Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfricoşatei judecăţi. Praznicul Întâmpinării Domnului

Întăriţi-vă puterea cea sfântă, şi de la ea, puterea trupului, copii care-Mi deschideţi ca să Mă aşez Eu cuvânt peste Ierusalim şi peste pământ. Puterea voastră cea sfântă vine de la lucrul şi apoi de la bucuria de după lucru peste poporul cuvântului Meu. Bucuria aceasta nu se face din orice fel de petrecere a voastră cu Mine şi cu poporul, ci se face când se vede rod ceresc, împlinire de cuvântul Meu peste fiii Ierusalimului, peste toţi, fiilor, şi apoi de la voi şi de la ei peste pământ împlinire de cuvântul Meu. Amin, amin, amin.

O, fiilor, cuvântul Meu care nu se face faptă apoi, aceasta este ceea ce vă îndurerează pe voi. De aceea voi trebuie să învăţaţi mereu, mereu pe poporul cuvântului Meu să fie poporul cuvântului Meu, după cum Eu îl numesc. Amin. Cine poate fi al cuvântului Meu? Este cel care aşează peste el împlinit cuvântul Meu, şi apoi să se facă în firea lui mereu împlinire cuvântul pe care-l rostesc peste el, şi de la această mereu, mereu lucrare voi luaţi puterea cea sfântă, că nu se poate bucurie în Duhul Sfânt fără de puterea care o hrăneşte pe ea. Amin.

Pomenim în cartea Mea din ziua aceasta înfricoşata judecată când Eu, Domnul, Eu, Fiul Omului, în care chip Mă voi arăta şi toţi sfinţii îngeri cu Mine vor fi, Îmi voi face tron de slavă şi voi şedea şi vor sta înaintea Mea toate neamurile pământului, şi le voi pune în dreapta Mea şi în stânga Mea şi voi da fiecăruia după cum le este fapta. Cei ce şi-au strâns la Mine, aceia vor auzi din gura Mea: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu; moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!», iar cei ce şi-au strâns lor, Eu le voi spune lor: «Duceţi-vă de la Mine în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui!». Aceasta este lucrarea pe care o fac Eu prin venirea Mea de azi. Cei ce au fapte şi viaţă plăcută Mie, Eu pe aceia îi îndemn chemându-i spre voi, fraţii Mei prea micii Mei, ca să vă facă vouă bine, iar voi, Mie şi lor, ca să pot să vin mereu, mereu cu grija Mea de mântuirea lor şi a voastră. Aceia sunt binecuvântaţii Mei cărora Eu le voi spune: «Întrucât aţi făcut bine unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut». Amin. Iar cei ce nu au faptă şi viaţă plăcută Mie, Eu pe aceia nu-i aduc spre voi, că aceia îşi strâng lor şi poftelor lor şi deşertăciunii pământeşti, dar le voi spune de pe tronul slavei, după cum şi fac: «Întrucât nu aţi făcut bine unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut». Atunci, cei ce şi-au lucrat viaţă vor avea viaţă veşnică, iar cei ce şi-au lucrat osândă vor avea osândă veşnică, şi aşa se vor alege de-a dreapta Mea şi de-a stânga Mea oile de capre, şi vor auzi fiecare cuvintele Mele cele pentru fapte, căci Eu voi da fiecăruia după cum îi este fapta sa. Amin.

Nu Eu voi judeca pe om, ci faptele lui îl vor aşeza pe el de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea. Voi sunteţi cei prea mici ai Mei, iar cine vă cercetează pe voi, aceia sunt binecuvântaţi de Tatăl Meu, şi nu este peste ei o mai bună şi mai mare binecuvântare ca aceea că pot ei să vă facă vouă, celor prea mici ai Mei, bine şi ajutorare pe calea Mea cu voi, pe calea voastră cu Mine, căci calea aceasta este lucrarea venirii Mele cuvânt pentru orice faptă a omului de pe pământ pe care îl strig îmbiindu-l spre învăţătura vieţii ca să nu fiu Eu vinovat de fapta cea fără de Dumnezeu a omului. Eu sunt Judecătorul Cel drept, şi de aceea îi arăt omului calea cea dreaptă venind spre el cu cuvântul Meu cel învăţător de viaţă şi de cale dreaptă, iar dacă omul nu vrea cu viaţa, Eu nu rămân vinovat de viaţa lui, de lipsa lui de viaţă, de lipsa lui de binecuvântare.

