Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic şi tămăduitor Pantelimon

Îmi întăresc cărarea Mea spre tine, poporul Meu, şi aceasta fac de câte ori cobor din Tatăl în mijlocul tău cuvânt. Şi de ce cuvânt? Vin cuvânt pentru ca să pot să vin, că altfel nimeni, nimeni pe pământ nu M-ar primi, nu M-ar crede, şi ar pieri toată credinţa de pe pământ şi n-aş mai fi primit de om dacă Mi-aş folosi văzut trupul atunci când vin cuvânt pe pământ. Vin cuvânt, căci am unit începutul cu sfârşitul şi lucrez ca şi la început. Amin, amin, amin.

La început Eu am fost cuvânt, şi la Dumnezeu Tatăl eram, şi fără Mine cuvânt nimic nu s-a făcut, precum nici omul nu poate să le facă pe ale lui până ce mai întâi nu face cuvântul celor făcute de el. Amin.

O, poporul Meu, trebuie de câte ori vin la tine să-Mi repar cărarea, ca să Mă poată ea purta spre tine, căci ea şi pe tine te poartă spre Mine, şi de atâta greu de pe ea se şubrezeşte ea, iar Eu mereu o repar, aşa cum omul îşi repară maşina după ce duce cu ea greu după greu.

O, Eu v-am învăţat pe voi, fiilor, să nu folosiţi sculele care Mă poartă pe Mine între voi decât pentru Mine, ca să fie şi numai al Meu din toate ale voastre, şi fără Mine să nu plecaţi pe nici un drum când folosesc cu voi ce este pentru Mine. Iată, voi, fiilor scumpi, trebuie să învăţaţi din această pildă să nu vă faceţi rost de nici o sarcină grea de dus de voi, ca atunci când folosiţi cărarea Mea ca să veniţi spre Mine pe ea, ca să vin pe ea spre voi, să nu stea ea sub sarcină grea, ca să pot Eu în mijlocul vostru şi să puteţi voi pe pământ, că fără Mine pe pământ cu voi şi între voi e greu de voi. E greu tot ce este pe pământ, fiilor, şi plânge pământul cu geamăt dureros spre Mine de sarcina de pe el, şi voi pe pământ fără Mine nu puteţi nimic, şi de aceea v-am povăţuit cu mare iubire să vă iubiţi unii pe alţii prin trăiri cereşti, ca prin ele să fiu Eu cu voi şi să nu vă fie greu pe pământ şi să nu vă doară pe voi de la cele ce sunt pe pământ, căci păcatele şi deşertăciunile de pe pământ care ies din om, din mintea şi din inima omului, nu se pot pune de om pe cântar, dar de Dumnezeu se pun, căci cântarul cel pentru cele deşarte de pe pământ e pământul, fiilor, şi de atâtea ori se clatină el şi se cufundă el de cele de pe el făcute de oameni. Eu i-am spus omului că jugul Meu este uşor, şi tot aşa şi sarcina Mea, iar când am spus aşa, am spus de mila pământului care cântăreşte tot ce e pe el, şi Eu văd aceasta, dar dacă omul nu vede ca Dumnezeu, el moare după ce-şi face rost pe pământ de greutăţi, căci scris este: «Oamenii socot că sunt veşnice casele lor şi că ele vor dăinui din neam în neam; ba şi ţarinilor lor le dau numele lor, ca şi la toată agoniseala lor, şi aceasta pentru că omul, în cinste fiind şi nepricepând, se aseamănă animalelor care pier, şi aşa sunt oamenii întru nebunia lor şi aşa este şi soarta celor ce urmează cuvintelor lor, şi de aceea ca nişte oi stau închişi în însuşi iadul lor, şi moartea este păstorul lor, iar după ce puterea lor piere, drepţii calcă peste ei» precum este scris că «Eu grăiesc cu cuvântul şi chem tot pământul de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, şi din Sion Îmi arăt minunat frumuseţea, şi din el vin, şi nu vin tăcând, ci vin cu foc mistuitor înaintea Mea, iar împrejurul Meu, vânt curăţitor, şi chem cerul de sus şi pământul şi grăiesc poporului Meu şi Îmi adun la masă slugile Mele care au făcut cu Mine legământ, şi vor vesti cerurile dreptatea Mea, iar acest Judecător este Dumnezeu». Amin.

