Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbiţa lui Dumnezeu



Intru în carte cuvânt şi Mă scriu în ea cu ziua de sărbătoare în sobor de sfinţi a trâmbiţei Mele Verginica, şi se împlinesc azi treizeci de ani de când ceata sfinţilor a primit-o pe ea între cei din cer. Eu, Domnul Iisus Hristos, în a treia zi de sărbătoare, zi lucrătoare pentru Mine şi pentru sfinţi în mijlocul tău, Mă las în carte cuvânt lucrător, poporul Meu, că am de aşezat în ea cuvânt de durere şi cu trezire în el pentru cei ce n-au stat frumos şi cu răbdare în trupul acestui popor, şi sunt la masă de cuvânt cu cei din cer, pe care i-am avut acum nouăsprezece ani în cuvânt şi în grădiniţa Mea de cuvânt în ziua pecetluirii ei cu sfinţenia Mea ca să fie ea ieslea Mea de coborâre cuvânt pe pământ, acum, la sfârşit de timp, şi să pot de aici să strig în lung şi în lat, şi cort ceresc să fac pentru Mine aici şi să strig de sub el şi să chem la masă de cuvânt pe cei iubitori de credinţă, că le trebuie darul credinţei la cei ce iubesc cuvântul Meu şi minunea lui din zilele acestea.

Cobor cu greu în ziua aceasta, căci găsesc neputinţă la porţi, şi le întăresc în răbdare ca să putem lucra şi învăţa, căci învăţătura cea de pe pământ, pe care o învaţă omul unul de la altul cum este între cei ce învaţă carte ca să iasă oameni cu mărire pentru oameni, această învăţătură nu are nimic legat cu Duhul Meu Cel învăţător, cu smerenia Mea, care coboară pe Duhul Sfânt în mijlocul oamenilor ca să grăiască El lor. Apostolul Meu Andrei l-a avut întâi învăţător pe Ioan Botezătorul, cel fără de carte învăţată de la oameni, dar I-a adus Domnului rod ucenici şi Mi i-a pregătit Mie pe cei povăţuiţi de el pe calea cea plină de cer pe pământ între oameni, căci numai cei săraci şi smeriţi sunt plăcuţii Mei şi doriţii inimii Mele. Era pescar apostolul Andrei şi era sărac, iar Eu l-am făcut gura Mea pe pământ şi locaş al credinţei, aşa cum am lucrat şi în vremea aceasta de Mi-am ales vase de trâmbiţare Mie pentru lucrul Meu cel ceresc pe pământ acum, căci din cei ce învaţă carte de pe pământ nu pot să-Mi aleg, nu sunt săraci cu duhul şi nu pot să fac din ei locaş al credinţei, că nu scapă de îngâmfare cei ce-şi caută mărire pe pământ, iar îngâmfarea este diavol. Cei ce-Mi sunt Mie de folos trebuie să fie temători de Dumnezeu şi iubitori de sfinţenie, nu de carte, ci de credinţă iubitori şi de smerenie purtători, şi aşa am ales Eu pe trâmbiţa Mea Verginica de am sunat Eu apoi prin gura ei cu sunet de trâmbiţă, aşa cum i-am arătat apostolului Ioan că voi lucra în zilele cele de apoi, şi Mi-am făcut din ea organ al Duhului Sfânt pe pământ şi Mi-am cules un popor ca să audă el cuvântul lui Dumnezeu şi să mărturisească din unii în alţii această minune de taină şi să crească în credinţă cei ce află izvorul Meu de cuvânt, aici, pe vatra acestui sătuţ, şi Mi-e duhul tot o jale, că puţini îşi lasă ale lor ca să urmeze Mie, şi Mi-e inima tot o durere că nu poate omul să facă voia Mea, din pricina voii lui.

O, numai umilit trebuie să stau şi să grăiesc înaintea omului! Nu pot să lucrez aşa cum este de lucrat peste viaţa omului şi peste păcatele lui ca să-l curăţ pe el pentru Mine, o, nu pot, căci omul nu poate. Plâng ca un neputincios, Eu, Cel Atotputernic, şi aştept să poată omul şi să-Mi arate că poate cu Mine, că poate pentru Mine. Mă mângâi cu sfinţii şi împărţim durerea, căci sfinţii sunt purtători de Dumnezeu, iar Eu sunt îndurerat. O, aceasta este de dus şi de purtat pe pământ până când totul se va uşura deodată, căci truda Mea îşi va aduce rodul ei. Amin.

