Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a şasea după Sfintele Paşti, a orbului, şi sărbătoarea naşterii sfintei Virginia



Eu sunt Alfa şi Omega, Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Eu sunt Fiul lui Dumnezeu Savaot, una cu Tatăl, Făcătorul cerului şi al pământului. Eu sunt Cel ce sunt. Bat şi Mi se deschide când este veghe pentru venirea Mea, când este aşteptare ca să vin. Vin pe pământ cuvânt, ca şi la început. Vine unda şi Mă ia, vine dorul şi Mă poartă, vine lucrul Meu cel mult, pe care-l am de lucrat pe pământ şi peste om.

Locuieşte pe pământ lucrul Meu cel mult, iar pentru aceasta am loc pregătit, Mi-am pregătit ca să am şi ca să lucrez. Când cineva îşi plănuieşte o lucrare mare şi multă pe pământ în mijlocul oamenilor, îşi face rost pe pământ de un loc şi îşi construieşte o casă şi se întinde apoi în jurul ei cu lucrarea sa în lung şi în lat şi îşi aşează rodirea cu care voieşte să se arate şi s-o împartă apoi oamenilor, spre folosul său şi al oamenilor. Aşa lucrez şi Eu, şi Mi-am făcut pe pământ locuinţă pentru lucrul Meu cel mult şi Mi-am tocmit lucrători şi grăiesc cu ei şi le spun lor cuvântul Meu şi lucrul lui cel mult. Izvor de apă izvorâtoare este cuvântul Meu peste pământ din locul Meu de lucru. Cei ce se cred deştepţi şi ştiutori între oameni pe pământ, aceia iau în râs acest izvor de cuvânt şi nu stau să gândească şi să socotească şi să ştie apoi să înţeleagă venirea Mea cuvânt peste pământ. Mă uit la ei cum se uită ei în cuvântul Meu şi cum îl socotesc pe el cu mintea lor, iar ei se cred deştepţi când spun că e omul făcător al acestui cuvânt. O, nu e omul, e Domnul cu omul în grăire pe pământ, e Cel ce a făcut cerul şi pământul şi omul, e Cel ce Se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, e glasul Domnului peste pământ. E Cel ce a proorocit acum două mii de ani cu însăşi gura Sa că va glăsui peste pământ şi Îl vor auzi şi cei din morminte şi vor tresări la glasul Lui.

O, dacă voi, cei ce vă numiţi deştepţi şi ştiutori, dacă voi daţi deoparte ca pe o făcătură omenească acest cuvânt, care izvorăşte din gura Fiului lui Dumnezeu, atunci voi condamnaţi pe toţi acei peste care a grăit prin vreme Domnul pe pământ şi rupeţi dintre cărţi cartea istoriei lui Dumnezeu cu omul. O, nu mai aveţi pretenţie că sunteţi deştepţi şi că ştiţi. Mai bine ar fi să căutaţi să tremuraţi la glasul Meu, decât să grăiţi fără de minte şi fără de cunoştinţă de Dumnezeu, căci trufia voastră vă orbeşte mintea. O, de când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, de atunci e orb omul, de atunci nu ştie omul să-L vadă pe Domnul. E orb din naştere omul. Nu se cade, oare, să vin şi să Mă apropii de el şi să-i vindec vederea?

