Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua a Postului Mare, a Sfântului Grigorie Palama



O, mare este numele Meu, și mult cuvântul Meu peste cetatea aceasta, cetatea Domnului, și lăudat în cetate este Domnul, în muntele cel sfânt al Său, precum este scris, cetate bine întemeiată, înălțime frumoasă, spre bucuria întregului pământ, Muntele Sionului, turn de scăpare, apărat de Domnul, și de care se vor minuna împărații și se vor cutremura cu dureri ca de naștere, căci Domnul a întemeiat cetatea aceasta ca să păstorească din mijlocul ei neamurile până la marginile pământului ca un îndurător, și iată cuvântul Meu pentru ocrotirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, a neamului creștinesc cel binecredincios lui Dumnezeu, căci ca pe vremea proorocului Ilie fiii neamului creștinesc dau să părăsească legământul cel sfânt de fii ai lui Dumnezeu și să lepede predaniile și proorociile și cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi, căci Baal cel de azi, ca și cel de atunci caută să-i dezbrace de duhul credinței străbune pe fiii bisericii Mele și să-i facă să calce peste legământul de la botez și să-și lepede credința străbună, părintească, iar Eu, Domnul, cum aș putea să stau fără să grăiesc și să nu cert această îndrăzneală a omului antichrist? Că iată-l, folosește toate șiretlicurile lui ca să pună semnul lui blestemat pe trupuri, chiar și pe cei pecetluiți prin botez prin biserica strămoșească cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Dar este în cer armată mare de sfinți și de mucenici mărturisitori pentru Dumnezeu și pentru credința cea dreaptă, și va da greș omul antichrist, vrăjmașul cel ascuns, care trimite ordine din ascuns peste cei ce nu-l știu și nu-l văd de unde lucrează ca să-și trimită peste pământ, ba și peste biserica Mea să-și trimită lucrul său cel potrivnic lui Dumnezeu, pecetea lui cea blestemată, și cu ea, toată împotrivirea asupra lui Dumnezeu și a fiilor lui Dumnezeu.

O, e zi de mărturisire a credinței sfinte această zi de duminică, a doua a postului mare, și când biserica cea adevărată pomenește pe mărturisitorul ei, pe ierarhul Grigorie al Tesalonicului, pe cel ce a înfruntat pe dușmanii credinței și a arătat tăria și adevărul de peste biserică în vreme de primejdie asupra credinței străbune, lăsată de cei lăsați de Dumnezeu să întărească și să scrie carte de întărire a turmei creștine, și de împlinire a ei apoi peste biserica Mea, căci biserica lui Hristos trebuie să-și întărească și să-și îmbunătățească împlinirile sfinte, nu să le strice, nu să le slăbească. Ea trebuie să urmeze întocmai mersul cel lăsat prin sfinți și prin părinți, prin descoperirile de la Dumnezeu spre o mai bună viață creștină și sfântă tot mai mult, căci descoperirile cele de la Dumnezeu venite vin să împlinească și mai bine viața și paza bisericii creștine, și biruința asupra vrăjmașilor ei, urmând ea zi de zi desăvârșirea tainei ei, taina bisericii lui Hristos, căci dacă ceva vine și dă să știrbească, să micșoreze, să taie din împliniri, o, e de la diavolul cel vrăjmaș stricăciunea care vine să bată la ușă și să intre, și trebuie păzită calea Domnului, și trebuie depărtată din mijlocul bisericii rătăcirea care ar da să intre, căci vremurile sunt pe sfârșite și trebuie o și mai bună împlinire a vieții de fiu al lui Dumnezeu, o, că vine judecata, și începe ea cu casa lui Dumnezeu, precum este scris, iar Eu, Domnul, vin să-Mi deștept turma ca să vegheze ea, căci dușmanul e la ușă gata să intre și să-Mi sfâșie turma ca să n-o mai am întreagă, și ca să n-o mai adun din spini și din rătăcirea de azi. Și iată de ce tot strig la slujitorii de la altare, care stau în numele Meu în dreptul turmei creștine, căci ei ar fi să audă și să se adune într-un duh, dacă nu sunt netrebnici pentru slujba ce și-au ales-o, și apoi să sune și să adune turma și s-o așeze în veghe pentru venirea Stăpânului ceresc, și Care nu se poate să nu vină dacă este scris să vină să-Și păstorească turma și s-o adune de peste tot pe unde zace ea în necunoștință și pe căi neștiute de ea, și s-o întrebe de faptele ei, dar să-i întrebe și pe păstorii ei dacă au păstorit-o, dacă au vegheat pentru viața ei. Și iată ce le spun Eu, Domnul, iar și iar lor:

