Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbiţa Domnului

În a treia zi de cuvânt a sărbătorii grădiniţei cuvântului Meu, Mă apropii de porţi ca să intru, şi am pe trâmbiţa Mea în coborârea Mea cuvânt.

Cu milă mare îmi întăresc porţile şi caut să le dau vlagă, dar Eu te-am rugat mereu, mereu, poporul Meu, te-am rugat pe tine să porţi tu grija aceasta, şi pentru Mine s-o porţi, şi ţi-am spus să nu pui o mai înainte grijă între cele ce tu lucrezi ca şi grija pentru coborârea Mea la tine, pentru cărarea Mea când ştii că dau să vin să Mă aşez înaintea ta cuvânt. Te-am mai învăţat să trăieşti frumos, să lucrezi frumos şi să fii plăcutul Meu ziua şi noaptea, ca să fie în tine pacea Mea, binecuvântarea Mea, odihna Mea în mijlocul tău şi între frate şi frate, ca să se reverse acestea de la mijloc înaintea Mea şi să am putere în porţi când vin la tine. Te-am învăţat să nu uiţi, să nu uiţi povaţa Mea, şi mereu te-am învăţat aşa, căci Mie trebuie să-Mi fie bine cu tine şi să am sălaş de odihnă în tine, şi apoi să-ţi fie ţie bine, poporul Meu.

O, sunt plin de cuvânt şi de sărbătoare de cuvânt pentru poporul care M-a ştiut cincizeci de ani în mijlocul lui, şi dau să Mă socotesc bine, căci găsesc neputinţă pe cărare, găsesc porţile ostenite, iar Eu sunt plin de cuvânt ca şi trâmbiţa Mea, care se umple de milă pentru cărarea Mea, căci puterea cea pentru venirea Mea cuvânt nu poate lucra numai din cer, ci trebuie de pe pământ lucrată, iar Eu te-am învăţat pentru aceasta, poporul Meu.

O, popor învăţat de Dumnezeu, să ne fim sprijin unii altora, Eu vouă şi voi Mie, tată, căci în pământul celor sfinţi este scrisă dreptatea să domnească. De câte ori vin Eu la tine cuvânt, poporul Meu, Eu trebuie să te învăţ şi să te îndemn, trebuie să am grijă să-ţi întăresc iubirea şi credinţa şi trezia şi duhul ascultării şi al cuminţeniei, iar pentru acestea trebuie să ai şi tu grijă să te aşezi să împlineşti mai înainte de orice grijă a ta, căci ascultarea de Mine îl ţine pe om înaintea Mea. Ţi-am spus să înveţi să te aşezi înaintea Mea, şi să stai frumos şi sfânt când te aşezi, ca prin aceasta să pot Eu să Mă aşez în tine cu fiinţa Mea, nestingherit fiind înăuntrul tău. Vreau să-ţi dau ţie pacea aceea care vine de la statul Meu în tine în chip neştirbit, iar pentru aceasta tu trebuie să te aşezi înaintea Mea şi să-Mi faci loc în tine, şi să-ţi fiu Stăpân a toată fiinţa ta mereu, mereu, şi să fac în tine fiinţa Mea, ca să-Mi fii tu de sprijin Mie, poporul Meu.

O, cât de frumoasă este învăţătura Mea de peste tine, Ierusalime! Trâmbiţa Mea intră acum cu Mine şi se aşează înaintea ta din dreapta Mea, căci lucrarea ei pe pământ a fost de-a dreapta Mea, şi a fost supunerea, şi a fost ea sprijinul Meu, poporul Meu. Amin, amin, amin.

– Dacă Tu, Doamne mare, m-ai născut pe mine din cuvântul Tău cel din zilele acestea, a trebuit apoi ca eu să fiu rodul cuvântului Tău, ucenicul Tău, Doamne. M-am aşezat cu toată fiinţa mea în ascultarea de Tine ca să Te mângâi în durerea Ta cea de la om, durere lungă şi grea, la care mereu se adaugă şi nu se împuţinează, căci omului îi este amar cu voia Ta peste el, Doamne. Te vedeam mereu îndurerat, cum şi acum eşti. Vreau să Te mângâi, că eşti rănit cu durerea cea de la om, şi vreau să-mi învăţ poporul să-mi fie urmaş cu credincioşie, şi aşa voiesc eu să Te mângâi, căci ajutorul cel pentru cer este de pe pământ, Doamne, iar eu voiesc, în ziua mea de serbare cu poporul cel de azi şi cel de ieri, să-i amintesc lui de dorul cu care Tu, Doamne, l-ai tot strigat mereu, şi îl strigi şi azi la masa Ta, la casa Ta, pentru naşterea lui cea desăvârşită, şi vreau să-i amintesc lui că duhul credincioşiei l-ai aşteptat Tu în toată vremea de la poporul pe care cu atâta milă, cu atâta aşteptare după el, l-ai hrănit pe el cu viaţa învăţăturii Tale de peste el.