O, poporul Meu, Eu cobor mereu în mijlocul tău cu sobor de sfinţi şi cu sărbătoare, şi când cobor, Îmi fac lucrarea cuvântului Meu cu care măsor şi cântăresc pe cele lucrate şi puse de om pe pământ şi peste om, şi te învăţ ca tu să porţi jugul Meu, căci jugul Meu este uşor şi sarcina Mea este bună şi înfloreşte pământul şi viaţa Mea pe el când Eu odrăslesc pe el fiinţe vii în care Eu trăiesc şi Mă odihnesc, şi de aceea te-am învăţat şi te învăţ mereu să te aşezi şi să stai mereu în trăiri cereşti pe pământ, ca prin ele să fiu Eu pe pământ cu tine şi să te fac de deasupra pământului temeliile lui şi hrana de pe el pentru el, iar el să fie masa de praznic a lui Dumnezeu şi aşternutul lui Dumnezeu, precum el este sortit să fie. Amin.

Vin în mijlocul tău cu sărbătoare de sfinţi, şi bucuria sfinţilor întru venirea Mea cu ei se face lacrimă, poporul Meu, şi dulce este pentru Mine lacrima sfinţilor Mei, lacrima care curge de bucuria venirii lor cu Mine cuvânt pe pământ. O, dacă n-aş veni cuvânt n-aş mai veni, că altfel nu pot veni pe pământ, că pe pământ e omul care umblă pe pământ şi pe cer, şi tot ceea ce vede el, este al lui apoi, şi Tatăl nu M-ar mai avea al Lui dacă aş veni trup şi nu cuvânt pe pământ.

Din veac şi până în veac omul face ce vrea cu trupurile celor cuvioşi ai Mei şi Îmi stârpeşte locaşurile Mele şi face el zidire pământească, din lut şi din piatră şi din fier şi din aur locaş, şi apoi îşi zice că Eu sunt în locaşul cel făcut de el, şi crede aşa. Şi iată, mai credincios este omul de rând care ia de la om învăţătură şi se duce în locaş făcut de mână de om şi se închină în el lui Dumnezeu, dar omului în care Eu stau pe pământ nu se închină omul Mie, şi grele s-au făcut pe pământ cele făcute de mâna omului ca să-i strângă pe oameni în ele şi să-i înşele că acolo este calea, adevărul şi viaţa. Dar Eu am spus că vine vremea când cei ce se vor închina lui Dumnezeu, se vor închina în duh şi în adevăr, şi fericiţi sunt cei ce află Duhul şi Adevărul lui Dumnezeu pe pământ, şi de aceea Eu vin cuvânt pe pământ, şi Mă sprijin în mijlocul tău când vin, poporul Meu, şi dau glas martorilor Mei cei cereşti, sfinţilor Mei care s-au închinat Mie pe pământ în duh şi în adevăr, poporul Meu. Amin, amin, amin.

– Ne închinăm Ţie, Doamne, în cer şi pe pământ în duh şi în adevăr, căci este scris: «Domnul va chema cerul de sus şi pământul ca să judece pe poporul Său şi să adune pe cei ce a făcut legământ cu ei, şi vor vesti cerurile dreptatea Lui, căci Domnul este Judecător». Amin. Ne închinăm cuvântului venirii Tale, că Tu eşti Cuvântul, şi toate câte sunt, prin Tine s-au făcut şi se fac, iar toate câte nu sunt, sunt cele ce se fac de om, căci omul deşertăciune s-a făcut şi moartea îl paşte pe el şi nu Tu, Doamne. Ne doare de la cele făcute de om pe pământ, dar venim cu sărbătoare, şi bucuria venirii Tale cu noi se face lacrimă, şi dulce este ea pentru noi. Amin.

