Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul



Fiilor, fiilor, pace vouă și azi, pace vouă! Suntem în duhul praznicului de Bobotează și avem pe Ioan, nașul Meu de botez, gata să intre în cartea cuvântului Meu pentru mărturisire, că mare și minunată a fost apostolia lui, venirea lui pe pământ și lucrarea lui de vestire a împărăției cerurilor și a Împăratului ei, și toți creștinii să ia pilda credinței lui dacă vor să cunoască ei puterea și lucrarea credinței lucrătoare și împlinitoare prin ascultare, căci credință dacă ai, ea te supune să faci ceea ce are Dumnezeu de așezat pe pământ după planul cel ceresc, și așa a fost credința și împlinirea faptelor credinței prin acest mare cu viața ucenic al lui Dumnezeu între oameni pe pământ.

Viața călugărească în toată desăvârșirea ei, viața de pustnic a acestui mare mărturisitor a făcut din el un înaintemergător pentru cei ce vor alege călugăria și pustnicia, viața cu Dumnezeu, departe de lume și de duhul lumii, statul cu Dumnezeu și în Dumnezeu al iubitorilor de Dumnezeu, împlinirea poruncii dragostei de Dumnezeu și a lucrării ei mărturisitoare a Domnului între oameni, o, și de aceea a fost numit Ioan cel mai mare între prooroci, dar a fost cel mai mare și pentru că M-a arătat pe Mine oamenilor, mărturisindu-Mă Mielul lui Dumnezeu, Care a venit să spele păcatul lumii, și iată câtă împlinire are credința în cei aleși de Dumnezeu să arate pe pământ între oameni faptele ei și să rămână prin vreme mărturisirea credinței și lucrul omului lui Dumnezeu, al omului credinței, fiilor!

Acum ne așezăm la masă de cuvânt cu mărturisitorul Ioan Botezătorul și întregim praznicul Bobotezei și toată taina lui cea lucrătoare pe pământ, fiilor.

Și hai, Botezătorule al Meu, hai să lucrăm, și să rămână în carte cuvânt de Bobotează și de binecuvântare a darului credinței pentru cei de azi mari cu credința cea pentru venirea Mea cuvânt pe pământ, o, că mari sunt înaintea Domnului cei care în zilele acestea poartă credința venirii Mele de acum, venirea Mea pe nori cu sfinții și cu îngerii și cu sărbători cu masă de cuvânt, o, că a găsit Domnul credință pe pământ ca să vină, ca să se împlinească Scriptura aceasta și lucrarea de Nou Ierusalim, așteptată de toți sfinții, ca să vină ei cu Mine pe pământ în lucrare de cuvânt!

Hai, Botezătorule și nașule al Meu, așează-te lângă Mine în carte cu mărturisirea ta!

— Se cade, Doamne Mieluț, să merg în urma Ta acum, după ce s-a împlinit venirea Ta atunci și acum. Acum mă mărturisești Tu pe mine și-mi dai cuvânt să așez și să mărturisesc lucrarea noastră de atunci, o, că mare a fost vremea aceea a noastră, mare, Doamne, mare, că a venit Dumnezeu pe pământ între oameni și a stat tainic treizeci de ani, până ce am ieșit eu să spun lumii că vine Domnul și Se arată să fie văzut.

Am ieșit din pustie după treizeci de ani și am mers la Iordan, unde botezam cu apă și-i spălam la inimă pe păcătoșii care se pregăteau pentru împărăția cerurilor, vestită de mine că vine cu Împăratul ei, o, și mulți veneau la spălare și la botez, iar eu le spuneam: «Cel ce vine după mine, Cel vestit de prooroci că va veni de la Tatăl trimis să mântuiască lumea de păcat și de pierzare și să ia asupra Sa păcatul lumii, Acela este Cel ce vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc».

O, cât de sfios, cât de aplecat Te-ai apropiat și ai stat la rând ca să fii botezat ca oamenii, Doamne! Vedeam semnul Duhului Sfânt deasupra creștetului Tău plutind ca să știu văzut ce trebuie să fac și să spun celor adunați în ziua aceea mare pe malul Iordanului pentru pocăință și pentru botezul cu apă.