O, mă uit cu lacrimi de Duh Sfânt pe calea cea cu poporul cel hrănit de Tine prin glasul meu de trâmbiţă a Ta, aşa cum Tu ai avut să lucrezi pentru taina celei de a doua veniri a Ta de la Tatăl la om, după ce s-au pecetluit cele şapte vremi cu cele şapte peceţi de peste ele. Privesc de sus de lângă Tine, şi cu Tine privesc calea şi paşii celor ce au mers mai mult sau mai puţin pe ea înaintea Ta. Au fost mulţi care au mers pe calea Ta cea de acum, ale cărei capete sunt unul în cer, şi unul pe pământ, dar una este să meargă cu pasul pe ea, şi alta este să se aşeze pe ea înaintea Ta cel ce o află pe ea. O, Doamne, n-a avut minte cu care să înveţe calea aceasta poporul care a străbătut cu pasul până la izvorul ei, până la capătul cel de pe pământ al acestei căi, şi de unde Tu Te deşertai cu cele din cer pentru om ca să ia omul în el dorul pentru calea lui spre cer, spre Tine, Doamne, cu dorul lui. Te găsea poporul la gura mea izvorâtoare de cuvânt al Tău şi nu dădea să Te iubească pentru Tine, ci numai pentru el poporul cel mic cu mintea şi cu credincioşia, iar eu şi cu Tine sufeream de dor, şi sufeream, Doamne, şi cel ce venea nu se făcea vindecător pentru noi, nu se făcea, Doamne. Şi dacă poporul n-a ştiut să-L vindece pe Dumnezeu de rana cea de la om, am rămas, şi el, şi noi, nevindecaţi de dureri, Doamne. Dispreţuiţi am fost, şi Tu, şi eu, căci omul fuge de durere şi n-are Domnul cu cine să-Şi sprijine sarcina Sa aşa cum face omul când este obosit, când este nemulţumit, când este necăjit, Doamne.

O, copii însărcinaţi cu Dumnezeu! O, copii care staţi între Domnul şi popor porţi ale Domnului! Mi-e tare milă de durerea din voi, şi sunteţi neputincioşi pentru ea şi sunteţi înlăcrimaţi şi nu găsiţi pentru voi puteri şi mângâieri sub sarcina Domnului, care este peste voi. O, cât de mult voiesc să las cuvânt peste poporul care a fost şi peste cel care este şi peste cel ce va învăţa să fie. Eu vă aştept să puteţi mult, şi aştept cu milă, şi voi pune puteri în voi, căci sunt plină de cuvânt şi de dulce cuvânt. Mi-e tare dor de popor cu credincioşie în el şi cu grijă pentru sarcina Domnului, pentru venirea Domnului la el, şi mi-e dor de poporul care a păşit cu pasul pe calea cea de cincizeci de ani a acestui cuvânt izvorât din cer, şi n-a ştiut el să păşească spre cer cu credincioşie, cu statornicie şi cu inimă născută de sus pentru cele de sus. Iată, când nu ştie cum să înveţe, nu învaţă omul. Când nu ştie cum să iubească, nu ajunge omul pe calea iubirii şi a faptelor ei. Mi-e duhul plin de cuvânt, şi cu milă voiesc astăzi să lucrăm ca să putem, copii osteniţi, şi să aşezăm în carte cartea cuvântului de azi.