O, cât de departe este pământul de cer, atât de departe este de Dumnezeu omul. Eu însă sunt lângă om mereu, aproape sunt de el, de cel orb, şi ce-ar face el dacă n-aş fi Eu lângă el, lângă orbirea lui cea din naştere orbire? Nu Mă aştept să creadă omul în lucrul şi în cuvântul venirii Mele celei de acum pe pământ, dar Mă aştept să-i vindec ochii şi să vadă pe Cel dispreţuit de el, pe Domnul, Care cuvintează şi dă viaţă făpturilor şi le dă hrană şi le dă bucurii. Când perdeaua cea de taină dintre Mine şi om va fi trasă în lături, tot omul Mă va vedea, ca să-L vadă oamenii pe Cel pe Care L-au numit că nu este Dumnezeu şi că este numai omul. O, zadarnic spune omul că numai omul este. Omul piere şi nu mai este apoi. Cel ce piere nu este cel ce este. E orb cu ochii minţii omul. A întins mâna să ia ştiinţă de la Dumnezeu, dar tot nu ştie omul. El ştie doar să moară, nu să ştie. Nu Mă aştept să creadă omul în Cel ce stă nevăzut de ochii lui, dar Mă aştept să cadă despărţitura dintre om şi Mine, dar nu numai pentru fiecare om în parte, ci şi pentru cei ce-şi poartă trupul încă, şi toate trupurile se vor scula din ţărâna pământului ca să-L vadă pe Domnul cu ochii trupului când orbirea nu va mai fi peste om, ci va fi judecată pentru necredinţă, pentru nedragostea omului.

Cine îl orbeşte pe om? Ştiinţa îl orbeşte şi îl îngâmfă ca să nu vadă. Cei ce ascultă de ei înşişi şi de ştiinţa minţii lor, de ceea ce omul a furat de la Dumnezeu prin neascultare şi prin nesupunere, aceia au orbire între ei şi Dumnezeu. Dar ce să facă omul? Cum să vadă? Cum să-şi vindece vederea pierdută încă de la naştere? Să se nască de sus omul. Aceasta am spus Eu când am venit pe pământ acum două mii de ani. Am spus că dacă împărăţia lui Dumnezeu nu va intra în om şi nu va învia în om, atunci omul nu va avea parte de naşterea cea de sus şi de vederea pentru cele de sus.

O, omule, ai deasupra ta pe cele de sus, pe cele de deasupra ta, care plutesc şi n-au aşternut să se aşeze. O, deschide-te! Lasă-te făcut şi purtat de cele de sus, de cele de deasupra ta! Eşti mărginit, şi tu nu te vezi că eşti mărginit. Dacă n-ai fi mărginit ai auzi glasul Meu de peste tine şi ai şti să-L cunoşti şi să-L vezi pe Dumnezeu, Care Se poartă pe lângă tine şi-ţi dă viaţă din viaţa Lui. Vai celui ce nu-şi cunoaşte mărginirea! Vai celui ce zice că vede când el este mărginit!

Treceam cu ucenicii din loc în loc acum două mii de ani, şi a stat în calea noastră un orb din naştere, cunoscut de toţi orb, şi M-au întrebat ucenicii: «Cine, Doamne, a păcătuit? El, sau părinţii lui de s-a născut el orb?». O, el n-avea cum să fi păcătuit mai înainte de naşterea lui, şi le-am răspuns lor: «Nu de la păcat s-a născut el orb, ci ca să se arate acum într-însul lucrările lui Dumnezeu, căci Eu câtă vreme sunt în lume Eu sunt lumina lumii». Am scuipat apoi în ţărână şi am făcut tină din scuipat şi am uns cu tină ochii celui orb, şi M-am smerit mult apoi, de l-am trimis să se spele la izvorul Siloamului, şi s-a întors văzând.

O, cum aş putea Eu să-i fac pe oameni să creadă că Eu sunt Cel ce vin cuvânt pe pământ, cum, când cei de atunci au văzut desluşit vindecarea celui orb din naştere, care a văzut apoi cu ochii lui pe Dumnezeu, dar ei au rămas pe mai departe orbi, de n-au crezut şi n-au văzut şi n-au putut vedea aşa cum M-a văzut femeia samarineancă în ziua când am grăit cu ea la fântâna lui Israel?

