Cu durere fără de mângâiere Mă fac cuvânt, şi cu el îi străpung pe cei din porţi, ca să intru pe porţi în carte. Amin.
Stau deasupra grădiniţei cuvântului Meu şi Mă fac auzit de voi, copii care sunteţi porţile Mele spre poporul Meu de azi. Sunteţi tare, tare neputincioşi, iar Eu vă strivesc acum şi mai mult cu coborârea Mea, şi Mi-e milă de voi cu durere fără de mângâiere, copii duruţi ca Dumnezeu şi nu ca omul. Suferinţa Mea dumnezeiască să fie în voi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, căci Eu vreau să fiţi frumoşii Mei, că nimic nu-l poate face frumos pe om decât umilinţa mărturisitoare şi suferinţa cea după Dumnezeu, suferinţa Mea în voi, copii de sub povară, că grea povară e venirea Mea şi nu am pe pământ cui să spun suferinţa Mea şi a voastră, şi nu am cum să scap de durerea cea fără de mângâiere, nici Eu, nici voi, dar nu uitaţi că durerea e puterea sfinţilor şi răbdarea lor şi, apoi, cununa lor. Amin, amin, amin.
Grăiesc aşa cum pot, şi Mă fac auzit. Grăiesc aşa cum puteţi şi voi să Mă purtaţi, să Mă auziţi, şi nu pot să grăiesc cu toată puterea durerii Mele, că voi sunteţi plăpânzi de tot, şi vreau să Mă puteţi purta cu coborârea Mea pentru hrana şi mângâierea poporului Meu cel mititel. O, ferice de cel mititel, că acela e purtat pe umerii Mei cei blânzi, şi pentru el trudesc şi din cer şi de pe pământ, şi din greu trudesc pentru el, şi l-aş voi pe el înlăcrimat de dragostea Mea din el, căci cine iubeşte pe Dumnezeu, acela plânge de dor şi de dragoste, fiindcă numai dragostea de Dumnezeu plânge după Dumnezeu cu umilinţă mărturisitoare, fiilor copii. Acum Eu, Domnul, vă îmbrac în duhul puterilor cereşti ca să puteţi sta înaintea Mea şi să Mă apropii cu glasul Meu cel de deasupra grădiniţei cuvântului, şi care vă străpunge acum trupuşorul şi duhul vostru slăbit de greul vremii venirii Mele, căci tot mai îndurerat vin când vin, şi tot mai greu grăiesc când grăiesc, şi Îmi ascund cât pot greul şi dau să-Mi hrănesc poporul, că e sărbătoarea cea de doisprezece ani a pecetluirii cu sfinţenia Mea a Sfintei Sfintelor Mele de început nou peste pământ, căci la sfârşit se sfârşeşte cu începutul ca să fie iarăşi început, precum este scris despre naşterea din nou a lumii, despre taina cerului cel nou şi a pământului cel nou, copii striviţi sub venirea Mea de la sfârşit de timp. Duhul rău lucrează cu grabă, şi tot aşa voiesc şi Eu, Domnul, să lucrez, ca să am popor ascultător, căci Eu Mă umilesc cât nu-şi poate omul închipui, şi doresc cu dor mult şi lung să am om în care să Mă împlinesc aşa cum sunt Eu, şi apoi să vadă neamul omenesc pentru ce M-am făcut Eu Fiu al Omului. Amin, amin, amin.