Mi-e duhul plin de cuvânt, Doamne, şi, odihnindu-ne şi întărindu-ne în porţi, şi porţile în noi, vom zidi cuvânt de zidire, cuvânt de înviere, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, trâmbiţă miloasă, Verginica Mea, suntem miloşi, tată, şi de aceea trebuie să lucrăm cuvânt de facere pentru cei ce ştiu despre calea Mea de azi pe pământ, şi trebuie să trâmbiţăm, tată, şi să punem iarăşi duh de trezire pe pământ şi în cer, Verginica Mea. Lucrarea ta a fost de-a dreapta Mea, şi cu supunere M-ai iubit şi M-ai slujit, şi cu suspin M-ai purtat şi M-ai dat de veste cu venirea Mea, căci Eu am fost cuvântul cu care Mă slăveam de la graiul gurii tale peste cei ce veneau să vadă şi să audă de la Noi. Ne odihnim acum, ca să Ne întărim de lucru, ca să prindă vlagă porţile, tată, iar Eu voi privi la lucrul tău şi te voi însoţi şi te voi mângâia, tată, căci Nouă Ne trebuie mângâiere multă ca să putem lucra. Amin.

O, popor îngrijit de Dumnezeu, fă-te mângâiere şi putere pentru Domnul în mijlocul tău, fiule. învaţă-te să te aşezi înaintea Mea şi să asculţi de Dumnezeu, şi cu credincioşie să poţi pe calea Mea cu tine, pe calea ta cu Mine, poporul Meu. învaţă-te să fii mângâietor, căci tu eşti învăţat de Duhul Sfânt Mângâietorul, fiule. învaţă, poporul Meu, învaţă, tată, iubirea pentru Dumnezeu, şi fă-te mângâiere Lui pe pământ, că vine Domnul mereu la tine pe pământ ca să-ţi aducă mângâiere şi să te facă asemenea Lui, Mângâietor ca El, poporul Meu. Amin, amin, amin.



***

Sunt trâmbiţa Domnului, căci am fost pe pământ gura graiului Lui, şi sunt în Domnul în cer şi pe pământ. Amin.

O, Doamne, eu pentru cuvintele Tale am păzit căi aspre, Doamne, aşa cum proorocii lucrau, căci prin sfinţii de pe pământul Tău, minunată ai făcut în ei toată voia Ta, precum este scris. Amin.

Dau să-i aduc aminte de mine poporului pe care l-ai hrănit de la masa Ta de cuvânt prin gura mea, Doamne, căci el, fără slava cuvântului Tău de peste el, s-a dus şi se duce într-ale lui şi Te părăseşte, Doamne. Le-au crescut copiii şi s-au îndulcit din lume, şi au luat-o şi părinţii pe urma lor. Au rătăcit părinţii, şi au luat-o şi copiii înapoi pe urma părinţilor lor nesupuşi Ţie, Doamne, iar între cei sfinţi ai Tăi au fost pe pământ mame care şi-au purtat pe umeri copiii spre Tine până la jertfa lor mântuitoare, ca să nu piară dinaintea Ta copiii lor. Dar iubirea pentru cer a pierit din inima poporului Tău, din părinţi şi din copii, că greu mai poate iubi omul calea mântuirii aşa cum este ea să fie, aşa cum a fost calea mea pe pământ spre Tine, Doamne.

îl chem pe poporul Tău care a mâncat la masa Ta de cuvânt, Doamne, îl chem la duh de credinţă, căci cel ce nu-şi calcă credinţa în venirea Ta, acela este cel ce la nimic şi la nimeni nu se uită, decât la Tine şi la dorul lui de Tine, dor pentru care omul uită de el şi Te ia pe Tine de viaţă a lui, dându-se Ţie să-i călăuzeşti viaţa. Amin.

