Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai

Mă apropii de ieslea cuvântului Meu şi Îmi trezesc pe cei din porţi. Amin. Hai, fiilor copii, hai, că voiesc să Mă aşez în carte cuvânt, dar mai întâi să vă mângâi în dureri. Vă doare şi trupul, dar vă doare sufletul şi duhul de la fel de fel de lovituri, dar nu uitaţi că Eu sunt Cel durut în voi, că dacă voi n-aţi fi călăuza Mea cea din faţa poporului Meu, nu v-ar durea atâtea dureri câte vă dor pe voi, dar voi, de dragul Meu, pe toate câte lovesc în Mine le purtaţi, că sunteţi în trup, şi trupul are ochi şi urechi şi mâini şi picioare şi spate şi suflet viu. Vă folosesc din plin pentru purtarea durerilor Mele, că Eu de aproape cincizeci de ani călăuzesc din greu poporul, ca să am un popor al Meu, numai al Meu, şi să-l învăţ să nu fie al său, ca să am Eu putere peste el şi să-Mi pot arăta slava Mea care aşteaptă să se vadă de la margini la margini, dar omul Îmi stă împotrivă, copii duruţi sub povară. Mă uit la durerile Mele din voi şi n-am cum să vi le iau când ele sunt, când ele vin. Iubirea voastră e mare pentru Mine şi daţi din greu să-Mi ţineţi poporul în braţul Meu şi nu vă ajunge timpul pentru toată grija de popor şi de lucrarea Mea peste pământ, iar Eu am mult, mult, mult de tot de lucrat şi de cuvântat ca să-Mi ţin poporul pe picioare şi ca să-i dau ce-i trebuie pentru viaţă şi ca să întind mâna Mea după om, fiilor copii. Vreau să-l trag pe om în rai, asta vreau să fac prin venirea Mea cuvânt pe pământ. Vreau să fac voia Mea pe pământ şi nu am loc de voia omului, iar Eu am spus vouă să scrieţi că nu e bună voia liberă, ci e bună voia lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Acum dau să plâng cu voi, copii de sub povara venirii Mele. Vă iau şi Mă duc cu voi până la ziua când Eu l-am pierdut din rai pe om. Uitaţi-vă şi vedeţi ce a putut face voia liberă a omului cel zidit de mâna Mea. Iată-l pe omul care a dat voia Mea pe voia lui.

Sărbătorim sărbătoare de cuvânt, dar sărbătoare cu durere în ea. Nu mai pot să-l fac pe om să Mă iubească. Nu mai pot să-l fac pe om să facă voia Mea, că omul e născut din omul care a făcut voia lui lepădând din el voia Mea. Duhul voii libere i-a spus lui că nu va muri dacă va face voia lui, ci doar va cunoaşte, dar nu i-a mai spus că aceasta este moartea şi nu viaţa cea fără de moarte în ea. Viaţa cea fără de moarte era aceea pe care i-o dădusem omului s-o aibă în rai, mâncând din roadele ei. Dar ca să-l învăţ pe el dragostea lângă ascultarea pe care i-o dădusem s-o trăiască în rai, i-am dat prilej s-o înveţe şi i-am spus lui: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci cum vei mânca, vei muri negreşit». Din clipa aceea el a avut puterea să-Mi arate dragostea prin ascultare cu iubire în ea. El însă a folosit nemulţumirea. Primise putere să stăpânească peste cele făcute de Mine pentru om până să-l fac pe el, şi, odată cu puterea pe care o luase de la Mine, el s-a semeţit peste Mine cum că este stăpân, aşa cum face omul de atunci şi până azi, fiindcă omul nu Mă vede dacă Eu stau în taină.