Sunteţi în aşteptare ca să intraţi în carte, o, Verginico, tu şi păstorul Daniel. Avem neputinţă în porţi, tată. Lucrăm cu bucăţica. Lucrăm uşor şi lucrăm, că e zi de lucru, e zi de învăţătură, zi de cuvânt cu răspuns în el pentru cele ce vin cu duh de răzvrătire faţă în faţă cu mersul Meu înainte prin cei credincioşi. Tu eşti plină de răbdare, dar şi plină de cuvânt. Avem de dat răspuns la multe săgeţi cu răutate în ele, cu venin şi cu ură în ele şi care ies din tolba celor ce se poartă după mintea lor, după îngâmfarea lor faţă în faţă cu mersul cuvântului Meu cel de azi, căci mergem tot înainte şi nu stăm din mers, tată, că aşteaptă Tatăl şi tot cerul biruinţa Mea şi împlinirea a tot cuvântul Meu cel rostit pentru ea. Treacă cerul, treacă şi pământul, treacă tot şi toate, dar nu împlinirea cuvântului Meu, ci să se arate ea, că Eu aşa am spus că va fi. Mă uit la tine câtă milă ai de Mine, tată. O, cât eşti de miloasă! Când erai pe pământ numai într-o suferinţă ai stat, şi M-ai purtat aşa cum sunt Eu, îndurerat şi lovit de săgeţi fel de fel. O, cum să te fi plăcut pe tine satana când vedea el că tu porţi de la Mine lucrarea cuvântului Meu cel de la sfârşit de timp? N-au ştiut să Ne preţuiască cei pe care i-am miluit şi i-am călăuzit. Aşa e soarta lui Dumnezeu între ai Săi.

Dar acum să vedem cum Ne aşezăm în carte în ziua aceasta de cuvânt, o, Verginico. Amin.

— Ne aşezăm, Doamne, la lucrul cuvântului de azi, că mă uit la sfinţi că-s plini de dor. Când omului îi este foame, caută cu nerăbdare să mănânce şi să se liniştească apoi. Aşa sunt şi sfinţii, plini de dor, şi caută să-şi liniştească dorul. Toate cele ce nu se văd aşteaptă, Doamne, iar freamătul lor sfânt şi ceresc e ca un vânt alinător pentru noi, pentru Tine şi pentru sfinţi, Doamne. O, ce frumos este în cele nevăzute de om! Nu tânjeşte omul după ele nici măcar cu credinţa. M-a durut după ele pe pământ după ce le-am gustat cu Tine de mânuţă, dar mi-a fost milă de popor şi am voit să stau cu el ca să-l conduc spre tot frumosul cel nevăzut de ochiul trupului, de ochiul cel măcinat de păcat, şi care ar fi să se lase vindecat pentru ca să vadă. Aşa lucrare de cuvânt voiesc în ziua aceasta să aşezăm în carte şi cu dor doresc să rodească ea acolo unde Duhul Tău o trimite. Mă îngrijesc cu mare milă să meargă cu pas întreg lucrarea Ta de cuvânt, că nu mai e pentru noi altă nădejde pentru cele ce sunt de aşezat pe pământ acum, înaintea venirii Tale, după cum au fost ele vestite prin Scripturi că va să vină şi va să fie. Multe taine neînţelese trebuie desfăcute şi trebuie sădite în fiii cei credincioşi, pe care noi i-am învăţat să-şi lucreze mereu, mereu curăţirea greşalelor şi dorul de Dumnezeu, lucrarea sfinţilor, o, Doamne, că numai sfinţii au iubit să lucreze aşa înaintea Ta pe pământ, iar plata lor a fost mare în cer.

O, avem durere şi jale de la cei ce se împotrivesc cu mintea lor şi cu cuvântul lor cel necredincios şi duşmănos, şi care au fost cândva mărturisitori şi au spus „Da, Doamne, cred, Doamne“. O, nedragostea cea pentru Tine a cuvântului Tău şi a sfinţeniei peste ei, aceasta le-a măcinat pic cu pic calea şi credinţa şi sunt acum răzvrătiţi şi lucrează răzvrătire şi vor război cu Tine. I-am făcut rude cu noi, i-am făcut vecini, i-am făcut fini ca să-i avem de sprijin şi de credincioşie, dar dorul de ei înşişi i-a făcut nepăsători pentru mersul cel tot mai măreţ al Tău cu poporul cel credincios. O, să-i strigăm, să le arătăm nedumerirea şi greşalele pentru ea, şi să le spunem din cer şi să le arătăm adevărul, pe care ei între ei îl pitesc ca să poată să lucreze ei altfel, o, şi numai din duh de prostie au căzut ei în aşa ruşinoasă lucrare a lor. Aş voi să-i povăţuiesc pe toţi cei care mai sunt pe pământ şi care au avut parte de această masă de cuvânt, scumpă şi dorită mult de toţi sfinţii din cer. Cu păstorul Daniel mă voi sprijini în ziua mea de sărbătoare şi împreună vom pune masă de cuvânt pe masa poporului Tău cel de azi credincios, ca să luăm apoi şi să ducem peste tot pe unde sunt cei ce au fost şi mai sunt.

