O, neam român, iată sub ce binecuvântare ai fost tu sortit să fii și să stai! Vin la tine, vin de atâta timp și-ți vorbesc prin lucrarea cuvântului Meu din mijlocul tău și-ți stau de veghe cu sfinții pe hotarele tale și te aștept cu față nouă, cu rochiță strălucitoare pe trupul tău, și cu cununa slavei crucii pe creștetul tău, pe munții tăi de slavă, și care-ți știu limba Mea cea de azi de peste tine și-ți cunosc menirea.
O, iată, Domnul tău te curăță de toată murdăria care lasă urme pe rochița ta, pe frumusețea ta cea de la Dumnezeu, că după vorbirea și înțelesul cel pământesc oamenii care te-au robit au copii, au nepoți care te robesc sub dorințele lor bolnave, căci comuniștii, reci cu sufletul și răi cu inima din ei, o, aceștia i-au dat jos pe comuniști ca să mai domnească și ei, și alți comuniști, alții mai proaspeți, mai ca azi, iar Eu pe tine te-am strigat la veghe, demult te-am strigat, și tot te strig să veghezi, neam român, că e vreme de veghe zi și noapte, că tot atâta stă și vrăjmașul la pândă să-ți culce viața și soarta ta cea de la Dumnezeu și să se fălească peste tine neamul cel trufaș dintre fiii neamului român, oameni ridicați la luptă cu armele minciunii, cu sulițele deșertăciunii, cu dorințele păcatului și ale depărtării de Dumnezeu, și nicidecum altfel, căci viața cea cu Dumnezeu nu e numai cu numele, ci și cu lucrarea ei cea după chipul lui Dumnezeu, spre depărtarea de diavolul cel mincinos din veac și până în veac asupra omului.
O, neam român, dacă ai ști tu în toată vremea să împletești lucrarea ta cu rugăciunea iubirii de Dumnezeu cu fapta, nu numai cu strigarea, o, demult ți-ar fi descoperit popoarele soarta cea proorocită peste tine de la Dumnezeu și slava Mea din tine, cuvântul Meu cel de peste șaizeci de ani grăitor pe vatra ta cu taina Mea, a venirii Mele cu sfinții ca să-ți grăiesc de aproape, țara Mea cea de azi. O, vreau să te scot de sub întunericul pus iar și iar peste tine, de minciuna și de oamenii ei, care iar și iar au dat să te bage sub obroc, sub dorul lor de tine ca să fii a lor, a dorurilor lor lacome după tine. Tu însă ești frumoasa Mea și ești a celor frumoși, iar fiii întunericului nu știu cine sunt ei, de vreme ce n-au pe Dumnezeu în ei. Omul cu Dumnezeu în el este frumos și plin de alin și de ajutorare mângâietoare pentru cei din jurul lui, iar omul în care Domnul nu are stat și odihnă, nu are căci este apăsat, este tulburat, este greu pentru el însuși și pentru cei din jurul lui, și are el nevoie de vindecare, de pace, de Dumnezeu, de salvator.
O, fii români, iată ce povață sfântă vă dau ca un Păstor milos! O, îndeletniciți-vă unii pe alții cu dragostea de Dumnezeu, că dulce este o așa viață, așa inimi dulci între ele cu Duhul Cel de sus!
O, fii români, dați milostenie unii altora această dulceață cerească, iubirea de Dumnezeu, fiilor binecuvântați, că iată, priviți cum vă veghez, cum trezesc adevărul să vină pentru voi, cei apăsați de duhul minciunii oamenilor trufași! Lucrez cu pași mici, așa am spus, dar lucrez repede pentru adevărul care vine și rușinează lucrarea și fața minciunii, iar adevărul este descoperit, și se descoperă venind și lucrând, ca în parabola cea despre adevăr și minciună.
Că era într-o cetate zarvă și apăsare mare peste locuitorii ei și toți doreau să iasă adevărul la iveală să-i scoată de sub greu, iar adevărul a lucrat pentru ei după dorința lor și s-a gătit frumos și a plecat spre cetatea lor. Pe cale însă s-a oprit la un izvor să se răcorească de arșița de pe cale și s-a spălat de-a binelea după lege și s-a curățat de cele de pe drum obositoare, dar în urma lui a venit tiptil minciuna, care mergea tot într-acolo, în cetatea cu pricina, și și-a dat de pe ea hainele ei și le-a luat pe ale adevărului și a plecat grăbită spre cetate ca să-și păstreze biruința până la capăt peste cei din cetate, ca să dăinuiască ea pe mai departe. O, când adevărul a dat să-și ia pe el hainele și să plece pe cale mai departe, a văzut în față hainele minciunii în locul hainelor lui și s-a prins de șiretenia lucrată de minciună, dar n-a luat pe el hainele minciunii, și a plecat pe cale gol. Cei din cetate, văzând minciuna că vine, câțiva din cei care o cunoșteau au strigat: „Oameni buni, nu vă lăsați înșelați! Nu este adevărul! Ea este minciuna, nu vă încântați, chiar dacă este îmbrăcată în hainele adevărului! Noi am chemat adevărul să vină. Mai așteptați, mai răbdați ca să vină adevărul, căci el va veni negreșit, din urmă va veni!”. O, și când să se uite să vină adevărul se vedea de departe că vine cineva, și au strigat cei drepți ai cetății: „Vine, fraților, vine adevărul, și vine gol-goluț! El este, și n-a voit să îmbrace el hainele minciunii, așa cum a făcut minciuna de i-a furat hainele lui. Vine adevărul, vine gol, iată-l, se apropie și vine!”.