Plâng cu voi în braţe, copii de sub povara venirii Mele, că omul cel zidit de mâna Mea a folosit nemulţumirea. N-a găsit pentru el nici o mângâiere din toate fiinţele cu suflet viu, pe care le făcusem cu cuvântul pentru bucuria omului. Când am văzut că el îşi foloseşte puterea şi că e nemulţumit, i-am dat somn greu şi am scos din el pe femeie şi am pus-o înaintea lui, iar el a zis: «Ea este os din oasele mele şi carne din carnea mea», şi numai aşa şi-a găsit el mulţumirea în rai. Eu priveam cu durere mare când el a spus aceasta, şi apoi iarăşi a mai spus: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup». Atunci omul s-a recunoscut în femeia sa, iar pe Mine M-a lăsat şi a făcut voia ei, că era atrasă de bărbatul ei, bărbatul din care ea a fost luată.

O, tu, cel zidit de mâna Mea din pământ, Eu am scos pe femeie din tine ca să scot răul din tine, dar tu ai luat şi ai mâncat din el, şi apoi M-ai judecat. L-ai judecat în rai pe Dumnezeu după ce ai făcut voia ta, căci Eu te-am întrebat: «Pentru ce ai făcut aceasta?». M-ai judecat că ţi-am dat pe femeie şi Mi-ai spus: «Femeia pe care mi-ai dat-o mi-a spus să mănânc că nu voi muri, ci voi cunoaşte». Ţi-am dat-o, dar nu ţi-am spus s-o asculţi pe ea, ci ţi-am spus să mănânci din toţi pomii raiului şi nu din ea, iar tu trebuia să iei din gura Mea cuvânt, nu din gura ei, iar ea trebuia să-ţi fie supusă, precum tu trebuia să-Mi fii Mie supus dacă Eu te-am creat. Ai avut de la Mine puterea dată ca să-Mi arăţi dragostea prin ascultare cu iubire în ea, dar tu ai prins duh de stăpân peste toate pe pământ şi ai întins mâna să stăpâneşti peste cer şi peste scaunul Meu şi peste statul Meu în tine pe pământ, iar Eu eram Cel Preaînalt şi te priveam cu durere. Dacă Mă ascultai să creşti şi să te înmulţeşti din Mine şi nu din tine, rămâneai stăpân pe tine prin cuvântul de peste tine, dar tu te-ai lăsat de ascultarea de Mine, şi atunci femeia pe care Eu o scosesem afară din trupul tău s-a făcut cuvânt peste tine şi ţi-a spus să mănânci din pomul cunoştinţei, că nu vei muri, ci vei cunoaşte ca Dumnezeu. Când ea a întins mâna să ia şi să mănânce, tu nu numai că nu i-ai spus să nu ia; ba ai luat şi tu din mâna ei şi ai mâncat, şi ai uitat să Mă asculţi, ai uitat să Mă iubeşti după ce ţi-am dat să lucrezi dragostea cea cu iubire în ea. N-ai vrut să cunoşti iubirea, ci ai vrut să cunoşti cunoaşterea, şi să fii apoi ca Dumnezeu, cunoscător a toate, cunoscătorul fiinţei lui Dumnezeu, Care a adus totul din nefiinţă la fiinţă. Iar Eu, Făcătorul a toate, îţi dădusem să mănânci din toţi pomii raiului şi să fii mulţumit şi să fii cuminte şi să iubeşti viaţa şi nu moartea cea de la neascultarea ta.

Acum, după şapte mii de ani de la durerea Mea de la tine, stau de vorbă cu tine în faţa neamului omenesc, iar tu, cel zidit de mâna Mea din pământ, apleacă-te înaintea Ziditorului tău. Amin, amin, amin.

– La ceasul cel din urmă al pocăinţei omului, mă aşezi faţă în faţă cu Tine, o, Creatorule al meu, ca să mă audă tot trupul, de la facerea mea şi până la venirea Ta care lucrează după şapte mii de ani învierea morţilor, de la cel din urmă şi până la cel dintâi, până la mine, Doamne.