O, cât de mărginit este cel necredincios şi câtă vedere îi striveşte lui necredinţa lui! Iată, nevederea omului vine de la necredinţa lui. Cei ce au stat cu Mine o vreme lângă acest cuvânt şi şi-au strâns necredinţă apoi, o, au orbit aceia de tot, au orbit ajutaţi de necredinţă. Am vindecat ochii celui orb din naştere şi l-au dat afară din sinagogă iudeii, iar Eu, găsindu-l, l-am întrebat: «Crezi tu în Fiul Omului?», iar el Mi-a zis: «Cine este El ca să cred într-Însul?». I-am zis: «L-ai văzut. El este Cel Care vorbeşte cu tine acum», şi închinându-se Mi-a zis: «Cred, Doamne!».

O, voi, cei care aţi căzut din Dumnezeu prin orbire de la necredinţă, nu vă miraţi că bâjbâiţi fără de capăt căutând calea, după ce v-aţi pierdut de pe ea prin duhul necredinţei, căci iată, necredinţă este orbirea. O, n-a fost învăţătură mai vie şi mai dulce şi mai învietoare ca şi învăţătura Mea lăsată peste oameni atunci şi acum. Am lucrat-o cu fapta înaintea celor necredincioşi, dar trufia lor îi ţinea orbi de tot, îi ţinea în necredinţă. Iată, abia, abia Mi-am putut face în zilele acestea un mănunchi de ucenici care au lăsat mamă şi tată, fraţi şi surori, soţi şi soţii şi copii şi ranguri şi au primit peste ei cuvântul Meu, cuvântul naşterii de sus a omului, harul credinţei sfinte pentru vederea celor de sus. Îi hrănesc pe ei mereu, mereu cu cuvânt împotriva necredinţei, care-l ţine pe om departe de Dumnezeu sau îl desparte de Mine după ce Mă urmează. O, fericiţi sunt cei atinşi de harul cel de sus, de credinţă şi de vederea ei, dar aceştia trebuie să vegheze mereu de sus apoi, ca nu cumva să-i prindă de jos necredinţa şi să-şi piardă vederea şi să cadă în întunericul cel mai din afară, în adâncul necredinţei, unde sunt aruncaţi toţi cei care nu se dau locuinţă împărăţiei lui Dumnezeu în ei, căci necredinţa este orbire, este întunericul în care cade omul.

E sărbătoare de cuvânt şi de vindecare de necredinţă peste om, prin pilda Evangheliei Mele născută acum două mii de ani din vindecarea celui orb din naştere şi căruia i-am zidit ochi când M-am întâlnit cu el în pământul lui Israel. Am grăit în mijlocul tău cuvânt de sărbătoare vindecătoare, măi poporul Meu de la izvor, şi cade în duminica aceasta zi de pomenire a naşterii pe pământ a trâmbiţei Mele Verginica acum nouăzeci de ani. Ne-am adunat în preajma ei, Noi, cei din cer, şi stăm la masă de cuvânt aici şi privim harul acelei zile când ea a luat trup pe pământ între oameni şi avea să fie ea apoi trâmbiţa Mea, cuvântul Meu peste pământ. Vreme cu durere a fost vremea când ea s-a născut, că au venit atunci hoţii şi au furat pe rupte din turma bisericii, iar pe cei rămaşi i-au băgat la chinuri şi la prigoană, dar au rămas ai Mei cei cărora li s-a încercat credinţa. A crescut apoi Verginica şi am aşezat în ea minune mare, glasul Meu trâmbiţând din gura ei peste cei cărora aveam să le vestesc că am venit pe pământ cuvânt şi că le grăiesc lor cuvântul Meu. Am ales dintre ei apoi, am ales fii credincioşi şi tot mai credincioşi şi am lucrat peste ei şi cu ei repararea celor dărâmate de hoţii de suflete şi Mi-am aşezat la loc orânduiala cea din părinţi şi nestrămutarea sărbătorilor sfinţilor, căci potrivnicul, omul cel necredincios a umblat mereu cu împlinirea proorociilor spuse din vreme pentru lucrarea celor necredincioşi, dar este proorocie pentru toată repararea, pentru tot ce strică omul din cele ale Domnului pe pământ.

