Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra a Postului Mare, a cuviosului Ioan Scărarul şi sărbătoarea sfinţilor patruzeci de mucenici din Sevasta



Cu mare dor Îmi aşez în carte cuvântul Meu, şi cu fiecare grăire a Mea, cu atât mai mult Îmi creşte dorul să grăiesc şi sunt plin de dor şi plin de cuvânt de dor. O, tot atât de dorit voiesc să fie pentru mulţi cuvântul Meu, că voiesc să se hrănească mulţi din el şi să-şi ţină sufletul lor în cer, aşa cum Eu, Domnul, Mi-l ţin pe pământ după fiecare om, după fiecare suflet, şi aş vrea cu dor să fie iubire de Dumnezeu pe pământ şi să stea în cer iubirea celor ce iubesc, căci patria iubirii este cerul, fiindcă acolo se strânge ea, acolo îşi strânge ea pentru cei ce iubesc. O, ferice de cei ce au pe Domnul de iubire a lor, că numai această iubire îşi păstrează roadele nepieritoare, numai ea poate să aducă omului bucuria cea mai întreagă, cea care va rămâne ca plată scumpă celor ce iubesc pe Domnul.

Îmi aşez în carte cuvântul Meu, iubirea Mea cea pentru om. Cine Mă iubeşte Mă aşteaptă, Mă caută, Mă găseşte şi Mă păstrează al lui, iubire a lui, iar cine nu Mă iubeşte nu Mă caută şi stă departe, departe de Mine cu dorirea lui, iar Eu ştiu că omul este neputincios fără Dumnezeu în mintea lui, în inima lui, şi dau să Mă las găsit şi căutat apoi de om, căci viaţa fără Dumnezeu e fără de cărare şi e numai prin spini.

Odată cu această zi de duminică, a patra din postul cel mare, odată cu pomenirea cea bisericească a sfântului cuvios Ioan Scărarul, după denumirea care a căpătat-o el pentru descoperirea lăsată pe pământ a urcuşului duhovnicesc, pe care el l-a numit scară, iată, tot în această zi soborul mucenicilor pătimitori în iezerul Sevastiei, cei care după trei sute de ani de la învierea Mea au mărturisit pe Domnul de Stăpân al sufletelor lor, căci au fost întrebaţi de mai-marii oastei romane ca să dea ei răspuns între a fi ai lui Hristos sau a-şi păstra onorurile de ostaşi romani, iar ei au ales pe Domnul şi pătimirea cea mărturisitoare cu mare răsunet, căci au răbdat pentru credinţa lor, pentru alegerea lor, şi au fost slăviţi pe deplin pentru dragostea lor.

O, cât de mult s-a pus la temelia bisericii Mele ca să fie apoi credinţă în oameni! O, cât de mulţi mucenici au arătat prin vreme că Dumnezeu este mai presus de toate câte omul poate să dobândească, o, şi cât de puţină credinţă este pe pământ, cât de puţină căutare după Domnul este în oameni! Iată ce face lipsa înţelepciunii! Pier oamenii unii după alţii din lipsă de înţelepciune. Cine n-are frică de Dumnezeu acela n-are nici un stăpân, nici o speranţă, nici o apărare şi trece gol prin vreme, trece ca şi cum n-ar fi fost, dar numele celor ce iubesc pe Domnul mărturisindu-L, rămân nume mari, nume slăvite în cer şi pe pământ, şi pomenirea lor este veşnică, precum este şi viaţa lor cea cerească apoi.

Mă bucur şi-Mi alin dorul când grăiesc cuvântul Meu, iar când el este împărţit şi căutat şi iubit Mă bucur cu multul şi-Mi alin dorul şi se bucură sfinţii Mei sub slava cuvântului Meu când vin cu ei însoţit ca să cuvintez şi să fiu aşezat în carte şi să fiu împărţit şi mărturisit.

O, oameni de pe pământ, ascultaţi glasul cuvântului Meu, înaintea căruia merg oştirile cereşti, care-Mi alcătuiesc slava şi lucrarea. O, apropiaţi-vă şi ascultaţi, căci Domnul grăieşte vouă. Voiesc să vă mustru cu blândeţe pentru neascultarea voastră de datinile cele sfinte, căci prea puţini, o, prea puţini pe pământ aleg să asculte de Dumnezeu şi de sfinţi, iar în această vreme de şapte săptămâni afierosite pentru Domnul şi pentru sufletul fiecăruia nu se mănâncă decât mâncare creştinească, bucate de post, fără untdelemn şi vin, şi se mănâncă pâine, poame, seminţe, legume creştineşti şi se bea apă. O, dar voi nu ascultaţi, mulţi, prea mulţi dintre voi nu daţi să ascultaţi, dar vă atrageţi dureri pentru neascultare, o, fiilor, iar Eu, Domnul, sufăr pentru voi cu milă şi Mi-e milă de voi când vă ajung necazurile, pe care singuri vi le înfiinţaţi, călcând voi peste orânduielile sfinte. O, ce frumoasă, ce binecuvântată ar fi o cetate, un neam, o ţară care ar fi cu toată voinţa şi iubirea pentru ţinerea datinilor sfinte, pentru dragostea de Dumnezeu, Care S-a jertfit cu totul pentru om! O, ce frumoasă ar fi bucuria şi viaţa celor ce ar iubi toţi laolaltă pe Domnul prin ascultare de aşezările Lui sfinte! Iată, lipsa temerii de Dumnezeu aduce neascultare de Dumnezeu în oameni şi aduce apoi suferinţă. Vai de cetatea fără povăţuitor peste ea, fără păstorire pentru căile cele sfinte!