Eu sunt omul cel zidit de mâna Ta din pământ, şi suflând peste mine mi-ai dat suflet viu şi mi-ai spus să stăpânesc peste cele ce Tu le-ai scos din pământ, fiinţe vii, după tot soiul lor, şi să mă bucur în mijlocul facerii Tale. Mi-ai făcut casă apoi, ca să am numai bucurii, şi ai numit-o grădina Edenului şi m-ai aşezat în ea şi mi-ai spus să mănânc bunătăţile care creşteau în pomii raiului, Doamne. Dar eu m-am crezut stăpân peste toate, şi în aceasta am greşit Ţie, Stăpânului meu. Mi-ai adus toate fiinţele vii, ca să le pun nume la toate, şi le-am pus, prin înţelepciunea cu care Tu erai în fiinţa mea, dar n-am găsit un ajutor pe potriva mea în toate fiinţele vii. Atunci Tu ai luat din mine şi ai făcut femeia şi ai adus-o la mine, iar eu m-am recunoscut în ea, şi pe ea în mine, şi am zis: «Ea este os din oasele mele şi carne din carnea mea, şi se va numi femeie», şi apoi am zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup». Atunci eu Te-am supărat amar, fiindcă Dumnezeu era Tatăl meu şi mama mea, iar duhul răului a prins în mine fiinţă, şi cel viclean m-a auzit şi i-a zis femeii: „Oare, Dumnezeu a zis să nu mâncaţi din toţi pomii raiului?“. Ea i-a răspuns că putem să mâncăm, dar nu şi din pomul cel din mijlocul raiului, ca să nu murim apoi. Atunci i s-a răspuns: „Nu veţi muri, dar în ziua când veţi mânca din el, veţi cunoaşte ca Dumnezeu“. De atunci femeia a prins dor de mâncat din pom, ca să ia cunoaştere, şi a mâncat şi a cunoscut, şi eu am luat din mâna ei şi am mâncat şi eu, şi a mâncat omul din pomul cunoaşterii, Doamne, şi s-a văzut gol şi s-a ruşinat unul de altul bărbatul şi femeia şi s-au acoperit cu frunze de smochin, şi s-au temut apoi de Dumnezeu pentru neascultarea lor cu care au iscodit firea dumnezeiască, şi au dat să se ascundă cei doi unul de altul şi de Dumnezeu.

Stau înaintea Ta cu păcatul meu, Ziditorul meu. Îi spun omului că nu este bine să fie omul singur. Îi spun omului aşa cum ai spus Tu, căci cuvântul Tău este bun, iar cuvântul meu este rău; este rău pentru că nu este cuvântul Tău. Mă căiesc de păcatul meu cel din rai, căci am spus cuvântul meu că «va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup». Am lăsat ascultarea de Tine, Ziditorul meu, şi am ascultat de femeie şi am mâncat din pomul cunoaşterii şi am cunoscut că sunt gol. M-am sfiit de goliciunea mea, căci duhul meu cunoştea binele şi răul care intraseră în fiinţa mea după ce luasem ştiinţă, şi n-am mai lucrat dragostea, care m-ar fi întors din nou la Tine, care m-ar fi ajutat să mă umilesc înaintea Ta pentru neascultarea mea, iar frica mi-a cuprins atunci fiinţa şi m-a făcut să mă ascund. Şi pentru că am dat să mă ascund, Te-am supărat, Te-am îndurerat pentru viaţa mea care căzuse din raiul ascultării, căci eu nu am dat să Te mai ascult apoi. O, cât de bine mi-ar fi fost mie şi Ţie să mă fi umilit atunci înaintea Ta de greşeala mea, Ziditorul meu! Dar eu eram alipit de femeie şi nu Te-am mai ascultat ca să Te aleg atunci din nou de Tată al meu şi să Te ascult şi să nu moară zidirea Ta. Eu singur mi-am grăbit ieşirea din rai, căci îngâmfarea mea mi-a stat împotrivă şi am pierdut fericirea şi am găsit durerea. Tu însă eşti Cel mângâios, Cel milos, şi îmi dai din nou viaţa, şi ai spus că cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat, Doamne.