O, dați când și când jos de pe voi, dați jos odăjdiile sclipicioase, cu care vă tot împodobiți în fața turmei ca să vă cinstească ea pe voi, și luați apoi traista cu cuvinte sfinte și cu merinde pentru suflet, și luați toiagul credinței străbune și mergeți și cercetați viața și împlinirea vieții de creștin a bisericii Mele. O, mergeți din loc în loc, mergeți cu toiagul milei Mele de sufletele lor. Plecați în căutarea oilor prinse în scaieți și mânați-le înapoi în staulul Meu, că am spus acum două mii de ani că vreau să le adun și să fac numai o turmă, numai de un fel toată, numai de un păstor păstorită, așa am spus, o, și vă rog pe voi să-Mi fiți lucrători așa cum am fost Eu, și așa cum a fost ierarhul Grigorie, cel azi pomenit pentru pildă vouă ca să faceți și voi ceea ce a făcut el pentru paza bisericii Mele și pentru alungarea vrăjmașilor dogmelor creștine și ai adevărului cel unul, căci acest slujitor a vegheat pentru adevăr și s-a sculat în vreme de atac asupra bisericii Mele și a scos armele și a făcut război asupra vrăjmașilor și a păstrat de partea Domnului adevărul și turma creștină și biserica Mea.

O, nu uitați că v-ați uitat datoria, că n-ați lucrat păstorirea oilor și că oile au rătăcit tot mai mult și tot mai multe, că au fost luate de lupi așa cum am spus Eu că se va întâmpla cu ele, cu oile Mele. O, nu uitați că v-ați uitat datoria aceasta, sub care singuri v-ați băgat, iar acum Eu, Domnul, vă cer rodul, vă cer socoteală pentru oi și pentru viața lor, căci Eu sunt Păstorul lor, Păstorul Cel cu crucea, Cel sărac de toate cele de pe pământ, și Care Și-a pus viața pentru oi. Voi v-ați făcut rost de hârtii pământești, pe care aveți scrise nume și sarcini de păstori ai oilor Mele, și aveți diplome de teologi, o, și ce răspuns veți putea da lui Dumnezeu Cuvântul, al Cărui nume este scris pe diplomele voastre? Aceste diplome vă însărcinează cu mari datorii față de Dumnezeu și față de turma peste care stați păstori, o, și ce usturime veți purta pe trup și pe duh pentru nelucrare dacă n-ați lucrat, dacă nu lucrați pentru ca să nu piară oile, dacă nu vă pocăiți de aceste păcate ca să lucrați apoi după datoria care apasă peste voi!

Iată-l pe ucenicul sărbătorit azi prin biserică! El a ars cu rană, a ars de râvnă pentru lucrul cel sfânt, lucru de ucenic al lui Iisus Hristos, și a vegheat și a suferit veghind și crezând în biruința cea pentru credință, o, și a biruit el pe vrăjmașii bisericii Mele și Mi-a păscut turma ca un ucenic desăvârșit, ca Învățătorul său Iisus Hristos, și nu altfel.

O, voi v-ați întrebat, voi vă întrebați ce și cum vă este lucrul vostru în dreptul turmei Mele, al bisericii Mele? Iată, vă întreb Eu, și vă întreb de turmă ca să-Mi dați răspuns pentru ea, și care de o mie de ani s-a dus și s-a tot dus în părți și s-a rupt în bucăți și n-a mai vegheat și nu s-a mai uitat înapoi, decât cu judecată, și a picat în păcatul judecății dacă n-a avut ea păstori cu milă în fața ei ca s-o scoată la pășune și să certe lupii și fiarele ca să nu vină spre ea și să ia oile din staul una câte una și să le vândă la străini.

O, treziți-vă, o, treziți-vă la glasul Păstorului Cel mare, și Care-Și cercetează turma și vă cheamă la răspuns! Vin spre voi să stăm în sfat ceresc. Turma nu este păstorită, nu-și lucrează sfințenie ca să semene cu Mine turma Mea, iar Eu am spus: «Vor fi asemenea Lui».

Iată, adunați-vă într-un gând în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și faceți sfat sfânt, căci duhul cel vrăjmaș al omului antichrist își desfășoară țărușul ca să prindă sub morișca lui și pe fiii bisericii Mele, pe cei care nu veghează și nu sunt vegheați, ba și pe voi, dacă veți căuta aceasta, dacă nu vă sculați la veghe împotriva vrăjmașilor Mei și ai bisericii Mele.