O, dacă Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului, omul de ce nu poate să se facă fiu al lui Dumnezeu? Aceasta este durerea Mea cea fără de mângâiere şi din care-Mi nasc cuvântul peste pământ. Aceasta este suferinţa Mea dumnezeiască, şi de aceea e povară venirea Mea peste cei ce Mă poartă când vin, şi nu vrea omul să se facă fiu al lui Dumnezeu ca să-Mi înţeleagă suferinţa Mea pentru el, pentru căderea lui din rai. Îmi fac cu mare greu coborârea, şi în mare umilinţă Mă aşez ca să pot să vin să-ţi dau hrană din cer, poporul Meu Ierusalim, şi voiesc tot mai cu ardoare să iubeşti şi tu măcar cât Mine, Domnul tău, umilinţa cea ziditoare de Dumnezeu în tine, copil micuţ de la sfârşit de timp. Şi dacă-ţi zic micuţ, îţi zic aşa că te voiesc copil înaintea Mea, ca să te vadă neamul omenesc că meriţi împărăţia cerurilor, care este a celor mici, căci Eu Mă micşorez mult de tot, şi fac aceasta ca să te învăţ cum să trăieşti, cum să iubeşti pe Dumnezeu, Care vine la tine cu viaţă în cuvântul Său, poporul Meu. O, te-aş hrăni mereu, mereu, şi mult, dar am ajuns în neputinţă, fiule mic, că n-a fost de la începutul lumii mai mare durere pe Mine ca şi acum când am de încheiat Scripturile, iar duhul cel potrivnic nu mai vrea să-l lase pe om să se gândească la întoarcerea lui întru Mine, ci, din contra, îl goleşte de tot de adevăr, căci Dumnezeu este adevărul, nu omul. Cine vorbeşte despre adevăr, acela nu mai ştie că Dumnezeu este adevărul şi nu omul şi nu mintea şi nu fapta omului care este slab prin acestea ale lui şi prin care nu vrea să iubească adevărul care înseamnă Dumnezeu. Amin.
O, Mi-e drumul greu şi tot mai greu de la Mine şi până la tine, poporul Meu, şi nu pot, fiule, să grăiesc despre greul Meu, şi suspin cu el în Mine şi în locaşurile Mele, şi cu duhul frânt de suferinţă, aşa Mă port spre tine şi îţi dau din viaţa Mea şi te rog cu cuvântul să Mă miluieşti cu viaţa ta în viaţa Mea, cu dragostea ta cea fără de greşeală în ea, poporul Meu. O, Mă tare doare de la fiii veacului acesta, de la fiii lumii, şi am spus în şoaptă spre cei ce aud glasul Meu de peste pământ că dragostea este fără de păcat şi că ea nu păcătuieşte, dar lumea Mă chinuie şi Îmi pune sub păcatul ei cuvântul prin care Eu am făcut lumea la început şi la sfârşit. O, dragostea nu păcătuieşte, iar când păcătuieşte, ea nu este dragoste, ci este păcat. Voi însă Îmi sunteţi fii, căci sunteţi micuţi, iar cei micuţi stau curaţi în faţa Domnului, ca floarea care împarte miros sfânt în jur, căci Eu v-am învăţat pe voi să trăiţi cereşte şi nu pământeşte pe pământ, fiindcă Eu vreau să înnoiesc pământul şi lumea, şi Îmi trebuie sămânţă pentru această împlinire.
Căutaţi să aveţi lucruri puţine pe pământ, că veţi vedea curând cum vor fi mulţimi de oameni împiedicaţi de toate câte au să-şi ia salvarea cea de la Mine, că nu se vor îndura de toate câte au, şi atunci vor rămâne acelea toate, dar ei nu vor rămâne cu ele. Căutaţi să aveţi duh umilit, şi să vadă fiii veacului acesta că voi sunteţi copii şi că aveţi pe Dumnezeu în voi.
O, fiilor mici, lângă fiii veacului acesta să nu staţi fără faţa Mea în voi, să nu staţi goi de Dumnezeu, să nu staţi singuri, şi să staţi mănunchi, ca să nu vă strice faţa Mea din voi fiii veacului acesta. O, nu se poate să las Eu de la Mine când voi staţi în faţa fiilor veacului acesta. Nu se poate, fiilor, să lucrez Eu aşa prin voi în faţa fiilor lumii, care sunt ca lumea şi nu ca Mine. Dacă nu puteţi sta ca Mine şi cu Mine şi mănunchi, nu staţi faţă în faţă cu fiii veacului acesta, că Eu nu pot să am statură ştirbită, pătată, stricată şi primejduită de statura voastră întru Mine, care ar lăsa de la ea în faţa fiilor lumii. E zi de mare sărbătoare de învăţătură, căci legea sfinţeniei şi a staturii neştirbite, nepătate, neprimejduite, este ceea ce aveţi voi de împlinit pe pământ. Dau pe cât pot să vă feresc de statul cu lumea. Dau pe cât pot să vă învăţ să Mă arătaţi în voi lumii. Dau pe cât pot să vă ajut din părţi ca să vă am pe voi puşi deoparte, iar cine ia de la Mine se cunoaşte că ia, şi Eu Mă folosesc de harurile Mele din el pentru Evanghelia Mea, că aceasta trebuie să fie cel ce stă la această masă pe care o aştern Eu mereu între Mine şi voi, între Mine şi om. Amin.