I-ai luat pe fiii Tăi cei din urmă ca să le văd eu umilinţa lor cu care s-au aplecat Ţie ca să Te asculte după şapte mii de ani de neascultare a omului, şi prin ei să dai mâna morţilor să se scoale, Doamne. Eu îi privesc şi le spun:

O, fii ai lui Dumnezeu, iată-mă! Stau înaintea Ziditorului meu şi înaintea voastră. Iată-l pe omul care a dat voia lui Dumnezeu pentru voia lui. Plânge Dumnezeu şi zice că nu mai poate să-l facă pe om să facă voia Domnului, căci omul e născut din mine, omul care a făcut voia lui lepădând din el voia lui Dumnezeu. Duhul voii libere este moarte peste om, şi e bătrân cât şapte mii de ani acest duh.

Ascunderea, vreau să spun ce face ea din om. După ce omul se foloseşte de ea, el capătă duhul nemulţumirii, şi cu el caută să se aşeze peste alt om, iar acest păcat îi face pe cei doi să-l ascundă pe el. Dacă Ziditorul omului a văzut acest păcat la om, a stat pe pământ cu cuvântul cunoaşterii Lui, rostindu-l în toată vremea prin proorocii peste care El a pus cuvântul Lui, Duhul Lui, Cel cunoscător a toate, că nu poate fi nimic ascuns de om înaintea lui Dumnezeu, ci totul este prin lumină.

O, fii ai lui Dumnezeu din zilele venirii Lui cu învierea morţilor care vor sta curând, curând înaintea Lui, şi care stau faţă în faţă cu Dumnezeu prin cuvântul Lui de peste voi! Îi spun omului să nu mai facă ascundere, să nu mai facă păcat omul, căci păcatul caută ascunziş în om, şi între om şi om. Îi spun omului să umble în lumină, căci tot ce dă omul să ascundă este întuneric, iar lumina îl vădeşte pe el. Îi spun omului să se umilească şi să iasă la lumină cu toate cele ascunse ale lui. Îi spun omului să nu se semeţească, fiindcă cel ce se semeţeşte, se ascunde apoi, se nemulţumeşte apoi, şi se duce să-şi pună nemulţumirea lui între om şi om, şi apoi cei doi se ascund, şi aceasta înseamnă întuneric peste care Duhul Domnului pluteşte ca să-l scoată pe om din întunericul lui la lumină. Eu, omul cel zidit de Dumnezeu, îi spun omului să nu se ascundă nici în el, nici între om şi om, şi fiecare să-şi scape viaţa sa dându-se lui Dumnezeu, şi să nu-şi caute altă cetate de scăpare, că iată-mă pe mine cum mă scoate Domnul ca să fiu văzut, şi apoi să fiu miluit de Duhul lui Dumnezeu, Care cutreieră lumea şi omul ca să-l scoată din el şi să-l ia în sânul Lui, în sânul lui Dumnezeu să fie omul luat. Amin.

O, fii ai lui Adam, strig şi la voi. Fugiţi de duhul de femeie, şi atunci veţi putea să vă biruiţi trupul şi tot ce este omenesc pe pământ. Fugiţi de desfrânare. Desfrânarea este duh de femeie. «Orice păcat pe care-l săvârşeşte omul, este în afară de trup, dar cine se dedă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său». Alergaţi la acest izvor al învierii morţilor şi faceţi din trupurile voastre temple ale Duhului Sfânt, că plânge Dumnezeu după om. Întoarcerea în rai este sfinţenia. Ea face în trupul omului împărăţia lui Dumnezeu. Primiţi îndreptarea din gura lui Dumnezeu, că eu n-am făcut aceasta, şi m-am dezvinovăţit împotriva mea însumi, şi nicicum altfel, chiar dacă m-am supărat pe Dumnezeu şi am crezut că pot da vina pe El că mi-a dat femeia. Când omul greşeşte făcându-şi voia, el se ascunde apoi, se ascunde şi nu se teme, căci ascunderea îl ridică pe om şi îi dă putere pentru ea împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului şi împotriva lui însuşi.