O, căutați să pricepeți de ce vin Eu cuvânt pe pământ și să credeți apoi în cuvântul Meu, în Cuvântul lui Dumnezeu, ca nu cumva să vă scrieți cu gura și cu mâna păcat împotriva Duhului Sfânt, cu Care vine Domnul pe pământ și Se face cuvânt, și vine cu sfinții, precum este scris să vină Domnul întru venirea Sa, iar voi luați aminte și vegheați, ca nu cumva să vă scrieți voi înșivă înaintea Mea cu cel mai greu păcat, păcatul asupra Duhului Sfânt.

O, nu vă bucurați pentru împotrivirea voastră asupra adevărului venirii Mele cuvânt pe pământ în acest timp. Nu vă bucurați împotrivindu-vă și liniștindu-vă așa. Acest cuvânt sunt Eu, Domnul Iisus Hristos, Alfa și Omega, o, și dacă ați fi ai Mei, ucenici și mărturisitori ai Mei, ați cunoaște că acest cuvânt de Păstor sunt Eu, Păstorul Cel cu crucea, Care Și-a pus viața pe cruce pentru oi, Eu, Domnul, despre Care Scripturile arată că voi veni și că numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu și că este Domnul acest cuvânt, iar tot ce nu este de la Dumnezeu se prăbușește și piere, dar Eu, Domnul, sunt cuvânt pe vatra neamului român de aproape șaptezeci de ani prin acest râu de cuvânt, și care dă viață oamenilor, căci Eu sunt Păstorul Care Și-a dat viața ca să aibă viață oile păstorite de Mine, iar voi vă trufiți zadarnic, cum că păziți biserica de acest cuvânt, care, vezi Doamne, nu e de la Dumnezeu. Dar dacă nu e de la Dumnezeu acest cuvânt al gurii Mele și care se scrie pe pământ după voia Mea, voi sunteți de la Dumnezeu? Puteți face dovada aceasta? O, Eu voiesc să fiți ai Mei, dar trebuie să faceți dovada, trebuie să semănați cu Mine la duh și la viață și la faptă și la credință, iar dacă sunteți ai Mei veți cunoaște și cuvântul acesta, cu care vin spre voi, și dacă nu-l cunoașteți veți cunoaște atunci că voi nu Mă cunoașteți și nu sunteți cunoscuți de Dumnezeu, și că Eu nu știu de unde sunteți, și de aceea vă întreb: Dacă acest cuvânt nu este de la Dumnezeu, voi de unde sunteți? Dacă voi nu Mă cunoașteți în acest cuvânt, dacă el nu este de la Dumnezeu, voi de unde sunteți? Mai puteți face dovada că sunteți de la Dumnezeu, dacă nu-L cunoașteți pe Dumnezeu în acest cuvânt?

În viața de pe pământ dacă nu faci școală nu ajungi om mare sub stăpânii pământului. La fel e și pentru Dumnezeu. Dacă nu vii la școală, la păstorit, la creștere sfântă, la post și la rugăciune, la duh blând și smerit cu inima, o, nu ești bun pentru lucrările sfinte ale lui Dumnezeu între oameni. O, așa a fost cunoscut ca ucenic al lui Dumnezeu ierarhul Grigorie, mărturisitorul lui Hristos în mijlocul bisericii, căci el a făcut școala sfințeniei și s-a sfințit și a fost dăruit cu harul Duhului Sfânt și a adus rod bogat cu lucrul lui pentru Hristos și a păzit turma de lupi și de mincinoșii ascunși sub haină de slujitori ai lui Hristos, dar care strâmbau calea credinței. Și iată, sunt acum lângă Mine cu acest arhiereu sfânt, și-Mi spune el așa:

— O, Doamne, o, Domnul meu, o Păstorul meu, Învățătorul meu, eu am învățat de la Tine și am iubit ceea ce ai iubit Tu apoi. Am fost blând și smerit cu inima în mijlocul bisericii Tale, dar pentru paza ei am fost și aprig ocrotitor al legilor sfinte ale bisericii Tale și m-am sculat cu tărie de duh și de cuvânt și le-am spus mincinoși lupilor de turmă, și de la care am răbdat apoi dureri și prigoane pentru păzirea adevărului cel prin biserică, iar Tu m-ai ridicat și mi-ai dat scaun de păstor pentru râvna mea cea sfântă, pentru viața mea cea cuminte, pentru lepădarea de sine cu care am stat pe cale cu Tine, Doamne, și pentru rodul cel adus înaintea Ta. Am fost fericit pentru darul primit de la Tine, și cu care am putut birui pe vrăjmașii bisericii Tale, o, și doresc cu dor ceresc să se uite la mine arhiereii și preoții altarelor sfinte de pe pământ și să nu lucreze ei în alt fel, căci vor da socoteală pentru lucrul lor, și vai lor dacă nu va semăna cu Tine lucrarea lor pe pământ dacă și-au ales să fie păstori în numele Tău!