O, ce milă mi-a fost de tine, popor cu numele acestui cuvânt pe tine! Mă purtam prin toate cetăţile tale ca să ţi-L aduc pe Domnul în casă şi ca să prinzi putere pentru El, în vreme ce eram atât de neputincioasă cu trupul meu, zdrobit de arşiţa Domnului, Care locuia în mine, pentru ca să ţi Se dea ţie cuvânt. Ce dulci amintiri şi ce măreţe! Numai cei din cer le mai privesc, că toate sunt în cer şi se văd toate. Dragostea ta dintâi le-a făcut să fie ele pe pământ în vremea ta cu Domnul şi cu mine pe cale, dar dragostea ta cea de atunci a fost uitată de tine, o, şi era fierbinte dragostea ta şi Se încălzea Domnul la ea. E ziua mea de serbare, ziua când tu ai venit de peste tot şi mi-ai însoţit ultimii mei paşi pe pământ, ultima ta privire spre trâmbiţa lui Dumnezeu, prin care Domnul a sunat şi te-a chemat la masa Sa şi te-a hrănit aşa. Aş voi să grăiesc mult, şi mult să te foloseşti şi mult să-ţi stârneşti inima ca să simtă ea căldura şi răceala şi să înţeleagă una de la alta ce face fiecare din acestea două.

Sunt cu păstorul Daniel şi aşteptăm să fie putere în porţi ca să putem lucra cuvânt cu despicare pentru atâtea taine greu de înţeles de pe pământ, şi venim noi din cer ca să le despicăm şi să arătăm lucrarea lor. Avem cu noi însoţitori dintre cei care au fost şi au venit şi ei, şi i-am luat martori pentru cele ce vom grăi în ziua aceasta de cuvânt.

O, Doamne, întăreşte puterea cea din porţi! Sfinţii cei tămăduitori, toţi să dea darul cel alinător pentru neputinţa celor ce ne ţin ca să venim şi ca să cuvântăm. Amin.

— O, Verginico, o, tată, e mare durerea Noastră de la cei ce Ne-o fac, şi ea se dovedeşte că este. Ne vom alina lucrând, tată, Noi şi cei ce Ne poartă ca să cuvântăm. Toate sunt cu folos, iar voi veţi intra acum în carte şi veţi lucra, şi cerul vă este martor. Binecuvântat să fie lucrul şi cuvântul vostru din ziua aceasta şi rod să dea el şi pace să aducă şi duh de credinţă să nască în cei slabi cu credinţa, în cei slabi cu ascultarea şi apoi cu credinţa, o, fiilor cereşti şi locuitori acum cu oştirea Mea cea din cer! Amin, amin, amin.


Partea a doua

— Suflăm peste porţi, o, Doamne, şi dintr-o parte şi din alta suflăm duh de putere şi ne aşezăm în carte, şi trebuie credinţă în cuvântul Tău, că Tu ai spus că numai cu greu cobori, şi nu e de ajuns sprijin din părţi pentru puterea cea pentru Tine în porţi, ba vin numai şi numai dureri fel de fel din părţi, mai ales făcute de cei ce s-au tras în părţi ca să facă ei altceva decât ai Tu de lucrat acum pe pământ, o, şi puţin de tot suntem ajutaţi pentru ca să ne facem cuvânt în carte, dar prin tot greul şi slăbirea care bat din părţi, lucrăm, Doamne, tot ce mai este de lucrat, până ce toate se vor lucra şi vor fi. Amin.

— O, lucrăm, Verginico, Eu şi cu voi, Eu şi sfinţii Mei, şi vă am într-o parte şi în alta şi lucrăm. Tu cu păstorul Daniel staţi martori, tată, şi aveţi lângă voi pe cei vii din cer ai acestei lucrări de cuvânt şi privesc ei în cer şi pe pământ lucrul şi cuvântul Nostru, iar Eu am pe ucenicul Meu cel de acum două mii de ani, apostolul Andrei, îl am lângă voi şi lucrăm masă de cuvânt, carte scrisă spre apărarea Noastră în faţa celor ce Ne lovesc din părţi fără să ştie ei în cine lovesc şi cum lovesc, căci cei ce nu văd, nu văd, tată, şi nici cuvântul cel de sus nu-i străpunge pe ei ca să-i ajute spre credinţă, dar voi să lucraţi, şi pe rând să lucrăm, căci între cei din cer e ca în cer, nu e ca pe pământ lucrul cel lucrat de ei.