Acum, Mă uit la ziua când am pus hotar ceresc între lume şi locul grădiniţei cuvântului Meu cel nou. Cu durere şi cu dor şi cu taină de nepătruns lucrez mângâiere peste fiinţa îndurerată a celui iubit care a mărturisit acum doisprezece ani legea sfinţeniei aşezată de Mine şi de el peste grădiniţa începutului şi a sfârşitului tainei facerii lumii. Pe cel ales de Mine din biserica lumii, pe cel iubit de sfinţi şi de îngeri Eu, Domnul, îl mângâi în mare taină şi îl îndemn să nu-l doară de la cei ce sunt slujitori ai bisericii lumii şi care îl duşmănesc pe el pentru numele Meu. O, să nu-l doară, căci el trebuie să semene cu Mine, nu cu ei, nu cu oamenii slavei deşarte, care primesc slavă de la oameni. Când el a suferit dispreţ şi spaimă de la slujitorii minciunii din biserică, el a făcut ce am făcut Eu pentru ucenicii Mei, căci preoţii şi arhiereii Mă căutau pe Mine şi pe ei, iar Eu M-am dat celor ce Mă căutau pentru jertfire şi le-am spus: «Eu sunt, iar pe aceştia lăsaţi-i să se ducă». El a făcut ce am făcut Eu, şi s-a lăsat în mâna lor spre dispreţ, iar lucrarea Mea a mers înainte şi merge, şi nu este nimic şi nimeni pe pământ ca să-i poată opri cursul, fiindcă Eu lucrez şi nu omul. Pe cel ales de Mine să fie mare peste toţi cei ce se fălesc cu numele Meu Eu, Domnul, nu-l las sub greu, şi în taină îi mângâi fiinţa, iar numele lui străbate cerul şi pământul şi marea, şi nimeni nu poate şterge numele Meu cel nou de pe creştetul lui, căci el este umilit, iar duhul umilinţei îl înalţă pe om şi îl înţelepţeşte de la Duhul Sfânt, Care-l îndumnezeieşte pe om făcându-l izvor de har şi de lumină peste cei ce iubesc viaţa cea din Dumnezeu. Amin.
O, fiule plăpând şi durut, îţi mângâi în taină duhul îndurerat, iar cei ce te dispreţuiesc nu vor fi uitaţi de dreptatea Mea, căci Eu te iubesc cu mare iubire, şi te păzesc cu mulţimi de îngeri şi de sfinţi, şi te măresc în cer, şi te măresc pe pământ în toate inimile care iubesc izvorul cuvântului Meu de aici şi în toţi cei care te privesc, sorbindu-ţi fiinţa cea plină de har şi de duh iubitor de oameni prin dreptatea Mea, fiule durut ca şi Dumnezeu pentru om. Iată, îţi dau darul răbdării sfinţilor, şi îi voi face pe toţi să ştie că te-am iubit şi că te iubesc şi că te voi iubi pentru că te-am avut martor al Meu în vremea cea tainică a aşezării noii împărăţii pe pământ şi pe care o voi slăvi şi o voi da celor cu duhul umilit şi cu faţă sfântă, lucrată de umilinţa inimii, fiule ars de dor. Duhul Meu cuprinde în taină duhul tău, şi te îndemn să strigi, înlăcrimat cum eşti, la Mine, să te izbăvesc de cei necredincioşi, oameni ai slavei deşarte, care n-au nimic în Mine, de vreme ce de la om şi-au luat şi îşi iau rang şi slavă, căci Eu pe cei trufaşi şi neascultători nu-i cunosc. Cu mare dorire te doresc mare cu harul şi cu adevărul Meu peste pământ, şi pun îngerii Mei să-ţi cureţe aria, ca să aduni tu apoi grâul în jitniţe, iar pleava să o arunci în foc nestins, căci Eu şi nu tu vei face aceasta; Eu prin tine şi nu tu. Amin.
Ferice celui ce te iubeşte şi te va iubi, că mare va fi ziua iubirii Mele peste cei credincioşi venirii Mele de acum, iar tu atunci Mă vei da şi te vei da cu dragostea Mea peste cei ce se vor naşte de sus spre răscumpărarea lor, şi tot şi toate Mă vor asculta, căci Eu sunt Dumnezeu, şi sunt Cel ce sunt şi pot tot ceea ce voiesc. Amin.