O, Doamne, în nume de ucenic al Tău am grăit de lângă Tine în ziua mea de pomenire, și-Ți închin Ție bucuria pe care mi-ai dăruit-o acum, când vii cu sfinții Tăi în slavă nevăzută, și care așteaptă la hotar gata să se descopere tuturor, o, și va fi bucurie mare, dar și întristare mare, și fiecare va fi socotit așa cum va fi găsit, dar, Doamne, îndreaptă-i spre Tine pe câți mai mulți și întoarce-i Tu, spre bucuria Ta și a sfinților Tăi, care-Ți așteaptă biruința. Amin.

— Eu, Domnul, aceasta fac cu slava cuvântului Meu, cu care voiesc să-i întorc pe mulți la Tatăl și la Mine și să ia din Duhul Meu mulți și tot mai mulți, o, că Mă doare să piară oamenii ca niște păcătoși, și voiesc s-o ocrotesc pe România mai întâi și s-o ridic pe ea deasupra, că-i țară creștină ea de la începutul ei, iar începutul ei este de la Mine, este cât Mine pe pământ, este de două mii de ani, și vin la ea, că am venit a doua oară pe pământ cuvânt de facere din nou a lumii, o, și la ea am venit, și din mijlocul ei Mă ridic cu cuvânt aspru asupra omului antichrist și-Mi păzesc țara venirii Mele de cele ce au să vină cu mânie peste pământ ca să-i încerce pe toți oamenii, și iată, Mă pregătesc pentru ocrotirea pământului român, dar și pentru paza fiilor români, și îi îndemn pe ei să nu primească pecetea omului antichrist, a celui ascuns sub văl, și care se dorește dumnezeu peste pământ pe loc înalt, numai că aici, pe această vatră, el își pierde puterea și este biruit de Cuvântul lui Dumnezeu, de suflarea gurii Mele, el și toți slujitorii lui. Amin.

Iar voi, fii ai poporului cuvântului Meu, o, voi, fiilor, să nu doriți nimic mai mult, decât să fiți ai Mei, iar Eu să fiu al vostru, iubirea voastră să fiu, și să nu cadă ea, căci ea este ceea ce nu cade dacă este ea, iar dacă iubirea cade, nu este ea iubirea Mea în voi, căci Eu n-am căzut, Eu n-am pierit nici prin moarte pe cruce, căci aceasta Mi-a dat toată biruința cu care M-am arătat Dumnezeu adevărat, fără de moarte, fiilor, iar cel ce Mă are de iubire a sa este veșnic, este ca Dumnezeu.

O, pace vouă, fiilor! Pace prin voi peste turma creștină și peste biserica Mea de pe meleagul neamului român, și de peste tot pământul apoi, pe unde este ea așteptând pe Domnul ei!

Pace ție, România Mea, țara Mea cea de azi!

O, ridică-te, române, să-ți aperi țara de lupi, și credința de păgâni!

Ridicați-vă, fii români, și stați de veghe împotriva lepădării de credință și de botez, căci omul antichrist voiește să vă prindă sub acest păcat fără să știți, fără să pricepeți, și să vă pună pecetea lui cea neagră, dar Eu, Domnul, vă vestesc pe voi și vă veghez și vă trezesc, și trezesc și pe slujitorii de la altare la veghe pentru țară și pentru credință și pentru biruință cu Hristos în vremea aceasta de strâmtorare mare cum n-a mai fost, precum este scris.

O, pace ție, țara Mea cea de azi! Tu ești mângâierea lui Dumnezeu. Rămâi de partea Mea, rămâi a lui Hristos! Eu vin la tine ca să fii a Mea și vin că ești a Mea, ești țara Domnului Iisus Hristos la sfârșit de timp, iar taina Mea cu tine va cuprinde sub ea curând, curând tot pământul și toate neamurile de pe pământ și vom străluci cu biruință mare și așa vom sfârși, și așa vom începe, și va rămâne începutul cel nou, cer nou și pământ nou, Eu și tu, țara Mea, și toți cei asemenea nouă, precum este scris. Amin, amin, amin.

28-03-2021