— O, nu e ca pe pământ, Doamne, ci e ca în cer toată coborârea Ta cu lucrători din cer. Le spun eu, cel de un an venit şi aşezat lucrător de lângă Tine şi de lângă trâmbiţa Ta Verginica peste poporul Tău de azi, căruia i-am fost păstor din partea Ta pe pământ, şi dau să le spun la cei ce i-am păstorit, atât cât m-au primit cât am stat cu ei ca să fac peste ei lucrarea mea de păstor din partea Ta, şi le spun aşa:

O, nu e ca pe pământ, ci e ca în cer lucrul Domnului azi peste voi, când El coboară cuvânt la voi şi grăieşte cu ai Săi în cer înaintea ucenicilor de pe pământ martori ai coborârii Lui, aşa cum Domnul a arătat pentru orice minte că El cu sfinţii vine şi cu ei lucrează şi grăieşte în venirea Sa celor de pe pământ, şi grăieşte Domnul cu ei durerea Sa, aşa cum a lucrat El în sfat cu sfinţii Lui pe muntele Tabor, de o parte şi de alta avându-i pe Moise şi pe Ilie, şi prin care a arătat Domnul taina celor înviaţi prin Hristos. O, aşa stă Domnul azi cu noi în sfat, de o parte şi de alta avându-ne şi grăind cu noi durerea Sa, şi pe care o grăim şi vouă, şi e lipsă de putere pentru sarcina coborârii Domnului cu cei din cer, cu sfinţii Lui de o parte şi de alta, cu oştire cerească, ţinându-se ea după Domnul în coborârea Sa cu sfinţii Săi, cu lucrători din cer pe pământ ca pe muntele Tabor. Aşa să înţelegeţi voi cum stă Domnul în lucrul Său de cuvânt faţă în faţă cu cei ce vă pun masă apoi cu tot ce aşează Domnul pe ea cuvânt de creştere, cuvânt de durere, că de pe pământ se suie durere multă spre cer, iar rana de la ea vine iarăşi înapoi pe pământ, căci purtătorii de Dumnezeu Îl poartă pe Domnul aşa cum este El, plin de durerile care vin peste El de pe pământ. Caută cu binele pe pământ creştinul cel fără milă de Dumnezeu în el, iar de la aceasta se suie numai rod de durere în cer. Oştirile din cer au căpetenii, şi aşa a dat Domnul să fie şi în poporul cuvântului Său, ca în cer să fie, căci cine n-a iubit să stea cu călăuză şi să vadă Domnul aceasta, acela s-a făcut durere şi rană peste Domnul, şi rodul spune aceasta.

Iată, desluşim în sfat ceresc taina învierii, taina celor ce lucrează din cer, taina celor înviaţi şi a celor în drum spre înviere, ca să ştie cei ce dau să moară, şi să înveţe ei taina învierii, că nu cei morţi grăiesc, ci numai cei vii, şi grăim noi aşa cum grăiau cei de pe muntele Tabor când a fost descoperită taina Domnului cu sfinţii Săi în sfat, ca să-i ajute pe ucenicii luaţi de El la sfatul Lui cu sfinţii şi să creadă ei văzând cerul în lucru pe pământ cu Domnul.

Vorbeau cei vii cu Domnul, şi Domnul cu ei vorbea pe muntele Tabor despre durerea care avea să vină în Ierusalim pe calea cea grea a Domnului pe pământ, iar sfatul celor din cer îi copleşise de durere pe martorii de pe pământ, care au văzut taina grăirii Domnului cu sfinţii Săi, căci taina celor vii s-a arătat atunci din cer pe pământ lucrătoare, şi nimeni să nu grăiască aşa cum se grăieşte pe pământ apoi despre cele descoperite acum din cer pentru desluşirea tainei celor înviaţi, şi care sunt în toată vremea pas cu pasul omului, cu pasul poporului de azi al cuvântului lui Dumnezeu, popor ascultător şi neascultător, după cum alege să meargă sau să nu meargă creştinul pe drumul slavei venirii Domnului cu sfinţii Săi acum, la sfârşit de timp, căci taina cea de pe muntele Tabor este coborârea Domnului acum, aici pe pământ. O, aşa suntem şi noi, cei ce am plecat de mânuţă cu Domnul spre cei din cer, şi suntem cei înviaţi şi cei lucrători, iar cei ce tot ca noi lucrează pe pământ, aceia sunt în drum spre învierea lor şi a celor ce au plecat fără să-şi pregătească drum spre înviere, căci Domnul a aşezat aici lucru cu rânduială şi cu stăruinţă pentru învierea morţilor de pe pământ şi de sub pământ, dacă ei nu sunt încă vii aşa cum sunt sfinţii cei înviaţi.

O, nu stau sfinţii în morminte, şi taină după taină dăm să grăim şi să desluşim în mijlocul poporului chemat, ales şi credincios, ba şi celor necredincioşi le face Domnul parte să înţeleagă. O, nu zic să nu faceţi ce ziceţi voi că faceţi şi că nu fac şi alţii tot la fel ca voi, şi îi spun finului meu de la Târgovişte, atât de răzvrătit şi de tulburat cum a ajuns el acum din pricina duhului cel rău al îngâmfării din el, care l-a făcut atât de urât la suflet şi la trup, îi spun lui să nu se laude că face şi că nu fac şi alţii ce face el cu dusul lui pe la mormântul trâmbiţei Domnului şi la mormântul meu pe pământ. Dar îi spun lui acum că e mică de tot credinţa lui faţă de darul credinţei peste cei credincioşi în poporul de azi.

