Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai

Bat la porţi şi intru, căci sunt Domnul. Amin. Intru în grădina cuvântului Meu şi Mă fac izvor peste ea, Mă fac cuvânt din ea peste pământ, ca să fac din nou cerul şi pământul şi pe om, şi să-l aşez pe om în dragoste de Mine şi în ascultare de legile vieţii şi în veşnicie. Amin.

Toate durerile se sfârşesc cu bucurii. Aşa şi durerea Mea; ea se va sfârşi, şi va veni peste ea bucuria, căci soarele veşniciei iese din nori şi biruieşte pentru bucuria Mea, pentru mângâierea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, pentru mângâierea Ierusalimului. Amin. Ierusalimul este mângâierea Mea, este numele mângâierii Mele, este veacul veşniciei, veacul Domnului, şi toate durerile se sfârşesc cu bucurie. Amin, amin, amin.

Nimic nu înseamnă Ierusalim, nimic decât veacul Domnului. O, fiilor care daţi cuvântul Meu oamenilor! Fiţi veacul Domnului, fiilor, căci cu voi e veacul Domnului întru sărbătoare de nou Ierusalim. Vă mângâi din cer, ca să ştiţi şi să înţelegeţi că Ierusalimul este nădejdea Domnului, numele mângâierii Mele, veacul veşniciei pentru Ierusalim. Vin mereu, mereu izvor de cuvânt peste voi, iar voi să-l împărţiţi în toate laturile, ca să crească pomul vieţii pe pământ, căci este scris în Scripturi de izvorul care curge din Mine: «râul vieţii, care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, prin mijlocul cetăţii; iar pe cele două maluri ale râului creşte pomul vieţii, făcând douăsprezece feluri de roade, în fiecare lună dându-şi rodul, iar frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor». Amin. Să nu vă săturaţi de rodul acesta, că iată cum scrie în Scripturi: în fiecare lună trebuie să rodească pentru tămăduirea neamurilor. Amin. Cu voi e veacul Domnului, care trebuie să dea rod peste pământ, şi să cadă Babilonul în faţa rodului Meu cu voi. Babilonul e împărăţia lumii, iar Ierusalimul este împărăţia lui Dumnezeu, şi tot omul să se înfricoşeze de adevărul acesta, că vine raiul pe pământ, vine cu dreptatea Mea pentru cei drepţi, şi toate durerile se sfârşesc cu bucurii. Amin.

Era primăvară când Eu am înviat din mormânt pentru învierea făpturii, şi le-am spus celor ce Mă iubeau: «Sunt cu voi până la sfârşitul timpului», şi sunt cu învierea peste cei ce Mă iubesc trăind iubirea Mea în ei. Curând, curând toate durerile se sfârşesc, şi de aceea vin mereu la voi, fiilor, căci Ierusalimul este nădejdea şi mângâierea Mea. Vin mereu şi fac din voi primăvară pentru venirea Mea cu învierea. Aşa cum rândunica se întoarce în fiecare primăvară la cuibul său lăsat, aşa şi Eu după fiecare durere vin în cuib şi îl încălzesc şi pun rod în el şi Îmi încălzesc puii şi îi hrănesc cu cele din văzduh, nu cu cele de pe pământ, şi îi iau pe aripi şi îi deprind cu zborul, ca să meargă cu ei cuvântul Meu de la margini la margini, şi el merge, că vin zburători şi îl iau, şi din loc în loc îl duc, că aşa este scris să fie mai înainte de venirea Mea cea cu slavă văzută. Şi zic: vestiţi vestea Ierusalimului nou şi vă grăbiţi cu vestirea de la margini la margini. Plătiţi vestitori şi lărgiţi vestirea, că aceasta este lucrarea pe care o aveţi de lucrat. Eu sunt Cel ce izvorăsc râul vieţii, vestea Ierusalimului, iar voi trebuie să ridicaţi stăvilarele ca să curgă el peste pământ şi să se împlinească până la margini vestea Ierusalimului Domnului, şi să curgă apoi spre el neamurile învierii. Amin.