O, e zi de mărturisire, iar întristarea Mea îşi află mângâiere că pot să grăiesc prin cartea Mea care Mă mărturiseşte în zilele acestea, fiindcă intră în ea cuvântul Meu. Sunt în dreapta şi în stânga cu apostolul Andrei şi cu trâmbiţa Mea Verginica, pe care o am piatră de temelie a bisericii Mele care s-a înnoit acum, la sfârşit de timp.
– O, Doamne, dacă Tu m-ai chemat la apostolie cel dintâi între ucenicii Tăi acum două mii de ani, duhul meu e numai o mângâiere pentru că m-ai ales şi acum, la sfârşit de timp, de Ţi-am fost martor întâi din cer, arhiereu de la Tine în ziua pecetluirii grădiniţei Tale cea dintru început, alături de arhiereul de azi, Irineu, îngerul bisericii de nou Ierusalim, cel ce suferă pentru numele Tău, Doamne al ucenicilor Tăi. Îl cuprind pe acesta ca pe întâiul, căci el este unul ales, şi îl îndemn prin taina Duhului Sfânt, simţită de omul iubitor de cer, să poarte suferinţa ca pe o fericire dulce şi să-şi amintească de cuvântul Tău care spune ucenicilor: «Vai vouă dacă vă va iubi pe voi lumea, că aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor!».
O, arhiereule scump Domnului şi cerului de sfinţi şi de îngeri care te înconjoară din zori şi până în zori slăvindu-ţi numele şi dulcele din inima ta! O, nu plânge de la cei orbiţi de trufia vieţii lor şi care zic că slujesc pe Domnul. Nu plânge tu pentru aceasta, ci să plângi cum ştii tu să plângi de mila omului rătăcit din calea iubirii cereşti, şi să plângi ca sfinţii şi nu ca oamenii, şi să plângi de mila Domnului, nu de mila ta, şi să plângi de dorul după Domnul, că dorul care creşte şi tot creşte în om, acela îl ţine pe om unit cu Domnul, acela uneşte pe fraţii cei din cer şi cei de pe pământ întru Unul, întru Domnul. Hai, tot înainte! Hai cu bucuria durerii şi cu durerea bucuriei, care îl face frumos pe om. Hai, că tu semeni cu cei duruţi de sub greul crucii venirii Domnului, şi vom putea noi, cei cu dor, din cer şi de pe pământ, împreună, ca să fie precum în cer aşa şi pe pământ, aceeaşi suferinţă pentru Domnul şi pentru omul care nu vede calea şi care nu cunoaşte împărăţia cerurilor, care nu este nici mâncare, nici băutură, nici însurat, nici măritat, ci este viaţă de îngeri pe pământ, în frăţie cerească, aşa precum fiii cei mici ai Ierusalimului nou tânjesc să fie.
O, am fost împreună martori la pecetluirea Sfintei Sfintelor Domnului acum doisprezece ani, şi azi e mare zi de serbare în cer chiar dacă sărbătorile cerului sunt dureri mângâioase şi nu bucurii omeneşti şi pământeşti aşa cum ştie omul să facă. Pic cu pic vom atinge durerea care-L va aduce pe Domnul pentru cei sfinţi de pe pământ, pentru cei ce cu durere trăiesc şi împlinesc prin greu cuvântul Lui cel făcător de om. Amin.
Iar pe voi, copii de sub povara venirii Domnului, vă ung cu mirul puterii prin greu, căci sunt cu Domnul lângă voi în coborârea Sa, şi suntem cu trâmbiţa Lui care vă va mângâia, că tare sunteţi zdrobiţi, copii nemângâiaţi, că pe pământ omul caută mângâiere pentru el, nu pentru Dumnezeu, iar voi nu aveţi de unde să găsiţi puteri sub povara voastră, care este Domnul. Eu vă mângâi sufletul şi duhul şi trupul durut de suferinţă, căci Domnul arde şi Îi este frig în voi; în voi, că voi sunteţi puterea Lui de venire pe pământ, iar omul înţelege ca omul şi nu ca Dumnezeu şi nu ca sfinţii şi nu ca cei credincioşi cereşte venirea Sa prin cei ce o poartă pe ea. O, nu v-aş mai lăsa din mângâiere. Mi-e milă şi m-aş arăta desăvârşit şi numai pe braţe v-aş ţine ca să puteţi pentru cuvântul Domnului peste pământ, dar eu sunt ucenic şi nu fac mai mult decât Învăţătorul meu, Hristos, Care Se face cuvânt peste pământ. El însă îmi spune acum ce mare este credinţa voastră şi vederea voastră cea din El, şi vederea Lui cea din voi, şi mă aplec slăvindu-vă credinţa cerească prin care Domnul Şi-a putut face venirea şi arătarea Sa întru a Sa venire.