Iată bucurie pentru cei din cer, căci am aici pe părinţii cei sfinţi la masă acum, pe cei care au avut harul Meu cu ei pe pământ, de Mi-au aşezat biserica pe piatră, căci am reparat prin poporul lui Verginica piatra cea clătinată a bisericii părinteşti, aşezarea la loc a pomenirii sfinţilor şi a sărbătorilor toate aşa cum vin ele din părinţi.

Mângâiere şi bucurie, o, Verginica Mea! Bucură-te la vederea celor mai mici ai poporului Nostru din zilele acestea, căci cu tine am început trâmbiţarea ca să-Mi adun un popor, şi iată, avem popor credincios, pe care-l învăţăm mereu, mereu duhul statorniciei în bucurii şi în furtuni, căci drumul slavei Mele cu poporul Meu cel de acum e mult duşmănit, dar cuvântul Meu Îmi creşte poporul şi Mi-l ţine la piept, iar tu ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat şi Mi-am vestit venirea, şi iată sărbătoare pentru tine în mijlocul celor mai mici ai poporului cel credincios venirii Mele de azi, Verginica Mea.

— Eu, Doamne, privesc dulce acum, privesc cu duh de mângâiere, Doamne, privesc acest pripor, pe care Tu Ţi-ai făcut adăpost şi venire slăvită acum, la sfârşit de timp. Privesc şi mă uimesc cu sfinţii toţi văzând adăpostul cel de vreme rea, de vreme lumească, Doamne, adăpost pentru cei ce-Ţi poartă venirea şi lucrarea. O, ce frumos este aici, Doamne! Tot aşa de frumoşi trebuie să fie şi cei adăpostiţi aici de cuvântul Tău, de mâna Ta cerească. Le spun lor taină mare în ziua mea de serbare, le spun celor născuţi aici din cuvântul Tău şi din dragostea de Tine şi de ei a celor puşi de Tine să-Ţi îngrijească venirea şi locul ei şi pe poporul cel mai mic, născut prin lucrarea Ta cu ei, le spun celor născuţi şi casnici acum aici, în acest pripor, în care Tu Ţi-ai adăpostit mieii:

O, fiţi sfinţi cu credinţa şi cu credincioşia faţă de Domnul şi faţă de cei ce vă dau mereu pe Domnul. Aşezaţi-vă tot timpul frumos în inima lor, căci ei sunt măsura. I-a făcut Domnul măsură şi sunteţi măsuraţi prin ei, prin purtarea voastră înaintea Domnului şi înaintea lor. Dar cei ce se ascund de ei, ce fac aceştia? Aceia aşa sunt şi faţă de Domnul şi aşa sunt socotiţi, şi îi scrie Domnul pe ei ca şi pe Adam, care s-a ascuns de Domnul în rai. O, e mare biruinţă mântuitoare să staţi bine în inima lor, a celor prin care vă măsoară Domnul, dar bine după adevăr să staţi, că nu după ochi se poate aici, nu după neam, nu după ce poate omul, ci după adevăr şi după aşezarea în voi a Domnului, a slavei Domnului, a strălucirii Lui, şi tot ca ea trebuie să fie de frumos cel ce o poartă în el, iar voi fiţi sfinţi cu credinţa şi cu credincioşia şi cu jertfa, fiilor, dar fără să măsuraţi voi. O, învăţaţi, învăţaţi să nu măsuraţi voi, căci Marta a dat să măsoare ea pentru sora ei şi n-a fost frumos cum a măsurat ea. Fiţi fiecare plin de bucurie să vă jertfiţi pentru tot ceea ce este de împlinit, iar curatul jertfei stă în această taină: să nu măsuraţi voi nici pentru voi, nici pentru fraţii voştri, căci omul săracul e învăţat să-şi fie părtinitor şi caută cu şperţ, bietul de el, dar voi învăţaţi să fiţi ca în cer, curaţi cu inima şi cu fapta şi cu cuvântul şi cu jertfa, în toată iubirea, şi nu cu jumătatea ei, căci întreagă trebuie folosită şi dăruită măsura cea pentru Dumnezeu şi pentru fraţi, iar cea primită să n-o măsuraţi voi, ci umiliţi-vă pentru voi, ca să fiţi frumoşi, fiilor. Eu această taină am dorit să vă desluşesc în ziua mea de serbare, ca să învăţaţi voi din ea să vă aşezaţi tot timpul frumos în inima celor ce vă poartă în ei spre Domnul. Cărarea voastră spre Domnul sunt ei, precum ei sunt cărarea Domnului spre voi. Învăţaţi să preţuiţi această cărare, învăţaţi-vă cu această măsură, căci cum sunteţi în ei, aşa şi în Domnul sunteţi, o, fiilor.

