Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfântului Ioan Botezătorul

Din praznic în praznic, din cuvânt în cuvânt petrec pe pământ cu tine, poporul Meu iubit, căci cuvântul Meu cel coborât la tine este praznicul lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii. Amin. Petrec şi oamenii pe pământ praznicele lor, dar Dumnezeu, cum să nu petreacă praznicele Lui, care sunt adevărul Lui?

Prăznuieşte cerul pe Ioan, botezătorul Meu şi al multora din vremea trupului Meu. El învăţa pe oameni să se spele de păcate şi de petele păcatelor, să se spele cu apă şi cu pocăinţă şi cu stăruinţă. Amin.

Mă fac în tine praznic de cuvânt, poporul Meu. Mă fac, fiule, pâine din cer pe masa ta, ca să mănânci şi să fii sănătos cu duhul şi cu sufletul şi cu trupul. Mă fac bucurie pentru tine, ca să te bucur pururea şi să ai pace înăuntrul tău, fiule poporul Meu. Nimic nu-i mai dulce şi mai odihnitor ca pacea Mea în inima ta. Pace îţi dau, cuvânt de pace între Mine şi tine, poporul Meu, ca să fii mare prin pacea Mea şi prin înţelepciunea Mea.

O, rău e de omul care este mare prin sine pe pământ. Acela nu poate spune adevărul, căci adevărul, Eu sunt. Omul cel mare pe pământ, nu poate spune nici adevărul lui, că nu merge cu adevărul spus, pentru că omul trăieşte viaţă mincinoasă, şi tot aşa şi vorbeşte. Cine să-i înveţe pe oameni cu adevărul? Nu sunt oameni adevăraţi pe pământ ca să-i înveţe pe ceilalţi adevărul. Vin Eu din cer adevăr, şi Mă port cu adevărul Meu printre oameni, dar oamenii sunt deprinşi cu deşertăciunea şi cu minciunile ei, şi nu se pot învăţa cu adevărul. Oamenii nu sunt adevăraţi unii cu alţii, nu-şi pot spune adevărul unii altora. Se supără om pe om dacă-şi spun adevărul unul altuia. N-are omul cum să spună adevărul, că omul nu lucrează lucrul adevărului, iar cel ce nu lucrează această lucrare, n-o poate da, n-are cum să dea din ea. Omul nu ştie cum să-şi trăiască viaţa ca să-i fie viaţa viaţă adevărată, şi nu viaţă mincinoasă. Viaţa care nu-ţi poate da nici o plată adevărată, aceea este viaţă mincinoasă, şi oamenii pe pământ sunt deprinşi cu viaţa cea mincinoasă. Ferice omului care trăieşte viaţă adevărată, că acela este fiul adevărului, fiul lui Dumnezeu. Cine trăieşte viaţă cerească pe pământ, acela poate spune oamenilor adevărul, iar cel ce trăieşte viaţă omenească, acela n-are ce să dea, căci minciuna nu este viaţă.

Omul s-a minţit pe sine încă de la început, şi dacă s-a minţit pe sine, a putut să se smulgă din braţele adevărului. Omul mare, omul semeţ, omul cu minte omenească nu poate sluji adevărului. Se mint oamenii că ştiu şi că pot lucra adevărul, şi se mint unii pe alţii că îşi lucrează adevărul unii altora. Aceasta este minciună pusă în dreptul adevărului, căci oamenii cu viaţă trupească şi omenească nu sunt adevăraţi, şi ar fi adevăraţi dacă ar trăi viaţă cerească şi duhovnicească pe pământ. Nu poate să se călăuzească orb pe orb. Îşi sunt unul altuia prăpastie şi nu călăuză. Cine nu trăieşte viaţă cerească între cer şi pământ, acela este un om orb. Eu sunt vederea celui ce vede, celui ce trăieşte, iar cel ce nu Mă are pe Mine adevăr în el, acela este orb, şi nu este adevărat, şi nu poate fi lumină pentru orbi.

O, poporul Meu, o, fiule scump, ce cuvânt tainic, ce cuvânt adevărat cobor azi în mijlocul tău! Voiesc, poporul Meu, să ia oamenii acest cuvânt şi să-l creadă şi să caute apoi spre adevăr. Aşa şi tu să voieşti, şi să ceri de la cer lumina Mea şi adevărul Meu peste viaţa oamenilor de pe pământ, că fără adevăr e întuneric pe pământ. Ioan, botezătorul Meu, a trăit viaţă adevărată între cer şi pământ şi a putut mărturisi adevărul cel din el. El avea înăuntrul său pe Dumnezeul adevărului şi s-a dus în mijlocul oamenilor ca să le vestească adevărul, pe care-l avea şi pe care-l împărţea oamenilor. Dar oamenii sunt străini de adevăr şi îl iau ca pe o tulburare şi îl stârpesc dintre ei. Ce bucurie are Ioan Botezătorul dacă e sărbătorit de fiii celor ce l-au ucis? Oamenii minciunii au ucis pe omul adevărului, iar fiii celor ucigaşi mărturisesc că sunt fii ai celor ce au ucis adevărul, că scris este: «Vai vouă, care ridicaţi în slavă mormintele proorocilor şi pe proorocii din ele, că prin aceasta mărturisiţi că sunteţi fiii celor ce au ucis pe cei adevăraţi între oameni». Cine nu sărbătoreşte pe un sfânt cu sărbătoare sfântă şi cerească şi curată pe pământ, acela nu aduce nici o bucurie sfântului cel pomenit. Dar cine poate sărbători pe sfinţi? Numai cei asemenea lor pot face sărbătoare şi bucurie pentru sfinţii care s-au dus de pe pământ la cer.