O, fiule răzvrătit, ce suflet urât ţi-a făcut îngâmfarea şi duhul lui satana! Te făcuse Domnul finul meu, şi îmi faci acum atâta ruşine şi atâta durere în faţa celor din cer. O, nu de ochii lumii, nu de ochii morţilor din cimitir, care au ochi şi văd, şi nu ca tine văd, de te tot uiţi după cei ce vin sau nu vin la cimitir ca tine cu flori şi cu lumânări, ca să cleveteşti apoi pe cei ce nu vin, pe cei care vrei tu să-i cleveteşti şi să-i vorbeşti de rău pe la cei clevetitori; o, nu de ochii celorlalţi trebuie să faci tu aceasta. Nu vă mai lăudaţi în zadar că sunteţi voi cei adevăraţi în urma noastră, căci voi n-aţi primit călăuză peste voi nici cât am fost noi pe pământ cu voi, eu şi cu trâmbiţa Domnului. O, nu mai împărţiţi dispreţ, nu mai boicotiţi cu vorba de colo-colo, că e păcat aceasta şi vă umpleţi de prea mult păcat. Îţi amintesc de ucenicul cel sfânt prin ascultare şi care după ce a fost aşezat în mormânt, şi a fost pus mai apoi peste el de către cei din mănăstire pe un altul nepotrivit cu el, l-a scos pe mal ucenicul acela, l-a scos afară de lângă el ucenicul cel sfânt, şi grăiau cu el cei din mănăstire ca şi cu unul viu rugându-l să asculte ca şi când era pe pământ şi să nu-l mai scoată afară pe cel aşezat lângă el în mormânt, şi a ascultat el şi atunci pe cei ce i-au fost mai-mari pe pământ, de l-a lăsat acolo pe cel intrat peste el, dar el n-a mai stat, ci s-a ridicat şi s-a sculat şi a plecat, ca să se descopere pe pământ taina celor înviaţi. O, şi nu faci tu brânză mare că te duci şi împodobeşti mormânt de prooroc ca să te arăţi aşa, căci tu ştii ce scrie în Scripturi despre cei ce împodobesc mormintele proorocilor. O, împarţi zarvă mare, şi nu ţi-a spus ţie Domnul să faci aşa. Iată, faci ceea ce a făcut şi încă face laolaltă cu tine fiul cel rămas în casa trâmbiţei Domnului, şi pe care l-au ajutat atât de mult purtătorii de azi ai Domnului, şi apoi el i-a clevetit şi i-a bârfit pe unde i-a plăcut, şi la care tu te duci când şi când ca să-l aţâţi spre răutate, spre păcatul bârfei şi al dispreţului faţă de mersul Domnului acum. Vai de lucrarea ta cea rea! Zici că-ţi grăieşte omul acum, dar nu este aşa, ci grăieşte cu tine glas din cer. Te hrăneşte satana cu duhul îngâmfării de te crezi în drept să faci ceea ce faci, de aţâţi la dispreţ şi la necredinţă pe cei slabi cu credinţa şi cu fapta credinţei şi a umilinţei de duh. Ai strâns pe câţiva şi faci vâlvă şi durere peste durere pentru cei din cer, căci diavolul nu poate să iubească lucrarea cuvântului de azi şi mersul ei cel plin de biruinţă pentru Domnul acum. O, după ce că v-aţi ales să trăiţi ca lumea, aşa cum nu trăiaţi atât de lumeşte pe vremea trâmbiţei Domnului pe pământ cu voi, o, după ce că n-aţi mai voit să împliniţi pe Domnul aşa cum v-a învăţat El prin cuvântul trâmbiţei Lui atâţia ani, iată, peste aceasta mai şi loviţi în cei ce dau să meargă şi merg! Nu e nimeni împins să meargă cu răbdare până la ziua biruinţei, dar sunt mulţi care iubesc pe Domnul cu credinţa şi cu viaţa şi cu multa lor iubire pentru El, aşa cum şi fiica ta, care este de partea Domnului acum, şi poate mărturisi acum multa iubire pe care Domnul a sădit-o în sufleţelul ei cel cuminte şi credincios, în pas cu mulţi fraţi şi surori, copii credincioşi iubirii lui Dumnezeu pe pământ, pe când ceilalţi copii ai tăi s-au ales cu lumea, şi aceasta te face vinovat. O, nu fă dureri martorilor din cer, pe care-i cunoaşteţi şi vă cunosc şi mărturisesc în cer despre fiecare din voi! O, nu fă aşa, ca nu cumva să ajungeţi ca şi cei care au plecat neînviaţi şi nu-i putem şti şi vedea acum cu cei înviaţi! Stau de vorbă cu toţi cei răzvrătiţi, care gândesc ca tine, căci tu ai dat să răzvrăteşti spre împietrire spre sfârşitul său pe pământ şi pe cel ce a fost însoţitorul lui Verginica, dar Domnul S-a descoperit lui cu multă limpezime cu lucrarea Sa cea de nou Ierusalim acum, şi a văzut el şi a venit şi a mărturisit şi s-a îndreptat spre duhul şi lucrarea adevărului cu inimioara sa, care aştepta în ea lăcrimând împlinirile Domnului, şi a fost el dat apoi să fie condus spre cer prin cei ce poartă azi pe Domnul, şi nu v-a fost dat vouă, celor împotrivitori, şi n-a fost aceasta pentru voi semn de împlinire a cuvântului rostit din timp de Domnul? Tu însă şi aceluia ai vrut să-i strici aşteptarea cea cu credinţă a izbăvirii lui şi, o, ce lucrare stricătoare te-ai ridicat şi te tot ridici să faci împotriva Domnului când nimeni din cer sau de pe pământ nu ţi-a dat ţie să faci aceasta, ci tu ţi-ai luat singur, iar diavolul îngâmfării te ajută. O, ce vei răspunde tu de cel deja zdrobit cu credinţa, care a rămas în casa trâmbiţei Domnului, acolo unde n-a mai încăput voia Domnului, ci numai duh de lume şi distracţie ca în lume? Şi ce vei răspunde de zbuciumul credinţei şubrede a celor de la Gheboieni, şi unde vrei să-i conduci pe cei care-i conduci tu? Spre suferinţa spre care i-ai mai condus şi pe alţii slabi cu iubirea şi cu împlinirea? O, cum de nu te temi, cum de nu te umileşti? Mă întreabă Domnul de tine şi n-am ce să-I spun, iar când vei bate după ce vei strica prea mult şi va veni peste tine rodul lucrării tale, aşa cum şi alţii strică suflete şi le seceră de pe cale, atunci va fi să-ţi răspund: Nu ştiu cine eşti! Iată, râd cei asemenea ţie, râd cum le vine să râdă cei de la Gheboieni, şi cei rămaşi în casa trâmbiţei Domnului, râd de însoţitorul lui Verginica şi îl hulesc şi după ce el a dezbrăcat trupul cel obosit de la răutatea lui satana asupra lui o viaţă. Acest sufleţel, de care râd cei care au acum să râdă, n-a mai avut nici o bucurie pe pământ după ce a plecat de lângă popor spre lume, smuls de ura lui satana, şi numai răbdând a trăit şi cu lacrimi pe obraz cum nimeni n-a ştiut, iar cei ce râd de el între poporul de atunci, uită aceştia că au fost inimi alăturate Domnului care l-au slăbit pe el în mijlocul poporului până ce a căzut el în toată slăbirea, şi nu e de râs aceasta, căci diavolului nu-i place acest popor şi această lucrare, şi nu stă liniştit ca să nu caute el s-o zdrobească, şi iată, îţi spun cu lacrimi acestea toate şi îţi descopăr din durerea cea din cer, iar voi, cei despărţiţi acum de calea cuvântului Domnului n-aţi făcut nici un bine că v-aţi tras în lături, că iată, îi serviţi satanei prin clevetire, prin defăimare de fraţi, prin hulă şi dispreţ, şi uitaţi de războiul lui satana asupra fiilor acestui popor, şi aţi împlinit voi acum cuvântul Domnului de pe vremea trâmbiţei Lui pe pământ, cum că unii din popor se vor face lupi şi vor sfâşia, iar alţii vor răbda, şi prin răbdare vor rodi Domnului suflete spre mântuire.