Eu, Doamne, atât am cuvântat, atât mi-a fost cuvântul şi dorul cu care l-am adus ca să se aşeze el în inima celor purtaţi spre Tine de inima celor purtători de Tine şi de fiii alegerii Tale. Îţi mulţumesc acum cu mare aplecare, cu multă duioşie, cu mare mângâiere pentru Tine, Stăpâne scump, pentru toată iubirea Ta, cu care îi porţi şi îi hrăneşti. O, dă-le lor numai de sus duhul care să-i poarte pe ei, că pe pământ e orbire mare în toţi oamenii, fiindcă e necredinţă în oameni, Doamne. O, dă-le lor strălucită mult împărăţia Ta în ei, până ce ea va orbi orbirea celor de pe pământ, ca să pună în oameni vederea vederilor de sus, vederea slavei Tale, Doamne, şi a slavei sfinţilor Tăi, căci Tu cu sfinţii vii. Amin.

— Smerenia ta cea fără de hotar şi dragostea ta cea mare pentru Mine şi pentru oameni, acestea Mi-au dat putere şi loc în tine cu venirea Mea şi cu toată lucrarea ei, o, Verginica Mea, o, trâmbiţa Mea cea de apoi! Binecuvântăm laolaltă toţi cei care sărbătorim aici acum din cer, binecuvântăm colina din deal, priporul pe care l-am înconjurat pentru cei mai mici ai poporului Meu ca să-i hrănesc aici cu cuvântul Meu şi ca să cresc Eu în ei prin această hrănire, ca să fie ei întru Mine mereu.

O, binecuvintează, Ierusalime, pe Domnul Dumnezeul tău şi închină-te Lui în duh şi în adevăr! Stai la sfat ceresc frate cu frate, măi poporul Meu, stai în adunare frăţească şi învaţă taina închinării în duh şi în adevăr, căci în Dumnezeu sunt cei ce se închină în duh şi în adevăr oriunde s-ar afla ei între pământ şi cer. Şi voi sta de vorbă cu cei ce-şi fac zidiri de închinare şi le voi desluşi lor că nu pentru slava Mea zidesc ei zidiri în numele Meu, ci pentru slava lor, căci Eu n-am iubit pe pământ pe cele făcute de oameni ca să fie pentru Mine locuri de închinare, ci am iubit pe cei ce se închină în Dumnezeu. Amin.

O, pace ţie, poporul Meu de la izvor! Vine sărbătoarea Duhului Sfânt şi vin la izvor închinători. Să vină şi să înveţe! Amin. Să vină şi să Mă bucure învăţând venirea lor la Dumnezeu şi închinarea apoi! Le împuternicesc paşii cu binecuvântare mare şi-i voi scrie în cer pe toţi cei care se strâng sub slava cuvântului Meu în zi de sărbătoare de Rusalii, zi de mare sărbătoare a celor din cer, aici, cu cei ce se strâng la izvor din patru zări.

Pace ţie, poporul Meu! Binecuvintez jertfa ta cea pentru pregătirea strângerii la izvor a celor ce vin spre închinare în Dumnezeu. Amin.

Sfârşesc cuvântul Meu din această zi. Eu sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin.

09-06-2013