Ioan era glasul care vestea venirea adevărului între oameni, dar adevărul este primit numai de cei ce se pocăiesc de relele lor şi se spală de petele minciunii lor, şi de aceea striga el printre oameni: «Pocăiţi-vă, că se apropie împărăţia cerurilor spre voi!», iar împărăţia cerurilor este adevărul cel ceresc între oameni şi cu oamenii. Dar oamenii nu s-au îndurat să se despartă de cele mincinoase şi fără duh de viaţă în ele, şi l-au numit pe Ioan tulburare între oameni, şi l-au stârpit, dar el strigă şi nu tace, că este viu, şi vine cu Mine pe pământ, precum toţi sfinţii vin; vine şi strigă ca şi atunci.

Iată glasul celui ce strigă, iată glasul lui Ioan:

– O, oamenilor, o, oamenilor, o, fii ai oamenilor, o, fii ai fiilor oamenilor! De ce nu vă pocăiţi? Eu strig şi azi la voi, ca şi atunci. Vine Domnul pe pământ, ca să despartă lumina de întuneric, că pământul este fără de chip, şi este pustiu, iar eu strig în pustiu, şi întuneric este deasupra pământului. Vine Domnul să facă din nou cerul şi pământul. Deschideţi Cartea Adevărului şi vedeţi unde este vremea ajunsă.

O, oamenilor, ce vă daţi voi unii altora? Eu am dat oamenilor lucrul care nu se stinge, care nu se dărâmă, care nu se clatină, care nu piere, căci eu am fost om adevărat şi am trăit viaţă adevărată şi n-am minţit pe oameni, şi am lucrat peste ei lucrarea zilei şi le-am grăit să părăsească întunericul şi să ia calea zilei, calea cea fără de sfârşit, calea care se vede, căci în întuneric nu se vede nimic.

O, oamenilor, strig din cer pe pământ. Faceţi din voi biserică a lui Iisus Hristos, nu biserică a oamenilor, că sfinţii trag la sfinţi, fiindcă aşa înseamnă adevărul şi dreptatea. Cerul cel nou şi pământul cel nou pe care-l aduce Domnul acum pe pământ, va avea dreptatea de viaţă veşnică, şi nu se poate biserică fără sfinţi şi sfinţi fără biserică. Sfinţii cerului nu mai au biserică pe pământ, că sfinţii trag la sfinţi şi la oameni curăţiţi prin pocăinţă şi sfinţiţi prin Hristos, şi sfinţi apoi. Nu mai are biserica de pe pământ sfinţi, că sfinţii nu sălăşluiesc cu cei ce nu părăsesc fărădelegile şi viaţa fără Dumnezeu.

Strigă Dumnezeu la voi, o, oamenilor; strigă şi sfinţii, strigă şi îngerii. Pocăiţi-vă, căci beţia şi curvia şi desfrânarea şi ura şi minciuna şi uciderile şi lăcomia şi viaţa trupească, toate sunt întuneric, şi aţi acoperit pământul cu întunericul pe care-l trăiţi. O, nu mai aveţi lumină pe pământ, nu mai este între voi om adevărat, aşa cum am fost eu. Eu am întins spre oameni calea adevărului ca să aibă oamenii cale. Vine Domnul la voi şi Se face cuvânt peste voi, şi are Domnul popor sfânt între voi, o, oamenilor. Alergaţi spre poporul Domnului, spre trimisul Domnului între voi, căci în vremea mea mulţi veneau după mine ca să le spăl păcatele şi să le dau lumină şi să-i învăţ viaţa. Veniţi de luaţi lumină şi învăţătură din cer. Veniţi spre poporul cel sfânt, care are în mijlocul lui cuvântul lui Dumnezeu, cel care împarte putere sfântă şi viaţă fără de moarte şi fără de păcat pe pământ. Păcatele voastre au acoperit pământul de întuneric. Faceţi-vă prin pocăinţă şi prin sfinţenie deplină fii ai lui Hristos, şi zidiţi-vă biserică vie şi cerească între cer şi pământ, că biserica de pe pământ, numită biserică a lui Hristos pe pământ, este minciună, nu este biserică a lui Hristos. Altceva înseamnă să fie biserica biserică a lui Hristos. Ceea ce aveţi voi de biserică este biserică omenească şi pământească, iar adevărata biserică nu poate fi decât cerească pe pământ. De două mii de ani aşteaptă Domnul desăvârşirea bisericii Lui şi întoarcerea Lui între oameni, că Domnul prin biserica Lui va lucra ca să Se întoarcă pe pământ la oamenii cei credincioşi şi sfinţi.