O, ţara Mea română, nu ştiu fiii tăi de ce te-am ales Eu pe tine să fii tu cetate a cuvântului Meu cel de la sfârşit de timp. Toţi în tine îşi văd de ale lor, de înţelepciunea lor cea fără Dumnezeu, dar Eu, Domnul, în mijlocul tău sunt plin de cuvânt din cer, iar scrierea cuvântului Meu este cea mai frumoasă, cea mai mare, cea mai dulce carte scrisă din câte au fost şi sunt şi vor fi, şi prea puţini în tine Mă caută şi Mă află şi Mă îndrăgesc ca să Mă asculte apoi ca pe Stăpânul cerului şi al pământului, de Care trebuie să se teamă omul ca să-L poată urma şi asculta.

O, ţara Mea cea de azi, tu ai alegere mare înaintea Mea şi voiesc să te cuprind în dragostea Mea, în cuvântul Meu, şi vin la tine cu sfinţii şi Mă fac cuvânt pe masa ta şi-ţi dau din gura Mea. O, îţi lipsesc păstorii, iar cetatea nepăstorită este lipsită de vlagă şi de înţelepciune şi se umple de nedreptate. O, n-am la cine să strig pentru veghe peste tine, că nu sunt cei ce iubesc pe Domnul, şi iată, vin Eu cuvânt de Păstor pe vatra ta şi dau să intru în fiecare casă, numai să Mi se deschidă. Vin cu veşminte cereşti pentru fiecare suflet şi vin cu hrană sfântă şi cu sănătate de minte şi de înţelepciune a minţii, căci cine stăruie în Domnul acela risipeşte orice ispită din calea sa, căci Domnul lucrează şi ajută.

O, Mă doare când călcaţi peste datinile sfinte, fii români. O, trebuie pildă de viaţă în faţa unui popor lipsit de viaţă şi de păstorire, dar sunt Eu, Domnul, Eu, Care Mi-am pus viaţa pentru fiecare om, şi de la Mine trebuie să ia omul pildă, aşa cum ucenicii cei azi sărbătoriţi au avut pe Domnul de cărare a vieţii lor şi nu s-au dat după cei mari şi răi ai pământului, care-i voiau pe ei despărţiţi de dragostea Mea din ei. O, iată, ei Îl aveau pe Domnul de pildă în mijlocul unui neam necredincios, şi dau ei acum de lângă Mine ca nişte prunci să gângurească cu cuvântul lor şi să se audă pe pământ glasul lor, iar Eu le fac intrarea şi binecuvintez. Amin.

— Grăirea noastră ne este una, Doamne, căci una am fost şi în iezerul îngheţat, în care ne-a pus mai-marele oastei romane la porunca împăratului care prigonea pe creştinii Tăi. O, una am fost cu toţii, o singură inimă, o singură mărturisire şi iubire când am fost întrebaţi dacă rămânem pentru Tine sau pentru onorurile militare pe care le aveam, iar purtătorul de cuvânt dintre noi a răspuns că chiar şi trupurile noastre pot să ni le ia în schimbul onoarei celei mai înalte de a fi ai lui Hristos, Domnul nostru, dar necredinţa şi trufia lor le erau mari, Doamne, şi nu s-au muiat la inimă nici când pietrele cu care loveau spre noi se întorceau şi îi loveau pe ei de moarte, şi atunci ne-au băgat în iezerul îngheţat, cu gărzi pe mal ca să nu fugim, dar dragostea pentru Tine ne-a fost mare şi o lumină cerească a venit şi a încălzit apa şi trupurile noastre, dar ne-a durut adânc când unul dintre noi a ieşit căzând ispitei întinse de prigonitori, şi a intrat în locul lui un nou mărturisitor dintre gărzi şi a primit acela a patruzecea cunună împreună cu noi. O, dar dreptatea Ta a lucrat minunat şi ai descoperit arhiereului cetăţii să ne scoată noaptea din apă şi să ne pună la un loc ca pe nişte nestemate strălucitoare foarte, aşa cum se arătau trupurile noastre în apă strălucind, şi braţele Tale părinteşti ne-au primit ca pe o bogăţie cerească, Doamne, şi am fost scrişi mărturisitorii Tăi.