Nu este Dumnezeu supărat pe om, ci omul este supărat pe Dumnezeu şi pe poruncile vieţii, căci scris este în Scripturi: «Dragostea se va răci mai înainte de venirea Mea», şi s-a răcit, şi e rece pentru Dumnezeu, dar Eu vin în cuibul Meu mereu, ca să-l ţin cald şi să nu răcească rodul Meu din el. Vin ca rândunica la cuib, vin de la frig la cald, vin în cuibul de refugiu şi fac din el primăvară pentru venirea Mea cu învierea. Aşez în cuib dragoste de Dumnezeu, căci taină mare grăiesc, şi zic: unde este dragoste de Dumnezeu, acolo este şi dragoste între fraţi, iar altfel nu este dragoste de fraţi, căci ea îşi are izvorul din dragostea de Dumnezeu. Taina dragostei de Dumnezeu este taina dragostei care leagă fraţii cei întru Hristos prin dragoste, iar altfel nu este. Greşalele dintre fraţi cad în faţa dragostei de Dumnezeu, iar fraţii trăiesc între ei prin rădăcină, prin Mine, Cel ce nasc fii pentru Tatăl, prin cuvânt şi prin credinţa cea roditoare în omul cel îndumnezeit prin cuvântul vieţii veşnice. Cel ce vine să fie şi să se facă mângâiere pentru Mine şi să se facă Ierusalim, acela să nu uite de veghe, să nu uite că dragostea se va răci, şi se răceşte, şi s-a răcit. Şi de ce să nu uite? Să nu uite ca să nu cadă din dragoste, ca să nu cadă din veghe. Iar veghea nu este alta decât dragostea de Dumnezeu, şi greşalele cad în faţa dragostei de Dumnezeu între cei de un neam cu Mine, neamul lui Dumnezeu, poporul veacului veşniciei, veacul Domnului pentru Ierusalim.

Iar voi, cei ce v-aţi apropiat de Mine prin vestirea cuvântului Ierusalimului, întăriţi-vă picioarele şi statul cu Dumnezeu. Nu fiţi slabi unii faţă de alţii, şi fiţi înţelepţi pentru acest cuvânt, pentru povaţa aceasta, căci vin să vă învăţ calea cea veşnică. Nu fiţi slabi unii faţă de alţii, că prin slăbiciune vă trageţi unii pe alţii la slăbiciune şi la plata aceasta. Faceţi-vă bine pentru Dumnezeu unii altora, prin tărie de Duh Sfânt, şi duceţi-vă povara cu dragoste şi cu răbdare, ca să nu fiţi povară unii altora, ca să nu fiţi cădere şi slăbiciune unii altora aşa cum s-a întâmplat cu omul cel întâi zidit, care a căzut prin povară. Nu vă faceţi rost de poveri, şi căutaţi să scăpaţi de orice povară, căci poverile obosesc sufletul şi voinţa cea pentru înviere. Întăriţi-vă fiecare pe picioare şi nu fiţi slăbire unii altora, ci mai degrabă sprijiniţi-vă pe Mine, Domnul, şi vă veţi găsi cu pacea Mea, fiindcă Eu vă voi da-o şi voi prinde putere în voi, şi veţi fi pacea Mea, şi veţi fi cu pacea Mea în voi. Nu vă sprijiniţi pe Mine cu păcatele din voi, căci sunt îndurerat pentru omul păcătos. Dar sprijiniţi-vă pe Mine cu virtuţile cele sfinte din voi, şi creşteţi prin ele pentru Mine, căci sunt îndurerat pentru slăbiciunile omului, şi om pe om nu se poate ajuta, că e slab de tot omul. De aceea am spus Eu că omul care face bine omului are mormane strânse la împotrivitorul, fapte pentru cele vremelnice, şi iată judecata omului! Să nu mai aştepte omul judecata, căci Eu am zis: «Lumea a şi fost judecată», şi fiecare om trage după el cele ce a lucrat, căci omul n-o isprăveşte cu slăbiciunile, că nici nu mai poate. Cine iubeşte femeia, acela iubeşte păcatul, şi nu este alta pricina iubirii femeii. Să nu se mai bucure, să nu se mai laude, să nu se mai semeţească femeile că sunt iubite, că ele sunt păcatul pentru omul cel slab, şi sunt prăpastie adâncă pentru om, prăpastie în care a căzut tot neamul omenesc. Iar cel înţelepţit de Dumnezeu fuge de pierzare şi se alipeşte cu Dumnezeu. Amin.

