Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinţilor trei ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan



Între cei din cer este sărbătoare, căci cerul este patria sfinţilor şi viaţă fără de sfârşit, sărbătoare fără de sfârşit, iar în ziua aceasta se sărbătoresc arhiereşte cei trei arhierei strânşi una în cer, Vasile, Grigorie şi Ioan. Eu, Domnul, în mijlocul sfinţilor Mei în cer, aşa cobor pe pământ cuvânt, din mijlocul sfinţilor Mei, şi cu ei cobor. Precum în cer, aşa şi pe pământ este priveliştea Mea cu sfinţii, dar cele ce se văd sunt acoperământul nevăzutelor lui Dumnezeu, care sunt din vecii ca şi Dumnezeu.

Cuvânt arhieresc coboară azi pe pământ, cuvânt cu putere. Binecuvântare arhierească rostesc Eu, Domnul, peste poporul cuvântului Meu, care-Mi face primirea când vin şi cuvintez. Se miră mulţi că Dumnezeu grăieşte cu oamenii pe pământ, dar a venit această vreme, care este scrisă să vină, iar cine ştie să citească în Scripturi, acela ştie să şi înţeleagă, fiindcă înţelepciunea creşte în cei ce citesc de la Dumnezeu, precum este scris pentru cei ce cu de-amănuntul cercetează cartea ca să ştie, şi ca să se aşeze în sfinţenie cei care citesc de la Dumnezeu.

Mă fac cuvânt peste pământ ca să-l înţelepţesc pe om şi mult să-l înţelepţesc şi mult să crească înţelepciunea Mea pe pământ şi în om. E greu să-l dau deoparte pe om cu înţelepciunea lui, după ce el stă de şapte mii de ani mai mare ca Dumnezeu prin neascultarea lui de Dumnezeu. Nu ascultă de Dumnezeu omul, îi este greu să asculte. Îi este greu şi lui Dumnezeu de la atâta neascultare a omului.

Mă trimite Tatăl pe pământ cuvânt şi stau pe nori de slavă şi-Mi las glasul auzit, ca să fie aşezat în cartea sa cuvântul Meu şi să fie împărţit ca să crească înţelepciunea lui Dumnezeu peste oameni pe pământ. Grăiesc duios, căci cel îndurerat este duios, este aplecat, este blând, iar altă faţă nu are cel îndurerat, după adevărul acestui cuvânt, după înţelesul lui Dumnezeu al celui îndurerat.

Durerea după Dumnezeu, aceasta aşteaptă să vadă pe pământ sfinţii Mei. Acest fel de durere Mă aduce pe Mine lângă om ca să fiu pe pământ cu oamenii şi să pot grăi lor cuvântul durerii Mele după om. O, nu e bine numai Domnul să aibă durere după om, ci e bine să aibă şi omul durere după Dumnezeu. Eu dacă am durere sunt duios, sunt aplecat, sunt blând, şi tot aşa şi grăiesc cu omul. A ajuns să fie rugăciunea lui Dumnezeu înaintea omului mai mare, mult mai mare şi mult mai multă decât rugăciunea omului înaintea Domnului, în timp ce sfinţii Mei aşteaptă după Mine, aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie pentru ca să se întregească numărul celor scrişi în cartea vieţii fii ai veşniciei cu Domnul şi să înceapă sărbătoarea zilei Domnului, biruinţa cea de la sfârşit, biruirea celui din urmă vrăjmaş al Domnului, şi apoi slava veciei peste tot şi peste toate. Amin.

