului, Eu voi trece prin uşile închise şi te voi cerceta ca să vii spre pocăinţă. Amin, amin, amin.
09-01-1994
