Mă port cu sfinţii între cer şi pământ, şi sunt facerea lui Dumnezeu cerul şi pământul, iar Eu, Domnul, Mă sprijin pe ajutorul cel de pe pământ ca să-Mi aşez înaintea omului cuvântul, şi ajutorul acesta este o mare iubire, chiar dacă mintea omului nu poate măsura ceea ce este mai presus de fire, mai presus de cele cu care omul este obişnuit. Iubirea aceasta este a Mea, şi din pricina ei cobor cuvânt peste pământ şi Mă ţin după om ca să-i grăiesc, ca să-Mi audă omul glasul şi să-i ajung la inimă cu cuvântul şi să se facă din nou omul sub izvorul înţelepciunii celei de sus şi să iubească pe Domnul apoi, că iată câtă iubire, câtă coborâre a Mea după om!
Mai presus de fire M-am arătat înaintea oamenilor ori de câte ori am lucrat lucruri minunate cât am stat între oameni pe pământ, chiar dacă după măsura vederii omului nu eram decât un om ca fiecare om. O, ce bine ar fi să înţeleagă omul pe cele mai presus de înţelegerea lui, căci altfel el nu-L pune pe Domnul la suflet când El vine spre om mai presus de înţelegerea omului pentru venirea Sa.
Stau cu sfinţii în văzduh, stau aproape de om şi sunt mai adevărat decât omul, chiar dacă stau sub văl înaintea omului. Îi trebuie omului iubire pentru credinţa aceasta, dar dacă el nu se îndeletniceşte cu iubirea nu poate altfel nici pentru credinţă. O, măi poporul Meu, ce inimi mari, ce suflete mari au avut pe pământ sfinţii cu care Eu, Domnul, merg între cer şi pământ ca să vin la tine şi să-Mi las cuvântul scris ca la cutia poştală de la poarta omului când se împart între oamenii îndepărtaţi unii de alţii grăirile lor, doririle lor.
O, ce mic e omul care nu este mare cu simţirea şi cu căutarea lui după cele mai presus de măsura lui de înţelegere! O, fiilor, trebuie iubire între om şi Dumnezeu aşa cum are Dumnezeu. Trebuie asemănare cu Dumnezeu în iubire, măi fiilor. Altfel omul este îngâmfat, nu este aplecat ca Dumnezeu. Cel aplecat face aceasta din iubire şi prin iubire. Cel îngâmfat se aşează mai presus de Dumnezeu, aşa cum s-a voit a fi cel mai aproape înger al Meu mai înainte să piardă el locul lui cel din slava Mea cea apropiată şi i s-a stins iubirea, şi iată de ce nu are omul iubire, căci mai înainte de înger omul a căzut, şi prin el apoi îngerii, şi iată de ce nu are omul iubire: nu are pentru că el s-a aşezat mai sus decât Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, iar omul nu este tot aşa.
O, ce lecţii măreţe aduc Eu, Domnul, pe masa ta pentru tot omul, măi poporul Meu, numai să vrea omul să înveţe carte şi minte de la Dumnezeu, de la Cel ce a făcut cerul şi pământul şi pe om. E mic cu iubirea omul, mic de tot, şi aceasta numai pentru că el s-a aşezat să stea mai mare ca Dumnezeu. Eu stau aplecat, omul nu stă aplecat. Eu stau umilit, omul nu poate tot aşa. Eu trăiesc iubind veşnic, iar omul stă mut faţă de duhul şi de lucrarea iubirii, iar iubirea înseamnă Dumnezeu. Stă omul zi după zi rece de Dumnezeu, iar această nepăsare îl învinuieşte de îngâmfare pe om. Mă mângâi şi Mă port între cer şi pământ cu sfinţii Mei, care n-au făcut tot aşa între pământ şi cer cât au stat cu trupul lor. Cei sfinţi şi locuitori cu cerul acum s-au născut cu duhul iubirii în ei, iar Eu, Domnul, l-am trezit în ei la vremea cea potrivită şi au văzut ei măreţia aceasta a Mea în ei, şi au dat-o în dar, ca să aibă şi alţii cât mai mulţi, căci aşa este lucrarea celor ce au în ei iubirea şi aşa este lucrarea iubirii, ea nu se uită în om, ci se uită în Dumnezeu şi toate sunt ca Dumnezeu în duhul iubirii şi în lucrarea ei.
Suntem azi în sărbătoare între sfinţi, doi din ei, însemnaţi în calendarul lor, mari lucrători cu Mine în lucrarea Mea cea de azi pe pământ, şi mult se bucură sfinţii Mei să aibă sarcini de purtat pe drumul crucii Mele de azi, al venirii Mele de azi pe pământ după om. Muceniţa Ecaterina, plină de duhul înţelepciunii celei născătoare de fii de Dumnezeu între oamenii de pe pământ, o, câtă iscusinţă sfântă a arătat ea cu lucrarea ei în mijlocul mulţimii de înţelepţi ai lumii, între care a fost ea aşezată ca să fie trasă în lături dinaintea dragostei de Dumnezeu din ea, dar s-a făcut ea în vremea aceea născătoare de fii pentru cer şi toţi s-au îmbătat de vinul ei, că măreţ este omul în care Domnul sălăşluieşte, măi poporul Meu.