În rai nu e ca pe pământ, iar eu am fost luat din rai şi am văzut apoi aceasta. Când omul se dă lui Dumnezeu, el este luat de pe pământ şi aşezat de Dumnezeu în rai, dar dacă el uită că în rai nu e ca pe pământ, se minte omul aşa cum m-am minţit eu în rai. Întoarcerea în rai este sfinţenia, dar ea nu este nimic, nimic fără de ascultare, şi eu am văzut cel dintâi că m-am minţit, şi am văzut că în rai nu e ca pe pământ, ca pe pământul din care eu am fost luat de Dumnezeu când El l-a făcut pe om. Dacă îi era bine omului pe pământ, mă lăsa pe pământ după ce m-a zidit, dar Domnul mi-a făcut grădină de rai, plină cu pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat, şi din roadele acelea trebuia să mănânc, şi nicidecum din pomul care avea în roadele lui binele şi răul, pe care numai Dumnezeu îl stăpânea ca să nu fi fost atins, ca să nu cerceteze omul fiinţa lui Dumnezeu. Eu dacă am mâncat din pomul acela am crescut ca Dumnezeu şi mi s-au deschis ochii şi am văzut ce am făcut, şi apoi m-am temut de fiinţa lui Dumnezeu, căci m-am văzut gol. Când Domnul m-a strigat, eu I-am spus că m-am ascuns că sunt gol. Iar El m-a întrebat: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?». N-am putut, n-am avut cum să mă ascund de Dumnezeu, şi acum spun la tot omul că ascunderea este minciuna care-l minte pe om că se poate ascunde, şi om pe om se ţine rob ascunderilor mari şi mici, şi nu iese omul din această robie nici măcar pentru mântuirea lui.

Îmi pare rău că nu m-am umilit în rai, iar ţie, omule, să-ţi pară rău că nu te-ai umilit şi nu te umileşti pe pământ, ca să te ia Dumnezeu şi să-ţi dea raiul. Umileşte-te, îndreaptă-ţi paşii spre cunoaşterea de Dumnezeu, Care-ţi pune ţie calea sub picioare, sfinţenia raiului, căci Domnul este mult milostiv.

Feriţi-vă de desfrânare, o, fii ai oamenilor, şi luaţi din Dumnezeu putere ca să vă faceţi fii de Dumnezeu, căci mare taină vă spun, şi iată ce vă spun: «Mă îndur de cine voiesc» a spus Domnul Dumnezeu. Dacă omul se face de bunăvoie voia lui Dumnezeu stăruind în ea prin ascultare şi prin mare şi multă lucrare a Sa prin om, atunci Domnul Se îndură şi binevoieşte în om, şi nimeni n-are cum să-l judece pe unul ca acela care face lumină peste lume şi peste om, pentru că fericit este omul căruia nu-i socoteşte Domnul păcatele fiindcă se face voie a Sa. Amin.

O, fii ai lui Dumnezeu, m-a adus Domnul faţă-n faţă cu voi, iar voi sunteţi aşa de miloşi de nu vă poate Domnul pomeni greşalele voastre din viaţa voastră de pe pământ. Îmi dă Domnul prin voi iertarea păcatului meu care a apăsat peste tot neamul omenesc, de n-a scăpat nimeni de el, în afară de Omul Cel născut din Fecioară, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, Cel Care S-a întrupat pe pământ în Fecioară, şi apoi S-a născut şi a crescut până la vârsta trupului meu cel făcut de El, şi apoi, la plinirea vârstei aceea, El a murit pentru păcatul meu în ceasul cel din ziua în care eu am mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi am cunoscut apoi ca Dumnezeu după ce am călcat porunca Lui care mi-a spus să nu mănânc din roadele pomului stăpânit de Dumnezeu. Sunteţi miloşi ca Domnul. E Duhul Lui în voi din zi în zi mai mult pentru învierea făpturii. Ieşiţi de sub poveri şi suflaţi peste morţi şi peste vii, că tot şi toate îşi aşteaptă răscumpărarea. O, cât sunteţi de firavi, şi ce greu e pe voi! O, cât sunteţi de miloşi!