O, dacă n-ai veni cuvânt atunci când vii, n-ai putea să vii, Doamne, n-ai putea să-Ţi faci venirea despre care ai vorbit Tu acum două mii de ani, iar credinţă pentru venirea Ta n-ai mai găsi în calea Ta. E prea mărginit omul care se uită peste pământ şi care mănâncă de pe pământ, dar fericiţi sunt cei săraci cu duhul, şi fericit eşti Tu de la ei şi mare mângâiere găseşti cu ei, că aceia Te primesc şi Te iubesc, căci lor le ajungi Tu, fiindcă Tu nu Te sfârşeşti în ei, căci numai Tu eşti fără de sfârşit. Amin. O, în zadar ai spus Tu prin duhul cel proorocesc că mulţi se laudă cu căruţele şi cu caii lor, iar cei ce cred în Tine nu se laudă decât cu Tine şi cu numele Tău, Doamne, şi mărturisesc ei că Tu eşti Dumnezeul lor şi lauda lor.

Eu, cel sărbătorit de cetele de sfinţi, Pantelimon, mucenic pentru lauda numelui Tău, mă laud în ceata sfinţilor cu numele Tău în cer şi pe pământ, că Tu iei sfinţii cu Tine în coborârea Ta cuvânt, împlinindu-Ţi Scriptura care spune că «Domnul va veni cu zecile de mii de sfinţi şi va sta pe heruvimi, şi nori şi negură Îl va împresura». Amin.

O, ce ar fi cu cerul Tău şi cu temeliile lui dacă Tu l-ai descoperi văzut înaintea oamenilor, Doamne? Oamenii cred pe toţi cei ce vin în numele Tău, şi care se văd, căci omul crede ce vede, şi atât ţine credinţa lui şi atât înseamnă ea. Şi pentru că cele văzute de om nu sunt veşnice, de aceea omul care crede în ele nu e veşnic, şi ne doare ca şi pe Tine necredinţa omului.

O, ce credincioşi erau, Doamne, cei de demult care aprindeau opaiţul ca să citească la luminiţa lui rugăciunea de mulţumire către Tine pentru viaţa lor cu Tine, Doamne! Dar acum, omul care apasă pe buton şi se face lumină în casa cea zidită de el, ca să citească la lumina aceasta pe cele de pe pământ făcute şi vestite, cum să mai aibă omul închinare Ţie în duh şi în adevăr, Doamne? O, ruşinat a fost omul de azi, ruşinat de cele făcute de el şi în care el crede, Doamne, şi prin care el şi-a pierdut viaţa cea de la Tine venită pe pământ şi lumina care Tu eşti, căci viaţa Tu eşti, şi viaţa este lumina oamenilor, lumina care luminează în întunericul care nu o cuprinde pe ea, iar Tu nu mai eşti iubit de om, căci omul este înfăşurat în întunericul luminii făcute de om şi căreia omul i se închină şi fără de care omul nu mai poate, şi omul îşi are moartea de păstor, şi Tu nu mai eşti crezut de om şi nu mai este credinţă pe pământ, Doamne. O, plânsul sfinţilor Tăi e lângă plânsul Tău, e ca plânsul Tău. Aşteptăm ca şi Tine pe oameni să ne cheme să le dăm în ajutor credinţa în Tine ca să le ajute ea lor atunci când toate vor pieri de pe pământ. Dar Tu eşti încă bun, şi lungeşti timpul omului şi îl aştepţi pe om, şi Îţi grăbeşti timpul Tău care trece pe lângă om, şi omul nu-l vede, Doamne.