Viața mea a fost pregătită pentru Tine s-o trăiesc pe pământ, numai pentru Tine, Doamne, numai pentru venirea Ta și pentru mărturisirea ei, și ca să creadă oamenii, să creadă prin Ioan Botezătorul și de la Ioan, Botezătorul Tău și al lor în zi de Bobotează, așa cum creștinii bisericii Tale slăvesc această zi de două mii de ani, mărturisindu-și ei credința în venirea Ta, Doamne.

O, eu sunt cel ce Te-am vestit oamenilor și Te-am și arătat apoi și am fost crezut, că mulți mă știau și îmi știau viața și cuvântul ei, o, că i-am arătat atunci omului prin viața mea că viața nu înseamnă mâncat și băut și strânsură pieritoare, o, nu, și înseamnă mult mai mult, înseamnă lipsa acestora și hrănirea cu Dumnezeu, numai cu Dumnezeu, așa cum eu am trăit viața mea pe pământ. N-am avut nimic omenesc în mine, în trupul meu de om, căci am avut locuitor în mine pe Dumnezeu și Duhul Său. El îmi era tot ce a fost să am pe pământ, și mă hrăneam cu cele ale Lui de pe pământ, ca să se știe că sunt om cu trupul și că trupul e mai mult decât mâncare și băutură și îmbrăcăminte, căci trupul este locașul lui Dumnezeu mai întâi, și numai apoi se apleacă și se smerește pentru supunere înaintea legilor vieții trupului, după orânduiala cea din rai pentru om.

O, Doamne, o, Doamne, e ziua Ta și a mea în duh de Bobotează. Râul cuvântului gurii Tale este Iordanul Duhului Sfânt, în care Tu ai pus botezul și duhul învierii omului, duhul Bobotezei pentru sfârșit de timp, o, și ferice tuturor celor ce se apleacă să creadă că Tu vii cuvânt pe pământ ca să-Ți pregătești slava cea mare, care se va arăta curând, curând, căci Tu ai spus prin Duhul: «Vin curând!»! Și dacă așa ai spus, o, e de vegheat zi și noapte pentru această împlinire tainică, și apoi văzută în toată slava ei cea de la Dumnezeu pregătită, venirea Ta cea biruitoare împotriva necredinței din oamenii care nu veghează peste viața lor așezată pentru venirea Ta cea de acum.

Toți cei care vor să știe și să înțeleagă taina și știința vieții, aceia să privească la Ioan Botezătorul, la dragostea lui de Dumnezeu, la viața lui cu Dumnezeu și numai cu Dumnezeu, și la întâlnirea lui cu Domnul pe pământ ca să-L arate oamenilor, și apoi să aleagă!

Poporului cuvântului Tău îi mărturisesc credința cu care Te-a primit și Te-a împărțit și Te împarte, Doamne, o, și mari sunt cei ce cred în toate cele așezate în Scripturi să fie știute și împlinite apoi, căci cei ce cred sunt cei ce ascultă de Dumnezeu așa cum am ascultat eu, Ioan Botezătorul, și I-am împlinit cuvântul, iar ascultarea este harul cel mai mare, în care Dumnezeu îl îmbracă pe om!

Și acum binecuvintez de lângă Tine pe fiii cetății cuvântului Tău și pe cei alăturați lor pentru lucrările Tale pe pământ între oameni, și îi îndemn pe ei să creadă lucrând și să lucreze crezând, o, că numai așa se așează planul și împărăția lui Dumnezeu între oameni, numai așa.

Te mărturisesc ca și atunci, Doamne, și spun: Tu ești Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatul lumii, ești Hristosul Tatălui Dumnezeu, ești Cel ce vine pe pământ cuvânt, precum este scris.

— Eu sunt, o, Eu sunt, și vin precum s-a scris că voi veni. Eu sunt, și cine poate mărturisi venirea Mea ca și Mine, că iată, vin venind și cuvântând și împlinindu-Mi cuvântul?

Eu sunt, fiilor care credeți și primiți pe Domnul cuvânt ca să-l dați oamenilor din partea Mea. Vă păstrez în credință și în harul credinței, fiilor, iar voi fiți plini de dragostea Mea, mereu plini de ea, că numai cu ea veți putea și prin ea veți rămâne și veți fi, și Eu voi fi al vostru, iar voi veți fi, și veți fi ai Mei, ca să am Eu cum să-Mi împlinesc Scripturile care mai sunt de împlinit, o, fiilor. Amin, amin, amin.

20-01-2022