V-am aşezat pe voi, cei prea mici ai Mei, înaintea neamurilor pământului, ca să-şi aleagă singur omul locul lui cel de-a dreapta Mea sau locul lui cel de-a stânga Mea, şi aşa se face ziua judecăţii omului. Eu, Domnul, o fac punându-vă pe voi, cei ce-Mi faceţi venirea pe pământ, înaintea făpturii de pe el şi înaintea neamului omenesc de pe el, căci făptura v-a aşteptat şi vă aşteaptă, şi prin acest semn care sunteţi voi cu crucea venirii Mele pe umerii voştri mici, Eu pot să fac judecata neamurilor, procesul neamurilor; şi după ce voi sfârşi să le încerc prin voi, Eu voi străluci din voi, că Mi-aţi purtat pe umerii voştri mici crucea venirii Mele peste pământ, cuvânt de viaţă peste oameni. Şi după ce voi străluci din voi ca semn al Meu între pământ şi cer, vor plânge toate neamurile pământului şi Mă vor vedea cu voi pe nori de slavă, cu putere şi cu multă slavă de îngeri. Şi atunci cei ce v-au făcut vouă bine vor fi aleşii Mei şi cu glas de trâmbiţă îi voi aduna, şi nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea aşa. Amin. Iar cei ce nu v-au făcut vouă bine după ce Eu v-am aşezat ca semn al venirii Mele cuvânt peste pământ pentru judecata făpturii, aceia vor păţi ca şi cei din vremea lui Noe care nu au crezut, şi care mănâncă şi beau şi se însoară şi se mărită, după cum şi fac, până în ziua când Eu voi străluci din voi, şi apoi, mai înainte de plata lor, ei îşi vor şti plata care-i va lua pe toţi la stânga Mea pentru plata aceasta, şi nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Amin.

Iar voi, copii ai venirii Mele, care aţi fost aleşi pentru slava Mea, voi să lucraţi şi să trăiţi din zi în zi mai mult pentru ea, căci plata lucrului vostru cu Mine va fi strălucirea Mea în voi, şi nu va trece neamul acesta până ce nu va fi aceasta. Amin. Eu, pentru slava Mea v-am creat acum, la sfârşitul timpului omului, şi dintre oameni v-am luat şi v-am creat, căci aţi crezut în Mine şi Mi-aţi lucrat venirea Mea cu judecata neamurilor pământului. Amin.

Şi acum, rugaţi-vă rugător pentru biruinţa Mea şi a voastră, căci vremea este aproape. Fiţi Duh Sfânt în cuvânt şi în faptă ca să se cunoască rodul Meu în voi, iar duhul umilinţei să vă înveşmânteze pe voi, ca toţi fiii Ierusalimului venirii Mele să fie fii frumoşi, căci umilinţa îl face pe om plăcutul Meu. Amin.

Vreau să vă aduc prinos Tatălui pentru lucrul Meu cu voi aşa cum mama Mea Fecioara M-a pus înaintea Domnului la patruzeci de zile după naşterea Mea între oameni, şi când bătrânul Simeon a fost slobozit de zilele aşteptării lui, văzând mângâierea lui Israel prin Duhul Sfânt Care era peste el, văzându-Mă pe Mine Fiu al Tatălui şi Fiu al Omului, pus înaintea oamenilor spre căderea şi spre ridicarea multora, şi semn care va stârni împotriviri. Aşa v-am pus Eu pe voi înaintea Tatălui la patruzeci de ani de la începutul lucrării Mele de cuvânt acum, la sfârşit de timp al omului, şi aţi fost spre căderea şi spre ridicarea multora, şi semn care a stârnit împotriviri atât de mari, fiilor.

Este scris despre Mine că după ce am fost pus înaintea Tatălui, creşteam şi Mă întăream cu duhul, umplându-Mă de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era asupra Mea. Aşa voiesc şi azi să lucrez, şi în voi să fac aceasta, şi să Mă văd în voi şi să strălucesc din voi, că v-am pus semn peste pământ, şi acest semn a stârnit împotriviri, aşa cum a fost şi cu Mine în mijlocul lui Israel.

O, copii din porţi care-Mi auziţi şi Îmi scrieţi cuvântul! Aveţi grijă de lucrul Meu prin voi peste Ierusalim şi peste pământ, ca să pot din cer văzând şi de pe pământ lucrând şi să am grijă de voi ca de cei prea mici ai Mei, şi apoi să le dau binecuvântarea Tatălui Meu la toţi care v-au cercetat pe voi sub greul lucrării Mele purtată de umerii voştri plăpânzi, că voi sunteţi aşa de mici, aşa de mici pe pământ, fiindcă sunteţi ai Mei, şi fiindcă aşa sunt cei ce sunt ai Mei. Amin, amin, amin.

15-02-2004