O, împărăţia Ta nu este văzută de omul care nu vede cu ea, căci omul vede cu cele ce împărăţesc în el, Doamne. Dar vremea Ta se grăbeşte şi nici un trup nu va mai râde sub soare, şi va plânge tot omul şi va vedea că Tu ai fost şi că el nu Te-a cunoscut, iar durerea aceasta îl va zbuciuma cu adânci păreri de rău pentru vremea Ta cea nevăzută cu ochii omului care vede prin cele ce împărăţesc în el şi nu prin Tine, Cel ce eşti Lumina oamenilor, căci întru Tine şi nu în om este viaţa. În om este întunericul, iar în Tine este lumina, căci viaţa cea din Tine este lumina oamenilor, şi aceasta voieşti Tu să aşezi ca lumină pe pământ, Doamne. Amin.

O, popor al venirii Domnului în cuvânt pe pământ! Pricepi tu din toate cele ce pune Domnul în mijlocul tău că El voieşte să facă din tine lumina oamenilor ca să strălucească ea de şapte ori mai mult ca soarele pe pământ şi să vadă oamenii această slavă a Domnului? Slava Domnului este foc mistuitor care merge înaintea Lui şi Îi curăţă mergerea de necredinţa vrăjmaşilor Lui, şi fulgerele Lui taie văzduhul şi luminează lumea, iar pământul se va cutremura din zi în zi mai mult de faţa slavei Lui, căci Domnul stăpâneşte pe pământ. De două mii de ani focul slavei Lui se face har de Duh Sfânt ca să ia omul de la Dumnezeu şi să poarte şi să creadă şi nu să aibă de-a gata fără de muncă har şi rod din har. Noi, sfinţii Lui care suntem acum asemenea Lui, ne-am făcut slava Lui şi stăm cu El, şi cu voi stăm învăluiţi în nor. Fiţi credincioşi ca Dumnezeu şi nu ca omul, că noi am suferit după Domnul şi ne-am bucurat în suferinţele cele pentru mărturisirea Lui în trupurile noastre şi nu în alte bucurii şi nu în de-a gata, căci pentru toate cele de la El omul cel credincios Lui trebuie să nu-şi iubească viaţa, căci cine şi-o iubeşte şi-o pierde prin iubirea de ea, iar cine şi-o dă Lui şi-o câştigă prin iubirea de El, şi cine nu se dă Lui, acela nu se dă pentru că nu-L iubeşte. El este viaţa omului, şi omul nu pătrunde cu mintea lui taina aceasta, taina care nu se vede, dar prin care omul are fiinţă văzută de el şi de om. Omul prin Dumnezeu se vede unul cu altul şi uită să-I dea Domnului slavă pentru viaţa cea din el, căci omul nu este sfânt, nu este asemenea Domnului ca să-L vadă pe Domnul şi să-L creadă şi să-L înţeleagă din făpturi.

O, Doamne, dă poporului Tău înţelepciunea şi iubirea care stau înaintea scaunului Tău, şi apoi ochii lui să înţeleagă pe deplin slava Ta care-l învăluie pe el. Dă-i lui harul trăirilor cereşti, ca prin ele să fii Tu cu putere în mijlocul lui, şi el să guste această fericire şi să nu-l atingă pe el durerile de la cele ce sunt pe pământ, căci deşertăciunile care ies din om nu se pot pune pe cântarul omului ca să vadă omul prostia şi măsura ei, dar de Tine se pun pe cântar, căci cântarul e pământul care abia mai are puteri de la Tine să nu se clatine, să nu se răstoarne, să nu se scufunde, Doamne. O, până când? O, până când răbda-vei de mila omului care nu are milă de Tine, Cel ce ai făcut cerul şi pământul pentru slava Ta şi nu pentru a omului?

O, Doamne, nu mai zăbovi! Pentru cei puţini ai Tăi de pe pământ Te rugăm aşa. O, Doamne, să nu rămâi fără popor pe pământ! Să nu ne uiţi aşteptarea! Fă din poporul Tău punte pentru noi, şi să ne ţină puntea, căci pământul şi marea nu mai sunt. Întăreşte cerul cel nou şi pământul cel nou, şi să fie pe ele ca în cer, ca cerul pe pământ, ca să avem loc pentru răscumpărarea noastră, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, voi, cei care plângeţi din cer şi până pe pământ, rupeţi hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute, şi cu har din har învăluiţi pe poporul cuvântului Meu ca să avem în el trăiri cereşti. Amin. Cei ce se iubesc unii pe alţii prin trăiri cereşti, aceia vor fi biruitori prin împărăţia cerurilor din ei, căci numai ea este ceea ce se vede din om, şi nu se poate ea tăinui înăuntrul trupului omului. Amin.