Tot neamul omenesc a pierdut nestricăciunea şi moare de şapte mii de ani, pentru că omul cel întâi zidit a cugetat asupra lui Dumnezeu şi s-a îndoit de Creatorul său, aşa cum fac şi azi oamenii. S-a îndoit omul cel de la început, şi a intrat atunci în el gândul de a ajunge Dumnezeu, dar când a văzut că-l strig şi că-l întreb de păcat, s-a ascuns. Dar Eu l-am aşezat înaintea Mea şi i-am spus ce a făcut, şi el s-a ascuns în spatele femeii, căutându-şi dezvinovăţire. Atunci el nu M-a mai iubit, şi Eu l-am scos afară din rai prin înger, iar când a văzut că-l dau afară din grădina veşniciei, a văzut că Eu sunt Dumnezeu şi nu s-a mai îndoit de Dumnezeu.

N-a vrut omul să asculte de Cel ce l-a făcut. N-a vrut omul să postească aşa cum i-am spus Eu să postească, ci, din contra, a gândit să se facă el dumnezeu peste tot ce am făcut Eu. Iată, aşa face omul, nu-i place să postească, nu-i place să trăiască, nu-i place să asculte. Şi am venit Eu, şi am postit Eu, că Eu nu sunt supărat pe om, ci omul e supărat pe Mine de nu ascultă de poruncile vieţii. Şi zic: deschide, omule, să intru, căci Eu sunt Dumnezeu, şi tu eşti om, şi nu poţi ajunge Dumnezeu, dar poţi să te îndumnezeieşti din Mine şi să fii cu Mine. Amin.

O, cum să fac să te scap de jalea din tine, omule îndurerat? Numai Eu ştiu cum e fericirea ta care trece odată cu tine, şi Mi-e milă de tine, fiindcă porţi chipul Meu. Voiesc să-ţi fiu Dumnezeu, şi salvator să-ţi fiu. Iată cum vorbesc cu tine. Mi-am făcut cărare spre tine. Grădina cuvântului Meu este cărarea, iar în ea, străjerii Mei care iau de la Mine şi îţi dau ţie ca să Mă cunoşti că vin din cer la tine să-ţi grăiesc. Îţi scriu din cer scrisori de dor; scrisori de judecată îţi scriu, omule. Nu te mai mări, nu te mai crede, nu te mai îngâmfa. Cuminţeşte-te şi te apleacă Mie, căci Eu sunt Dumnezeu, şi nimeni nu scapă de cele ce-şi strânge. Ieşi înaintea Mea umilit, omule. Nu eşti decât un umilit şi un vrednic de plâns, căci stai întru stricăciune. Toată făptura suspină din pricina ta. Zadarnic cauţi doctorii pentru durerile trupului; în zadar îţi vindecă doctorul trupul dacă nu-ţi vindecă sufletul de la pierzare, omule supus stricăciunii. Vindecarea vremelnică te face iar să te duci la păcat, căci te crezi în putere. Este scris în Scripturi: «Cine suferă cu trupul o isprăveşte cu păcatul», dar tu dai să te scoli din suferinţă ca să trăieşti pentru păcat şi pentru vremelnicie, omule. Tu însă tot bolnav eşti, căci omul cel fără Dumnezeu este om fără de sănătate, este cel mai bolnav om, este de plâns şi de jelit. Nu mai e de cântat şi de jucat şi de păcat, ci e de plâns pentru tine, omule. Cum să fac să te scap de jalea din tine? Fericirea după care alergi mereu e din pricina jalei din tine, omule îndurerat, şi numai Eu, Domnul, ştiu cum e fericirea ta pe care n-o mai prinzi, şi Eu, Domnul, plâng de mila ta, omule.