Hristos Se dă sfinţilor, aşa cum rostesc preoţii voştri, dar sfinţii nu sunt sfinţi numai când şi când. Nu este om sfânt omul care se sfinţeşte numai când şi când, şi acela este om mai rău decât cel ce nu-L ştie pe Hristos. Eu nu aşa am lucrat. Eu am fost sfânt în toată vremea mea pe pământ, şi m-am arătat drept şi adevărat cu Dumnezeu înaintea oamenilor cu mărire de sine în ei. Omul cel adevărat este omul sfânt. Viaţa cea adevărată este viaţa sfântă. Uitaţi-vă la mine şi aşezaţi-vă după chipul şi asemănarea mea, că eu m-am aşezat după chipul şi asemănarea lui Hristos. Pocăiţi-vă de viaţa cea mincinoasă, şi apoi faceţi-vă sfinţi, şi apoi uniţi-vă cu Hristos şi fiţi un trup şi un duh cu Domnul, şi fiţi adevăraţi pe deplin, o, fii ai oamenilor! Amin.

– Poporul Meu, am dat oamenilor pe Ioan. Am slobozit peste oameni glasul celui ce strigă în pustiu, că pământul este fără de chip şi este pustiu, dar vin să fac din nou cerul şi pământul, şi voi lucra cu tine această lucrare. Va lucra Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, şi va lucra cu tine, că tu eşti credincios şi ai dat lui Dumnezeu adăpost în mijlocul tău, popor mititel şi curat cu credinţa.

O, rău e de omul care este mare pe pământ prin mărire de sine, prin mărire ca pe pământ. Acela nu poate spune adevărul, nu poate primi adevărul ca să-l adăpostească în sine şi să-l dea şi altuia; nu poate, că are mărire de sine, şi nu poate să aibă viaţă adevărată cel cu mărire de sine.

Tu, poporul Meu, să nu te încerci cu lucrarea măririi de sine. Tu nici cu Mine să nu te mândreşti, că Israel cel de demult s-a mândrit că e poporul Meu şi s-a strivit pe sine prin mărire de sine. Tu să fii smerit prin Mine, că smerenia inimii este paznicul omului sfânt. Pe pământ sunt numai oameni mari, mari prin sine, şi se mint unii pe alţii. Ei nu-şi pot spune adevărul unii altora. Oamenii nu Mă au pe Mine şi nu-şi pot spune unii altora că nu Mă au, şi îşi spun că Mă au, şi se mint unii pe alţii că Mă au, dar pe Mine Mă au cei sfinţi, căci întru ei Îmi găsesc Eu plăcerea şi petrecerea. Amin.

Din praznic în praznic Îmi găsesc plăcerea în mijlocul tău, poporul Meu. Tu, fiule, să nu ai altă bucurie pe pământ, că bucuria ta, Eu sunt, precum tu eşti bucuria Mea şi nădejdea Mea cea pentru lucrare de cer nou şi de pământ nou. Învaţă, fiule, învaţă, poporul Meu. Învaţă mereu să fii pe potriva Mea şi uită-te mereu la tine să nu fii altfel, fiule, să nu fii ca fiii oamenilor, şi să fii făptură cerească pe pământ, lumină să fii în mijlocul întunericului de pe pământ. Amin.

Oamenii folosesc zilele de serbare ale sfinţilor ca să-şi petreacă praznicele lor, nu pe cele ale sfinţilor, căci sfinţii nu mai sunt la locul lor serbaţi, şi nu mai au sfinţii zilele lor de serbare pe pământ cu oamenii. Oamenii au clătinat de la locul lor vremile sfinţilor, şi nu vor să se întoarcă cu pocăinţă ca să-şi recunoască păcatele şi rătăcirea lor de la adevăr. O viaţă cerească în om nu poate începe decât după spălarea duhului şi a sufletului şi a trupului, dar oamenii nu se trezesc, şi îi voi face să se clatine cu aşternutul lor cu tot, ca să strige la Mine aşa cum am strigat Eu de pe cruce către Tatăl.

Iar tu, poporul Meu, să fii popor sfânt pe pământ, căci sfinţii sunt cei ce mărturisesc adevărul peste oamenii veacurilor. Tu eşti trimisul Meu, că prin tine Eu merg peste pământ cuvânt de înnoire a lumii, cuvântul cel de facere a cerului şi a pământului şi a lumii, cuvânt de facere nouă şi de om nou pentru facere nouă. Amin, amin, amin.

20-01-1998