O, măi popor de demult! O, măi popor care ai avut darul să crezi în graiul Domnului, Care-ţi grăia prin gura mea! Clipele tale cu Domnul stau înaintea Domnului mărturie şi te întreabă de ele, şi te întreabă de clipele tale de azi. O, măi popor, ce frumos ai fost tu povăţuit! Ce mare învăţător ai avut tu pe pământ! Apoi Domnul te-a povăţuit din nou când am venit eu înapoi la tine să strig prin cetăţi ca să-ţi văd faţa, şi ţi-am spus atunci să înveţi rugăciunea nedezvinovăţirii şi a neînvinuirii şi să spui aşa: „Doamne, să nu învinuiesc eu pe aproapele meu din pricina păcatelor mele, care dau să mă despartă de calea mea cu Tine; ci dă-mi duhul inimii curate şi al smereniei de duh, întru răbdare şi iubire; acestea să mi le dai înăuntrul meu”. Tu însă n-ai făcut aşa, o, măi popor de demult, iar eu am plâns şi plâng, căci tu ţi-ai ales voia ta. Supunerea, care este de-a dreapta Domnului, şi voia liberă, care este de-a dreapta omului, din aceste două căi ai putut să-ţi alegi una, o, măi popor de demult hrănit de Domnul la masa cuvântului Lui. Dar a venit acum Domnul la tine şi ţi-a arătat drumul Lui cu tine, drumul cel de demult, şi ţi-a dat cartea Lui cu tine, popor de demult. De când ai plecat, mereu te-a strigat Domnul şi mereu a dorit după tine ca să-L auzi. O, cât de lovit, cât de dezmoştenit de tine a fost Domnul, şi s-a lucrat aceasta din mijlocul tău. Vai creştinilor care au lucrat şi lucrează aşa, luându-I Domnului stăpânirea şi lucrarea, pe care numai Domnul ştie s-o lucreze peste om, căci omul nu cunoaşte pe cele dinăuntru ale omului. Duhul îngâmfării s-a pripăşit cu multă stricăciune în mijlocul tău, popor de demult, iar tu l-ai primit şi l-ai îmbrăţişat, şi te-ai lăsat dus cu vorba şi n-ai ştiut să vezi acest rău care te-a uns la inimă ca să-L poţi tu apoi părăsi pe Dumnezeu. Proorocul David spunea aşa: «Pentru ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, eu pentru cuvintele Tale am păzit căi aspre, Doamne». Tu însă, popor de demult, ai părăsit veghea, şi ţi-ai pierdut apoi puterea şi ţi-ai pierdut statornicia şi ai părăsit cuvântul vieţii şi ţi-ai ales voia ta, după ce ai fost zdrobit de duhul îngâmfării, purtat din loc în loc prin popor de către cei potrivnici ai tăi, de la mijloc lucrând ei ca să-mi tragă poporul de pe cale. Dar tu erai poporul cel învăţat de Dumnezeu şi puteai să cauţi să asculţi numai de la Dumnezeu, şi să nu asculţi cuvinte omeneşti, care nu-şi cunosc adevărul, de vreme ce ele sunt hrănite de îngâmfarea cea din om, şi iată, ai fost tras de pe cale, căci n-ai vegheat.

Mi-am ridicat urmaşi, pentru binele tău, şi mult am plâns şi am aşteptat să am cu cine să mă sprijin, după ce pentru tine m-am dus la Domnul ca să te ocrotesc şi mai mult, dar din mijlocul tău eu nu am găsit fii de ajutor, căci nu era iubire de Domnul şi jertfă sfântă din creştin. Mi-am adus apoi aproape fii cu iubirea Domnului în ei, şi Domnul S-a sprijinit apoi pe ei, dar poporul nu m-a voit aşa pentru el, căci cei ce-şi măreau duhul îngâmfării şi al necredinţei, nu te-au lăsat pe tine să stai în Domnul, popor de demult, şi te-a dezbrăcat de putere, şi apoi tu n-ai mai putut şi n-ai mai ştiut ce să faci, căci ai fost zdrobit de cei ce ţi s-au părut ţie aproape mie. O, mi-e milă de tine şi de mine, că mi-ai fost popor, şi de când am plecat la cer mă aşteaptă Domnul cu poporul ca rod al lucrului meu cu El.

Plâng în cer amintirile sfinte, şi ele te vor întreba de tine şi de Domnul, popor de demult. O, scoală-te şi ieşi de sub robia voii libere şi întreabă-te, şi apoi răspunde-ţi ţie unde te duc paşii tăi. O, mi-e milă de tine şi de mine, popor de demult, că mi-ai fost popor, şi eu trebuia să-I dau Domnului rod. Unde eşti? Cine poate să-mi spună unde eşti? Dar tu poţi să uiţi iubirea mea şi lucrarea mea cu Domnul pentru ca să te aibă El popor al Lui? Nu e mult cuvântul meu din ziua mea de serbare între sfinţi, dar e multă durere, şi iată, durerea Lui e multă, şi nu el.