Iată, fiilor împărţitori de leac dumnezeiesc, plâng de mila omului. Îl bat pe om, şi el se roagă Mie să-l iert de păcate şi să-l scap de jale şi de durere, şi Eu aşa fac, şi apoi omul uită de bătaia de la Mine şi de vindecarea de la Mine şi iar Mă părăseşte, şi apoi i se fac toate cele ale lui mai rele decât cele dinainte, precum este scris de casa cea curăţită de rău, pe care duhul rău o găseşte iar, şi iar intră şi îşi face cuib în ea pentru nestatornicia omului. Omul se teme să se întoarcă în rai. Fiilor cu care-Mi plâng durerea pentru om, se teme omul să se întoarcă în rai şi Mă pleacă mereu spre dorinţele lui, spre voile lui în loc să se plece el spre voia Mea, spre dorul Meu de el, spre viaţa lui cea din rai.

Omule, eşti cuprins de temeri şi de tristeţe, dar pe drumurile stricăciunii nu scapi de jalea de care fugi. Ţi-am trimis Eu iarbă de leac, numai s-o vrei, numai să Mă vrei cu tine, omule îndurerat şi plin de dorul fericirii pierdute. Fericirea ta e raiul. Întoarcerea în rai e pacea ta, şi vei sfârşi căutarea. Nu mai sta semeţ, şi apleacă-te, că n-ai cu ce să te măreşti decât cu cele ce se strică şi pier. De ce te temi de rai? De ce fugi mereu într-ale tale? Iată, ale Mele dintru ale Mele îţi dau, ca să fii veşnic apoi, căci scris este în Scripturi: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă». Amin, amin, amin.

Mă jelesc în calea omului, doar, doar vor cădea porţile cele spre om. Voiesc să Mă vindec de durerea cea de la om, căci omul este plin de temeri şi de tristeţi, fiilor de la ieslea Mea de cuvânt. Doctorii de pe pământ vindecă trupurile, dar sufletele, ba. Fiţi voi doctori din cer, fiilor, doctori pe pământ cu cele din cer vindecătoare, şi faceţi-l pe om să vină la Mine, să vină spre vindecare. Cu voi e veacul Domnului, cu voi deschid uşa omului ca să intru şi să-i vorbesc de Mine. Grăiesc cu voi mereu. Grăiesc apoi cu cei ce se alipesc cu Mine prin cuvântul care curge din Mine la voi, şi grăiesc şi pentru omul care Mi-a închis uşa ca să fie el dumnezeu peste el şi peste cei ce sunt ai lui. Iarbă de leac am făcut din voi în calea omului neputincios care nu se mai scoală din stricăciune. V-am aşezat înaintea neamului omenesc ca să vină omul după Mine şi după voi. V-am aşezat semn prin care să se conducă omul spre Mine, şi să Mă găsească la voi grăind peste om şi chemându-l şi umplându-l de iubire pentru Dumnezeu, căci omul se teme să se întoarcă în rai.

Iată, numai vorba vine că începe postul Paştelui. Petrece omul cu mâncări şi cu băuturi şi cu păcate şi zice că e lăsatul secului de acestea. Numai vorba vine că e lăsatul secului. Mănâncă omul păcate în tot felul până la Paştele Meu, şi apoi vine la biserică şi ia Paşti de la preot. O, de ar învăţa omul de la Mine ce înseamnă Paşti, ce înseamnă post pentru Paşti şi ce înseamnă înviere prin post, şi Domnul cu omul prin post şi prin mâncare, prin mâncare şi prin post!

O, toate durerile se sfârşesc cu bucurii. Aşa şi durerea Mea; ea se va sfârşi, pentru mângâierea Mea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, pentru mângâierea Ierusalimului. Ierusalimul este mângâierea Mea şi numele mângâierii Mele, şi cu el Mă mângâi, căci cu el e veacul veşniciei, veacul Domnului pe pământ cu Ierusalimul. Nimic nu înseamnă Ierusalim, nimic decât veacul Domnului, veacul Meu cu Ierusalimul. Fiţi veacul Domnului pe pământ, fiilor, şi toate durerile se vor sfârşi cu bucuriile veacului veşniciei, veacul Domnului pentru mângâierea Ierusalimului. Amin, amin, amin.

12-03-2000