Ai grijă de ei, Ziditorul meu, căci Tu Te-ai îndurat de ei şi i-ai făcut lumină a lumii şi i-ai făcut sarea pământului, că ei Te au cuvânt peste ei cum Te aveam eu în rai, Ziditorul meu. Am stat un veac pe pământ şi nu m-am băgat sub greul Tău, Ziditorul meu, iar pe ei ai pus şapte veacuri de oameni, şi trupul lor e şubred, şi sarcina de pe ei e grea de tot, iar ei sunt cei miloşi, cei mai mici ai Tăi, prin care Tu scrii cu mâna lor în carnea omului cuvântul Duhului Sfânt, chemarea la înviere pentru toată făptura, Doamne.

O, fii micuţi, v-aş tot privi şi v-aş tot mărturisi neamurilor de pe pământ, că sunteţi atâta de miloşi pentru Dumnezeu şi pentru om! O, cine v-ar mai judeca pe voi că aveţi greşale când voi aveţi o aşa de grea povară de purtat? Povara Domnului, venirea Lui cu sfinţii Lui în zeci de mii de mii. Amin.

Sărut acest pământ în care staţi şi din care eu am fost făcut de Dumnezeu. Îi miros mireasma, îi ascult inima cum bate, şi nimeni din jurul lui nu-i ştie taina lui şi taina mea din el, iar voi sunteţi în el cei miloşi ai Domnului, cei frânţi de povara venirii Lui. Fericiţi sunteţi voi, cei frânţi sub această povară, chiar dacă sunteţi mereu, mereu, mereu îndureraţi, şi de mici ce sunteţi, abia, abia mai puteţi prin dureri. Vă plânge Domnul neputinţele şi milă mi-e de voi, şi milă mi-e de Domnul, de pe puntea aceasta dintre cer şi pământ, dintre cele ce se văd şi cele ce nu se văd. Îmi umpleţi duhul de milă, după şapte mii de ani de păcat al omului. Curând, curând va da Domnul inimă nouă peste tot omul care este pe pământ, dar toate, toate încep de la voi, copii micuţi, fii ai lui Dumnezeu, aşteptaţi de şapte veacuri de toată făptura care plânge după voi ca să fiţi şi ca să purtaţi greaua povară a venirii Domnului după cele şapte veacuri de plâns al Domnului după om. Puţin, puţin şi nu veţi mai avea dureri, ci numai mângâieri, căci Domnul lucrează acum din durerile de pe voi mângâieri pentru voi, cei atât de miloşi de Dumnezeu şi de om. Vă simt din plin durerea şi suspinul ei cel nevăzut de voi. Purtaţi-L pe Domnul întru venirea Sa, şi toată făptura vă va ferici pe voi curând, curând, curând. Îmi aplec fruntea şi vă simt iubirea inimii, şi fericiţi sunt cei ce se vor apleca vouă în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Care vine la voi, şi lucrează cu voi Duhul de la Care înviază şi vor învia tot şi toate. Amin, amin, amin.

– Acum grăiesc Eu, Domnul. Eu sunt Cel ce sunt, şi Mă dau celor sfinţi în cer şi pe pământ, căci cine aude acest cuvânt al Meu în cer şi pe pământ, acela se sfinţeşte prin el, căci cuvântul este sfânt, este Domnul. Amin.