O, aş vrea să te văd, popor de demult. Aş vrea să te găteşti cu Domnul ca şi cu cea mai scumpă haină, ca să-ţi fie Domnul de veşmânt, căci eu ştiu că toţi cei care-L vor vedea pe Domnul, vor fi cei care vor fi asemenea Lui. Iată cât mă doare! Iată, şi acum sunt cu putere cei ce din mijlocul tău s-au îngâmfat şi te-au tras pe tine dinaintea Domnului. Nimeni nu le-a spus lor să facă aşa, dar aşa au făcut şi aşa fac aceştia, iar tu ai fost şi eşti slab cu veghea, popor de demult. O, ce să fac eu pentru paşii tăi cu Domnul? Ce să fac să-ţi iau pâcla de pe ochi şi de pe inimă, poporul meu de demult?

O, cum de nu vede omul cât de mult rău vine peste el când nu-L are pe Domnul de Stăpân al inimii şi al vieţii lui între pământ şi cer? Nu e om mai sărac şi mai gol ca şi omul care se smulge din voile lui Dumnezeu pentru voile lui. O, aşa au făcut cei ce s-au îngâmfat în mijlocul tău, popor de demult, şi apoi ei au zdrobit credinţa ta şi dorul tău de Domnul şi de viaţă cu ascultare şi cu sfinţenie în tine. O, să nu spui că-L iubeşti sau că-L porţi pe Domnul sau că-L doreşti, căci pe acestea numai sfinţii le pot. Tu însă n-ai mai putut pentru Domnul în tine, şi n-ai mai putut pentru tine în El, ci ai putut pentru neascultare şi pentru despărţirea ta de mine şi de Domnul, popor de demult. Dar eu îţi aduc aminte că te-am iubit şi că tu n-ai ştiut şi n-ai învăţat să mă iubeşti dacă eu te-am iubit, şi m-ai făcut să plâng după tine apoi, şi ai călcat peste iubirea mea şi nu i-ai mai dat nimic. Să ştii că pe Domnul îl iubesc numai sfinţii, iar sfinţii sunt cei ce nu trăiesc pentru ei, ci pentru Domnul pe pământ. îţi spun aceasta ca să nu spui că-L iubeşti pe Domnul. îţi spun aceasta ca să te pocăieşti, poporul meu de demult, ca să te priveşti şi să-ţi vezi faţa, căci eu te chem la fântână ca să te cureţi şi ca să te ridici la glasul Domnului, Care-Şi găteşte acum popor mireasă. Fântâna a dat peste margini, şi mulţi se ostoiesc din ea, din apa vieţii, din cuvântul vieţii, şi vin să împlinească înaintea Domnului viaţă sfântă în ei. O, dar tu ce faci, popor de demult? Spune-mi şi mie! Eu stau cu Domnul înaintea ta, şi am porţi între tine şi mine, căci Domnul Şi-a ridicat Lui rod din fii hrăniţi cu El prin gura mea. Oare, nu poţi să scapi din cursa duhului minciunii care a venit spre tine ca să te piardă din mâna mea, popor de demult? Cei ce au venit spre tine îmbrăcaţi în acest duh, au dat a se arăta salvatori ai tăi, dar ei te-au dezbrăcat de haina milei Domnului şi ţi-au uns inima şi ochii ca să nu mai poţi, ca să nu mai vezi, ca să nu mai vii, ca să nu mai fii, popor de demult. Dar eu sunt cu vasul plin de milă, şi grea mi-a fost lupta ca să nu pieri tu de pe cale, iar dacă n-ai vegheat, tu nu m-ai ajutat nici pentru mine, nici pentru tine, şi te-ai lăsat cu cei necredincioşi, cu cei răzvrătitori, cu cei învrăjbitori.

Plâng în cer amintirile sfinte; ele stau mărturie între mine şi tine că ai fost poporul meu şi că te-am hrănit cu Dumnezeu, popor de demult. Scoală-te, ca să auzi trâmbiţa! Scoală-te ca să auzi! Amin.