O, poporul Meu, de câte ori cobor cuvânt în mijlocul tău Îmi repar cărarea ca să Mă poată ea purta spre tine, căci ea şi pe tine te poartă spre Mine, şi de atâta greutate de pe ea, ea geme, ea se clatină, iar Eu o repar mereu, aşa cum un om îşi are grijă de barca cea care-l trece apa şi cu care el îşi cară greul cel pentru viaţă. Învaţă-te să fii drept şi blând şi uşor şi neînsărcinat cu ale tale, poporul Meu, ca să te poată duce uşor scula Mea care te poartă spre Mine, care Mă poartă spre tine cu cele pentru viaţa ta, poporul Meu. Ai grijă de cărarea Mea ca să Mă poţi avea cu tine, căci vai de cetatea peste care nu este Dumnezeu, că aceea este ca şi lumea care este păstorită de moartea cea din ea. O, cât de mult te învăţ şi cât de mult te aştept cu rod bun de la învăţat! O, cât de mult te învaţă şi sfinţii Mei şi cât se roagă ei să te îngrijesc ca să nu te pierd, ca să nu piardă ei plata biruinţei lor cea de la mărturisirea lor pentru Mine înaintea oamenilor!

O, poporul Meu, arată-te credincios şi statornic înaintea sfinţilor Mei, ca să le şterg lacrima cu puterea credinţei tale, că n-am cu ce le-o şterge, şi să ţi-o şteargă şi ei pe a ta, şi să ţi-o dea pe a lor, că dulce este la Dumnezeu lacrima de dor pentru cele de sus şi nu de jos. O, poporul Meu, dacă aş putea să-ţi grăiesc mult tot ce Mă doare, nu M-ai putea purta, dar poartă ceea ce ţi-am dat până acum din durerea Mea, că nu pot singur s-o port, fiindcă e grea durerea de la om. Poartă durerea Mea, Israele nou ales, şi nu vei mai purta durerea ta sau durerea omului. Durerea Mea în om înduioşează pe om, şi omul se face asemenea Mie, chipul şi asemănarea Mea, aşa cum am spus Eu când le-am spus celor duruţi ca Mine: «Sunteţi aşa de frumoşi când plângeţi şi Îmi sunteţi atât de dragi când sunteţi îndureraţi!».

O, fiilor, cel ce stă sub sarcina cea grea a venirii Mele, acela are în el duh iubitor de oameni, duh care vine de la înţelepciunea care-şi are loc înaintea şi în jurul scaunului Meu de domnie şi de slavă.

O, fiilor, aduceţi-Mi iubire. Fiţi duhovniceşti, şi din aceasta fiţi cereşti pe pământ şi între voi. Amin. Folosiţi-vă guriţele pentru slava şi mărturisirea Mea, ca să nu vă mai doară pe voi cele ce s-ar naşte din voi. Şi acum, pace vouă! Vreau să iau din pacea dintre voi. Aştept de la voi cum aşteaptă omul de la Dumnezeu ajutor pentru cele ale lui. Fiţi sărbătoare de slavă pentru Dumnezeu între voi şi înaintea Mea. Fiţi pacea Mea, şi Eu voi fi Dumnezeu între voi, şi pacea va fi cu voi. Amin.

Ajutaţi-vă unii pe alţii să fiţi asemenea lui Dumnezeu, fiilor, ca să-L vedeţi pe Dumnezeu, şi El să vă vadă pe voi şi să Se sprijinească pe voi. Amin, amin, amin.

09-08-2004