Le spunem la toţi românii, le spunem la toţi creştinii de pe pământ să fie statornici pentru Tine, Doamne, nu pentru oameni, căci arhiereul cetăţii din vremea noastră a primit pe Domnul pentru mărturisirea noastră, dar arhiereii de azi pregătesc fără să ştie, fără de veste pregătesc lepădarea de credinţa cea din străbuni şi amestecarea bisericii Tale cu toate felurile de biserici care nu slujesc lui Dumnezeu, ci trupurilor lor şi atât.

O, e mare durerea Ta pentru biserica Ta, Doamne, iar noi, dimpreună cu toţi sfinţii zilei de azi, pomeniţi lângă noi, Te rugăm, Bunule, fă trezire peste turma creştină şi îndumnezeieşte-o Tu cu cuvântul Tău şi dă de ştire, Doamne, să fie veghe sfântă pentru credinţă în fiecare suflet care nu voieşte să se lepede de Tine pentru intrarea în amestecare. O, de-ar vrea biserica Ta să rămână cu numele ei şi să şi-l păstreze, ai aduce pacea în lume. Numai pentru statornicia ei Tu ai face minuni mari pe pământ şi peste popoare, căci biserica ortodoxă nu trebuie să fie amestecată cu nimic, decât cu sfinţii din cer, care au lăsat peste ea pe pământ cărare sfântă şi veghe sfântă pentru păstrarea ei.

Şi acum cu aplecare mare Îţi mulţumim pentru mângâierea pe care o avem acum, în ziua noastră de sobor între sfinţi şi-Ţi dăm mângâiere, o, Doamne, căci ranele Tale sunt vii, şi cu ele îi vindeci pe mulţi, pe toţi cei ce Te iubesc şi trec prin ispite fel de fel pentru lămurirea dragostei lor, care trebuie încercată. O, slavă Ţie între sfinţii Tăi, şi cărare multă să aibă cuvântul Tău, Doamne, peste pământ în oameni. Amin.

— O, pace vouă, ucenici iubiţi! Eu, Domnul, vă mângâi pe voi cu cuvântul Meu, ca şi pe Ioan cel azi pomenit bisericeşte după datina cea de la sfinţi lăsată, şi iată-l binecuvântând el cuvântul Meu şi lucrarea lui. Amin.

— O, e mare lucrarea Ta de azi, Doamne, şi e binecuvântare mare ea peste pământ, iar eu am arătat prin cartea mea urcuşul pe care trebuie să-l suie creştinii spre Tine şi toţi cei ce se nevoiesc să capete împărăţia Ta, şi m-au aşezat sfinţii părinţi ca să fiu pomenit în vremea postului mare şi să ajut cu scrierea mea urcuşul duhovnicesc pentru cei ce se nevoiesc, iar eu Îţi mulţumesc de lângă sfinţii azi pomeniţi şi Te rog cu duioşie multă să-Ţi înteţeşti, Doamne, binecuvântarea Ta şi veghea Ta părintească şi slava Ta peste pământul şi neamul român, din mijlocul căruia noi, sfinţii Tăi, ne hrănim cereşte cu slava cuvântului Tău, care curge cu atâta iubire peste poporul Tău de azi şi peste pământ apoi, ca râul care se revarsă peste tot, Doamne, iar Tu să ai rod şi să-Ţi crească pomii şi roadele, şi toate să fie spre tămăduirea neamurilor, Domnul meu, precum este scris. Amin.

— Eu, Domnul, am înaintea Mea rugăciunile sfinţilor tămâie bine înmiresmată şi lucrez la cerere şi mult lucrez şi am îngerii care-Mi împlinesc lucrarea şi cuvântul.

O, neam român, rugăciunea şi postul te ţin în dragostea Mea, iar tu trebuie să asculţi şi să Mă ajuţi. Aşadar, ai grijă de poveţele sfinte de peste tine şi teme-te să calci peste ele, căci temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii şi duce ea la iubire şi la ascultare şi la putere sfântă şi la biruinţă împotriva ispitelor fel de fel, căci ţie îţi trebuie putere, popor român, şi-ţi spun să ştii de unde şi din ce îţi vine ea ca s-o ai apoi.

Acum, pace ţie! Eu, Domnul, sunt cu tine pe cale şi te povăţuiesc mult şi mereu, iar tu caută, o, caută să asculţi frumos, că frumoasă şi slăvită este calea Mea prin mijlocul tău şi poporul cuvântului Meu cel servitor Mie şi ţie din mijlocul tău. Amin, amin, amin.

22-03-2015