Grăiesc vouă pe rând durerile de la voi, cei care daţi să apăsaţi peste mersul Domnului, de v-aţi făcut în voi suflet de faraon, şi-mi amintesc cum Domnul spunea în vreme de vânzare între fraţi şi dintre fraţi ridicaţi vânzători de fraţi, şi spunea Domnul cu durere că putea să fie vândut de un evreu, de un faraon, dar nu de peşti. O, nu mai ştiţi ce ziceţi şi să credeţi ce ziceţi când zilnic ziceţi că aşteptaţi învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, căci voi huliţi pe cei ce au trecut, ca nu cumva să-i ştiţi pe ei intraţi în rai, aşa cum râd unii din voi de însoţitorul lui Verginica la începutul ei cu Domnul. O, cât veţi mai huli aşa? S-au mântuit atâţia păcătoşi prin multa iconomie a milei Domnului pentru ei. Vă pare rău? O, mai bine v-ar fi fost să vă fi trezit din răutate şi să fi pus înaintea Domnului, aici, pomelnicul neamului vostru răposat, ca să fie scos la odihnă prin această lucrare de azi, căci pentru aceasta Domnul a aşezat înaintea Lui această cărare spre El dinspre pământ, din mijlocul poporului Lui, atât de aşteptat de El să se ivească şi să se împlinească descoperirea fiilor lui Dumnezeu, precum este scris. El, şi nu om de pe pământ a aşezat aşa acum, şi pentru învierea morţilor lucrează El acum lucrarea Sa de cuvânt, şi sfinţirea poporului Său pentru rugăciune spre El. Rând pe rând v-am spus acum durerile care vin la cer de la voi şi vă spun că e vai de cel ce pleacă din trup ca duşman al luminii cuvântului Domnului azi, şi n-aş voi să vedeţi doar atunci. Am mărturisit înaintea voastră pe pământ spre capătul anilor mei lucrarea cea de nou Ierusalim şi începutul ei şi mersul ei şi taina ei, şi v-aţi făcut apoi vrăjmaşi, mai înainte de plecarea mea, căci nu v-a plăcut cu călăuză peste voi, iar tu ai lucrat peste suflete slabe ca şi tine, ca să ţi-i faci ucenici ca şi tine şi să suflaţi duşmănie peste mersul Domnului. Vai celor ce te ascultă! Aceasta îţi spun şi ţie, şi lor. O, voi scoateţi limba şi vi se mişcă ea spre batjocură şi spre furtună, luând unul de la altul foc pe ea ca să aprindeţi cu ea foc, şi uitaţi că focul nu se stinge cu foc, ci cu apă se stinge, iar voi aprindeţi foc şi peste cei din neamul vostru care s-au dus din trup, în loc să căutaţi să-i scoateţi din foc, şi iată, cel mărturisitor cândva între cei de la Gheboieni a plecat din trup hulind şi lovind şi nimicind credinţa din suflete, şi nu mai sting focul de pe el cei rămaşi în urma lui, atinşi de necredinţa insuflată lor de la el. Dau să-mi sfârşesc acum cuvântul durerii şi mă uit în cartea Domnului pe pământ pe când mergeam cu ucenicii cei mici de azi ca să pecetluim poporul din cetate în cetate, şi spunea Domnul atunci: „Creştine, nu te mai închina la idoli!“. Are nevoie de bucurii creştinul cel slab cu iubirea şi cu viaţa, şi aceasta nu este bucurie, dar eu spun celor ascultători şi iubitori de Dumnezeu şi de cuvântul Său că precum idolii sunt pentru cei ce vor cu veselia şi cu viaţă de mângâieri trecătoare şi cu pierdere de timp pe calea vieţii lor, nerăscumpărându-şi ei viaţă sfântă înaintea Domnului, tot la fel sfinţii sunt pentru cei ce sunt îndureraţi şi loviţi pe cale, bârfiţi şi clevetiţi şi dispreţuiţi pentru dragostea lor de Domnul şi pentru viaţă cu mântuire în ea pentru ei, iar cei cu suflet scump şi cald şi plin de bunătate nu vor privi cu supărare răutatea celor răi la suflet, ci cu Domnul vor răbda, şi rodnică le va fi lor răbdarea. Amin.