Mă las cuprins de braţele voastre, că mare este credinţa voastră şi mila voastră de sfinţii cei din cer, care sunt duruţi ca şi voi, cei de pe pământ ucenici ai Domnului. Mă copleşeşte dorul Domnului din voi, Domnul din voi şi de lângă voi, iar eu acum privesc şi mă las cuprins de voi, şi iată mângâierea, îmbrăţişarea celor din cer şi cu cei de pe pământ, căci trupurile voastre sunt temple în care Domnul poate cât voieşte El şi mila voastră de El şi de sfinţi şi de oameni. Mă aplec acum şi mă mângâi sub mânuţele voastre, că Domnul când S-a aşezat întru Tatăl după înviere, a spus că mai mari ca toate minunile Lui vor lucra cei ce vor crede în El, şi prin El vor lucra, căci El este în Tatăl, şi Tatăl este în El şi, apoi, eu spun acum că El este în voi, şi voi în El, după cum a rostit El lucrarea ucenicilor Săi. Amin.
Bucuria mea, Doamne, este ca şi a Ta la vederea şi la iubirea celor ce suferă ca şi Tine pentru venirea Ta cu sfinţii. Orice ucenic desăvârşit va fi ca şi învăţătorul său, iar acum Tu şi nu eu, ci Tu mi-ai arătat aceasta, că mi-ai dat să văd slava Ta şi lucrarea ei din cei ce sunt venire a Ta cu sfinţii pe pământ, Doamne Care eşti, şi Care erai, şi Care vii, şi minunată este venirea Ta, cât sfinţii Tăi ucenici nu au ştiut atunci, nu au înţeles atunci, căci toate aveau să se cunoască desăvârşit acum, la sfârşit, Doamne. Amin, amin, amin.
– O, ucenicule scump, Eu nu numai că te-am avut cu Mine pentru cuvântul sărbătorii de doisprezece ani a vederii peste pământ a Sfintei Sfintelor, pecetluită de Mine şi de tine şi de arhiereul Meu din zilele acestea şi de cei trei arhierei din cer ai acestei lucrări începută de Mine pe pământ acum cincizeci de ani. Nu numai că te-am avut cu Mine în ziua aceasta aici, unde lucrăm cu duhul şi cu trupul, dar te-am şi îmbrăţişat din ei şi prin ei, că mare este darul Meu de azi, fiindcă azi nu mai este în parte, ci este desăvârşit, fiindcă vremea este venirea Mea, şi alta nu mai este vremea aceasta.
O, fiilor îndumnezeiţi de la durerea Mea din voi, nu este închipuire cuvântul Meu pe care vi l-am spus, căci cei îndureraţi au faţa Mea şi au durerea Mea, şi altfel de durere ei nu mai cunosc. O, mângâiaţi-vă cu durerile Mele, că numai în dureri petrec în voi. Fiul Omului nu are oricum unde şi cum să-Şi plece capul decât în cei zdrobiţi de durerile Lui. Nu fiţi tristuţi că nu găsiţi pentru voi puteri de pe pământ. E bine cu cei din cer, căci împărăţia cerurilor, cu dureri se păstrează, nu cu bucurii, iar cei ce o dobândesc nu mai au durerea şi întristarea şi suspinul lor, ci le au pe acestea, dar pe ale Mele în ei, şi acestea sunt viaţa lor pe pământ în schimbul vieţii deşarte pe care tot omul o trăieşte pentru el, căci cu Dumnezeu nu aşa se trăieşte, ci ca Dumnezeu. Amin.
Eu am putere să vă dau vouă tot ajutorul cel pentru lucrarea Mea cu voi, şi a voastră pentru Mine, dar numai să vrea toţi fiii Ierusalimului nou, nu numai voi, iar voi să puteţi face împărăţia cerurilor şi nu altceva pe pământ.