O, ce bine-Mi este Mie că pot grăi cu tine în mijlocul celor din cer, cu care Mă port, şi în mijlocul tău, poporul Meu! Eu Mă pun pe masa ta, iar tu Mă dăruieşti în părţi ca să fiu găsit cu cei ce se apleacă, cu cei ce au iubire. Pentru iubire trebuie să se aplece omul, căci aşa este lucrarea ei. Muceniţa Ecaterina era strălucitoare foarte între fiii oamenilor pe pământ prin frumuseţea şi prin înţelepciunea ei, pe care şi le-a dăruit cu totul iubirii, şi a fost ea minunată şi a fermecat inimile celor fără de farmec în ele şi au cunoscut înţelepţii lumii înţelepciunea lui Dumnezeu cea mai presus de lume şi nu s-au mai putut despărţi de ea, iar lumea i-a scos afară din ea pe cei ce nu mai erau lume, ci iubire erau apoi.
O, ce mare, ce dulce este lucrarea şi gustul iubirii când ea sălăşluieşte în om, dăruindu-se cu învierea ei la cei ce n-au gustat încă învierea din păcat! Cine poate spune această măreţie şi gustul ei? Ea a fost visul cel frumos, cel hrănitor al sfinţilor Mei cât au stat ei pe pământ. Ea grăieşte azi din sfinţii Mei şi se măreşte pe sine din ei înaintea fiilor oamenilor. Ea se apleacă şi se face cuvânt din sfinţii Mei spre hrana celor ce trăiesc iubind, purtători de Dumnezeu fiind ei prin iubirea din ei. Amin.
— O, cine, Doamne, cine poate să grăiască despre această măreţie în cei ce iubesc făcându-se dumnezei prin iubirea Ta din ei? Măreţia aceasta grăieşte ea însăşi, Doamne, când ea locuieşte în om. Ea a ajutat pe înţelepţii lumii din vremea mea să descopere în ei iubirea şi să se aplece cu ea şi să rămână apoi fiii iubirii, fiii lui Dumnezeu, şi s-au dus ei la Dumnezeu biruitori prin iubire, şi numai aşa trebuie să se grăiască despre iubire pe pământ, iar altfel nu. Numai fiii lui Dumnezeu trebuie să grăiască despre iubire, iar fiii lumii nu, căci această limbă este cerească, nu este de pe pământ.
Mi-e duhul plin de bucuria Ta cu noi în ziua noastră de serbare între sfinţi, căci am alături sărbătorit lângă mine pe cel mult credincios rugăciunii oamenilor plini de nevoi: mucenicul Mercurie, cel plin de milă pentru cei strâmtoraţi şi duşman al hulitorilor de Dumnezeu. El are lângă Tine ca şi mine lucrare mare pentru zilele cele de apoi, când Tu Te scrii şi Te vei scrie pe pământ cu lucrarea dreptăţii cea asupra nelegiuirii oamenilor necredincioşi, peste care se varsă una după alta cupele mâniei asupra faptelor cele fără Dumnezeu ale oamenilor de pe pământ. Împreună sărbătoriţi acum între sfinţi, noi Îţi mărturisim măreţia, Doamne, şi cântăm cu cântări cereşti lucrarea Ta de azi cu poporul cuvântului Tău, pe care dorim să-l ocroteşti mult, mult şi să-l povăţuieşti să Te ocrotească, Doamne, că nu mai ai pe unde să-Ţi apleci capul şi să intri, nu mai ai pe pământ unde să Te odihneşti. Mereu drumeţ eşti, mereu, mereu mergi şi Te împarţi cu bunătăţile Tale ca să ia oamenii şi să fie ei plini de bunul Tău, plini de iubire, Doamne.
Lăsăm har peste poporul cuvântului Tău. Să fie cel minunat prin iubire de Tine poporul Tău, Doamne. Povaţa Ta coboară mereu în mijlocul lui, iar unde eşti Tu sunt şi sfinţii Tăi, sunt cu Tine cei ce Te-au iubit pe pământ, şi aceasta este plata celor ce Te-au iubit. Amin.
— Voi sunteţi iubirea Mea, chipul şi asemănarea Mea, o, sfinţi iubiţi ai Mei. În cer şi pe pământ vă am ai Mei, mereu aproape vă am. Suita Mea cerească sunteţi voi, iar de pe pământ avem sprijin şi suntem ajutaţi să păşim din loc în loc cu vestea împărăţiei cerurilor, cu grăirea Noastră peste pământ acum, că a sosit vremea venirii Mele cu sfinţii, precum este scris că va veni Domnul.
O, poporul Meu de pe pământ, am grăit acum despre măreţia iubirii. Ea îl face măreţ pe omul purtat de ea. O, ce frumoasă este o floare împlinită şi întru totul înflorită! O, tot aşa de frumos şi de măreţ este şi omul cel împlinit în iubire şi în lucrarea ei şi în grăirea ei despre Domnul, despre Cel minunat şi măreţ între sfinţi.
Mă aplec ca un Dumnezeu şi te povăţuiesc mereu. Vin la tine mereu cu sfinţii cei mari şi cei mici, vin să-ţi dau din cer ca să ai din cer, vine Domnul la tine cu sfinţii. O, ce măreţie! Măreţ să fii şi tu, că e cerul cu tine pe pământ, măi poporul Meu. O, pace ţie! Ai grijă să fii ceresc pe pământ, căci cei din cer petrec cu tine în sărbătorile cele pentru ei, iar tu Îmi eşti popas şi aşternut Îmi eşti.
Iubire cu recunoştinţă îţi dau să ai, iar tu mai mult să-ţi ceri şi să-Mi dai, căci Eu sunt Dumnezeul tău, iar tu Îmi eşti fiu, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.
08-12-2014