— O, păstorule Daniel, stăm de o parte şi de alta a Domnului şi grăim durerea Lui şi a noastră, şi mare taină ai desluşit tu acum despre felul cum Domnul lucrează înaintea ucenicilor Lui de azi cu muntele Lui de cuvânt, munte de Tabor, Domnul cu sfinţii Săi în sfat, şi mărturisit de ucenici, ca şi acum două mii de ani. O, ai aşezat pe masă durerea în care ne ţine în cer ceata de defăimători, care s-au ales aşa între cei ce credeau cândva, dar n-au mai stat să creadă până la sfârşit, ci s-au hotărât să se facă hulitori şi defăimători, foc luând pe limba lor de câte ori varsă ei foc cu ea.

O, Doamne, fă Tu minune mare, să audă ei sfatul Tău cu noi, plin de durerea pe care ei ne-o fac! Li s-a despicat acum taina învierii, taina celor înviaţi şi în drum spre înviere. Dar cu ei ce va fi, o, Doamne?

— O, Verginico, nu se pot ascunde ei sub necredinţă şi nici sub dezvinovăţirile lor sau sub învinuirile pe care le împart asupra celor cu care păşim azi pas de biruinţă, aşa cum am proorocit Noi din timp că va să fie pe pământ. Nu se pot ei ascunde nici după florile pe care ţi le duc pe mormântul tău ca la un mort, căci tu eşti printre cei vii, iar adevăraţii închinători ai Mei şi ai tăi Ne au cu ei ziua şi noaptea şi nu Ne caută printre cei morţi, ci între cei vii Ne găsesc, căci am spus că nici în Ierusalim, nici pe vârf de munte, ci în Duhul Adevărului vor fi şi vor lucra adevăraţii închinători. Creştinii mici cu viaţa şi cu înţelepciunea se duc ca la cei morţi la sfinţii cărora ei le zidesc mormintele, dar creştinii care ştiu locuinţa sfinţilor, stau aceia înaintea Mea când Eu vin cu sfinţii, şi iată-Mă cu sfinţii de o parte şi de alta a Mea, făcând sfat între Mine şi ei ca pe muntele Tabor, între Moise şi Ilie stând Eu şi cuvântând sub ochii ucenicilor Mei cei de atunci. Vă am de o parte şi de alta în ziua aceasta, şi iată, am lucrat şi Mi-am spus durerea de la cei ce Ne-o fac. Apostolul Andrei v-a mângâiat arhiereşte, că e martor aici a durerii Mele şi a voastră în ziua aceasta de cuvânt, şi vă mângâie el şi vă spune vouă aşa:

— O, toată rătăcirea minţilor celor ce vă fac dureri în cer vouă şi Domnului, vine de la semeţia minţii lor, şi diavolul semeţiei domneşte în ei. Să nu se mai mire de cei ce cad din ascultare şi din iubire şi se duc în părţi. Să nu-i mai vorbească de rău pe aceştia ca să spună: „Uite-i ce fac!“, ci mai bine să se uite şi la ei ce fac şi ei, căci şi ei sunt tot la fel de căzuţi şi mult căzuţi şi bolnavi cu inima şi cu mintea, căci semeţia şi invidia nu fac cinste celui ce le lucrează pe ele, ci ruşine fac acestea lor, mai multă decât oricare alt păcat ar face ei, dar cei ce le au pe acestea în ei, aceia fac toate păcatele apoi, şi zadarnic îi mai hulesc ei pe alţii căzuţi prin pizma diavolului, care nu poate să-l vadă mergând cu Domnul pe creştin pe pământ, iar cine este slab veghetor şi uşor ascultător de lucrarea întunericului, acela este uşor smuls dintre fraţi şi luat de apă, şi toate din lipsa duhului umilinţei şi apoi al pocăinţei, daruri de la care vin în minte multă credinţă şi multă viaţă binecuvântată peste om. Aceasta vă spun eu de lângă Domnul şi de lângă voi în cer în ziua aceasta de mărturie.

Mergem acum la postul de veghe şi de mult lucru pentru ocrotirea poporului sfinţit şi a cetăţii de nou Ierusalim şi stăm cu braţele întinse şi ocrotim şi dăm să liniştim cumva furtuna care vine de la miazănoapte, căci faptele cele făcute la întuneric stârnesc furtuna mai mereu şi bate ea cu durere peste cei ce suferă cu Domnul şi cu sfinţii Săi.

O, Doamne, Tu ai pe vatra neamului român lucrarea Ta de venire cuvânt pe pământ şi cetatea Ta de nou Ierusalim. Dă-ne poruncă tare să ne aşezăm acum peste tot la mare veghe, ca să păzim pacea din cetate, iar îngerii Tăi să iasă cete-cete şi să repare toate câte dau duhurile rele să zgârie şi să doară! Nu mai plecăm! Stăm şi sprijinim cărarea Ta, şi se va vedea acum tot duhul rău cel de toate felurile, care lucrează prin cei uşuratici şi ascunşi sub înseşi faptele lor cele lucrate la întuneric, şi pe care lumina Ta le învederează, o, Doamne. Amin.

— Da, iubiţii Mei ucenici şi apostoli ai Duhului Sfânt, aşa va fi să lucrăm din cer şi să liniştim sub pază de sfinţi şi de îngeri cetatea şi Duhul Meu, Care suflă peste cetatea Mea de cuvânt. Suferinţa Mea cea grea acum în Mine şi în cei ce Mă poartă va lucra dezrobirea de durerea aceasta, care s-a vrut a fi şi a lovi obrazul Meu cel sfânt în cer şi pe pământ. Îmi împart suspinul şi apăsarea cu cei zdrobiţi în porţi şi care se trag sub acoperământul Meu, căci sunt fără de putere.

O, cât de mult, cât de cereşte, cât de învăţătoreşte i-am învăţat mereu pe toţi să umble în lumină ca să nu-i pedepsească pe ei faptele cele lucrate la întuneric! Mi-a fost slăbită veghea în porţi de cei ce Mi-au slăbit-o, după cum şi-au ales ei să facă lucrarea aceasta rea. Aş grăi cu cei ce se joacă, cu cei ce dau să Mă ameninţe pentru dorinţele lor cele fără Dumnezeu în ele. Aş grăi, dar n-am să grăiesc, că nu e de grăit nimic, ci e de vegheat şi de stăruit pentru puterea Duhului Sfânt, Care linişteşte marea cea tulburată a încercărilor atât de dureroase, care se sparg în mersul Meu cel cu slavă de cuvânt pe pământ acum.

Sunt cu mare veghe pentru ceea ce grăiesc, căci duhul cel potrivnic Mie se războieşte cu Mine prin cei ce fac voia lui cea împotriva Mea.

Sus inimile şi veghea, poporul Meu! Eu, Domnul, dau şi noroade deoparte ca să te ocrotesc. O, strigă-Mă pentru Mine şi pentru tine, strigă cu jale la Domnul, fiule! Şterge-ţi faţa împroşcată, că şi Eu ţi-o şterg, fiindcă tu Mă iubeşti! O, nu te teme, popor încercat pe cale! Eu vin cu izbânda, şi vei vedea cum vin. Amin, amin, amin.

14-12-2010