O, Doamne, stau în porţi şi grăiesc cu lacrimi. Tu vezi cum grăiesc. Tu vezi cât mă doare, Doamne. O, e mare durerea noastră, şi iată, poporul cel chemat la masa Ta n-a ştiut şi nu ştie să se poarte frumos pe calea cea cu adevărul Tău pe ea. Inima omului se vede pe faţa lui, iar noi ne-am temut de creştini, Doamne. Tu ai putut să Te faci Om ca să-l ajuţi pe om, dar omul nu vrea, Doamne, nu vrea să se facă dumnezeu, şi apoi să Te ajute, Doamne; măcar pentru viaţa lui cea veşnică să Te ajute. Iar eu, trâmbiţa Ta, suspin în mine, suspin în cer, şi din cer peste pământ. Suspină trâmbiţa Ta, Doamne, pentru poporul de demult, poporul Tău şi al ei, Doamne. îi mângâi pe cei mai mici, care au rămas şi care s-au lăsat cale a Ta şi a mea spre poporul de demult.

O, copii care staţi din greu în porţi ca să treacă Domnul spre om! Să vă dea Domnul sufletului şi trupului sănătatea şi puterea pentru lucrul Lui cel sfânt, fiilor copii. Pace vouă, că sunteţi micuţi! Aţi fost atâta de copii, de v-aţi lăsat mereu zdrobiţi de duşmănia şi de răutatea celor vicleni şi îngâmfaţi de la mijloc în poporul cel de demult. Aţi fost atâta de micuţi, de v-aţi lăsat judecaţi şi defăimaţi şi invidiaţi şi alungaţi, fiilor copii. Dar voi, pentru răutate sunteţi copii, căci răutatea este a celor mari prin ea. Fiţi blânzi. Fiţi copii. Faţa şi inima voastră să fie lumină pentru calea cu Domnul a poporului. Fiţi învăţători peste cei ce iubesc ca Dumnezeu şi nu ca omul calea împărăţiei Domnului în ei. Sfinţii şi îngerii să vă fie întărirea şi veghea, iar poporul cel hrănit, să crească frumos, să crească şi să vă dea multă, multă mângâiere, ca să aibă el această comoară pe vecii apoi. Fericiţi cei milostivi, care împart duhul mângâierii, căci aceia vor avea comoară mângâierea, fiilor copii. Amin.

O, Doamne, aş sta mult, mult în cuvânt, că multă mi-e durerea, dar milă mi-e de ei, căci cu ei lucrăm pe pământ pietros ca să împlinim salvare peste om, Doamne. Ridică-l Tu pe poporul de demult, o, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, Verginico, mângâie-te prin rodul tău, tată. O, trâmbiţă miloasă, să ştii că te va auzi poporul cel de demult şi te va mângâia în durerea ta de la el, dar învăţătura şi îndemnul cel sfânt trebuie să stea în calea lui mereu, mereu, Verginico. Iată, să avem mare, mare grijă de pacea şi de puterea cea pentru Noi în cei cu care Ne ajutăm Noi, tată, şi prin acestea vom lucra Noi bine pentru Noi, şi pentru cei ce Ne-au fost, şi pentru cei ce Ne sunt popor acum, şi va trage iubirea la iubire, tată, că a venit vremea iubirii, după plânsul ei cel mult după om. Curând, curând slava Mea va fi tot mai dulce, tot mai chemătoare, iar cerul şi pământul îşi vor arăta tot mai mult îmbrăţişarea, şi apoi învierea a toate va aduce mângâiere între pământ şi cer pentru toţi cei care au fost şi pentru toţi cei care sunt. Amin.

Eu, Domnul, te mângâi în durerea ta, Verginico; te mângâi, tată, căci tu Mi-ai fost Mie mângâiere şi te-a durut în tine durerea Mea cea pentru om. Şi după ce vom sfârşi cu durerea, va fi apoi mângâierea. Amin.

O, popor hrănit cu mângâierea Mea! Ea este pentru cei dulci, iar cei dulci sunt cei ce au faţa Mea în ei, viaţa Mea, care mângâie făptura.

O, popor mângâiat şi mereu învăţat de Dumnezeu! Nu uita, nu uita cum să fii înaintea Mea, înaintea cerului şi a pământului, căci la tine privesc zi şi noapte oştirile cereşti, sfinţii şi îngerii, şi după tine aşteaptă tot şi toate. Trezeşte-te pururi, ca să ştii vremea ta înaintea Mea, popor al slavei Domnului, popor al cuvântului Meu, care vine cu norii. Amin, amin, amin.

14-12-2006