Pace ţie, poporul Meu! Dacă nu te-aş fi zidit, dacă nu te-aş fi avut, la cine ar fi fost să vin ca să pot să vin cu acest cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp? O, mulţi se bucură cu duhul că Eu sunt şi că tu eşti al Meu şi că pot să vin la tine pe pământ cuvânt ca să Mă ia de la tine cei ce Mă caută şi Mă află aici venind şi cuvântând. E mare minune lucrarea Mea cu tine pe pământ cuvânt, numai că această minune este pentru cei ce cred. O, dacă cei ce se cred cu Dumnezeu, dacă ar citi ei cu de-amănuntul Scripturile cele despre Mine le-ar creşte înţelepciunea cea de sus şi s-ar aşeza în legile credinţei şi ale sfinţeniei pentru Domnul, căci este scris: «Îl vor vedea pe Domnul numai cei ce sunt asemenea Lui, şi fără de sfinţenie nimeni nu va vedea pe Domnul».

Sfinţii Mei cei trei ai zilei de azi aşează acum lângă grăirea Mea de azi cuvântul lor de iubire şi de zidire a bisericii Mele şi stau înaintea Mea cu rugă dulce, că-Mi văd durerea şi dorul, şi sunt asemenea Mie cei ce-L văd pe Domnul şi sunt ei sfinţii Mei. Amin.

— Iubirea de Tine, o, Doamne, ne-a fost durerea, iar durerea de Tine ne-a fost iubirea şi ne-a ţinut mereu în lucrul Tău cel sfânt al zidirii bisericii Tale cât am stat lucrători ai Tăi pe pământ, iar acum în cer stăm rugători înaintea Ta pentru truda Ta cea multă, Doamne, pentru paza bisericii, pe care o mai ai cu adevărat prin multa Ta lucrare peste cei credincioşi, şi apoi pentru învierea multora prin credinţă, Doamne. Tu eşti Semănătorul, iar omului trebuie să-i odrăslească şi să-i crească şi să-i rodească credinţa, Doamne, iar credinţei îi trebuie hrana ei apoi, şi în ea pe toate ale creşterii ei.

O, eşti îndurerat şi eşti duios şi aplecat şi blând. Frumoasă este viaţa şi faţa şi purtarea celui ca şi Tine îndurerat, şi ne rugăm de oameni să caute cu durerea aceea care seamănă cu a Ta, căci durerile pe care le au ei sunt plata păcatelor lor, nu sunt ele durere după Dumnezeu, o, nu sunt.

Îi îndemnăm pe oamenii de pe pământ şi le spunem lor aşa: Citiţi şi cercetaţi cu de-amănuntul sfintele Scripturi şi cereţi de la Dumnezeu înţelepciunea cea din ele a Duhului Sfânt, Care nu Se dă cu măsură celor ce cred şi caută după Domnul. Dacă vreţi să vă aşezaţi viaţa pe cale, nu uitaţi că numai una este calea vieţii: Iisus Hristos, iar cuvântul Lui este scris în Scripturi, şi trebuie cercetat cu de-amănuntul cuvântul Lui. O, iată-L pe Domnul apoi venind cuvânt pe pământ cu mult duh de trezire, cu multă învăţătură de viaţă şi de veghe pentru viaţă, şi nu e mult cuvântul Lui cel de azi, căci viaţa, ca să fie ea, are nevoie de multă, multă veghe din cer peste ea, şi are mereu, căci de pe pământ nimeni nu veghează peste om ca să aibă el viaţă şi să nu cadă de pe calea ei apoi.

Pe pământ oamenii citesc cărţi şi reviste şi ziare scrise de oameni. O, fii ai oamenilor, citiţi cărţile sfinţilor, nu ale oamenilor! Citiţi de la Dumnezeu şi de la sfinţi, căci diavolul este împărat mare peste voi şi nu-l puteţi păcăli decât desprinzându-vă de el cu viaţa şi cu pasul, ca să fugă el de voi apoi. Diavolul se teme numai de sfinţi. Nu-i place lui cu omul sfânt, şi îi place cu cel păcătos, cu cel despărţit de Domnul prin păcat, iar noi, sfinţii Domnului, am zidit pe pământ pe Domnul în om şi ne-am luptat cu diavolii ca să-i smulgem de sub ei pe oamenii furaţi de ei, căci omul este zidirea lui Dumnezeu prin sufletul lui, care este de la Dumnezeu în trupul omului.