O, neam român, numai adevărul, numai el vine să te ajute sub greu, sub asupritorii tăi ca să te elibereze de sub ei, de sub oamenii minciunii, care n-au adevărul pe buze. O, îți trebuie veghetori, scumpă țara Mea de azi, iar tu să-i asculți, să asculți adevărul, care iată-l cum vine, și vine ca să nu rămâi tu constrâns de duhul minciunii. Viața dulce nu are constrângere peste ea, ci e o viață plăcută și plină de veghe pentru duh frumos, pentru înțelepciune, și toate o iubire, o hrană prielnică sufletului, o petrecere caldă în toate, așa cum omul din lume nu știe, nu are, nu poate, căci inima lui e ca o moară la care trage tot felul de măcinătură, hrană care o șubrezește și nu o întărește, ba o înșeală până acolo încât să creadă că e bine, că e plăcut ceea ce este adunătură și amestecătură, totul neales bob cu bob, duhuri de tot felul, amețeală învârtită mereu, lipsă de măsură, de cântar, de siguranță pentru paza vieții, de prieteni curați, de neprihănire pentru viața omului.
O, cum să te învăț mai sfânt, fiu român? Mama Mea Fecioara stă cu mâna peste tine și-ți păzește soarta, țara Mea cea de azi, dar ia de sus învățătură peste tine, nu lua de pe pământ, că iată ce este pe pământ, că e numai păcat, numai locuri ale oamenilor păcătoși, și care nu se trezesc decât prin suferința cea căzută peste ei, după ce păcatele lor o strâng pic cu pic și cade ea apoi peste oameni și plâng ei după păcat, și nu plâng după Făcătorul omului, și nu văd ei că, făcându-și singuri, își fac dureri, își strâng suferință prin toată lucrarea lor.
O, cum să te mai fac, omule, cu mâna Mea, cu Duhul Meu, ca să nu te mai faci tu mereu, ca să nu mai cauți numai plăceri, dușmănoase pentru tine apoi acestea? Un animal de pe lângă om, ba și cel fără de stăpân pe pământ, nu caută decât când îi este foame sau sete sau frig, iar altfel el nu se clatină de gânduri, el n-are alte porniri, alte doruri. Animalul de pe lângă om se lasă format, se lasă dresat, și apoi îl slujește pe om cu credincioșie, ba și cu o mare iubire pentru stăpânul lui. O, tot așa ar fi fost să fie și între om și Dumnezeu, să se lase omul format, și apoi folosit în slujba Celui ce-i dă o formă, o îndeletnicire, o lucrare sfântă și o viață veșnică apoi.
Când omul nu are sfătuitor o ia razna de unul singur, o ia de unul singur cu viața sa, o, de unul singur, chiar dacă Eu, Domnul, am spus pentru om: «Nu este bine singur!». I-am dat omului hartă de călătorie, i-am dat Scriptura, i-am dat înțelepciunea sfinților, i-am dat ca să știe drumul. O, ți-am dat, omule, să alegi pentru viața ta ori de partea cerului și al binelui tău de veci, ori de partea vieții pierzătoare de viață și de suflet. Ți-am dat, omule, hartă ca să înveți să mergi creștinește pe pământ, dar dacă nu lucrezi așa, iată, îți alegi lucrarea care te pedepsește apoi, și care vine peste tine cu toată agoniseala ei, și rămâne omul fără stâncă sub picioare dacă n-a știut să aleagă de partea cea frumoasă a vieții, fără de primejdie lucrată, că iată, cum își strânge, așa are omul, odihnă sau neodihnă apoi.
O, așa te învăț Eu, Domnul, fiu român, că vreau să fii un popor de fii frumoși la chip și la faptă, spre fericirea ta și a Mea, că aștept să stau cu tine în lucru sfânt, popor român. Eu, Domnul, te am în schița Mea cea de la sfârșit de timp ca să te fac lumina Mea peste popoare, iar tu trebuie să-Mi semeni, neam român, și vin să te învăț aceasta, fiule creștin, fiule român.
O, și iată ce-ți mai spun despre viața de creștin, popor român: Când omul poartă nume de creștin, iar fapta vieții lui nu este atât cât numele acesta mare, o, are de vegheat omul, are de avut grijă de acest nume mare, de atâta cinste pe care i-o dă acest nume mare, și trebuie să-i fie viața pe potrivă cu numele înaintea Mea și a semenilor lui, căci oamenii sunt atât de mici, atât de pitici cu viața și cu numele vieții lor pământești, de nu mai caută după adevărul vieții de creștin, căci ca să nu fii creștin în țara asta aleasă Domnului acum, ca să nu fii demn de stat cu Dumnezeu la masă pe pământ aici, o, ce josnică viață au așa oameni, iar drumul lor merge spre nicăieri, și nu are cine să le spună această rătăcire a vieții lor de pe pământ, până ce vor vedea singuri fiecare unde le-a fost mersul.
Dar vin Eu, Domnul, vin Eu și-ți spun, popor român, că sunt pe vatra ta cuvânt de veghe și de slavă. O, fii înțelept, omule de azi, fii împlinitor iscusit pentru viață de creștin, că mare îți este misiunea cu viața ta cea din trup, și n-are cine să-ți spună ție ce ai de făcut în timpul vieții tale pe pământ. O, te strig Eu, Domnul, am prin cine să te strig acum ca să-ți spun: nu te pierde de cer. Vine cerul la tine și după tine, vine Domnul și te învață, fiule român. O, să nu te îngrijești atât de mult de viața aceasta în chip greșit, și prin care o poți pierde pe cea care urmează după ea, după răscumpărarea ei prin viața ta de pe pământ, creștinule român.