Ţi-am spus, Ierusalime de azi, nu demult ţi-am spus că îţi voi vorbi ţie despre taina sfinţilor Mei. Cuvântul Meu îl sfinţeşte pe om, şi înviază sub el făptura, fiule. I-am luat pe cei din grădina cuvântului şi M-am dus cu ei până la ziua când Eu l-am pierdut din rai pe om, şi le-am spus: „Uitaţi-vă şi vedeţi ce a putut face voia liberă a omului cel zidit de mâna Mea. Iată-l pe omul care a dat voia Mea pentru voia lui“. Am venit cu ei înapoi ca să sărbătoresc cu tine sărbătoare de cuvânt, sărbătoare cu durere în ea, că Mă lupt să-l fac pe om să Mă iubească şi nu pot să-l fac să-şi frângă voia lui pentru voia Mea în el. Mă lupt cu mare greu şi cu mare povară peste cei ce-Mi poartă venirea, Mă lupt să-l fac pe om să nu mai mănânce păcat, să nu mai ia din femeie omul, să nu mai ia de la femeie, şi să ia omul din pomul vieţii, ca să se tămăduiască de sine omul. Eu sunt pomul vieţii, şi Mă fac râu de cuvânt peste om ca să înţeleagă omul taina sfinţilor Mei, cuvântul Meu care sfinţeşte pe om ca să-l aşeze apoi unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, unde nu este păcat, că nu altfel înseamnă cele în care voiesc Eu să-l aşez pe om. Orice păcat pe care îl săvârşeşte omul, este în afară de trup, dar cine se dedă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Îi poruncesc femeii să nu mai omoare omul prin trupul şi prin duhul ei de femeie. Îi poruncesc omului să nu mai umble după cunoaşterea binelui şi a răului, ci să ia să mănânce din cuvântul vieţii, care curge din gura Mea spre tămăduirea neamurilor pământului. Amin.

Iar voi, cei ce-Mi sunteţi fii, fiţi fii-copii, căci cine nu va primi ca un copil împărăţia lui Dumnezeu nu va intra în ea, şi nu are cine să-Mi mai zică Mie sau vouă de-acum încolo că omul nu poate aceasta: să fie copil.

Întoarce-te la Dumnezeu, omule, că n-ai unde să mai ajungi de-acum. Eu, Domnul, te aştept să te întorci ca să-ţi dau inimă nouă, duh din Duhul Meu, duh dătător de viaţă. Voia ta e numai moartea ta, ca şi a omului cel zidit de mâna Mea şi aşezat în rai, şi a cărui voie l-a scos din fericirea cea de veci.

Întoarce-te la Dumnezeu, omule! Deschide-I ca să intre dacă bate să-I deschizi. Tu nu eşti decât un om, iar El este Domnul. Deschide-I Lui! Amin, amin, amin.

O, fiilor copii, vă slobozesc de sub povară. Îmi opresc cuvântul, că v-am ostenit, fiilor, şi Îmi este milă de voi, şi nu poate nimeni pricepe pe pământ greutatea voastră, venirea Mea cuvânt pe pământ. Vă preţuiesc truda cea pentru Mine şi pentru om şi pentru poporul la care vin, şi în mijlocul căruia vă am pe voi punte a venirii Mele. Mâna Mea cea tare vă sprijineşte mereu când abia mai puteţi voi pe pământ. Văd dinainte tot greul vostru, şi mereu Mă pornesc cu sfinţii spre voi, că tare mici sunteţi pentru toate câte aveţi de purtat şi de îndurat pentru calea Mea între pământ şi cer, şi tare puţină putere găsiţi de pe pământ! Nu deznădăjduiţi. Ţineţi din răsputeri în voi nădejdea, credinţa şi dragostea, că tot cerul sfânt plânge cu voi când voi plângeţi sub povară şi sub dureri fel de fel. Dar Eu Mi-am rugat poporul să vă fie alin, să plângă cu voi şi să strige la Mine pentru voi şi pentru el şi pentru om.

Acum vă îmbrac pe toţi, pe toţi în puteri cereşti şi în pază mare de îngeri ocrotitori şi ajutători şi împlinitori de la Mine pentru toate câte cereţi voi. Cereţi şi veţi primi. Cereţi cu durere, şi Eu vă voi da şi voi fi cu voi în dureri, şi prin orice greu vom putea, şi veţi putea toţi, toţi, fiindcă Eu, Domnul, plângând şi din greu suspinând pentru voi şi după voi, am grijă de voi. Amin, amin, amin.

09-03-2003