O, Doamne, rostim binecuvântare arhierească peste poporul cuvântului Tău. Întăreşte-l pe el mereu, căci el este în slujba Ta aşezat, şi aceasta are el de lucrat pe pământ, şi are de împărţit pe Domnul la oameni când Tu vii şi le pui pe masă hrană din cer, şi pe care ei trebuie s-o împartă peste tot, ca să aibă cei ce caută şi să mănânce ca să crească în ei înţelepciunea Ta, o, Doamne, căci aşa este scris pentru cei ce iubesc sfinţenia Ta în ei. Amin.

O, ridică-Te cu armie cerească în zilele acestea de cumpănă peste neamul român şi smulge, Doamne, minciuna şi pe slujitorii ei, care s-au aşezat pe tronul ţării cu lucrarea minciunii. Ţara română este ţara Ta, nu a lor, nu a celor mincinoşi. O, scoală-Te şi ia-Ţi vitejii şi curăţă cu ei de duşmanii ei această patrie, şi le dă ochi cereşti românilor ca să se ridice şi să dea de peste ei pe cei ce pun la cale răul ei ca să fie ea ţara lor, dar ea este ţara Ta şi vor da de Tine deasupra ei cu veghe şi cu sfinţii şi vei birui Tu pentru ea, căci aşa este scris pentru ea, iar Tu eşti Dumnezeul ei, o, Doamne.

Iar acum Te rugăm cu duh duios, e vremea dreptăţii Tale şi scoală-Te cu toate puterile şi oştirile cereşti şi fii Tu Dumnezeul ei, biruitor pentru ea, Domnul, Care împărăţeşte pe acest tron, căci ţara română este tronul Tău, pe care stai cuvântând cuvântul Tău cel de la sfârşit de timp, şi trebuie s-o dezrobeşti, Doamne, şi s-o ridici pe ea în slava Ta, în duhul iubirii de Dumnezeu. Aceasta ne este stăruinţa înaintea Ta în ziua noastră de serbare între sfinţi. Amin.

— O, amin, amin grăiesc peste neamul român: voi da întărire şi putere din cer cârmaciului acestui neam, ostaşului Meu, care stă la cârma neamului român veghind cu mare iubire de neam. Îl voi îmbrăca în putere de sus să înfigă ancora şi să scoată corabia din primejdie, aruncând spre cer nădejde mare şi înfigând salvarea pământului român în Duhul Domnului ca să nu piară, ca să nu se răstoarne corabia în vremea acestei grele furtuni, şi apoi să ridice spre cer mersul corăbiei şi să lase ancora în mâinile Mele, căci Eu, Domnul, sunt pe catarg şi veghez învăluit în curcubeu, iar sfinţii Îmi dau slavă şi aşteaptă biruinţa Mea cea mare din mijlocul pământului şi neamului român, căci Tatăl M-a trimis aici, de unde am lucrat la început, iar acum se uneşte începutul cu sfârşitul şi-Şi ridică Domnul pe culmi biruinţa Sa, iar omul cel îndărătnic să se umilească. Amin.

Grăiesc şi spun: pământul şi neamul român sunt în planul lui Dumnezeu cel pentru sfârşit de timp şi pentru biruinţa Domnului peste popoare, şi toate limbile şi noroadele toate vor privi la slava Mea cea de la sfârşit de timp şi vor căuta după ea şi-Mi vor da slavă, căci vor cunoaşte pe Domnul, precum este scris, şi se vor sui aici şi vor lua învăţătura vieţii de pe munte înalt, vor lua din râul vieţii, căci din el se va adăpa pământul tot şi va odrăsli cer nou şi pământ nou, şi aceasta vesteşte acum Duhul Adevărului. Amin.

O, pace ție, popor al cuvântului Meu! Ia-Mă și Mă împarte și Mă dă peste tot! Eu sunt Alfa şi Omega, iar tu eşti sluga Mea de care Mă sprijin. Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce vin la tine, ca să vin. Amin, amin, amin.

12-02-2014