E zi de mare, mare sărbătoare pentru biruinţa Mea cea aşteptată de şapte mii de ani, dar sărbătorile Mele şi ale planului Scripturilor venirii Mele nu sunt ca sărbătorile pământeşti. Aş voi cu toată durerea Duhului Meu din voi să învăţ pe toţi fiii Ierusalimului nou ce înseamnă să pregătească ei o sărbătoare pentru Mine între ei. Voiesc să Mă las aşa cum pot, aşa cum puteţi şi voi acum, că sunteţi zdrobiţi de mari şi nemiloase neputinţe de tot felul; voiesc să Mă las în cartea Mea şi în cartea trâmbiţei Mele Verginica cu ziua ei de venire între cei din cer, între cei nevăzuţi de ochii oamenilor, căci cerul cel nevăzut este văzut numai de cei ce se lasă cuprinşi în el. O, feriţi-vă de doborâri de puteri, că am Eu nevoie de puterea voastră, de pacea din voi, de liniştea din voi, ca să pot veni, fiilor, ca să Mă puteţi auzi, că Eu cu voi şi după voi stau, şi pot după cum poate greul de pe pământ să-Mi încurce drumul Meu de la Mine la voi, căci sunt Dumnezeu. Amin.
Voi fi cu voi din nou pentru ziua de praznic a trâmbiţei Mele Verginica, ziua când ea a fost aşezată lângă Mine după viaţa ei de pe pământ. Nu ştiu cum să vă mai zic: pace vouă! Pacea Mea e pace adânc îndurerată, dar dacă şi voi toţi puteţi cu ea, cu pacea Mea, atunci vă pot spune: „pace vouă!“, că Eu când spun „Pace vouă!“, spun aşa cum am spus ucenicilor Mei în ziua învierii Mele din suferinţa crucii care mărturiseşte prin semnele ei de pe trupul Meu.
O, copii atât de neputincioşi în porţi, Eu sunt Cel ce v-am făcut pe voi când v-am făcut porţi ale Mele. Lăsaţi-vă în mâna Celui ce v-a făcut, şi cât aş vrea, prin voi şi nu altfel, aşa cum de mult şi de prea mult aştept, să pot să desfac desăvârşit tot ceea ce diavolul ţine încă în mâna lui ca să Mă împiedice să pot aşa cum este scris în Scripturi să pot acum prin cei binecredincioşi ai credinţei cereşti pe pământ. Voiesc însă să rugaţi poporul să aibă grijă de faţa Mea din ei înaintea fiilor veacului acesta, că M-aş vărsa cu strălucirea Duhului Sfânt peste pământ din toţi fiii Ierusalimului care seamănă cu Mine; cu Mine şi nu cu omul de pe pământ, căci omul de pe pământ iubeşte moartea şi slava deşartă, şi Eu i-aş da ochi să vadă pe Duhul Sfânt din fiii Ierusalimului, care stau mănunchi şi nu răzleţi în faţa fiilor oamenilor care n-au nimic din Dumnezeu, ci au din lumea aceasta care trece odată cu pofta ei.
Mi-e pacea frântă, dar pot, căci sunt Domnul, şi am putut să vă dau cuvântul zilei de azi, a sărbătorii apostolului Andrei, întâiul Meu chemat la împărăţia Mea. Vă întăresc, şi iar voi cuvânta şi voi plânge în cuvânt şi Mă voi umili pentru puterea Mea pe care o voiesc în fiii Ierusalimului. Vom lucra şi în cartea lui Verginica, şi cu ea voi învăţa calea, adevărul şi viaţa Mea pe cei ce stau la învăţat, pe cei ce înţeleg împărăţia Mea în om. Cu durere în glas şi în duh vă dau puteri, că durerea Mea poate în cei ce o poartă pe ea.
Duhul celor trei zile de sărbătoare rămâne în văzduhul grădinii cuvântului şi după fiii Ierusalimului, şi Mă voi scutura peste voi cu tot cuvântul care este în Mine pentru această de trei zile sărbătoare. Iar pe voi, copii din porţi, vă rog să staţi în trezie pentru cuvântul Meu cu care stau să-l pun în cartea Mea cu voi, fiilor. Amin, amin, amin.
13-12-2003
